Totul a început prin 2015 când mi-am petrecut două luni în Italia pentru o bursă post-doctorală. Am stat la cumnata mea și a trebuit să mă învăț cu o altă rutină. A trebuit să învăț unde se aruncă gunoiul, deoarece erau saci pentru gunoiul menajer, saci pentru hârtie, pentru sticlă, pentru plastic. Sacii erau puși la dispoziție de primărie și fiecare trebuia să facă această selecție așa cum trebuie, în caz contrar erau amendați. Sacii erau duși într-un spațiu amenajat lângă bloc, de unde erau preluați de mașinile care ridicau gunoiul.
Mi-am dat seama că vreau și eu să reciclez. România a introdus recipiente de reciclare selectivă, a mai organizat mici concursuri prin supermarket dacă duceai bunuri pe care nu le mai folosești sau baterii. A fost destul de greu să reciclez, având în vedere că aceste recipiente sunt destul de departe de bloc și e aiurea să o iei pe jos cu sacul de PET-uri. Dar am început să reciclez baterii și mici electronice.
Greu sau ușor?
După cum vedeți, statul nu face ca lucrurile să fie foarte ușoare dar cred că putem să ne reducem amprenta de carbon și să avem o amprentă pozitivă, dacă ne dorim cu adevărat.
Întrebarea este Iți dorești sau nu?
Dacă răspunsul este da, vei găsi și soluții.
Începe cu pași mici. Orice gest contează. Ca să vedeți că poate fi simplu dacă vă doriți, o să vă prezint câteva sfaturi sau mici lucruri pe care puteți să le faceți.
Tips & Tricks
Dacă nu ai în zonă o stație de reciclare unde poți merge cu mașina să duci tot ce vrei, începe cu lucruri mici pe care le poți lua în geantă sau într-o plasă.
1. du bateriile la reciclare. In aproape toate magazinele mari, găsești recipiente pentru colectarea lor. Unele îți dau și baterii la schimb sau organizează tombole sau ambele.
2. reciclează becuri. La fel ca în cazul bateriilor, există recipiente în supermarketuri.
3. redu plasticul în viața ta: refolosește plasticul sau renunță pe cât posibil la el. Eu am început să iau apă la serviciu într-o sticlă de sticlă sau folosind aceași sticlă de plastic. Dacă îmi cumpăr ceva semi-preparat care vine în cutie de plastic, o spăl și o refolosesc.
4. Toate recipientele din sticlă le refolosec pe cât posibil. Ce nu folosesc, îi duc mamei, care le folosește pentru gemuri, murături, bulion.
5. Folosește hârtia la maxim și dacă ai foarte multă, interesează-te dacă nu există în zonă un centru de reciclare a hârtiei.
Dacă ai în zonă o stație de reciclare, consideră-te norocos. Eu stau în Craiova și în parcarea supermarketului Auchan unde îmi fac cumpărăturile, există o stație inteligentă Sigurec, unde poți duce la reciclare orice. Mi-aș fi dorit să ofere și posibilitatea colectării de haine pentru donații, dar poate în viitor.
Din iulie 2017, am realizat că am început să beau multă apă, deoarece am renunțat la sucuri. Atunci, am început să pun în debara într-o sacoșă textilă PET-uri, sticle, recipiente de la detergenți, gel de duș, etc. La stația Sigurec, îți introduci singur toate aceste obiecte și ai posibilitatea să primești bon valoric ce poate fi folosit la cumpărături în Auchan sau să donezi unor ONG-uri, printre care și Hospice.
La început, am luat bonuri valorice ca să simt că tot acel gunoi devine un ban. Nefiind o sumă mare, am realizat că e mult mai bine să donez și am început să ajut, astfel, Hospice. Ai posibilitatea de a lăsa o amprentă pozitivă în jur reciclând și donând.
Deoarece sunt norocoasă să am această stație lângă mine, am început să iau și PET-uri de la părinți, care stau într-un oraș mic, unde nu există această posibilitate. Ei nu au acest spirit al reciclării, dar refolosesc anumite PET-uri sau sticle, pentru că sunt oameni economi și ajută și ei, cumva, la reciclare.
Alte sfaturi:
1. ia becuri economice. Faci economie la energia electrică.
2. folosește baterii reîncărcabile. Costă ceva, dar cu timpul, vei realiza că faci economii. Eu folosesc aproape numai baterii reîncărcabile.
3. folosește hârtia la maxim. Listează față-verso cât de mult poți.
Deoarece stau la bloc, am și problema spațiului. Încerc să reciclez cât mai mult, dar uneori am portbagajul plin de sticle, PET-uri, hârtie și nu e foarte estetic. Încerc să fac cât mai multe și am satisfacția că ajut și eu mediul și pe cei de la Hospice.
Mi se pare foarte bună ideea Sigurec de a oferi voucher la cumpărături, deoarece am văzut foarte mulți bătrânei care aduc saci de sticle. În felul acesta, crește gradul de reciclare.
Îi felicit pe cei care fac asta, iar pe restul vă provoc să faceți asta o lună să vedeți cum vă simțiți.
Nu știu dacă sunt legate, dar am observat și alte avantaje alte reciclării:
1. Am început să adopt și alte obiceiuri bune: donez mai des lucruri pe care nu le mai folosesc, dar care pe alții i-ar bucura foarte mult (haine, jucării, cărți); am devenit vegană, deoarece specialiștii mondiali au identificat care este prima cauză a degradării mediului - monoxidul de carbon produs de animale, în special de vaci și porci. De la 1 septembrie, sunt vegană pentru mine, pentru mediu și pentru animale.
2. Simți că faci ceva bun. Oferind ceva, primești bună dispoziție, inspiri pe alții, te lași inspirat de alții. Folosesc o aplicație - Coach.me pentru monitorizarea obiceiurilor mele sănătoase, iar unul este Să faci bine! Știu că reciclând, ajut mediul și Hospice. Știu că donând, ajut pe cineva și devin mai împlinită spiritual.
3. Îți faci prieteni noi, care au aceleași obiceiuri ca tine.
4. Devii creativ. Unii folosesc plasticul și alte obiecte pentru a crea haine, decorațiuni și alte produse handmade. Unii au făcut și afaceri sociale (antreprenoriat social) axate pe mediu. Am asistat odată la universitate la o conferință unde venise un american. Acesta făcea țiglă din gunoi pentru oamenii săraci. Ne-a arătat țigla. Părea solidă și nu ai fi zis că materia primă era gunoiul.
Încurajează reciclarea reciclând, cumpărând bunuri din hârtie reciclată și caută și alte modalități de a ajuta mediul, de exemplu, plantând copaci, adunând gunoiul din comunitate, donând către ONG-urile care au această cauză. De exemplu, Auchan a avut la vânzare niște copăcei din hârtie reciclată, care costau 5 lei. Pentru fiecare copăcel, Auchan a plantat doi copaci și ne-a oferit și o diplomă digitală. Am copăcelul și acum pe birou și, când îl voi arunca, îl voi duce la reciclare. Cine știe, poate într-o zi, îl voi cumpăra din nou și voi mai planta doi copaci sau poate va ajunge hârtie în blocul de desen al unui copil, care își desenează visurile.
Copăcel din hârtie reciclată |