30 martie 2017

Furtuna la Colibri - Guest Post

Laurentiu Badea, autorul blogului Alien Tower este invitat pe blogul meu pentru un guest post.

Iată-mă, pentru prima oară de când am împlinit vârsta maturității, spectator la o piesă de teatru cu păpuși. Deși mă vedeam mai degrabă cu un șir de copii lângă mine, sala a fost plină în mare parte de adolescenți, grupuri de liceeni mânați de profesori să se cultive. O domnișoară în spatele meu îi spunea prietenei ei că îi vine să plângă de plictiseală. Pe scenă, Marcel Iureș, maestrul, se străduia să îi distreze pe spectatori, acel Marcel Iureș care a lăsat Hollywood-ul pentru scena țării natale.
Furtuna lui Shakespeare a fost adaptată mult prea cuminte pentru un public foarte tânăr, deși unele conotații controversate sunt menționate pe alocuri. Povestea îl urmărește pe Prospero, Ducele de Milano, care fusese trădat de fratele său și forțat să se ascundă în peșterile unei insule izolate. Prin inteligența și iscusința sa, Prospero reușește să conjure un spirit căruia-i promite libertatea în schimbul ajutorului. Supus obedienței, spiritul Ariel îl ajută să uneltească împotriva regelui, complice sorții sale, folosindu-i fiul drept momeală. Prospero dorește astfel să obțină răzbunare pe cei care l-au trădat, dar în același timp dorește mai degrabă ca fiica sa să-și recapete locul de drept. Pornind o furtună care naufragiază vaporul regelui, în care convenabil se află fratele său, un vechi prieten, dar și alte personaje cu rol de „comic relief”, Prospero este pe cale să-și vadă planul dus la capăt.

Actorii au fost fantastici. Desigur, Marcel Iureș este un actor fantastic, își recită replicile cu o naturalețe surprinzătoare, dar colegii lui de scenă au avut rolurile cele mai grele, în special din punct de vedere fizic. Păpușile și recuzita pe care trebuiau să le mânuiască sunt deosebit de frumoase din punct de vedere calitativ, surprinzător pentru un teatru mic din Craiova. Sunt bucuros că am văzut cum lucrează acești oameni și câtă dedicație pun în aceste piese. De altfel, mă bucur că am văzut interiorul Teatrului Colibri din Craiova pe lângă care am trecut de nenumărate ori fără să știu câtă frumusețe misterioasă se găsește în interiorul acelei clădiri. Sper să mă regăsesc din nou spectator în scaunele acelea comfortabile și să mă pierd într-o piesă la fel de stranie.


Furtuna, Marcel Iures si Colibri

Multumesc Teatrului Colibri pentru invitatia la piesa Furtuna. Este prima oara cand merg la Teatrul Colibri, la o piesa cu papusi si a fost si prima oara cand l-am vazut pe Marcel Iures pe scena vreunui teatru. A fost ceva inedit si sunt foarte recunoscatoare.

Mi-a placut atmosfera din sala si recuzita. Va invit sa vedeti trailerul piesei:


Piesa este o adaptare a piesei The Tempest a lui William Shakespeare, care este plina de subintelesuri, dramatism si sobrietate. In 1978, la Teatrul Bulandra se punea in scena aceasta piesa in regia lui Liviu Ciulei. 

Mi-a placut foarte mult muzica din piesa jucata la Colibri, Marin Fagu compunand partea muzicala a spectacolului. Fiind prima oara la un teatru de papusi, atentia imi era concentrata pe modul in care actorii foloseau papusile, pe recuzita, pe miscarile din spatele scenei, pe detaliile din fiecare colt al scenei. Marcel Iures il joaca pe Prospero, personajul central al operei shakespeariene, iar modul in care incheie piesa a creat o legatura intre personaj, actor si public. 

Citeste Shakespeare, mergi la teatru! Iubeste arta! :)

Ghost in the Shell 3D



Am avut placerea sa merg la avanpremiera filmului Ghost in the Shell 3D la Inspire Cinema - Cinema 3D Craiova

Va invit sa vedeti trailerul filmului mai jos. 


Regia: Rupert Sanders 
Distributie: Takeshi Kitano, Scarlett Johansson, Michael Pitt


Ghost in the Shell are o cultura bogata in spate. Este bazat pe seria de anime-uri create de Masamune Shirow, specializat in ingineria mecanica. Filmul respecta benzile desenate, fiind un remake fidel al animatiei japoneze  din 1995. 

Filmul este arta concentrata in toate simturile. Culorile, sunetele transforma filmul intr-un spectacol si aici este meritul backgroundului creat de Shirow. A fost o surpriza placuta, nedezvaluita in trailer, aparitia lui Michael Pitt, pe care fanii il stiu din Boardwalk Empire. 

Povestea este plina de twisturi. Baietii buni nu sunt intotdeauna buni si cei rai nu sunt intotdeauna rai. Nu o sa va stric surpriza, dar va recomand ca, dupa ce priviti filmul la cinematograf, sa priviti/ repriviti animatia care sta la baza lui - cea japoneza. Sunt o sustinatoare a variantelor originale, care ne pot ajuta sa intelegem mai bine cadrul cultural, artistic si psihologia personajelor create de Shirow. 

Personajele si universul Ghost in the Shell sunt fascinante, iar Masamune Shirow este apreciat pentru creatiile care ii pun in valoare specializarea sa in ingineria mecanica. Universul este atat de bine creat, din punct de vedere tehnic, incat se spune ca tot ceea ce a creat la nivel fictional poate fi transpus in realitate. 

Recomandarea Rayuela's Blog: Daca iti plac filmele cu roboti, cultura japoneza, arta vizuala si auditiva, daca iti place de Scarlet Johansson in costum de cochilie :) sau poate de carismaticul Michael Pitt, cred ca merita sa mergi sa vezi acest film. Mie mi-a placut foarte mult si sunt interesata de benzile desenate acum. 

Va las mai jos doua poze, ca sa vedeti cat de asemanatoare sunt cele doua filme, originalul din 95 si acesta. 


Si in film mai joaca si romanca Anamaria Marinca, in rolul Dr Dahlin. Impresionant! Nu am observat vreo urma de accent si mi-a placut mult cum a jucat. 

Astept si impresiile tale in comentarii! 

29 martie 2017

Fara frica - povestea 3

Va povesteam in celelalte articole ale mele, ca am inceput sa imi scriu povestile fara frica pe http://www.prajiturifarafrica.ro. Pentru fiecare poveste, se doneaza 1 euro catre SOS Satele Copiilor. 

Am inscris acum 5 minute a treia poveste fara frica :) Repet, e normala frica, dar e important sa o infrunti. 
Prima poveste a fost cand mi-am facut un control al alunitelor. Stim cu totii ca soarele nu e intotdeauna prietenos. 
A doua se referea la teama de a vorbi in public pe care mi-am depasit-o, vorbind si mai mult in public.

A treia se refera la acceptarea provocarilor. Sa spun DA mai des. Mi s-a oferit sansa de a preda o disciplina noua studentilor mei si am acceptat, desi nu se mai predase si nici nu stiam ce sa le spun. M-am documentat si a fost perfect si pentru mine si pentru ei. 

Trebuie sa ai incredere in tine si in capacitatile tale! Succes! Si nu uita sa donezi o poveste fara frica :)

28 martie 2017

Fara frica - povestea 2

Va povesteam aici despre campania prin care iti poti dona o teama celor de la Dr. Oetker. Pentru fiecare poveste inscrisa pe http://www.prajiturifarafrica.ro ei vor dona cate 1 euro celor de la SOS Satele Copiilor. Scapa de frica si fa un act de generozitate. 

Nu dureaza decat 1 minut sa faci asta. 1 minut si 1 euro ... e clar unde ar trebui sa se incline balanta. 

Frica pe care am inscris-o eu vorbitul in public. Nu mai am atata trac, dar sunt, in continuare, o persoana timida si imi bate inima cand vorbesc in public :)
Ajuta sa stii ca vorbitul in public este o teama pe care o experimenteaza multi oameni si nu poti scapa de ea decat daca vorbesti mult in public :) 
Acum sunt lector universitar, vorbesc la conferinte, particip la emisiuni TV in direct sau inregistrate si am trecut peste aceasta teama. Parintii mei sunt principalii suporteri, chiar daca am 32 de ani. Sunt alaturi de mine si sunt recunoscatoare ca ii am ca parinti si ca m-au sustinut mereu. Mi-au insuflat incredere in mine, increderea ca am tot ce trebuie sa imi depasesc fricile. 

Hai, intra si tu pe www.prajiturifarafrica.ro si impartaseste o teama. Te vei simti mai liber si vei simti ca ai facut o fapta buna. 

#farafrica

27 martie 2017

Sunt casa mea

- Bună! Te văd abătută. Încă te mai gândești să vinzi terenul bunicilor tăi? 
- Mda ... uneori îmi spun că e mai puțină bătaie de cap. Cineva ar putea fi fericit acolo. Știi ... eu habar nu am ce să fac, cum să fac. 
- Da, da, știu ... Ești și foarte încăpățânată și nu vrei să ceri ajutor. Cred că ai putea măcar să discuți cu cineva care se ocupă de proiecte case. Ai putea să dai chiar acum pe internet o căutare ... Hai, hai, încearcă. Nu se prăbușește universul. E ziua ta și ai putea să îți faci cadou o ieșire din zona de confort. 
- Haha ... ce funny ești. Ok. Să vedem ... tastez proiect vilă. Să vedem ce rezultate obținem. 


Alex o privea uimit pe Ema. Cumva, chipul ei se transfigurase. Se uita pe site-ul respectiv de câteva minute, iar tăcerea și liniștea de pe chipul ei păreau un semn bun. Spera să o convingă să pună bazele unei case pe terenul pe care i-l lăsaseră bunicii. De când cu eșecul acela, nu mai voia nimic. Glasul ei îl trezește din visare: 

- Le-am scris un e-mail. Zarurile au fost aruncate. Se pare că sunt doar trei pași mici: o discuție inițială, proiectarea și documentația de autorizare și construcție. Floare la ureche. 
-Ești sigură că asta vrei și nu e pentru că te-am presat eu? 
-Nu sunt sigură, dar vreau să fac asta pentru bunicii mei. 

Ema a trecut prin toți cei trei pași cu mult curaj. Specialiștii AIA Proiect i-au răspuns la toate întrebările, i-au explicat fiecare etapă și, foarte important, i-au ascultat visurile și dorințele. De multe ori, ne este teamă să dăm glas și formă visurilor noastre, crezând că sunt imposibile. Dar Emei nu îi mai era frică și îi plăcea să vorbească mult:

- Eu o să vă spun cum văd eu casa ideală pentru mine și dacă vi se pare că visez prea mult, mă opriți :) Aș vrea să fie cu trei niveluri: parter, etaj și mansardă. Ador mansardele. Nu am avut niciodată una. Camera de la mansardă trebuie să îmi permită să privesc cerul și stelele, în timp ce stau în patul meu confortabil, ascultând Hugh Laurie - You don't know my mind la maxim. Nu mă pricep din punct de vedere tehnic cum să faceți, dar aș dori pe același nivel cu mansarda un pod ca în filmele americane, care, la nevoie, să poată fi utilizat și ca o cameră de dormit. De exemplu, dacă am mulți invitați ... 

- Continuați, vă rugăm, spun specialiștii de la AIA Proiect. Pentru noi, e foarte important să înțelegem foarte bine ceea ce vă doriți, astfel încât proiectul să ducă în cele din urmă la realizarea casei visurilor dumneavoastră. Ne place foarte mult că aveți darul vorbirii, dar ne și ajută să ne imaginăm toți aceeași casă. Vă dați seama ce tragedie ar fi dacă am vizualiza lucruri diferite? Ca o paranteză, ar trebui să publicați o carte. Aveți un stil de relatare captivant. 

Cei doi domni nu știau pesemne că în fața lor se află Ema Andrei, scriitoarea de succes de la începutul anilor 2000. După un succes răsunător cu o serie foarte populară în rândul tinerilor, aceasta intrase într-un blocaj și nu mai publicase nimic, cu excepția câtorva postări pe blogul ei. Ema continuă, măgulită de cuvintele care i se adresaseră.



- Scara interioară vreau să fie din lemn, să fie solidă și cumva spiralată. La etaj, îmi doresc două dormitoare și o baie. Vreau să pot ieși pe geam și să stau pe acoperiș ... tot în filmele americane am văzut. Să fie făcut acoperișul în așa fel încât să pot face asta. Baia să aibă o cabină de duș uriașă. La parter, aș vrea o zonă de relaxare: camera de zi, bucătăria modernă, o mini sală de cinema și încă o baie. 

- Puteți să ne dați mai multe detalii? 

-Da. Scara din interior să împartă cumva spațiul de la parter. Sub scară aș plasa baia. În dreapta, cum intri în casă, aș vrea să merg în living, să dau drumul la TV și să mă relaxez sau să stau cu prietenii. Lângă living, trebuie să fie bucătăria ... să fie cu arcadă, deschisă și pe geam să privesc grădina și copacii înfloriți. Ce mi-aș mai dori? În partea opusă, față în față cu livingul, va fi o mini sală de cinema. Iubesc filmele, aș privi non stop. Sa aibă un panou de proiectare uriaș și să fie instalate scaune exact ca într-o mini sală de cinema. Pot să am și subsol?

-Puteți avea ce vă doriți. Ce ați vrea să fie acolo? 

- Mi-aș dori o bibliotecă pe toată suprafața, pereții să fie din cărți și, într-un colț, să am și un birou pentru proiectele mele secrete. Îmi place să scriu ... câteodată. Fotolii și o măsuță ca să îmi pot savura ceaiul de la ora 5 :) Și mi-aș dori și o ușă secretă, care să îmi permită să accesez un mini dormitor. Doar să intru acolo și mă tolănesc visătoare în pat, alături de multele mele plușuri ... sunt colecționară. 

-Să vedem dacă am înțeles bine: ați dori o casă parțial clasică, în stil vintage și parțial modernă. Sala de cinema, bucătăria, baia, arcadele au un aer modern, pe când biblioteca, mansarda, podul, scara interioară par mai degrabă a avea un stil misterios, sobru, clasic. 

-Ați înțeles perfect. Sper ca nu e prea eclectic. 

-Nu, în niciun caz, se pot armoniza foarte bine. Vă mulțumim pentru detalierea dvs. Vom reveni imediat ce proiectul este gata, pentru a vedea dacă este, cu adevărat, așa cum v-ați imaginat.


........
-Bună, Ana! Unde e Ema? Mi-a zis să fiu aici la 6 dar petrecerea nu pare să fie în toi, deși e aproape ora 8. 
-Shhhh... să nu te audă. E la mansardă. Mai are puțin.
-Până ce? 
-O las pe ea să îți spună. 

La mansardă, Ema privește stelele timide de pe cer, în timp ce ascultă cu volumul dat la maxim în căști You don't know my mind. Acest cântec o ajută să își limpezească gândurile când e stresată ... Degetele-i albe îi tremură pe cuvântul SEND, care stă între ea și succesul sau eșecul ei. În cele din urmă, îl trimite. Pe toată perioada de proiectare și apoi construcție a casei, energia, entuziasmul, pasiunea și ideile îi explodaseră într-un curcubeu de lumină, culoare și sunet. După doi ani, romanul ei era gata. Dacă visase o mansardă și acum o avea, putea să creadă în orice. Deja își vedea romanul pe raft. 

*** Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017

26 martie 2017

Ștrumpfii spațiali

- Ce faci, omule? Arăți de parcă nu ai dormit toată noaptea. 
- Mda, fiică-mea a făcut o obsesie pentru ștrumpfi. Cred că ai auzit și tu de noul film pentru copii Smurfs: The Lost Village, care apare la cinema din 31 martie 2017Filmul are un trailer drăguț, trebuie să îl vezi și tu :) Eu l-am văzut de 100 de ori ieri :)


- Îmi pare rău, eu sunt la etapa filmelor de groază și SF cu ai mei. Ajungi tu și acolo. Să vezi atunci ce coșmaruri ai :)

............

În sfârșit, acasă ... perna pufoasă mă atrage ca un magnet ... 

... interiorul navei arăta bizar de albastru. Și eu eram albastru fosforescent. Deodată, aud în spatele meu vocea stridentă a unei ștrumpfițe:

- Lady Smurfette, ne apropiem de Pământ. Avem nevoie de ștrumpfimea domniei tale în sala de comandă. 
- Imediat, zic eu încă bulversată de ceea ce se întâmplă. 

Ajung în sala plină de monitoare și butoane și văd micile creaturi albastre din spatele ecranelor orbitoare. Seamănă cu noi și nu prea. Știu că singura noastră șansă este să vorbim cu ei, dar nici una dintre ștrumpfițe nu pare potrivită pentru această misiune. Le promit că voi analiza situația și voi reveni cu o decizie a doua zi. Aștept să adoarmă și mă strecor afară din navă, deghizată într-o ștrumpfiță normală, fără toate podoabele alea regale. 

E o noapte plăcută, iar stelele mă relaxează ... seamănă atât de bine cu planeta noastră ... Dacă bunica nu mă bătea la cap, nici că aș fi venit aici ... nu înțeleg rostul. Să îl caut pe ștrumpful Gargamel ... ce nevoie avem de el? Buni mi-a spus că acest ștrumpf era copil când au venit în prima misiune pe această planetă. Au intrat într-o pădure ciudată și o vrăjitoare l-ar fi transformat ... au fost nevoiți să îl părăsească ... nu înțeleg cum îl voi găsi eu, după atâta timp. 

Aud pași în spatele meu și o voce serioasă, care pare să mi se adreseze: 
-Hei, Smurfette, ce faci aici la ora asta? Arăți ciudat. Te simți bine? 
-Da ... aș avea nevoie de ajutorul tău. Vreau să dau de Gargamel, l-am căutat toată ziua, dar nu-i nicăieri. 
-Smurfette, cred că nu te simți bine ... ai mâncat iar vreo ciupercă din aia funny? Gargamel e inamicul nostru. 
-Glumeam, îi zic eu prefăcându-mă comică ... Somn ușor. 

Mă îndepărtez și văd un ștrumpf mai în vârstă pe care mă hotărăsc să îl abordez și să-i spun tot adevărul. Am vorbit toată noaptea. I-am explicat cine sunt și de ce am venit. Nu-i venea să creadă că Gargamel e un ștrumpf, chiar dacă unul de pe o altă planetă. Am mers împreună să îl căutăm ... Papa Smurf se ruga la zeul ștrumpfilor să ne aibă în pază. 

Când l-am văzut pe Gargamel, am înțeles de ce ... Din fericire, ștrumpfii spațiali au un praf magic, pe care îl putem folosi să schimbăm dimensiunea inamicilor noștri pentru câteva ore. Așa am făcut cu Gargamel și mâța lui enervantă ... nu prea le-a plăcut ... erau ca niște animale de companie ... A durat ceva până ce Gargamel a priceput cine sunt și nu voia să creadă ... a trecut de la negare, la furie și apoi la o adâncă tristețe. M-a întrebat de prietenii lui din copilărie ... apoi, l-am readus cu picioarele pe pământ și l-am întrebat dacă știe unde o găsim pe vrăjitoarea care l-a transformat. 

Am plecat toți patru (inclusiv mâța ofticată) către pădurea vrăjitoarei. 

..............

-Tată, hai mai repede. O să întârzii la școală. 
Încerc să îmi dau seama ce se petrece și să mă acomodez. Surprinzător, mă aud spunând: 
-Ai făcut rezervare la Ștrumpfii: Satul Pierdut? Că vreau să merg și eu. 

Antonia, șocată, face niște ochi mari:
-Tu? După ce m-ai disperat că te plictisesc ștrumpfii, acum vrei să mergi și tu? Adulții sunt niște ființe tare complicate. 
-Haha :) astăzi m-am trezit într-o dispoziție ștrumpfească și ador toți ștrumpfii de pe Pământ și din spațiu. 
-Ok, bătrâne, hai mai repede că unii au lucrare astăzi! 

*** Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017


25 martie 2017

Vă invit la un ceai și o carte

La împlinirea vârstei de 30 de ani, familia mi-a oferit cadou suportul financiar pentru înființarea ceainăriei mult visate de mine. În Craiova, nu există un local ca ceainăria de care vă povestesc. Sunt o mare iubitoare de cărți, astfel încât ideea mea era să îmbin cumva cele două pasiuni. Banii nu au fost suficienți pentru a-mi pune toate ideile în practică, așa că m-am mulțumit și cu mai puțin.

Au trecut doi ani în care afacerea supraviețuia. Știam că am clienți fideli și adorau acest mic local prietenos, dar locația și lipsa unor îmbunătățiri făceau ca afacerea să fie în pericol. Părinții mei îmi inoculaseră de mică ideea că nu e bine să apelezi la un împrumut bancar. Așa că nu o făcusem, pentru că simțeam că le-aș înșela încrederea. Aveam 32 de ani, dar nu puteam renunța la niște prejudecăți.

În vacanța de Paște, am decis să o vizitez pe amica mea, Lorena, în Milano. Avea o afacere de succes acolo și o admiram pentru asta. Mă întrebam cum poate ea să facă atâtea, iar eu nu. Săptămâna respectivă nu am putut să strecor nicio vorbă despre ideea mea de a lua un credit. Cum voiam să deschid subiectul, îmi spunea că problema mea e alta: că nu am încredere în mine și nu mă respect suficient de mult. Trăiesc în umbra unor prejudecăți și nu accept că sunt un adult care poate lua decizii raționale de unul singur. Apoi mi l-a aruncat pe Nathaniel Branden în brațe, cu ai săi șase stâlpi ai încrederii în sine. Era un cadou. A zis să citesc bine cartea aia și să nu o mai bat la cap. Am crezut-o cam egoistă, dar, în fiecare seară cât am stat acolo, citeam câteva pagini.

Ideile mele explodau într-un vârtej de culoare și creativitate. Lucrurile păreau clare și simple. Nu înțelegeam de unde atâta angoasă. Vacanța s-a terminat și eu eram hotărâtă. Prietenul meu Alex mă aștepta în aeroport, iar eu, fără măcar să îl salut, îi zic: Hai să facem o noapte albă de brainstorming și să hotărâm ce împrumut pentru întreprinderile mici și mijlocii pot lua și de unde.

 - Bună și ție, iubito, îmi spune Alex supărat. Mă bucur că mi-ai dus dorul.

Și noaptea chiar a fost una lungă. Lipisem hârtii peste tot, coloram cu markerul, notam avantaje, dezavantaje, făceam liste cu ceea ce vreau să fac cu banii ... eram obosiți. Alex îmi spune: Oprește-te puțin. Am impresia că nu știi ce vrei să faci cu banii. Cum vrei să decidem, dacă nu ai clar în minte o imagine a ceainăriei tale de vis? Vizualizeaz-o, deseneaz-o sau printează o poză de pe net. Eu fac o cafea până te hotărăști.

Auzi ... să desenez ... hmm ... supărată pe el, deschid laptopul și caut poze. O găsesc ... e acolo. Ea e ... ceainăria mea!

www.lancashirelife.co.uk/food-drink/restaurants/food_review_richmond_tea_rooms_manchester_1_3962561

O listez și o lipesc pe ușă. Alex vine cu cafeaua și pare impresionat. Plecând de la această imagine, notăm ce ne trebuie și stabilim cu aproximație suma necesară pentru fiecare aspect: schimbarea locației într-o zonă centrală, trimiterea angajaților la niște cursuri, achiziționarea de ceai și cărți, crearea unui site și a unei pagini de Facebook, cheltuieli de publicitate. 

Deodată, Alex îmi spune: Știi, avem nevoie să întrebăm un broker. Și norocul face că știu unul, dar nu va fi foarte fericit să îl sunăm la 2 noaptea. Râdem amândoi, dar îl sunăm totuși și îi propunem o conversație pe Skype. Văzând pe fețele noastre că nu am accepta un refuz, bietul om ne face pe plac, în timp ce îi arătăm toate posterele și afișele de pe perete. 

Ne recomandă un credit pentru capitalul de lucru, apreciind că îmi trebuie o sumă de bani mai mare decât aș obține cu un overdraft. De asemenea, consideră că am nevoie de bani pentru activitatea curentă și nu pentru investiții majore, din câte înțelege el din graficele noastre nocturne. 

Îl auzim pe Alin, brokerul, mormăind: Visează ... obține cu AVBS. Nu vreți să visăm și noi ceva frumos și să vorbim dimineață ca oamenii normali? 

Nu se poate înțelege cu noi, deoarece noi deja visam ... visam la ceainăria noastră și la cărțile pe care clienții le solicită. În loc să ceară un ceai și o brioșă, mi-i imaginez cerând o cană de ceai de iasomie și o porție de lectură ... un Nathaniel Branden sau o Nora Roberts, fiecare cu gusturile lui :) Visez la un club de lectură, visez la cursuri motivaționale în incinta ceainăriei, la un decor vintage ... și toate astea cu un credit pentru capitalul de lucru. 



Alin ne vede entuziasmați, dar ne vrea informați. Astfel, începe să ne povestească despre ce presupune creditul și care sunt avantajele sale. Ne desenează tot felul de matrice și îl vedem cum devine pasionat de meseria lui la 2 noaptea și toată oboseala pare că i-a trecut. 

Ne sintetizează lista de întrebări și răspunsuri și umple foi întregi, parcă e în transă. Mă întreb dacă e somnambul :) Eu și Alex râdem ca niște copii, dar îl ascultăm cuminți. 

Întrebarea 1: Ce poți face cu banii? 
Poți folosi creditul pentru activitatea curentă, chiar și pentru plata datoriilor la stat, dar nu pentru investiții. Și din câte văd eu, de asta ai tu nevoie. 

Întrebarea 2: Ce sumă poți împrumuta?
În primul rând, acest instrument este un credit non-revolving ....

La care eu, neliniștită, întreb: Ce ai zis de revolver? Ce revolver? 

Alin continuă iritat: Un credit non-revolving înseamnă că nu îl mai poți folosi încă o dată, după ce l-ai achitat. Poți împrumuta o sumă mai mare (între 40.000 și 670.000 lei) dacă vei acorda garanții și o sumă mai mică în cazul creditului fără garanții (între 20.000 și 110.000 lei). 

Ți se va întocmi un dosar de creditare și, în funcție de nevoile tale, de capacitatea de rambursare și de modul în care ai nevoie să utilizezi banii, se va stabili un grafic de rambursare și suma pe care o poți contracta prin acest credit. 

Întrebarea 3: În cât timp trebuie să dau banii înapoi?
Până la doi ani, în funcție de graficul stabilit în etapa de realizare a dosarului de creditare. Foarte important de știut este că ratele se plătesc din prima zi contractuală, indiferent dacă banii sunt folosiți sau nu. Deși la un overdraft nu trebuie să plătești pentru sumele de bani nefolosite, avantajul creditului pentru capitalul de lucru este că poți împrumuta sume mai mari și perioada de rambursare este, de asemenea, mai mare (doi ani față de un an la overdraft). 

Dimineața, decizia era luată: aveam să iau un credit pentru capitalul de lucru, fără garanții și să îl returnez în 24 de luni. 

La finele anului, folosisem cei 50.000 lei pentru activitățile curente ale ceainăriei. Am schimbat locația și ne-am mutat în Centrul Vechi, unde vadul comercial este mai bun. Am organizat un club de lectură și am oferit clienților posibilitatea să achiziționeze cărți sau doar să le citească până își termină de savurat ceaiul. În plus, unii dintre ei ne-au oferit sugestii valoroase: ne-am extins gama de ceaiuri și cărți, am folosit un decor vintage, muzică ambientală. Cred că ideea care ne-a făcut să apărem în toată presa națională a fost Pay it Forward. Clienții aveau posibilitatea să plătească pentru un ceai sau o carte de care să se bucure următorul client. Acel an m-a întinerit. Făceam ceea ce îmi place. Am devenit speaker autorizat John Maxwell și țineam în fiecare vineri seara discursuri motivaționale pentru angajați și clienți. 

Afacerea înflorea. Nu a fost nevoie de mulți bani, dar am început să înțeleg la ce se referea Nathaniel Branden când spunea că încredere în sine este o nevoie de bază, ca apa și mâncarea. 

În curând, va fi nevoie să luăm și un credit pentru investiții, deoarece se simte nevoia unui nou local și poate chiar a intrării pe o nouă piață. 

Crezi în tine și visează ... obține cu AVBS! 

***Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017



22 martie 2017

Schwarzkopf Color Expert





Am primit acest minunat kit si trebuie sa spun ca apreciez calitatea produselor, grija la detalii, precum si micile cadouri pe care le poti oferi prietenelor. Voucherele sigur fac fericite si alte fete. :) Spor la vopsit de calitate.

#buzzcolorexpert si
#omegaplex



Zilele Aromelor 3+1 gratis Parfumuri si Cosmetice


Suna tentant oferta Elefant. In plus, transportul este gratuit in pick-up point.


21 martie 2017

Visând la mare

Aveam 5 ani când am fost cu părinții la mare prima oară. Pentru fiecare dintre noi, marea înseamnă ceva ... ne aduce aminte de ceva ce vrem să retrăim ... poate de momentul acela de pură inocență în care stăteai în nisip toată ziua și te jucai cu alți copii. 

Asociez marea cu inocența copilăriei, pentru că oamenii sunt dezinhibați acolo, se simt liberi. Vezi oameni cu trupuri mai puțin lucrate sau oameni în vârstă, vezi diverse trupuri, diverse forme și culori și le iubești. Te iubești pe tine. Încetezi să mai fii atât de critic. Oricum sunt atâția oameni la mare, încât ar fi absurd să crezi că nu au altceva de făcut decât să stea cu ochii pe tine și micile sau marile tale defecte. 



Anul acesta, vreau să îmi petrec ziua de naștere la Mamaia. Vreau să retrăiesc o parte a copilăriei, aceea fără griji. Să nu știu ce zi este, ce oră, să mă regăsesc în liniștea dimineții și frumusețea răsăritului pe plajă. Nu sunt impulsiv de felul meu, dar vreau să fiu spontan, nebun și fericit ... ca la 20 ani, cum zic tipii din Voltaj. Mă chinui de câteva ore să găsesc o ofertă de hotel cu piscină. Mă simt lipsit de inspirație, așa că iau o pauză și dau drumul la radio. Îl aud pe Chirilă cum urlă Perfect fără tine și simt adrenalina cum mă inundă. 


Îmi ascult instinctul și fac rezervare la Hotelul Aurora din Mamaia. Îmi place că are restaurant, este aproape de plajă și ai garantată distracția la piscină. E ciudat că în momentul rezervării, am trecut doi adulți, deși nu sunt într-o relație și voiam să merg singur. 

Au trecut repede lunile până la ziua mea. Am ajuns la hotel și am rămas plăcut surprins de zâmbetul cald al celor de la recepție. Nu știu de ce am continuat să spun că partenera mea va veni zilele următoare. Nu era nicio parteneră și nici nu aveam chef de toanele vreunei domnițe. Mă tolănesc în patul confortabil și încerc să închid ochii puțin. Primele amintiri mă învăluie o dată cu mirosul sărat care vine dinspre balcon ... deschid ochii și zâmbesc ca un copil la vederea culorilor de alb și albastru în care este decorată camera. Mintea mea de craiovean se duce cu gândul la versurile lui Tudor Gheorghe  - O iubire alb-albastră


Mă simt ca acasă, mă simt familiar ... am cinci ani și mama mă strigă: Alex, mai stăm 10 minute ... Mă trezesc cu o poftă nebună să mă plimb. La recepție, mă întâmpină o altă domnișoară și mă întreabă dacă mă poate ajuta. Îmi prezintă facilitățile hotelului, iar piscina și restaurantul par atractive. Îi spun că îmi place foarte mult camera și așa aflu că hotelul a fost renovat și modernizat în 2008. Îmi dă niște pliante în care văd principalele atracții din Mamaia, așa că decid să mă aventurez puțin. 

Hoinăresc prin stațiune și, spre seară, aleg să fac o călătorie cu telegondola. Nu îmi place înălțimea, dar de ziua mea vreau să-mi înfrunt temerile. Lângă mine, o fată la vreo 23-25 de ani mă scrutează cu privirea și se lipește de mine. Simt că nu am aer, dar nu îi zic nimic ... mă bucur când ies afară și îmi continui plimbarea în aerul plăcut al serii. Sentimentul că cineva mă privește nu îmi dă pace. Mă întorc și o văd: fata din telegondolă. 

O întreb dacă o ajut cu ceva, iar ea începe să vorbească repede ... Mă întreabă dacă îi dau telefonul să își sune părinții. I-l dau și ea formează un număr. Vorbește cu mama ei și îndreaptă camera către mine. În momentul acela, mă blochez ... o aud cum îi spune mamei că sunt prietenul ei, că e bine că m-a întâlnit, că i s-a furat bagajul în tren ... 

În cele din urmă închide, iar privirea mea supărată o face să roșească. Îmi spune că nu voia ca mama ei să își facă griji, apoi îmi dă telefonul și se îndepărtează grăbită ... îmi pare rău că am fost dur, o prind din urmă și o întreb dacă are unde să doarmă. Încăpățânată și cu lacrimile curgându-i pe chip, nu îmi răspunde. O iau de mână și nu opune rezistență. O invit la un restaurant pentru că știu că îi e foame, apoi luăm un taxi spre hotel. Mi se pare ciudat că are încredere în mine. Sunt un gentleman, dar puteam fi un nebun. Îi povestesc despre mine și îi spun că e ziua mea. Nu zice nimic și atunci văd că adormise deja ... 

Am vizitat cazinoul din Constanța, Delfinariul și Planetariul. Era fascinată de tot ceea ce vedea. Pentru ea, era prima oară la mare. Ziua, leneveam pe șezlongurile de la piscina hotelului, iar seara ne plimbam prin stațiune, respirând aerul sărat și admirând apusul. 


Ne-am despărțit în București. Nu știam decât că o cheamă Ana ... a coborât și mi-a strigat, în timp ce trenul se pusese în mișcare: La anul, aceeași zi, Hotel Aurora din Mamaia.

.......

Mai e o săptămână până la ziua mea. Zilele trec, iar eu încă mă gândesc dacă să merg la Mamaia sau nu. 

.....

De ziua mea, mă trezesc pe la 5 și văd că mai am timp să ajung la gară. Plec ca un adolescent îndrăgostit. Ajung la hotel, unde sunt primit cu același zâmbet, în timp ce încerc să explic că o caut pe Ana ... cât de naiv oi fi părut ... apoi mi se spune că e posibil să fie fata care stă în fotoliu ...

Simt cum inima îmi bate din ce în ce mai tare ... ni se intersectează privirile, mă pierd în albastrul ochilor ei și în roșul buzelor sale ... îngenunchez și deschid timid cutia de catifea ... O aud cum spune da, apoi mă strânge în brațe atât de tare, parcă pentru a recupera acel an ... 

***Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017


Fara frica

In urma cu cateva zile, descopeream campania de la Dr. Oetker - Fara Frica. Pentru fiecare poveste inscrisa acolo, ei doneaza 1 euro catre SOS Satele Copiilor. Merita, nu? Fa si tu o fapta buna si povesteste un moment in care nu ti-a fost frica sau, as completa eu, in care ti-ai controlat frica. 

Va spuneam ca acum o saptamana, cred, am vazut campania si nu am stat pe ganduri. De ceva vreme, sunt axata pe a face macar un act de generozitate pe saptamana. Si am facut cateva: am avut o invitatie la concertul cu Loredana Groza in Craiova si am cedat-o celeilalte castigatoare, ca sa poata merge cu cineva (invitatiile erau de o persoana); am donat o codita de par pentru o fundatie care face peruci pentru femeile afectate de cancer si am donat sume mici de bani pentru diverse cauze in care cred. 

Incerc sa va conving sa va inscrieti povestea fara frica, deoarece 1 euro de la fiecare inseamna foarte mult pentru cei care au nevoie de aceste resurse. 

Acum o saptamana am inscris povestea cu operatia unei alunite cu potential ... nu vreau sa spun de care, dar intelegeti. Eram paralizata de frica. Dar am mers sa excizez alunita si pana la urma totul a fost bine. 

Un citat spune ca a fi curajos inseamna a actiona asa cum trebuie atunci cand ti-e frica. Mi-am infruntat frica si am mers la doctor, mi-am facut un control al alunitelor ... 

Te invit si pe tine, intra pe prajiturifarafrica.ro si inscrie-ti frica, elibereaza dupa ce o infrunti. Fii curajos! Desi am inscris una, imediat ce dau publica acestui articol, voi mai inscrie o poveste. Si va voi povesti in noul articol. :)


19 martie 2017

Întrebările sunt cheia succesului


Actul I - Toți traducem, dar cum traducem?

Eram obosită mereu, citeam zeci de pagini pe tema lucrării mele de doctorat despre Reglementările legislative în domeniul publicității la nivel internațional. Ajunsesem să visez economie și termeni foarte tehnici. Citeam și în română și în engleză și îmi pregăteam și articolul pentru conferința din Paris. Am făcut articolul în română și apoi am început să traduc. Limba oficială a conferinței era engleza. Nu sunt traducător și am învățat engleza din nevoia de documentare. Credeam că e suficient să îmi traduc singură articolele.

Lucrasem la articol împreună cu îndrumătorul meu și, la întrebările lui repetate privind necesitatea de a merge la o agenție de traduceri să îl traducem, îi spuneam că mă ocup eu și totul este sub control. Presată de timp, am început să folosesc un program gratuit de traduceri, urmând să corectez ulterior. Fiind obosită și presată de timp, nu am realizat că mi-au scăpat foarte multe aspecte. 

Ca să vă faceți o idee, urmăriți clipul de mai jos cu cele mai stupide traduceri din domeniul publicității. 


Actul II - Conferința și traducerea nefastă

Am ajuns în Paris și am mers direct la universitate, pregătită să îmi susțin articolul. Nu eram lipsită de încredere în mine, ba chiar credeam că le pot face pe toate și chiar perfect. Uitasem, însă, un principiu de bază al eficienței muncii pe care îl predau și studenților: specializarea muncii. Ce înseamnă acest principiu? Înseamnă că eficiența muncii crește atunci când oamenii se specializează într-un anumit domeniu, pe care ajung să îl stăpânească foarte bine. Cu alte cuvinte, decât să faci 10 lucruri și să nu excelezi, mai bine faci unul foarte bine și îi dai posibilitatea altcuiva care se pricepe să le facă pe celelalte. Dar eu credeam că pot foarte bine să traduc un amărât de articol.

Eram înconjurată de specialiști renumiți din diferite țări. Am ascultat prezentările celorlalți și am admirat profesionalismul cu care erau realizate. Îmi tot spuneam: ce oameni pricepuți!

La prezentarea mea, văd cum atenția oamenilor se pierde, nu mai erau atenți la conținut și făceau remarci legate de traducerea articolului. Le auzeam șoaptele și ... m-am blocat. Mi-am cerut scuze și m-am așezat. Mi-au mulțumit pentru prezentare, am răspuns la întrebări și cam asta a fost tot. Nimic spectaculos. Pusesem atâta pasiune în articolul meu și am dat-o în bară din cauza traducerii. 

Actul III - Nu degeaba există traducători specializați

În pauza de cafea, îndrumătorul meu mă ia peste picior și îmi spune: Știi că există pe lumea asta niște oameni care s-au specializat în realizarea de traduceri profesioniste? Văzând că aveam lacrimi în ochi, încearcă să fie mai blând și îmi povestește că nu e o tragedie, dar, dacă vreau să mă remarc în domeniul meu, trebuie să recunosc că am nevoie de ajutor. Îmi recomandă Agenția de traduceri Swiss Solutions, care oferă traduceri specializate în diferite domenii, de la cel medical, la cel tehnic sau economic. 

Mai ții minte că le spunem studenților că specializarea muncii îți dă posibilitatea să te axezi pe ceea ce îți place? Dacă ai fi apelat la traducerile specializate Swiss Solutions, ai fi fost mai atentă asupra domeniului tău și interacțiunea cu ceilalți profesori de la conferință ar fi fost mai fructuoasă. Acești traducători au experiență, fac asta zilnic, iar traducerea este una de calitate. Sunt sigură că ai admirat prezentările celorlalți. Doar nu crezi că au făcut totul singuri? În spatele unui rezultat extraordinar se află munca unei întregi echipe. Nu uita asta! 


Actul IV - Întrebările sunt cheia succesului

Tot drumul spre casă, am meditat la ceea ce îmi spusese îndrumătorul meu și trebuia să recunosc că greșisem. Mă inspiră foarte mult cuvintele lui Martin Luther King Jr., pe care mă abțin să le traduc, pentru că nu sunt un traducător profesionist și acum recunosc asta. 


Acasă, am intrat pe site-ul agenției și am rămas plăcut surprinsă când am văzut că îți oferă o estimare de preț a traducerii. Acest serviciu este gratuit și foarte rapid. În 15 minute, pui o întrebare și ți se răspunde! Atât de simplu. Testez serviciul cu articolul pe care tocmai îl prezentasem la conferință și aștept. Rămân uimită de promptitudinea răspunsului, văd prețul și timpul în care îmi pot returna traducerea și îmi vine să plâng de nervi ... Sunt supărată pe mine că nu am putut să pun o întrebare agenției înainte să mă fac de râs. Pierdusem nopți întregi să corectez o traducere făcută cu un program gratuit de pe net și pusesem pe locul doi pasiunea pe care ar fi trebuit să o investesc în tema de cercetare. 

Mă uit în monitor și îmi văd chipul zâmbind când iau decizia de a trimite o comandă fermă pentru traducere. Articolul urmează să apară într-o revistă internațională de specialitate și acolo trebuie tradus într-un mod profesionist. 

Sunt fericită pentru că am învățat trei lecții importante: 

1. Pune întrebări! Nu te costă nimic și poți avea o surpriză plăcută. 

2. Acceptă că nu ești priceput la toate. Vei economisi timp și energie, pe care le poți canaliza către domeniul în care ești specializat.

3. Dacă ai dat-o în bară, acceptă și caută soluția. Nu trebuie să rămâi blocat pe o problemă. Ai ratat o oportunitate din cauza unei traduceri proaste? Recunoaște-ți greșeala și nu o mai repeta! Învață din greșeli și spune și altora despre experiența ta. 

*** Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017

18 martie 2017

Agentul Certificat Energetic

Era seara, tocmai ce mă pregăteam să plec de la birou. Eram morocănos din cauza ploii și nici misiunile nu fuseseră atât de multe ca în zilele cu soare. Deodată, un ciocănit violent în ușă mă trezește din reverie. O domniță cochetă, cu o pălărie care îi acoperă chipul, începe să vorbească repede, fără pauze și fără sens. Posibil ca vigilența mea să fi fost diminuată, deoarece nu îmi puteam lua ochii de la buzele ei. O opresc pentru a putea să înțeleg ceva:
- Cu cine am onoarea?
- Dacă îmi spuneți și dvs, o să îmi dezvălui și eu identitatea, îmi spune ea timid. 

Iar eu, foarte bățos, spun: 
- Scrie pe ușă. Numele meu este Energetic ... Certificat Energetic

Îmbufnată, domnița îmi spune:
- Foarte bine! Eu sunt Termoviziune. Lucrez la celălalt sediu și sunt în misiune. Prima. Îți dai seama ce emoții am? Am nevoie de ajutorul tău. Nu am mai făcut niciodată termografia unei clădiri. Tu ești Certificat Energetic în București și ai mai multă experiență sau prieteni care fac asta. 

Ea vorbește și gândurile mele sunt undeva în ploaie, în barul din colț. Mă simt ca un detectiv privat, care trebuie să salveze o domniță în pericol ... sau ca în filmele cu gangsteri, în care ... dar firul ideilor este din nou întrerupt de buzele ei roșii: Ai de gând să faci ceva? Sau doar stai acolo? 

Mă tot întreb cine i-a spus că înainte eram Agentul Termoviziune 001. Dacă nu ar fi știut, nu ar fi fost aici. Încerc să îi povestesc peripețiile mele ca agent, dar ea începe să repete ca un robot atractiv misiunea pe care o are: să găsesc pierderile de căldură, zone cu mucegai, condens și infiltrații sau conducte înfundate

Mă uimește tenacitatea ei și dorința de perfecțiune. Îmi aduce aminte de prima mea misiune. Pentru a o calma, încep să îi prezint un plan și îi propun să fim parteneri în această misiune. Eu mă voi ocupa de obținerea certificatului energetic al acelui hotel, iar ea se va ocupa de termografie. Îi răspund la fiecare întrebare pe care o are și nu realizez că a trecut de miezul nopții, cerul s-a înseninat, iar eu vorbesc cu tânăra asta cu buze roșii, care îmi amintește de cineva ... 

O aud întrebând: Și tu ce faci mai exact? Iar eu îi explic că un certificat energetic este util pentru încadrarea unui imobil într-o clasă energetică, luându-se în calcul toți consumatorii: apa caldă, climatizarea, ventilarea, iluminatul artificial, încălzirea. Îi vorbesc despre clasele energetice, de la A la G și cum A e mai bun decât G ... la naiba! nu e atentă deloc, simt săgeți de foc în trup ... De cine îmi amintește? 


Cu toate astea nu mă pot opri, îi povestesc pătimaș despre importanța fiecărei misiuni, despre gândul cu care mă trezesc dimineața: acela de a obține performanța energetică. Nu sunt un super-erou, dar uneori, mă simt ca unul. Încerc să îi ajut pe oameni să realizeze îmbunătățiri ale consumului energetic. Până la urmă, toate astea ajută planeta. Ne ajută pe noi. După ce oferim clientului un certificat energetic sau realizăm termografia unei clădiri, le prezentăm și soluțiile printr-un audit energetic. Acestea dau valoare muncii noastre. 

Ea mă întrerupe și îmi adresează o întrebare: Vrei să spui că misiunea nu e despre certificate și termoviziune, ci despre mult mai mult?

- Da, îi spun sigur pe mine. Am ales să lucrez aici din dragoste pentru mediu, chiar dacă ți se pare ciudat. 

Dar șirul vorbelor mele este întrerupt de țârâitul telefonului. La capătul firului, îl aud pe agent Audit Energetic: Hei, cum stai cu energia? Mi-am încheiat misiunea și sunt fericit. Ieșim pe undeva sau ești ocupat cu fata aia? 
Nu vreau să mă dau de gol, așa că îi cer detalii și atunci îmi aduc aminte ... o caut cu privirea dar nu mai e nimeni acolo ... 
Vreau să mă consult cu Audit Energetic și îi spun că ne vedem la barul de peste stradă de biroul meu. Tipul ăsta e un om simplu, dintr-o bucată: el nu vede probleme, el vede soluții. Problemele pe care eu le găsesc, pentru el sunt o oportunitate de a găsi o soluție inedită. Concluziile mele par uneori triste, dar el îmi redă sensul și îmi arată direcția, ca un bun prieten. 

E 5 dimineața, mă despart de el și, un pic euforic, îl întreb fără prea mari speranțe: Ai cumva numărul ei de telefon? Iar el, râzând cu gura până la urechi, îmi zice: Îmi lipsesc mie vreodată soluțiile? Și scoate un bilețel cu numele și numărul ei. Mi-a zis să ți-l dau dacă îl ceri :)

Sunt fericit. Numele meu este Energetic, Certificat Energetic ... și sunt îndrăgostit. 

***
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017

13 martie 2017

Let's play Innovation Game

Predau Simulări manageriale studenților mei de la Management și obiectivul meu este să îi fac să aibă încredere în potențialul lor antreprenorial. Anul trecut, am participat la o competiție internațională și una dintre echipe a luat Premiul I. Căutăm în permanență soluții pentru a-i atrage pe studenți și a-i face să simtă gustul propriei afaceri. Este ușor să le vorbești despre francize, startup-uri, management, leadership, concurență, monopol sau oligopol și alți termeni care sună interesant, dar cu care nu rezonează. Un joc decizional îi poate ajuta să simtă cum e să ia decizii: de la angajarea personalului, până la achiziția de marfă sau stabilirea prețurilor de vânzare. Dacă îi întreb ce pasiuni au în timpul liber, mulți îmi spun că se joacă jocuri de strategie sau jocuri multiplayer. E ușor de înțeles de ce eu și colegii mei căutăm în permanență idei de stimulare a interesului studenților pentru antreprenoriat. 

Mi-a venit o idee și mi-am ascultat instinctul. I-am contactat pe cei de la Francize.ro și le-am prezentat ideea mea: să facem un soft de simulări manageriale axat pe dezvoltarea unei idei de afaceri. A fost cu bătaie lungă propunerea mea, deoarece ei nu se ocupă de softuri educaționale, ci de sprijinirea antreprenorilor care vor să investească într-o franciză
La întrebarea lor sceptică, de ce să creăm un soft pentru francize, le-am spus că avantajele față de un startup sunt numeroase: 
1. accesul la un brand cunoscut, deja testat; 
2. riscuri mai mici, beneficiind de expertiza și know-how-ul francizorului; 
3. asistență tehnică și comercială oferită de francizor, acesta având tot interesul în dezvoltarea rețelei de francizați și în menținerea renumelui brandului respectiv;
4. autonomia francizatului. Acesta este o entitate distinctă, nu un angajat al francizorului. 
5. francizorul se ocupă de promovare, de care beneficiază întreaga rețea de francizați.

În plus, există francize simple, cu un cost inițial destul de mic, dar care și-au dovedit eficiența la nivel internațional. Alegând o astfel de franciză, ai marele avantaj de a avea deja o imagine bine conturată în spate. Și cum nimic nu poate convinge oamenii mai bine decât joaca, apreciez că o simulare managerială pentru studenți este o modalitate bună de a pune bazele unor francize profitabile în România. 

Le-am prezentat și o schiță a modului în care văd schema logică a softului și le-am spus că eu și colegii mei din departamentul IT suntem hotărâți să colaborăm și să găsim o soluție din care am avea toți de câștigat: cadre didactice, facultate, studenți, Francize.ro și comunitatea în ansamblu. Poate sunt visătoare, dar nu așa se spune? Dream big, work hard, never stop believing that anything is possible. 

Grafic - creație proprie, Lect.dr. Silvia Puiu

După o perioadă, jocul a fost creat într-o variantă beta, urmând să fie testat de cadrele didactice și de studenți. A trebuit să facem echipe mixte (un profesor și doi studenți). 

În momentul în care se lansa jocul, trebuia să ne alegem domeniul francizei - Retail, Food and beverage și Servicii, apoi tipul de franciză. Eu și fetele mele (adică studentele mele) am ales franciza Coffee-Bike, pentru că ne place cafeaua și suntem comode. În plus, lor le place să pedaleze. Poate vă întrebați de ce conta, fiind doar un joc. Dar noi credeam în afacerea noastră și eram hotărâte ca la finalul competiției, să avem cel mai mare profit. 


Cei de la Francize.ro ne-au ajutat la dezvoltarea jocului destul de mult: au venit cu ideea de titlu (Innovation Game) și cu expertiza lor pe partea de francize din care jucătorul putea alege. Fiecare tip de franciză avea o detaliere a nivelului investiției și redevențelor. 

De ce am ales noi Coffee-Bike? 

Jocul ne punea la dispoziție tot felul de materiale, pe care puteai să le citești sau nu, dar noi eram silitoare, așa că am citit tot și după aceea, am început distracția în joc. Ghidul investitorului într-o franciză ne explica detaliat cei șase pași pentru selecția unei francize. Primele etape, înainte de semnarea contractului, vizau o documentare minuțioasă. Am ales Coffee-Bike după ce am comparat diverse domenii, diverse francize, în termeni de costuri și beneficii. 

Avantaje în favoarea Coffee-Bike:

1. investiție mică: 10000-25000 euro.
2. taxa de intrare pentru prima franciză: 2490 euro, următoarele fiind doar 990 euro.
3. contribuția la bugetul de marketing și redevențele de 2,5, respectiv 6 cenți pe produs (exclusiv pentru cele pe bază de cafea). Aici e o chestie faină, pentru că poți vinde și produse de patiserie, ceai sau sucuri naturale, însă pentru acelea nu plătești. 
4. nu ești dependent de un spațiu anume, fiind mobil și flexibil. Poți să îți pui bicicleta într-un mall, la un târg, etc., după obținerea autorizațiilor necesare, desigur.
5. funcționează fără conectare la rețeaua de apă și electricitate, are o capacitate de 100 cafele/oră.
6. blend propriu de cafea (Caferino) și asigurare traininguri pentru barista.
7. suport pentru organizarea de evenimente și campanii de promovare în plan local. 

Ca să înțelegem mai bine spiritul francizei Coffee-Bike, am urmărit niște oameni reali, din alte țări, care ne-au inspirat: li se citea pasiunea și entuziasmul pe chip. Nu exagerez deloc dacă spun că păreau plini de viață și acesta era doar un al doilea job, unul de plăcere. Vă las să-i urmăriți: 


Pe lângă avantajele inerente acestei francize, fetele erau atât de entuziasmate că nu mai conteneau: Doamna, în Craiova, nu există așa ceva sau nu trebuie să plătim chirie, sau cine nu iubește cafeaua? să vedeți ce bine prinde în preajma facultății și spre seară, o mutăm la cămin :) 

Erau atât de prinse în joc și eu la fel, încât ne și vedeam administrând o astfel de franciză în realitate. Idealul oricărui francizat ar trebui să fie masterfranciza. Aceasta presupune exclusivitate teritorială, posibilitatea de a avea sub-francizați, dar și strategii de dezvoltare bine puse la punct, care implică și costuri mai mari. 

La finele competiției, echipa mea și a fetelor a ieșit pe primul loc. Mă bucuram mult pentru ele, pentru că trăiseră un pic din viața unui antreprenor. Fiecare echipă a prezentat strategia pe care a avut-o în joc. A noastră arăta cam așa:
1. pasiune
2. entuziasm
3. cafea pentru a rezista weekendului în care a avut loc competiția Innovation Game 2017 :) 
4. analiză minuțioasă asupra afacerii: concurență, cerere, nevoi, clienți. Apoi am identificat punctele slabe ale concurenței, nevoile nesatisfăcute ale băutorilor de cafea și am creat un portofoliu de produse. 
5. deși concursul a durat doar un weekend, fetele au făcut o cercetare online pe Facebook, pentru a identifica profilul consumatorului.
6. realizarea unei matrice SWOT, cu punctele forte, slabe, oportunitățile și amenințările. 

Am rămas uimită: toate conceptele predate în facultate le păreau acum utile, la îndemână și vorbeau întruna că vor să își deschidă o afacere, o franciză, că au citit și despre programul Start-Up Nation Romania. 

Conducerea facultății, împreună cu reprezentanții Francize.ro au oferit diplome tuturor participanților și premii pentru studenții din echipele câștigătoare. La finele zilei, eram recunoscătoare pentru chipurile entuziasmate ale studenților mei, pentru pasiunea cu care lucraseră într-un joc virtual și nu puteam decât să îmi imaginez viitorul lor ca antreprenori. Am adormit cu gândul la cafea și mi-am promis să învăț să merg pe bicicletă :) 

*** Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2017, dar este inspirat din activitatea mea de cadru didactic, iar experiența pe care am trăit-o alături de studenții mei într-un concurs internațional de simulări manageriale mi-a servit ca sursă de inspirație. Studenții s-au clasat pe locul I la nivel internațional. 

12 martie 2017

You can do it!

Întotdeauna le spun studenților mei că nimic nu este imposibil dacă au încredere în ei. Eu predau discipline economice, dar mă intersectez destul de des cu limba engleză. 

Deși acest articol este scris pentru competiția de blogging creativ Spring SuperBlog 2017, dedic acest articol tuturor studenților mei și, în special, celor cărora le este teamă să vorbească în engleză, deși nu se descurcă atât de rău pe cât ar crede. 

Vorbesc eu perfect în engleză? NU! Nu sunt nativ și nu cred că vreun american sau britanic ar avea pretenția să îi vorbesc la perfecție limba. Noi, cadrele didactice, participăm adesea la conferințe internaționale pe teme economice, unde trebuie să ne prezentăm articolele în engleză. Îmi aduc aminte că, auzindu-mă vorbind în engleză, un profesor din Germania mi-a spus că probabil a fost regizată prezentarea, pentru că eram prea fluentă. Nu știam dacă e un compliment sau nu, dar am preferat să îl consider așa. De ce? A fost spontan, iar eu, mult prea critică și perfecționistă, deja îmi auzeam greșelile de engleză imediat ce rosteam cuvintele respective. Auditoriul nu le auzea, pentru că era axat pe mesaj și înțelegea, dar eu aveam emoții și atenția mea era axată pe greșeli. 

Altădată, tot la o conferință, m-am ridicat să pun o întrebare în engleză tot unui profesor din Germania. Am spus-o bine, fără greșeli, dar simțeam că îmi bate inima foarte tare. Și cred că e prima oară când recunosc :) Îmi trebuie ceva curaj. Poate vă întrebați de ce ... Una e să vorbești o limbă străină și alta să conversezi, într-un cadru oficial, înconjurat de o grămada de oameni, care sunt cu ochii pe tine atunci când ceri microfonul și te ridici în două piciorușe. 

Aș putea să aleg versiunea haioasă a prezentării mele, dar prefer ca studenții mei să înțeleagă că e normal să aibă emoții. Important e să le înfrunte, să pășească în afara zonei de confort și, la final, să fie recunoscători pentru pașii făcuți, chiar dacă este doar unul. Un pas înainte este un pas înainte!

Cum am început eu să învăț limba engleză?

Eram în liceu și simțeam că am un handicap legat de limba engleză. Eram bună la franceză, dar la engleză nu mă descurcam deloc. Meditațiile la engleză nu erau pentru mine: am fost mereu autodidactă. Numai că e greu să înveți o limbă străină dacă nu ai un feed-back. Pe atunci, nu aveam internet și scrisorile încă se practicau. Așa că am luat decizia de a urma niște cursuri prin corespondență. Efectiv, făceam temele și le trimiteam prin poștă unui profesor. Am făcut progrese uluitoare. 

Ce m-a ajutat? 

Adică și la școală făceam engleza și nu reușeam să avansez. Cursul la distanță te poate relaxa. Nimeni nu face glume dacă faci o greșeală, ești doar tu și pereții din camera ta. Profesorul care îmi retrimitea temele prin corespondență (nu știu dacă era bărbat sau femeie) mă încuraja mereu. 

De ce am progresat? Pentru că am început să am încredere în mine. Încrederea în forțele proprii nu e ceva de neglijat. Studiile în domeniu spun că încrederea în sine este unul dintre cei mai importanți factori ai succesului. Experiența mea didactică îmi confirmă că așa este. Studenți cu rezultate medii la facultate au succes datorită încrederii lor că ei sunt mai presus de o notă. 

Handicapul meu lingvistic se datora credinței mele că numai cine are ureche muzicală poate învăța mai ușor o limbă străină. Există cercetări care confirmă că persoanele cu ureche muzicală învață mai ușor. Iar eu, trebuie să recunosc, sunt afonă. Nu am voce sau ureche muzicală :) Dar am reușit să mă descurc în engleză. Asta nu înseamnă că nu fac greșeli. Le fac, mai ales când vorbesc repede și trebuie să abordez un subiect dificil (un subiect economic cu care nu sunt atât de familiarizată). 

Sunt alții perfecți? Nu. Am văzut profesori sau studenți din alte țări, care nu vorbeau engleza mult mai bine. Și erau la un nivel academic superior. Dar ne înțelegeam. Am văzut filme în care nici britanicii sau americanii nu știu vreo regulă de gramatică, așa cum și noi, în română, mai uităm și facem greșeli. Important e să vorbim, să comunicăm. 

Ați văzut un străin care vorbește în română? Ce sentiment vă încearcă? Bănuiesc că mândrie și fericire. Cu siguranță stâlcește cuvintele și face greșeli gramaticale, dar suntem mândri! 

Fiți recunoscători că aveți capacitatea de învățare! Am început să citesc cărți în engleză și mă las purtată de ideile de acolo, încât mi se pare că gândesc în engleză. Ultima oară m-am oprit brusc din citit, pentru că am avut un sentiment de gratitudine; ce sentiment plăcut este să știi că ai acces la o informație, care altfel ți-ar fi inaccesibilă: o carte care nu a apărut la noi, un film fără subtitrare, un clip pe Youtube, un străin dintr-o altă parte a lumii, care vorbește cu tine. Și încă ceva! Avem Internet! Da, îl luăm de-a gata, dar sunt atâtea oportunități. Mi-am făcut teza de doctorat, folosind cărțile de pe Google Books, în limba engleză. Pentru părinții mei, pe vremea lor, asta era imposibil. 

Și aici vine partea în care vă spun să folosiți toate avantajele tehnologiei pentru a învăța engleza. Întotdeauna va fi nevoie și de un profesor, pentru că ai nevoie de feed-back. Majoritatea suntem timizi și lipsiți de încredere la început, iar un profesor bun ne poate ghida mai ușor. 

Partea frumoasă e că poți învăța engleza de acasă, urmând cursuri de engleză online, din confortul fotoliului tău. O astfel de platformă de e-learning este Engleza pentru toți.

Am intrat și eu pe această platformă și am rămas impresionată. Mi-a plăcut! Este interactivă, simplă, îți poți face un cont și poți da un test, ca să vezi la ce nivel ești. Petruța ți-l va corecta și apoi îți va transmite rezultatul pe e-mail, dar într-un mod personalizat și optimist: veștile bune, veștile mai puțin bune și recomandări. Poți alege un curs față în față, pe Skype sau online, pe platformă. Fiecare învață diferit. Eu aș prefera varianta online, pentru că am ritmul meu propriu, poate mai lent uneori și vreau să pot să îmi fac temele și la 3 noaptea dacă am chef. Și sunt mai timidă :) deci nu prea folosesc Skype. Dar e posibil ca ție să ți se potrivească.

Testul pentru a vedea la ce nivel te afli este gratuit și îți recomand să îl faci și tu. Măcar pentru distracție, sunt vreo 10 întrebări și nu necesită mult timp. Până și prețurile mi se par foarte mici, comparativ cu meditațiile clasice sau un curs prin corespondență.

Cred că tehnologia este prezent și viitor și digitalul ocupă un rol din ce în ce mai important în viața noastră, iar sistemul de predare și învățare trebuie să se adapteze. 

Sfatul meu pentru studenții mei: aplică regula Mini Habits!  (obiective mici, stupid de mici, care, în timp, devin obiceiuri solide). Vrei să înveți engleza? Stabilește-ți un plan cu obiective mici: învață un cuvânt nou în fiecare zi. Poți face asta? Sunt sigură că da! Studiile arată că obiceiurile formate prin stabilirea unor obiective stupid de mici ne cresc încrederea în forțele noastre și în cele din urmă vom vrea și vom realiza mai mult. Dar e important să începi: The journey of a thousand miles begins with one step (Lao Tzu) - Călătoria de 1000 de mile începe cu primul pas

Așa că începe! Joacă-te cu un test de engleză și vezi la ce nivel ești. Și în timp ce faci toate astea, nu uita să zâmbești. Legenda spune că engleza se învață mai repede dacă îți pui un zâmbet frumos pe chip. Nu mă crezi? Nu ai decât să încerci! :)