Supa crema de conopida

Ingrediente 2 portii

conopida (un castron mediu)

1 ceapa medie

cativa catei de usturoi

sare, piper, turmeric, busuioc, dupa gust

Se fierbe conopida, se prajesc putin ceapa si usturoiul si apoi se dau prin blender sau alt aparat specific pentru supe creme. Se condimenteaza dupa gust si se serveste cu muraturi, masline sau capere. 

Conopida are foarte putine calorii, dar este bogata in vitamina C, vitamina B6 si potasiu. 

Magia iernii

2004... Dragobete și iarnă în toată regula. Atunci a fost prima întâlnire... una cu fluturi în stomac și multe emoții. Urma să mă întâlnesc cu EL, nu îl văzusem niciodată, îl știam doar din zecile de scrisori și miile de minute vorbite la telefon și dintr-o poză de când avea vreo 2 ani. O relație la distanță cu un străin, care îmi devenise mai apropiat decât mulți oameni din jurul meu. Coincidența a făcut ca seara de Dragobete să fie și prima întâlnire, deoarece atunci putea să ajungă de la Timișoara (unde era student) la Craiova (unde eram eu studentă). 

Fiind o fată foarte timidă, am ales să mă îmbrac foarte discret: pantaloni negri, cizme negre, un pulover negru și, ați ghicit, un palton negru. Ca să vă faceți o idee, nu mă machiez niciodată (poate, cel mult, folosesc un luciu de buze) și mă îmbrac doar casual. Fiind foarte timidă, pe atunci, casual însemna multe chestii negre. 

Acea seară a fost una dintre cele mai frumoase seri din viața mea, era iarnă, ningea, iar noi am petrecut toată noaptea pe străzi. Nu aveam bani de stat în cluburi, eram și timizi, dar nu voiam să ne despărțim până a doua zi când avea tren. Nu cred că a contat cum eram îmbrăcată sau poate a contat. Poate dacă eram prea elegantă, l-aș fi speriat, deoarece și el era un băiat discret. Cred că ne-am potrivit ca stil și personalitate, interior și exterior, dovadă că suntem și astăzi împreună. Amândoi am evoluat și ne-am schimbat stilurile vestimentare, reflectând mai mult dezvoltarea noastră personală și încrederea în noi și relația noastră. 

E greu de descris în cuvinte magia acelei nopți de iarnă petrecute în frig, pe stradă. Doar doi îndrăgostiți o pot simți și fiecare își simte povestea. Îmi aduc aminte că aveam niște cizme și tot mă împiedicam, fie de emoții, fie că nu erau foarte confortabili. Dar nu conta, chiar și asta a dat farmec acelui 24 Februarie. 

Sfaturi pentru o primă întâlnire

Nu știu dacă sunt eu în măsură să dau astfel de sfaturi, deoarece fiecare persoană este diferită. Nu pot să te sfătuiesc să porți pantofi cu toc sau rochii elegante, dacă nu acesta e stilul tău. Voi încerca, totuși, să conturez 5 sfaturi pe care e bine să le ai în vedere când mergi la o primă întâlnire:

1. Alege obiecte vestimentare care ți se potrivesc ca stil, ca mărime, culoare, deoarece nu are sens să creezi impresii false. Trebuie să fii tu, altfel vei arăta ca o prințesă, dar nu îți vei aminti partea frumoasă a acelei întâlniri, ci doar cât de tare te strângeau pantofii. 

2. Alege obiecte vestimentare care să îți pună în evidență punctele forte și să nu le evidențieze pe cele mai puțin bune. 

3. Poartă cu încredere ținuta pe care o alegi. O ținută frumoasă, dar fără încredere în sine, nu înseamnă nimic. 

4. Ține cont și de partener. Dacă ai comunicat suficient de mult cu el și știi ce fel de persoană este, știi dacă va veni la 4 ace sau va veni îmbrăcat sport. Încearcă să fiți în echilibru sau pe aceeași lungime de undă. 

5. Dacă există iubire sau potențial, sunt sigură că nu va fi prea critic cu modul în care te îmbraci, atâta timp cât ținuta este una îngrijită. 

Eu v-am prezentat povestea mea, prima întâlnire și prezentul fericit. Cred că de-abia după câteva întâlniri am devenit mai curajoasă, alegând un costum mulat roșu. Și, abia acum, după atâția ani, mi-am găsit și culoarea preferată și stilul preferat.

Articol scris pentru SuperBlog 2018

Drumul fericirii trece prin Bursa Binelui

În ultimii ani, am devenit obsedată de fericire. Am încercat să citesc mult, în special studii, din care să aflu de ce unii oameni sunt fericiți și alții nu. Concluzia majorității studiilor este: nu oamenii fericiți fac  bine (nu neapărat), ci oamenii care fac bine devin mai fericiți. Am văzut cu toții oameni săraci care au mereu întipărit pe chip un zâmbet și oameni înstăriți care sunt deprimați. Cu alte cuvinte, dacă vreți să fiți fericiți, faceți bine, cât mai des cu putință, zilnic dacă se poate. 

Mai multe despre cum actele de bunătate ne fac fericiți puteți vedea în clipul TED de mai jos.

Dintre toate probele SuperBlog 2018, aceasta îmi este cea mai dragă, ceea ce mă face să am emoții și să mă tem că nu pot exprima tot ceea ce simt și îmi doresc. Bursa Binelui este un proiect BCR foarte drag mie, deoarece reunește ONG -urile care au nevoie de bani pentru susținerea proiectelor pe care vor să le implementeze într-o comunitate locală (fie că sunt proiecte de educație, de mediu sau sănătate) cu oamenii care vor să facă bine și să dea comunității ceva înapoi.  

Ce este Bursa Binelui și Campionatul de Bine?

Bursa Binelui este o platformă de fundraising (strângere de fonduri) sau o formă de crowdfunding (finanțare cu ajutorul unui număr mare de oameni). Cu alte cuvinte, unde-s doi (sau mai mulți), puterea crește. Pe această bursă, găsim listate proiectele diverselor ONG-uri, pe care oamenii cu suflet pot alege să le susțină prin donații online, fără a fi comisionate. Plata online se face simplu, securizat, iar suma minimă este de doar 5 lei. Sunt sigură că majoritatea dintre noi avem 5 lei pentru o cauză în care credem. Poți fi, astfel, donator și, dacă vrei să ajuți și mai mult, poți deveni voluntar în cadrul unui anumit ONG. Rapoartele europene arată că rata de voluntariat în România este sub 15%, comparativ cu state mai dezvoltate, unde este de 40-50% (ec.europa.eu/citizenship/pdf/national_report_ro_en.pdf). 

Campionatul de Bine este un campionat anual în care ONG-urile se întrec pentru primele trei poziții, deoarece BCR dublează sumele atrase de acestea, în limita a 5000 de euro. 

De ce să contribui pe Bursa Binelui? 

Drumul fericirii trece prin Bursa Binelui, pot să vă asigur. Am donat de câteva ori pe această platformă și, deși nu a știut nimeni, am simțit cum starea mea de bine, de fericire crește. Am ales proiectele cele mai puțin vizualizate, le-am citit și le-am susținut. Pot să vă spun că plata se face rapid, securizat, deci nu trebuie să vă temeți de siguranța datelor sau de comisioane ascunse. Nu există niciun fel de comision și poți dona chiar și 5 lei. Ideea acestei platforme este să doneze cât mai mulți oameni sume mici. Puțin cu puțin se face mult. 

Îți dau mai jos 5 motive pentru care merită să contribui și tu la binele comunității, folosindu-ți cardul bancar:

1. poți dona o sumă mică, fără a pune o presiune mare pe bugetul personal. Suma aceasta mică va conta pentru ONG-ul respectiv. 

2. te simți mai fericit, știind că ai contribuit și tu la acel proiect sau la zâmbetul de pe chipul unor oameni care au nevoie. 

3. te simți util, îți găsești un sens. Și aici vă recomand cartea lui Viktor Frankl - Man's Search for Meaning. Dacă cineva într-un lagăr de contrare a putut să descopere sensul vieții, cred că putem și noi să îl descoperim în ajutorul oferit altora. 

4. poți sprijini cauza care îți este mai aproape de suflet și în care crezi cu toată puterea ființei tale. 

5. donațiile către o anumită cauză pot fi primul pas. Al doilea ar fi să devii voluntar implicat în activitatea ONG-urilor care implementează acele proiecte. Voluntariatul este privit ca experiență în muncă (a se vedea Legea Voluntariatului din 2014) și aduce importante beneficii atât pentru tine, cât și pentru comunitate. 

Lucrurile se mișcă. Peste tot există oameni buni, frumoși, care au nevoie de un imbold pentru a face mai mult. Fii tu catalizatorul, ia inițiativa și fă bine pentru a fi bine. 

La final, vă spun și un secret. Nu l-am mai spus la nimeni. Ieri am primit decizia finală de la judecătorie pentru înființarea unui ONG axat pe probleme educaționale. Eu și două foste studente am decis că putem și trebuie să facem ceva pentru comunitate. Dacă mai sus v-am prezentat lucrurile din perspectiva unui donator pe platforma Bursa Binelui, încerc să vă prezint mai jos și perspectiva mea ca președinte de ONG, unul mic, la început de drum. 

1. Un ONG este o entitate non-profit, ceea ce înseamnă că, pentru a face bine, are nevoie de voi, donatorii, oamenii cu suflet mare. Fie că este World Kindness Day, Giving Tuesday, ziua ta de naștere sau alt motiv care te poate determina să fii mai generos, nu uita că cei 5 lei la care tu renunți, pentru un ONG înseamnă mult. Înseamnă că cineva crede în ei. 

2. Bursa Binelui dă o șansă egală tuturor ONG-urilor. Îți poți lista proiectul și promova în rândul oamenilor care te-ar putea ajuta. Uneori și un share este suficient, dacă nu ai acei 5 lei. 

3. Un ONG, mai ales unul la început de drum, are nevoie de voluntari și susținători. Încearcă să te gândești la asta și susține și proiectele mai mici. Eu, când am donat, am ales criteriul de selecție după proiectul cu cei mai puțini bani strânși. Am citit cauza, am fost convinsă și am donat. 

Mă bucur că acest proiect marca BCR susține ONG-urile. Ca președinte de ONG sunt optimistă, dar am și emoții cu privire la strângerea fondurilor necesare. Această platformă de crowdfunding îmi dă speranțe, și ca ONG, și ca simplu donator pentru alte proiecte. Îmi dă speranță în umanitate, în bunătate și în fericire. 

Nu uita ca în drumul vieții tale, în fuga după ceva sau cineva, să faci o oprire și la Bursa Binelui. S-ar putea să remarci o creștere a nivelului de fericire. 

Magia Japoniei, 10 la pătrat

Cu toții visăm la ceva exotic, exotic pentru noi. Sunt sigură că și japonezii vor să vadă Europa la fel de mult cum ne dorim noi să o vedem. Un circuit în Japonia ar fi un vis îndeplinit. Cred că dacă îți dorești ceva foarte mult, acel lucru poate deveni realitate, așa că sunt deschisă la oferte și vacanțe. 

Pentru mine, Japonia este o țară de 10, așa că vreau să împărtășesc cu voi 10 motive pentru care aș vrea să vizitez această țară:

1. Este o țară cu tradiții și o cultură diferită de a noastră, în care respectul pentru seniori, pentru mediu se îngemănează cu tehnologia și modernismul. 

2. Eu și prietenul meu adorăm filmele asiatice, în special cele japoneze, anime-urile și jocurile. O convenție precum The Tokyo Game Show nu poate fi ratată. Măcar o dată în viață, meriți să îți faci cadou o astfel de participare. Cine știe? Poate toamna lui 2019 ne va face o surpriză și ne va purta pe un covor de frunze aurii tocmai până în Japonia. Nu ar fi distractiv? 

3. Festivalurile tradiționale. 

Sunt născută iarna și iubesc zăpada. Deci, un festival al zăpezii (Sapporo) în care oamenii se întrec în cadrul unei competiții de sculpturi de gheață gigant. Un festival al revenirii la viață este și cel al primăverii, când înfloresc cireșii. 

4. Bucătăria japoneză. Am văzut un documentar în care florile de cireș erau integrate în felurile de mâncare tradiționale. Modul în care ridicau acest act, aparent banal, la nivel de artă, m-a impresionat foarte mult. Tradiționalul sake, dar și diversele tipuri de bere merită încercate chiar și de un novice. În plus, bucătăria japoneză este mai prietenoasă cu veganii decât România sau alte țări europene. 

Inevitabil, acest subiect îmi aduce aminte de supa de tăiței - ramen, care se pregătește într-un anumit fel și face parte din cultura locală. 

5. Templele. Sunt atât de diverse, cu o istorie și o cultură interesante, care te transpun într-un alt univers, unul încărcat de pace și calmitate spirituală. 

6. O aventură cu renumitul Bullet Train (tren glonț) care atinge viteze de 300km/h. Puțină adrenalină pe calea ferată nu strică. 

7. Filmul The Ramen Girl (2008) este unul dintre motivele de a vizita Japonia. Acțiunea se petrece în Tokyo și este unul dintre ultimele filme ale actriței Brittany Murphy. Un film extraordinar despre trecerea de la cultura americană la cea japoneză. 

8. Hiroshima. Un loc care ne va aminti mereu atrocitățile istoriei. În locul în care a căzut bomba, se găsește un dom, unde oamenii se pot reculege și celebra pacea, atât de importantă pentru supraviețuirea noastră ca specie. 

9. Castelul Egretei Albe, unul dintre cele mai frumoase castele medievale ale Japoniei, ne teleportează în universul samurailor, făcându-ne parte din povestea niponă. 

10. Posibilitatea de a înțelege cultura japoneză prin contactul cu localnicii din satele tradiționale. 

Japonia cu Exact Travel Club

Dacă vrei să vizitezi Japonia, ai nevoie de un partener de încredere. Recunosc că nu sunt prea aventurieră de felul meu și am nevoie de cineva care să îmi ofere sprijin pe toată perioada călătoriei. Un astfel de partener este Exact Travel Club pe care îl recomand din cel puțin zece motive, ca să înțelegeți de ce Japonia este un 10 la pătrat. Magie și perfecțiune în același timp. 

1. După cum îi spune și numele, această agenție îți oferă exact experiența de care ai nevoie, oamenii de acolo fiind ei înșiși pasionați de Japonia. Cu alte cuvinte, te simți special. E ca și cum un prieten al tău a mers în Japonia și apoi te ajută să trăiești și tu acea experiență minunată. 

2. Au niște circuite și niște oferte foarte interesante. Surprinzătoare este, însă, complexitatea acestor circuite. Sunt două săptămâni în care trăiești intens, la superlativ, fiind pătruns de sentimentul apartenenței la acea cultură. La final, te simți nostalgic și vrei doar să rămâi suspendat în prezent, în timp ce privești melancolic spectacolul florilor de cireș. 

3. Ai parte de consiliere înainte, dar și pe durata vacanței în Japonia. Acest lucru este foarte important, cu atât mai mult cu cât nu ești foarte spontan și aventurier și riști să te panichezi la cele mai mici diferențe culturale. O spun în spirit de glumă, dar suportul este real și nu mai puțin important. 

4. Vacanțele pot fi personalizate, în funcție de preferințele tale. Unii sunt pasionați de bucătăria japoneză, alții de tehnologie, alții de istorie sau arhitectură, alții de toate. Aceste aspecte se pot integra armonios într-un program personalizat, pentru ca satisfacția ta să fie garantată. 

5. Biletele de avion sunt rezervate prin ei, deci ai parte de cea mai bună ofertă. 

6. Asigurarea de călătorie, transferul între obiective și cazarea la hotel sunt, de asemenea, incluse în pachet într-un mod armonios, astfel încât toate să se lege în cel mai confortabil mod pentru tine. 

7. Siguranța călătoriei este întărită prin asigurarea de călătorie și suportul permanent din partea Exact Travel Club. 

8. Confort fizic și spiritual. Știi că totul este programat în cele mai mici detalii și nu duci grija organizării și planificării. 

9. Prețul competitiv prin includerea transportului, cazării, asigurării, a vizitei anumitor obiective. 

10. Ești însoțit de un vorbitor de limba japoneză, ceea ce te poate ajuta în multe situații, precum și la îmbogățirea cunoștințelor despre Japonia. 

***Articol scris pentru SuperBlog 2018

Dacă aș fi, dacă am putea...

Adesea, apreciem sănătatea atunci când nu o mai avem sau începem să medităm la viață și la efemeritate, atunci când pierdem pe cineva drag. Acum mai mult de un an, am devenit vegană din motive de sănătate, nu pentru că aș fi avut probleme neapărat, ci pentru că, în jurul meu, tot mai mulți oameni dragi par să sufere de obezitate, diabet, hipertensiune și alte boli considerate metabolice și genetice. 

În competiția SuperBlog 2018, Sano Vita ne provoacă să ne imaginăm că pledăm pentru sănătatea copiilor noștri din calitatea de speakeri la o conferință. Când am luat decizia de a deveni vegană, am făcut-o după multe cercetări, după multe lecturări de studii și articole medicale în limba engleză. Am încercat să mai discut cu oamenii din jurul meu, unii sunt mai receptivi, alții mai puțin. Ideea e că, dacă aș fi speaker la o astfel de conferință, bănuiesc că lumea ar fi acolo pentru că e deja pe acel drum și vrea să afle mai multe. 

Se spune că multe boli sunt genetice, dar, adesea, problema o reprezintă obiceiurile alimentare care se moștenesc, nu vreo genă anume. Obișnuim să mâncăm așa cum au făcut bunicii și părinții noștri. Prea mult zahăr, prea multe grăsimi, sare, prea multe produse procesate, antibiotice și hormoni. Nu militez pentru extremism alimentar, dar majoritatea oamenilor mănâncă doar carne, ouă, brânză, lapte și derivate din aceste produse. Legumele, fructele, semințele și cerealele integrale sunt o raritate pe farfurie. 

Principala teamă a oamenilor este că cei care au o dietă bazată pe plante nu consumă proteine, dar sunt foarte multe legume cu o cantitate de proteine foarte mare: fasole, linte, mazăre, soia, năut. Există studii care atestă legătura dintre consumul de fructe și legume și un risc scăzut al bolilor cardio-vasculare sau cancerului. 

Eu am observat schimbări în bine după ce am început să consum mai multe produse vegetale: mai energică, mai odihnită, fără dureri, am mai și slăbit, am un tranzit intestinal mai bun. Legat de acest subiect, cei care consumă carne în cantitate mare au probleme cu tranzitul. Toate acele toxine rămân în organism îmbolnăvindu-ne.  

Prima mea comanda la Sano Vita, 32 produse la 135 lei

Cel mai interesant lucru atunci când îți schimbi obiceiurile alimentare este că descoperi o varietate de produse de care nici nu știai înainte și nici prin cap nu ți-ar fi dat să le încerci. Așa s-a întâmplat cu mine. Semințele de in și chia au devenit parte integrantă din dieta mea, sunt bogate în omega 3 și le poți pune în orice. Trebuie știut că semințele de in se absorb doar dacă sunt măcinate. Au niște estrogeni vegetali care ajută organismul femeii, reducând multe dintre problemele specifice (dureri menstruale, cicluri scurte sau prea lungi, etc.). 

Pastele integrale sunt, de asemenea, foarte bune. Conțin fier, spre deosebire de cele rafinate, precum și alte minerale și vitamine. Încercați să fugiți de produsele rafinate, acestea sunt văduvite de toți nutrienții. Sunt mai bune și mai sățioase, ajută la digestie, motiv pentru care nu îngrașă. 

O altă comandă Sano Vita

E greu să convingi pe cineva, cred că argumentul suprem este să îi faci pe oameni să se uite la cei dragi, la cei mai în vârstă și să vadă dacă sunt sănătoși. Dacă au diabet, hipertensiune, colesterol, acest lucru nu se datorează vârstei, ci alimentației. E alegerea noastră încotro vrem să ne îndreptăm... cum vrem să trăim și să îmbătrînim. 

Aș vrea să îmi mențin articolul roz și optimist, dar dacă nu facem schimbări alimentare în bine, acum, când încă putem, este posibil să fie prea târziu. Dacă nu vrei să fii o povară pentru copiii tăi la bătrânețe, ai grijă de tine acum, când ești în putere și ajută-i și pe ei să moștenească obiceiuri alimentare pozitive și să adopte un stil de viață sănătos. 

În căutarea hygge

Hygge este un cuvânt danez care a intrat în limbaj comun, neputând fi tradus cu exactitate în alte limbi. Sunt inspirată de cultura daneză în ceea ce privește atmosfera de acasă, familiaritatea pe care doar în astfel de locuri intime o poți simți. Am putea traduce asta prin Nicăieri nu-i ca acasă sau, la fel de bine, deși pare opus, acasă e acolo unde te simți. Iarna este anotimpul în care danezii, dar și noi, simțim nevoia unui cămin călduros. Pentru ei are o semnificație aparte, deoarece zilele sunt foarte scurte, temperaturile sunt scăzute și trebuie să compenseze acest lucru prin ceva. De aceea, casa se pregătește pentru a oferi căldură la propriu și la figurat. Dacă sufletul și vorba ți-s calde, și casa e mai primitoare. 

Uitându-mă la căsuța mea parcă prea rece, am zis să contactez o firmă pentru a face un audit energetic, curioasă în ce clasă energetică se încadrează. Când a ajuns în proprietatea mea, nu era obligatoriu să ai un certificat energetic și să cunoști aspecte legate de consumul casei și de modul în care este izolată. M-ar interesa aceste aspecte pentru a ști cum să o fac mai caldă și mai prietenoasă cu umilii ei proprietari și oaspeți. Câteodată, am impresia că este precum mașinuța din filmul Herbie, care, noaptea, are propria ei viață. La câte lucruri ciudate vezi în zilele noastre, nu m-ar mira, pe voi, da? 

Să vă prezint un pic conceptul hygge, care, potrivit lui Meik Wiking, directorul Institutului de Cercetare a Fericirii din Copenhaga, este rețeta daneză a fericirii. Poate știți că danezii au ocupat în ultimii anii ori primul loc, ori al doilea în topul celor mai fericite țări din lume. O țară nordică, rece, cu ierni lungi, nopți lungi, cea mai fericită țară? Ei bine, iată că da! Oare de ce? Noi avem lumină și căldură din belșug și stăm foarte prost la acest capitol. Danezii au găsit soluția: Hygge. 

Hygge este atunci când afară e furtună, dar la tine în casă este cald, poate ai un șemineu sau o sobă, sau un biet calorifer, dar e cald în jurul lui. În același timp, hygge este o stare mentală. Trebuie să simți toată acea căldură în toată ființa ta. Totuși, dacă aveți temperatură, se recomandă o vizită la medic. Este posibil să nu fie hygge. 

Dacă aveți ocazia să citiți cartea lui Wiking - Mica enciclopedie Hygge, nu o ratați. O să vă dau câteva idei pe care autorul le descrie în carte pentru a te ajuta să ai o casă hygge: 

1. lumina. Să folosești o sursă de lumină, difuză, care să creeze atmosferă: o veioză, un lampadar, un șemineu electric, un foc (dacă stai la casă și nu la bloc, altfel, te vei trezi cu vecinii la ușă că dai foc la casă) și lumânări, multe! Danezii cumpără kilograme de lumânări. La noi, încă nu este considerat un obicei. Lumânările au o altă semnificație la noi. Dar le puteți trece pe lista de cumpărături. Mare grijă la aerisire, să nu rămâneți fără oxigen. 

2. savurarea unei băuturi calde, în timp ce stai tolănit în mijlocul patului, îmbrăcat într-o pereche de pantaloni urâți dar confortabili. Ce vis! Cartea e de nelipsit, în mână, nu pe noptieră. 

3. colțul hygge. Eu mi-am făcut un astfel de colț. E un taburet înfășurat în multe pături fleece (asta e hygge), aproape de calorifer și de terasă. Stau la bloc, în 50 mp, așa că un astfel de colț e rai. Să îți savurezi cafeaua, să citești în timp ce lași o rază de soare chinuită (ce Halloweenish sună) să te gâdile pe chip și mai atingi din când în când caloriferul în speranța că Termo mai bagă presiune să ajungă și la etajul tău puțină căldură. De aceea e important să locuiești într-o casă bine izolată termic, iar un certificat energetic și termografia cladării te pot ajuta să știi ce cumperi sau închiriezi. 

4. dulciurile și produsele coapte în propriul cuptor sunt foarte hygge. Să faci brioșe la cuptor, dimineața, să le savurezi cu o cafea și să îți îmbrățișezii oamenii dragi, este esența hygge. Hygge este o stare, cum spuneam, este despre oameni, dar și despre atmosfera pe care o clădești în jur. 

5. îmbrăcămintea: fulare, haine voluminoase, suprapuse, moi, puloverele de lână. Confortabil, nu elegant. Cel mai îndrăgit stil al meu. Hygge nu e chiar sexy, dacă asta cauți, hygge este despre a te simți bine, eliberat de dorința de a impresiona, de a cuceri. 

6. Wiking numește acasă - cartierul general al hygge. Autorul menționează zece lucruri care își fac casa hygge: hyggekrog (ungher, colț, acesta este doar unul dintre cuvintele compuse cu hygge), un șemineu/sobă, lumânări, obiecte din lemn, cărțile, elemente din natură (pietre, scioci, frunze), obiecte din ceramică, obiecte vintage (tot ceea ce este nou, modern este anti-hygge), texturi diferite pe care să le atingi (nu e deloc creepy), multe pături și perne. 

Pentru mine, poza de mai jos este esența hygge, esența căldurii în propria locuință. Desigur că, mai în glumă, mai în serios, trebuie să te asiguri că ai o casă izolată bine, care nu are un consum energetic mare și nu are pierderi de căldură. 

Briose vegane, coapte de mine, cafeluță și cărți savurate în colțul hygge

Articol scris pentru SuperBlog 2018

Milkshake vegan cu visine si seminte

Ingrediente: 2 pahare

400 ml lapte vegetal

1 lingurita karob

100 g visine (ramase de la tortul vegan)

seminte (in, chia)

Am pus toate ingredientele in vasul termo rezistent al blenderului Kenwood Chef Titanium si am mixat totul. Un model similar de robot, gasiti si aici. 

Milkshake vegan cu dovleac si cocos

Daca aveti ca mine un ditamai dovleacul si nu stiti ce sa faceti cu el, puteti sa il faceti supa crema, milkshake, placinta sau copt. 

Ingrediente 3 pahare de 250 ml

2 felii dovleac copt

2 linguri nuca cocos

500 ml lapte vegetal de soia simplu sau cu cacao. Eu am facut ambele variante si mi-a placut mai mult cu cacao. 

Am pus toate ingredientele in vasul termo rezistent al blenderului Kenwood Chef Titanium si am mixat totul pana a devenit cremos. 
Se serveste cu fulgi de cocos deasupra. 

Un model similar de robot, gasiti si aici. Eu am testat varianta Kenwood Chef Titanium. 

Briose vegane sau de post cu nuca de cocos si ciocolata

Ingrediente 12 briose:

300 g faina integrala de grau 

300 ml lapte vegetal (eu am folosit marca Joya, lapte de soia)

1 pliculet praf de copt

1 pliculet zahar vanilat

7 lingurite zahar brut 

5 linguri ulei de masline extravirgin

40 g nuca de cocos fulgi de la SanoVita

Am mestecat ingredientele in vasul robotului Kenwood Chef Titanium cu accesoriul special pentru prajituri. Cand am obtinut un amestec omogen, am turnat in formele de briose, iar la mijloc am pus 1 capsuna sau 2 visine. Le-am dat la copt cam 20 minute, la foc mediu. 

Dupa aceea, le-am glazurat cu ciocolata amara (vegana, de post) si le-am dat la rece cam 2 ore. 

Au iesit genial si sunt extraordinare la o cafea. 

Un model similar de robot, gasiti si aici. Eu am testat varianta Kenwood Chef Titanium. 

Supa crema de dovleac - reteta vegana

Ingrediente 2 portii mari sau 4 mici

500 gr dovleac fiert

1 ceapa rosie si 3-4 catei de usturoi rumeniti

turmeric, sare, piper, boia iute

1 cana de lapte vegetal sau in functie de consistenta dorita

Am pus toate ingredientele in vasul termo rezistent al blenderului Kenwood Chef Titanium si am mixat totul pana a devenit cremos. 
Se serveste cu seminte de dovleac, masline sau capere pentru un gust acrisor. 

Un model similar de robot, gasiti si aici. Eu am testat varianta Kenwood Chef Titanium. 

Paine integrala - reteta

Ingrediente coca: 700 g faina integrala, 350 ml apa calda (nu fierbinte), 3 linguri ulei de masline extravirgin, 1 lingurita sare , 1 lingurita zahar brun, un pliculet de drojdie uscata de 7g. 

Am pus toate ingredientele in vasul robotului de bucatarie Kenwood Chef Titanium si am folosit accesoriul pentru aluat. Am asteptat pana coca s-a facut omogena, dar usor lipicioasa. 

Am lasat aluatul la crescut cam 2 ore, dar la fiecare 40 minute il mai modelam in mana, apoi l-am intins in tava tapetata cu foaie de copt si am bagat la cuptor, la foc mediu. Au iesit 3 painici cam de 300 g fiecare. Am tinut doua zile din ele si si-au pastrat prospetimea. Le-am invelit in hartie. 

Un model similar de robot, gasiti si aici. Eu am testat varianta Kenwood Chef Titanium. 

La început a fost Șotronul

Mi-am făcut blogul în 2012, după ce prietenul meu insista că am ce să scriu, că îmi place să citesc și aș putea scrie ceva în sfera aceasta. Mi se părea complicat, fiind mai atehnică, așa că l-am cam ignorat. În cele din urmă, am postat două mini recenzii la cărțile Oryx și Crake de Margaret Atwood și apoi, la câteva luni, și o recomandare literară pentru saga Cântec de gheață și foc (cunoscută ca Urzeala Tronurilor) de George R.R.Martin. 

Înainte să vă prezint continuarea, aș vrea să spun că am ales platforma Blogger pentru că este a Google, o companie pe care o admir. Mi s-a părut și destul de intuitiv de folosit. Am ales numele Rayuela, după romanul omonim al lui Julio Cortazar, cuvantul însemnând în portugheză șotron. Ca să înțelegeți contextul, am citit cartea acestui scriitor prin liceu și am rămas cu o obsesie pentru stilul respectiv. Cartea putea fi citită normal, de la pagina 1 la final sau după un ghid în care aveai o înșiruire de pagini pe sărite, ceea ce mie mi s-a părut fascinant. M-am identificat cu acest traseu, considerându-mă o fire sucită și mi-am zis Rayuela. Apoi, am preluat numele și pentru blogul meu. 

După cele două postări, am făcut o pauză de doi ani de la scris pe orice fel de blog, până în 2014, când am început să scriu recenzii de filme și seriale pentru blogul FandGmustsee, devenit ulterior Fmustsee. Colaborarea a continuat până în 2017 când creatorul acestui blog cinefil, Flavius Policală, a plecat dintre noi... Aveam drept de admin, dar mi s-a părut dureros să scriu acolo. 

Din 2016, am început să scriu, însă, și pe blogul meu. Cum am reînceput? Am văzut la cineva că participă la concursul de scriere creativă Spring SuperBlog 2016 și am zis să văd și eu care e treaba. De atunci, am participat la 6 ediții. Partea frumoasă e că acest lucru mi-a deschis apetitul pentru scris. Partea de design, R-ul din logoul blogului și alte detalii sunt opera prietenului meu, scriitorul și graphic designerul Laurentiu Badea. 

Nu mi-am trecut blogul pe domeniu propriu până acum, dar am văzut că foarte mulți bloggeri tind spre asta. Există avantaje incontestabile. În primul rând, potențialii colaboratori pot vedea acest aspect ca pe un indiciu al profesionalismului tău. Cu cât stau și mă gândesc mai mult, cu atât ideea de a avea un domeniu ro propriu mă tentează mai mult. 

Despre ce scriu pe blogul meu? 

Pe lângă articolele destinate SuperBlog, scriu despre oameni care mă inspiră, campanii umanitare sau de responsabilitate socială corporativă, oportunități pentru studenți, competiții studențești, testez produse, postez rețete vegane și despre acest stil de viață, recenzii la cărți, filme, seriale, aplicații. Scriu în română și engleză. 

Cel mai citit articol al meu este Donează-ți codița, scris anul trecut, când am decis să mă tund pentru a-mi dona părul unei fundații care face peruci pentru femeile cu cancer mamar. Am ales această cauză deoarece bunica mea a murit din cauza acestei boli. Cred, cu adevărat, că, prin ceea ce scriem, putem schimba mentalități. Este de datoria noastră, a celor care scriem, să împărtășim cu alții lucrurile minunate care se întâmplă. 

De ce scriu?

Pentru a nu lăsa ideile să se piardă, pentru a-mi exprima trăiri, emoții (un fel de catharsis spiritual), pentru a informa, a inspira, a motiva și a ține viu obiceiul scrisului, pentru a-mi lucra materia cenușie. 

Pentru mine, bloggingul este mai mult o pasiune decât o sursă de venit, dar am și alte câteva avantaje care au venit la pachet: mi-am făcut prieteni în blogosferă, am obținut câteva colaborări, dar și premii prin participarea la competiții de scriere creativă. Toată experiența aceasta am folosit-o și în scop didactic, acceptând provocarea de a preda Scriere creativă studenților mei. Cred că nimic nu e întâmplător și totul are loc cu un motiv. Toate se leagă sau cum spunea Steva Jobs, connect the dots. 

***Articol scris pentru SuperBlog 2018

Piure vegan cu ciuperci pleurotus

Se prajesc ciupercile pleurotus, ceapa rosie si usturoiul taiate marunt in putin ulei de masline. Se pun la fiert cartofii si apoi se adauga in bolul robotului de bucatarie Kenwood Chef Titanium. Un model de robot de acest gen gasiti si aici. Se pune lapte (am folosit de ovaz) pentru consistenta dorita si sare dupa gust. Am folosit accesoriul numit K bater al robotului si in doar 2-3 minute, piureul a fost gata. 

Am servit cu ciuperci pleurotus si am decorat cu cateva masline verzi umplute cu ardei. 

Mi-a placut accesoriul pentru ca a pastrat consistenta dorita, iar variatele puteri ale robotului iti permit sa controlezi viteza de procesare. Initial, uitasem sarea, dar am deschis capacul vasului, fara sa opresc robotul, si am adaugat sarea. 

Tort vegan/ de post cu fructe si ciocolata

Pentru blaturile de tort, am folosit robotul de bucatarie Kenwood Chef Titanium si accesoriul special. Mi-au placut capacul de deasupra bolului care protejeaza de stropi, lumina activata printr-un buton senzitiv si accesoriul care face un amestec omogen. 

Ingrediente 1 blat: 2 cani jumatate de faina

1 cana lapte soia

1 jumatate de cana zahar brun, combinat cu zahar vanilat pentru aroma

50-60 ml de ulei de masline extravirgin

1 lingurita sare

1 plic praf copt

cca 200 g de fructe (am pus visine)

Am amestecat toate ingredientele, mai putin fructele, cu robotul, iar la final, am incorporat si fructele. 

Am adaugat blaturile la cuptor, la foc mediu. Intre blaturi, am pus Pudding cu cacao (am cumparat un pliculet si l-am pregatit cu lapte de soia). Am introdus tortul cu budinca la frigider pana s-a intarit si apoi am glazurat tortul cu ciocolata. Am folosit 2 plicuri de glazura ciocolata amara (vegana) pentru a glazura tortul. L-am pus la rece cam 2 ore, dupa ce l-am presarat cu fulgi de cocos si am adaugat capsuni pentru decor si culoare. 

Un model similar de robot, gasiti si aici. Eu am testat varianta Kenwood Chef Titanium. 

Focaccia cu sos de rosii si rozmarin

Ingrediente coca: 500 g faina, 250 ml apa calda (nu fierbinte), 3 linguri ulei de masline extravirgin, 1 lingurita sare (am folosit sare de Himalaya), 1 lingurita zahar brun, un pliculet de drojdie uscata de 7g. 

Am pus toate ingredientele in vasul robotului de bucatarie Kenwood Chef  Titanium si am folosit accesoriul pentru aluat. Am lasat aparatul sa isi faca treaba si si-a facut-o mult mai bine si mai repede decat o faceam eu doar cu mana. Accesoriul pentru aluat este performant, iar coca a crescut foarte frumos. Capacul vasului iti permite sa adaugi ingrediente fara sa opresti aparatul si touch-ul senzitiv iti ofera posibilitatea sa vezi in interiorul vasului prin aprinderea luminii. 

Am lasat aluatul la crescut cam 40 minute, apoi l-am intins in tava tapetata cu foaie de copt, am pus sos de rosii si rozmarin si am bagat la cuptor, la foc mediu. 

Un model similar de robot, gasiti si aici. Eu am testat varianta Kenwood Chef Titanium. 

Drumul spre independența financiară

Cu toții ajungem într-un punct în care ne întrebăm cum să faci bani? Și repede dacă se poate, și fără prea mult efort. Poveștile de viață ale altora ne-au învățat că banii care vin repede, pleacă repede. Ca atare, BCR a inițiat un proiect de educație financiară, Școala de Bani, prin care oricine poate să înțeleagă modul în care se poate obține mult dorita independență financiară. 

Sunt convinsă că drumul spre acest obiectiv financiar pleacă de la educație. Cunoașterea înseamnă putere și bunăstare. Plecând de la experiența mea personală și de la cunoștințele economice acumulate până acum, vă prezint câțiva pași care pe mine m-au ajutat să fac economii și să îmi ating câteva obiective.

1. educația începe din familie. Dacă nu îți înveți copiii că banii se câștigă prin muncă și că sunt o resursă limitată, nu vor înțelege valoarea lor. Pentru ei, vor fi doar o hârtie cu care pot obține ceea ce doresc, într-un mod rapid. Și când nu o vor mai putea face, vor deveni frustrați, unii ajungând chiar la colaps financiar sau depresie. 

2. educația continuă și în școală, mai puțin în sistemul preuniversitar, deși ar trebui, și mai profund în sistemul academic economic. Desigur, există și inițiative private care trebuie promovate pentru a crește nivelul de informare în rândul cetățenilor. 

3. Teoria nu ajută foarte mult, trebuie să înveți concret că veniturile sunt limitate, și așa trebuie să fie și cheltuielile, dacă nu vrei să fii îndatorat. E important să înveți să îți faci un buget personal, fie și într-o agendă sau într-un Excel. 

4. Prioritizează! Nu toate cheltuielile au același nivel de prioritate. E important să plătești la timp ratele, curentul, gazele și alte utilități și apoi să te gândești la cum să îți reinnoiești garderoba. Am citit o chestie foarte faină în cartea lui Robert Kiyosaki - Ce este educația financiară... de fapt?. Autorul spunea că, dacă în fiecare lună, îi pui pe alții pe primul loc și doar la final pe tine, nu vei fi niciodată un om bogat. Și aici vine sfatul 5. 

5. Economisește lunar pentru un vis! Cu alte cuvinte, Kiyosaki spune că, în fiecare lună, trebuie să pui o sumă de bani deoparte, ca și cum tu ai fi cineva căruia trebuie să îi plătești o rată. Dacă nu faci asta și începi cu celelalte plăți, este posibil să nu mai ajungi niciodată la tine și la visul tău. La început, am fost puțin sceptică. Am crescut într-o familie în care mai întâi se achitau datoriile, se puneau bani deoparte pentru mâncare și alte necesități curente și, la final, dacă rămânea ceva, se punea deoparte sub formă de economii. Nu m-am gândit niciodată că lucrurile pot fi și inversate. Întâi economisești și apoi rezolvi restul aspectelor. E o chestie de optică, important este să fii consecvent, să îți onorezi promisiunile, față de tine și față de alții. 

6. Găsește un vis. Am auzit cu toții îndemnul Dream big! Dacă nu ai un vis, nu ai pentru ce să lupți. Unii nu visează de teama că nu li se va îndeplini niciodată visul. Dar dacă nu visăm, nu vom reuși să punem în mișcare resorturile necesare atingerii acelui țel. Nu înseamnă că trebuie să stabilim țeluri copleșitoare, dar măcar din ce în ce mai mari. Când eram mică, economiseam alocația pentru a-mi cumpăra cărți. Când am luat bursă în facultate, economiseam pentru cărți și să îmi iau un ceas de mână (primul meu ceas). Când m-am angajat, am economisit pentru un laptop. Anii au trecut, am mai obținut o bursă de studiu și am cumpărat mobilă nouă și o mașină second hand. Nu aș fi visat atunci că, într-o zi, voi avea o mașină nouă, chiar și cu credit. Dar acum, am reușit! Am economisit, am visat și nu m-am mulțumit în starea actuală a lucrurilor. 

7. Ai încredere în potențialul tău. Cum spunea Steve Jobs în renumitul discurs de la Stanford University, Don't settle! Investește în tine, în educația financiară inclusiv, indiferent de vârsta pe care o ai! Educația poate deschide noi drumuri și te poate ajuta să îți atingi visurile. 

Articol scris pentru SuperBlog2018

Aventuri la scoala de soferi

Pana acum, nu am simtit nevoia unui permis de conducere, dar, pentru ca in dreapta, adesea, ne dam cu parerea fara sa vrem, am primit ca provocare aceasta aventura: sa imi iau permisul. Trec peste faptul ca nu imi imaginam cum este posibil sa te sincronizezi si sa fii atent la atatea chestii in acelasi timp. Nu am pierdut timpul, am cautat pe net cateva recomandari, dar nu am gasit nimic pentru Craiova. Ma refer la ceva relevant, in care oamenii sa spuna ce au patit, care e mai calm si asa mai departe.

Scoala de soferi Florita 

Nemaiavand 18 ani si fiind mai emotiva, voiam pe cineva calm. Pana la urma, m-am prezentat la scoala de soferi Florita, fiind cam peste strada de mine. Am cerut o masina mai noua si un instructor calm. Deoarece s-a nimerit pe-acolo si directorul scolii, dl Marin Florita, am priceput ca masina dlui, un Seat Leon de prin 2011 si dlui s-ar incadra aici. Toate bune si frumoase, orele de legislatie erau de fapt teste pe care noi le faceam la calculator si pe care am fi putut sa le facem si acasa. Am invatat repede teoria si le luam cu 25-26. Au inceput si primele ore de conducere, prima a fost de 40-45 de minute, am intrat direct in trafic, desi am mentionat ca nu am mai condus inainte.

Sedintele au fost de 75 minute condus si cateodata manevre, neavand ceva sistematic, de genul: azi facem pornirea de pe loc, ca vad ca nu reusesti, azi facem rampa pana iese, azi facem viraje... Nu. Cele 15 sedinte s-au dovedit a fi 13, asa ca am mai luat vreo 4 platite si m-am prezentat la traseu (luasem sala cu 26 din 26) stiind ca voi pica. Nu aveam emotii, deoarece eram un dezastru. Voiam doar sa scap repede sa nu pierd ziua. Deja imi facusem planul sa continui cu un nou instructor de care am aflat eu ca este asa cum ar trebui.

A venit ziua examenului si am picat la jumatatea probei pentru ca am manevrat un viraj la dreapta oribil. Nici nu imi amintesc ce si cum, doar ca examinatorul a pus frana.

Problema cu instructorul de la Scoala Florita este ca nu are deloc rabdare, tipa mereu, nu explica nimic in timpul condusului, ceea ce m-a facut sa cred ca e vina mea, ca sunt incapabila sa invat sa conduc. In a treia sedinta, s-a purtat oribil, am venit acasa aproape plangand si regret ca nu am renuntat atunci. Platisem doar avansul si as fi putut continua cu cineva care intelege ca e platit sa te invete, nu sa tipe pe banii tai.

Ce am invatat din scoala facuta cu dl Florita:

1. sa ma uit stanga-dreapta pe trecerea de pietoni

2. cand ma apropii de giratoriu sau trebuie sa fac viraj, sa introduc in viteza a doua.

Astea sunt lucrurile bune, restul au fost tipete, vorbit la telefon si de ce conduci prost? Nu stiu, imi venea sa spun, poate pentru ca nu sunteti capabil sa ma invatati sa conduc.

In fine. Ideea e ca am invatat sa rezist la tipete si, desi am auzit ca unii examinatori la traseu tipa, eu eram calita, deci nu avea ce sa ma surprinda.

Ca sfat pentru cei care au ghinionul unui instructor care ii demoralizeaza, tipa si nu explica:

1. renuntati inainte sa fie prea tarziu

2. oricate sedinte suplimentare ai face cu acel instructor, nu ai cum sa progresezi daca stai intr-o stare de teama mereu

Instructor autorizat Paul Fira

Dupa ce am picat, l-am contactat pe dl instructor Paul Fira cu care am decis sa fac 10 sedinte. Il recomand cu caldura si pot sa enumar o multime de motive pentru care va sfatuiesc sa il contactati, fie pentru a face scoala, ore suplimentare sau sa va readuceti aminte sa conduceti daca nu ati mai condus de ceva vreme:

1. sedinta are 100 de minute, uneori chiar mai mult

2. in general, dlui prefera sa faca o sedinta in 2 zile, adica 50 de minute intr-o zi, 50 in alta, deoarece capacitatea de concentrare scade la incepatori si nu mai pot asimila

3. am condus si la 6:45 dimineata si la 7-8 seara.

4. face sedinte si in weekend

5. te duce si in afara Craiovei, ca sa poti conduce si cu viteza a patra, pe la vreo 60 km.

6. Iti explica fiecare intersectie, reamintindu-ti teoria. Iti arata pana si desene ca sa pricepi mai bine. Nu credeam ca exista si instructori atat de buni.

7. daca vede ca stai prost la capitolul viraje, te tine numai in viraje, in timp ce explica regulile de prioritate, in ce viteza sa le iei, cum sa tii mainile pe volan.

8. face manevre pana iti ies, cu calm. Am facut foarte multe rampe, mers cu spatele.

9. face poligon, ceea ce nu mai fac multi. Eu am facut cam 150 minute (3 ore) de viraje, parcare cu fata, garare si mers inapoi in poligon.

10. discuta cu tine, simti ca e un partener de incredere, nu tipa chiar daca tu simti ca turezi masina prea mult, nu tii bine piciorul pe ambreiaj sau nu reusesti sa inchizi cum trebuie usa.

Am facut multe trasee noi, pe strazi mai inguste, cu stop si cedeaza, ca sa imi reglez modul in care iau virajul, am invatat ca unele viraje se ia in viteza 1 daca sunt fara vizibilitate. Am invatat ca atunci cand faci stanga, te incadrezi pe banda de langa ax si iesi tot pe aceea. Are logica, dar cu Florita, trebuia sa ies pe banda 1, desi spunea sa pastrez banda, ceea ce ma facea confuza. Ma gandeam ca nu pricep eu ceva, dar cu dl Fira nu am avut probleme de genul acesta si nici la examen, deci sunt sigura ca inteleg ce inseamna sa pastrezi banda. 

Alta chestie care ma demoraliza la dl Florita era ca mereu imi spunea ca stau prea aproape de garduri, masini, borduri si ca le voi lovi, dar mie nu mi se parea asa. Cred ca ii era teama in general, desi eu nu faceam nimic gresit, pentru ca nici cu dl Fira, nici la al doilea examen si nici cu dl Florita, nu am atins vreodata ceva. 

Dupa cele 10 sedinte cu dl Fira, condus zilnic timp de trei saptamani, am simtit ca sunt mai increzatoare. Am condus si pe negura, la diverse ore, si in afara Craiovei in curbe, si cu soarele in fata, am facut parcari si manevre. As mai fi condus, imi era chiar drag. Ultimele sedinte inainte de examen le-am facut cu dl Florita, deoarece am decis sa pastrez masina, pentru ca si examinatorii au fixismele lor si nu voiam sa provoc probleme. 

M-am temut ca voi deveni confuza facand scoala cu 2 instructori, pe masini diferite: un Seat Leon pe diesel, vechi de vreo 7 ani vs un Cielo pe benzina de vreo 20 de ani. Plecarea de pe loc e diferita, acceleratia mult mai sensibila pe Cielo dar frana mai sensibila pe Seat. Si asa aveam probleme cu franarea pe Seat pentru ca o apasam cam tare. 

Citind pe diverse forumuri, am citit ca nu e bine sa schimbi masinile. Eu pot spune ca m-a ajutat foarte mult. Deoarece ma temeam sa nu apas frana prea tare la Seat (la Cielo cam trebuia), am devenit mai constienta de puterea apasarii pedalei si am invatat sa o gestionez mai bine. Nu am mai avut probleme cu rampa, deoarece dl Fira mi-a explicat calm vreo 2 variante. Trecand de la benzina la diesel, mi s-a parut mai usor. 

Cele 6 ore pe care esti obligat sa le faci daca pici la traseu au devenit cam 4, dar am fost multumita pentru ca imi erau suficiente sa ma reacomodez cu masina inainte de examen. Mai mult de atat, nu voiam sa il vad pe dl Florita. A nu se intelege gresit, ca om, in afara orelor, s-a purtat frumos, ma lauda cand vedea ca faceam teste cu 26 puncte, dar atat! Ca instructor, eu nu recomand. Acum, sunt sigura ca unii invata bine la stres, dar eu nu. Eu vreau calm, metodic, schematic, structurat, cu o programa pe care sa o respecti. Ca la scoala, ca de-aia e scoala! 

Dl Fira e foarte atent la cum conduci, unde tii picioarele, unde tii mainile, cum ai scaunul reglat, cum stai cand mergi cu spatele. Am mers atata cu spatele, incat imi pierdeam eu rabdarea, dar mi-a prins bine. Imi spunea calm, incet, ca nu ne grabim nicaieri. Dl Florita parea ca se grabeste mereu. 

A venit si ziua examenului

Acum aveam mai multe emotii, pentru ca aveam mai multa incredere in mine, stiam ca pot sa iau permisul. Prima oara nu aveam emotii, pentru ca nu speram sa il iau, stiam ca nu conduc bine si ca cei 1420 lei dati dlui Florita pentru 17 sedinte ma adusesera la nivel de 3-4 sedinte. 

Acum, s-a nimerit sa fiu cam a 10-a cred, am intrat undeva pe la 13 sa conduc. Aveam niste emotii... nu din alea cu tremurat cum au unii, ci din alea in care mersul cu 20 km la ora ti se pare rapid :) auzisem din stanga in dreapta ca mai bine mergi incet si bine, decat repede sau moderat si prost. Asa ca am inceput incet. Baiatul dinaintea mea si o doamna au fost martori la mine. Baiatul daduse inainte, a zis ca a luat, dar ca tipa. Eu aveam antrenament cu dl Florita si mi s-a parut cam sugubat examinatorul, dar nici pe departe sa il intreaca pe dl Florita. 

Mi-a spus ca ma cam tarasc pe strada si ca e ultimul avertisment, asa ca am inceput sa accelerez, sa bag si a treia si sa ma trezesc. Recunosc ca a fost bine ca mi-a zis asa. Am nimerit un giratoriu cocotat in varful rampei. Deoarece facusem multe rampe cu dl Paul Fira, nu am avut emotii. Giratoriul era un pic aglomerat, asa ca am reusit sa tin masina de vreo 4 ori in rampa, adica ambreiaj, acceleratie, ambreiaj, frana si iar de la capat. Asta pentru ca inaintam putin cate putin. A cincea oara, recunosc ca s-a oprit motorul, dar examinatorul a fost ok, doar mi-a zis sa pornesc si m-a lasat cu rabdare sa parasesc giratoriul. 

Sunt mandra ca nu s-a dat masina in spate, deoarece am avut grija mereu la frana (dl Fira m-a invatat sa tin piciorul pe frana la toate semafoarele si toate opririle, chiar daca ti se pare ca drumul e drept, ceea ce nu invatasem inainte). Sunt mandra ca mi-a iesit rampa, chiar daca o data s-a oprit. Se intampla banuiesc si unora mai experimentati. Nu am primit replici de la examinator (cum facuse la alti candidati) ca nu tin banda (multumesc dlui Fira pentru asta), ca nu semnalizez sau ca nu tin mainile pe volan cum trebuie. 

Am facut si clasicele manevre: intoarcerea inainte si inapoi, care mi-a iesit cam din 4 miscari pentru ca am dat cu spatele, dar mi se parea ca intru intr-o masina si decat sa risc, am dat stanga, apoi inca putin cu spatele si apoi am iesit. Nu m-a depunctat si nu a comentat pentru ca dlui a cerut manevra inainte si inapoi si mi-a iesit. 

Am mers si cu spatele, incet, cum m-a invatat dl Fira. Incet si sigur. Nici aici nu m-a depunctat, desi am simtit ca ar fi vrut sa merg mai repede. Am fost martora la o eleva care a mers cu spatele repede, dar a urcat si pe bordura, asa ca prefer incet, ca sa am timp sa corectez. Si mi-a iesit. 

Am mers apoi pe strazile de langa Posta care sunt cu sens unic si mi-a spus sa opresc pe stanga. Trecusera 30 de minute. Nu am realizat ca vrea neaparat o parcare, oricum nu stiu daca mi-ar fi iesit pentru ca eu facusem doar pe dreapta parcarea laterala. Si, desi, am vrut eu sa mai incerc, examinatorul a considerat ca am terminat. Asa ca am luat examenul cu 13 puncte de penalizare: 3 pentru mers incet, 5 pentru oprirea in giratoriu si 5 pentru parcarea laterala pe stanga.

Fiind martora la altii, pot spune ca sunt mandra ca nu a comentat nimic legat de viraje ciudate, de frane, pietoni, mers inapoi, intoarcere, ca nu tin banda sau nu semnalizez. Cred ca acele 13 puncte au fost singurele situatii unde a comentat si pe buna dreptate. Nu mi s-a parut ca a tipat, eram obisnuita cu dl Florita si asta a fost un antrenament util si chiar si afirmatia de la inceput ca ma tarasc pe strada, m-a trezit un pic, pentru ca dupa aceea, am mers mai repede. 

Am avut chiar si crucea Sfantului Andrei pe traseu, trecere la calea ferata, unde a trebuit sa opresc, sa ma asigur si apoi, imediat dupa trecere, aveam un cedeaza. Nu stiu daca e de acord sa o mentionez, dar doamna M, care a facut scoala cu dl Florita si a dat examen in aceeasi zi cu mine, a avut un coleg de la serviciu care a facut cateva trasee scurte inainte de examen. M-a ajutat pentru ca a fost chiar strada cu trecerea de cale ferata. Desi in teorie, stiam ce e de facut, la examen, din cauza emotiilor, poti sa nu reactionezi foarte bine. 

In concluzie, nu va temeti sa schimbati instructorii si masinile. Ajuta mult! Nu va ganditi prea mult la bani, important nu este sa ai permis, ci sa stii sa conduci, cat de cat, sa ai incredere in tine. Daca nimeriti un instructor care nu e calm, tipa sau vorbeste la telefon, sau va taie din minutele unei sedinte sau din numarul de sedinte, invocand diverse taxe ascunse, plecati si cautati pe altcineva care va respecta, va da sfaturi personalizate, explica tot timpul, repeta cu calm manevrele si va ajuta sa corectati ceea ce nu stiti. 

Sunt recunoscatoare ca l-am descoperit pe dl instructor Paul Fira, care a avut un procent de promovabilitate de 80% in 2017. Ii multumesc pentru tot ce m-a invatat si imi cer scuze daca i-am provocat vreun stres, dar chiar nu s-a vazut. A sunat chiar si sa ma felicite. Desi am vrut sa il sun prima, am fost martor pana spre ora 16 si nu am putut vorbi la telefon. 

Ii multumesc ca a stiut sa fie instructor, pedagog si om! Conteaza mult. 

Ii multumesc si doamnei M. pentru ca a fost o buna prietena cu care am impartasit stresul provocat de dl Florita, pentru ca m-a inspirat prin dorinta dneai de a invata lucruri noi, de a calatori, pentru ca mi-a tinut companie in ziua examenului, ii multumesc si colegului dansei pentru traseul dinainte de examen. 

A fost un stres foarte mare, 4 luni si jumatate a durat sa iau permisul. Daca as fi facut de la inceput cu dl Fira, sunt sigura ca m-ar fi costat mai putin si as fi invatat mai mult. Dar din greseli invatam si poate toate se intampla cu un motiv. 

Succes si voua si drumuri sigure! :)