21 martie 2018

Căutându-mă pe mine

Viața mea în multinațională devenise un clișeu asemeni celor din filme: trecută de 30 ani, fără un partener, fără copii, fără familie, doar eu și munca mea. Nici măcar banii câștigați nu îmi aduceau fericirea deoarece nu aveam timp pentru vacanțe speciale. Economiseam dar nu știam pentru ce, pentru cine sau pentru când... Speram să am curajul de a pleca într-una din acele destinații exotice pentru vacanțe speciale pe care le văzusem în oferta celor de la CND Vacanțe Speciale

Îl și vedeam pe șeful meu ironizându-mă: cauți destinații speciale pentru vacanțe speciale? Avem un post liber la sucursala din India.

Acum un an, am cunoscut un maestru spiritual și am început să meditez mai mult. Am devenit, astfel, mai conștientă de cine sunt și de ceea ce vreau, dar nu am avut curajul să rup rădăcinile, să spun NU și să o iau de la capăt, fiind EU. Acela era momentul... Am fost la lucru și i-am spus șefului meu că îmi dau demisia. În două săptămâni, plecam în India, o țară a contrastelor din punct de vedere economic și spiritual. Știam India doar din cărți și filme. Eram atrasă de farmecul oamenilor și atmosfera incitantă din romanul Maitreyi al lui Eliade, atât de maiestuos ecranizat în The Bengali Night cu Hugh Grant. Tânjeam după India văzută în Eat, Prey, Love și speram să am ocazia de a mă regăsi pe mine... Mă căutam, mă strigam și nu găseam nici un ecou al vocii mele ascunse sub prea multe straturi de teamă. 

Mă vedeam o pensionară singură, asemeni celor din The Best Exotic Marigold Hotel, unul dintre filmele mele de suflet în care realizezi că nu ai nevoie de bani pentru a fi fericit. În cărțile de meditație și Yoga pe care am început să le citesc, am descoperit cu intensitate și emoție că există ashramuri unde poți medita în liniște timp de una-două săptămâni. Costul cazării și mesei este foarte mic, iar interacțiunile cu ceilalți sunt minime. 

Deoarece doream o vacanță specială și diferită de cele pur turistice, nu mi-am făcut un plan elaborat. Știam că vor fi și surprize, dar doream să redevin spontană și nebună, plină de viață și îndrăgostită nebunește de mine și de viață, de cer și nori, de ploaie și soare, de zăpadă și noroi...

După două săptămâni, am ajuns la Art of Living Ashram, unde mă înscrisesem la un program de meditație în tăcere timp de 10 zile. A fost o provocare, deoarece gândurile nu îmi dădeau pace și voiam să comunic intens cu domnul sobru care stătea lângă mine, cu doamna ale cărei lacrimi curgeau neîncetat... Orice încercare de a vorbi era sancționată din priviri de ceilalți. Am rezistat cu greu în primele zile, dar, după aceea, totul a devenit mai clar. Simțeam că pot să pătrund în tainele mele, că pot să îmi ating gândurile și apoi să le las libere de griji, patimi și dorințe. 

La finele celor 10 zile, știam că vreau să mă plimb, să cunosc India așa cum este ea, cu zone de alb, negru și gri... voiam să călătoresc dar să și ofer, să mă ofer pe mine cea nouă și redescoperită. Doamna care plângea mereu m-a salutat și mi-a spus că se îndreaptă către Mandore Guest House din Jodhpur, Rajasthan. I-am respectat tristețea și nu am întrebat nimic... Doar am simțit că are nevoie de cineva alături și am urmat-o. Ajunsă la destinație, am descoperit o casă de oaspeți atipică, în care oamenii pot sta două săptămâni sau mai mult, ajutând copiii din zonă să învețe limba engleză. Am întâlnit oameni minunați care au dat sens existenței mele. 

În cele două săptămâni în care am stat acolo, am fost mai mult plecată în zonele rurale din împrejurimi. Nu aveam mereu acces la apă, mâncare sau haine curate, dar eram fericită văzând chipul senin al copiilor inocenți. Mă întorceam seara la Mandore Guest House și, de fiecare dată, mi se spunea că m-a căutat cineva. Nu știam cine este și eram convinsă că e o greșeală. Nu știa nimeni unde sunt... Eram cu Anita, o fetiță orfană, pe care o luam cu mine la casa de oaspeți ori de câte ori aveam ocazia. Îi plăcea să îmi facă poze cu telefonul pe care îl primise de la un voluntar anul trecut. Își făcuse cont pe Facebook și mă căutase și pe mine. Nu știusem că fusesem etichetată în poze, nu mai folosisem telefonul de la dialogul aprins cu șeful meu, Adrian. 

Anita era agitată, își tot verifica telefonul... Deodată, s-a auzit zgomot în curte, iar eu, crezând că sunt noi oaspeți, i-am spus Anitei că merg să meditez. Era o cameră liniștită și, uneori, veneau mai mulți oaspeți să mediteze în liniște. Am închis ochii și am încercat să mă detașez de zgomotul exterior. La un moment dat, am simțit o nouă prezență în cameră, dar mi-am continuat meditația. Trecuseră vreo 30 de minute, am deschis ochii și l-am văzut... era el, Adrian. Avea ochii închiși și medita atât de liniștit și calm. Simțindu-mi privirea, a deschis ochii și m-a întrebat dacă vreau să o adoptăm pe Anita. Aveam o grămadă de întrebări, dar nu voiam să știu răspunsul. Am spus doar DA la singura întrebare care conta: Anita! Fetița cu ochi negri și ten alb ne asculta timidă din pragul ușii și plângea de fericire! 

Vacanța mea specială în India m-a făcut să realizez că avem nevoie să ne punem pe pauză, să ne gândim la cei din jurul nostru, să îi apreciem mai mult și să ne redescoperim pe noi, indiferent de vârstă. Pentru mine, a fost o călătorie spirituală în care l-am regăsit pe Adrian, un tânăr la fel de confuz ca și mine, pe Anita, un copil extraordinar și un sens în viață. Împreună, am devenit o familie fericită și unită și am deschis un ONG în parteneriat cu doamna pe care o cunoscusem în India. Ajutăm tinerii să se descopere folosind voluntariatul, Yoga, meditația și tăcerea. Sperăm să ajutăm cât mai mulți oameni să se descopere și să realizeze că pot face multe lucruri minunate la rândul lor. 



***Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018