18 noiembrie 2019

Cadouri diferite pentru oameni diferiți

Proba 24 din competiția SuperBlog ne provoacă la introspecție legat de cadourile pe care le facem celor dragi, mai ales că sărbătorile se apropie. Eu aleg, de obicei, cadourile gândindu-mă la ceae ce își dorește celălalt. Unii dintre apropiații mei vor ceva bun de mâncat, alții vor o experiență și nimic material, alții vor să donez pentru o cauză în loc să le dau un cadou, alții vor o carte, alții un cadou personalizat. Așa am făcut cu prietenul meu pe care îl cheamă și Mihai. Am vrut să îl surprind cu o carte personalizată cu poze reprezentative pentru relația noastră de peste 15 ani. S-a bucurat să răsfoiască o carte cu personalitate. Când ne-am dus la poștă, eu tot ziceam, sper că e ok cartea și arată bine. Iar el tot întreba: dar e o carte, ce poate să nu fie bine cu ea? Nu știa despre ce este vorba. Când a deschis-o, a înțeles că nu e orice fel de carte. 



De-a lungul timpului, am oferit multe cadouri și nu am exclus niciun gen de cadou pentru că oamenii diferă. De exemplu, a face cadou dulciuri sau ceva bun de mâncat pare ceva desuet și, cu toate acestea, au apărut buchetele cu mere sau căpșuni. Tatălui meu, oricâte cadouri sofisticate aș vrea să îi fac, nu îi plac. Când îi ofer produse dulci adaptate afecțiunilor lui (are diabet și alte câteva), apreciază cel mai mult, deși mie mi se pare ceva banal. 

Mie îmi place să citesc, dar nu ofer tuturor cărți. Încerc să fiu atentă la ceea ce își doresc cei din jurul meu. Principalul criteriu atunci când aleg să ofer cuiva un cadou este să plec cu persoana respectivă în minte. Nu am oferit niciodată bani, deși știu că sunt unii care ar prefera asta, dar mie nu îmi place ideea. Dar am donat bani pentru o cauză atunci când cineva drag și-a donat ziua în acest scop. Mi se pare un gest frumos și îndeamnă să nu se risipească în cadouri fără valoare spirituală. Mai bine ceva ieftin, făcut cu sufletul decât ceva scump dar generic și fără să fie cu gândul la destinatar. 

Dintre cadourile făcute până acum, cred că cele mai apreciate au fost cele care s-au pliat foarte bine pe dorințele și nevoile persoanei la acel moment și au fost foarte diverse, așa cum și oamenii respectivi sunt foarte diferiți: cărți, jocuri video, componente PC, ciocolată, vin, produse dietetice, ciorapi de lână care amintesc de bunica, o cafea decofeinizată și cremă de mâini pentru mamaia mea de 84 de ani. 

Nu vreau să mă uit nici pe mine. După 30 de ani, am realizat că e important să îți faci și ție cadouri. Cele pe care le apreciez cel mai mult sunt experiențele: o ieșire în oraș, o cafea cu spumă de lapte vegetal, o carte, o ciocolată neagră, fructe și legume inedite. Fiind vegană, ador să încerc tot felul de combinații. De asemenea, îmi place să merg la cinematograf și să mă relaxez uitând de griji. 

Indiferent ce cadou ai face, ține cont de următoarele sfaturi: 
1. pleacă de la persoana căreia îi faci cadoul, nu de la ceea ce ai vrea tu să primești sau ce crezi tu că ar vrea acea persoană.
2. fii atent la ceea ce își dorește o persoană, la pasiunile sale, la mesajele mai puțin evidente.
3. nu aprecia valoarea cadoului pe care îl faci în termeni financiari, ci în sufletul pe care îl pui. Poți să oferi cadou ceva de 5 lei, dar dacă e ceva făcut de tine sau știi că acel ceva are o semnificație aparte, asta e tot ceea ce contează. Oferă cu sufletul, nu cu portofelul!

Nu totul este ceea ce pare

În urmă cu mulți ani, am făcut parte din Îngerii lui Charlie. Și acum mă întreb ce a văzut Bosley în mine. În toți acei ani, mă simțeam ca un spion dintr-un film de acțiune, dar realitatea a fost mult mai intensă. Mulți scenariști au fost impresionați de aventurile mele, unele devenite legende, făcându-mă chiar personaj de film. 


Deși lumea auzise de Dark Moon, spioana, nimeni nu știa cine este sau dacă este adevărată. Am avut îndrăzneala chiar să merg la lansarea unuia dintre filme pe 29 noiembrie 2019, dar asta era pe vremea când eram încă tânără. 


Da, da, știu că ești nerăbdătoare. Îți voi povesti imediat. Eram o adolescentă năbădăioasă care fugea mereu din familiile adoptive găsite de stat. Nu îmi găseam deloc locul. Eram la școala de corecție pentru comportament neadecvat, când, Bosley, un tip care nu ieșea prin nimic interesant în evidență, mi-a făcut o vizită. Mi-a spus că mă invită pe o insulă privată în compania unor persoane foarte interesante. În schimb, se ocupă el să mă facă dispărută. 

Nu știam în ce mă bag, așa că am acceptat fără prea mult entuziasm. Pe insulă, am întâlnit câteva fete cu care mi s-a spus că voi face echipă și vom prinde răufăcători. M-a apucat un râs isteric, deoarece nu îmi păsa nici de binefăcători, nici de răufăcători. Eram un produs al un sistem căruia nu îi păsase de mine și nici mie nu avea să îmi pese. Le-am spus că nu am spirit de echipă, că I don't give a f...k și alte chestii dure menite să îi facă să renunțe. Păreau că au înțeles, dar insistau că pot să mă bucur de petrecere, măcar. 

Toată lumea dansa, se distra, consumase ceva mai mult decât alcool. Am ieșit afară când am văzut-o pe una dintre fete certându-se cu un individ. M-am gândit că e vreo poveste de dragoste și m-am reîntors la petrecere. Nu am spus nimic. Am băut și eu apă de la robinet pentru că nu aveam încredere în șleahta de snobi de la petrecere. Când m-am întors de la baie, am auzit împușcături. Niște mascați îmbrăcați îl torturau pe Bosley și îi cereau niște coduri. Fetele erau rănite. Mă întrebam ce coduri când l-am auzit pe Bosley vorbind cu ultimele puteri: codurile sunt la fata cea nouă, i le-am strecurat fără să știe în jachetă. Mi-am spus că tare prost e și Bosley ăsta. Mascații m-au reperat rapid în oglindă și s-au îndreptat spre mine: Dă-ne codurile, urlau ca niște gorile fără creier. 

Eu am început să râd isteric, am scos foaia cu codurile din buzunar și am început să o mestec cu forță, exclamând extaziată, în timp ce Bosley mă ruga să nu o fac deoarece au să moară cu toții. Am înghițit totul și am așteptat curioasă finalul vieții mele. Măcar era palpitant. Deodată, toată lumea aplaudă, mascații își dau măștile jos, fetele aveau vopsea nu sânge pe chipurile lor, Bosley râdea isteric: V-am spus eu că e nebună și că va trece toate testele? 

În nebunia mea, l-am plesnit cu ură, justificându-i nebunia. A spus că trebuia să mă testeze și a aflat despre mine că sunt discretă (atunci când nu am intervenit între fată și cel cu care se certa aprins), că am avut grijă să nu beau decât apă de la robinet, gândindu-mă la un potențial caz de otrăvire din partea unor străini pe o insulă și că am distrus codurile, chiar cu riscul pierderii vieților tuturor celor aflați în încăpere. 

****

Și, și? mă întreabă nepoata mea nerăbdătoare. Și și... îi răspund cu jumătate de glas... atunci mi-am dat seama că am o familie și că îmi pasă, dar nu am spus nimănui. Atunci mi-au dat numele Dark Moon. Au fost niște probe cam ciudate din punctcul meu de vedere, dar Bosley probabil văzuse ceva în mine ce nici eu nu reușeam să văd. 

***Articol scris pentru SuperBlog 2019