Hygge este un cuvânt danez care a intrat în limbaj comun, neputând fi tradus cu exactitate în alte limbi. Sunt inspirată de cultura daneză în ceea ce privește atmosfera de acasă, familiaritatea pe care doar în astfel de locuri intime o poți simți. Am putea traduce asta prin Nicăieri nu-i ca acasă sau, la fel de bine, deși pare opus, acasă e acolo unde te simți. Iarna este anotimpul în care danezii, dar și noi, simțim nevoia unui cămin călduros. Pentru ei are o semnificație aparte, deoarece zilele sunt foarte scurte, temperaturile sunt scăzute și trebuie să compenseze acest lucru prin ceva. De aceea, casa se pregătește pentru a oferi căldură la propriu și la figurat. Dacă sufletul și vorba ți-s calde, și casa e mai primitoare.
Uitându-mă la căsuța mea parcă prea rece, am zis să contactez o firmă pentru a face un audit energetic, curioasă în ce clasă energetică se încadrează. Când a ajuns în proprietatea mea, nu era obligatoriu să ai un certificat energetic și să cunoști aspecte legate de consumul casei și de modul în care este izolată. M-ar interesa aceste aspecte pentru a ști cum să o fac mai caldă și mai prietenoasă cu umilii ei proprietari și oaspeți. Câteodată, am impresia că este precum mașinuța din filmul Herbie, care, noaptea, are propria ei viață. La câte lucruri ciudate vezi în zilele noastre, nu m-ar mira, pe voi, da?
Să vă prezint un pic conceptul hygge, care, potrivit lui Meik Wiking, directorul Institutului de Cercetare a Fericirii din Copenhaga, este rețeta daneză a fericirii. Poate știți că danezii au ocupat în ultimii anii ori primul loc, ori al doilea în topul celor mai fericite țări din lume. O țară nordică, rece, cu ierni lungi, nopți lungi, cea mai fericită țară? Ei bine, iată că da! Oare de ce? Noi avem lumină și căldură din belșug și stăm foarte prost la acest capitol. Danezii au găsit soluția: Hygge.
Hygge este atunci când afară e furtună, dar la tine în casă este cald, poate ai un șemineu sau o sobă, sau un biet calorifer, dar e cald în jurul lui. În același timp, hygge este o stare mentală. Trebuie să simți toată acea căldură în toată ființa ta. Totuși, dacă aveți temperatură, se recomandă o vizită la medic. Este posibil să nu fie hygge.
Dacă aveți ocazia să citiți cartea lui Wiking - Mica enciclopedie Hygge, nu o ratați. O să vă dau câteva idei pe care autorul le descrie în carte pentru a te ajuta să ai o casă hygge:
1. lumina. Să folosești o sursă de lumină, difuză, care să creeze atmosferă: o veioză, un lampadar, un șemineu electric, un foc (dacă stai la casă și nu la bloc, altfel, te vei trezi cu vecinii la ușă că dai foc la casă) și lumânări, multe! Danezii cumpără kilograme de lumânări. La noi, încă nu este considerat un obicei. Lumânările au o altă semnificație la noi. Dar le puteți trece pe lista de cumpărături. Mare grijă la aerisire, să nu rămâneți fără oxigen.
2. savurarea unei băuturi calde, în timp ce stai tolănit în mijlocul patului, îmbrăcat într-o pereche de pantaloni urâți dar confortabili. Ce vis! Cartea e de nelipsit, în mână, nu pe noptieră.
3. colțul hygge. Eu mi-am făcut un astfel de colț. E un taburet înfășurat în multe pături fleece (asta e hygge), aproape de calorifer și de terasă. Stau la bloc, în 50 mp, așa că un astfel de colț e rai. Să îți savurezi cafeaua, să citești în timp ce lași o rază de soare chinuită (ce Halloweenish sună) să te gâdile pe chip și mai atingi din când în când caloriferul în speranța că Termo mai bagă presiune să ajungă și la etajul tău puțină căldură. De aceea e important să locuiești într-o casă bine izolată termic, iar un certificat energetic și termografia cladării te pot ajuta să știi ce cumperi sau închiriezi.
4. dulciurile și produsele coapte în propriul cuptor sunt foarte hygge. Să faci brioșe la cuptor, dimineața, să le savurezi cu o cafea și să îți îmbrățișezii oamenii dragi, este esența hygge. Hygge este o stare, cum spuneam, este despre oameni, dar și despre atmosfera pe care o clădești în jur.
5. îmbrăcămintea: fulare, haine voluminoase, suprapuse, moi, puloverele de lână. Confortabil, nu elegant. Cel mai îndrăgit stil al meu. Hygge nu e chiar sexy, dacă asta cauți, hygge este despre a te simți bine, eliberat de dorința de a impresiona, de a cuceri.
6. Wiking numește acasă - cartierul general al hygge. Autorul menționează zece lucruri care își fac casa hygge: hyggekrog (ungher, colț, acesta este doar unul dintre cuvintele compuse cu hygge), un șemineu/sobă, lumânări, obiecte din lemn, cărțile, elemente din natură (pietre, scioci, frunze), obiecte din ceramică, obiecte vintage (tot ceea ce este nou, modern este anti-hygge), texturi diferite pe care să le atingi (nu e deloc creepy), multe pături și perne.
Pentru mine, poza de mai jos este esența hygge, esența căldurii în propria locuință. Desigur că, mai în glumă, mai în serios, trebuie să te asiguri că ai o casă izolată bine, care nu are un consum energetic mare și nu are pierderi de căldură.
Briose vegane, coapte de mine, cafeluță și cărți savurate în colțul hygge |
Articol scris pentru SuperBlog 2018