Iată-mă, pentru
prima oară de când am împlinit vârsta maturității, spectator la o piesă de
teatru cu păpuși. Deși mă vedeam mai degrabă cu un șir de copii lângă mine,
sala a fost plină în mare parte de adolescenți, grupuri de liceeni mânați de
profesori să se cultive. O domnișoară în spatele meu îi spunea prietenei ei că
îi vine să plângă de plictiseală. Pe scenă, Marcel Iureș, maestrul, se străduia
să îi distreze pe spectatori, acel Marcel Iureș care a lăsat Hollywood-ul
pentru scena țării natale.
Furtuna lui
Shakespeare a fost adaptată mult prea cuminte pentru un public foarte tânăr,
deși unele conotații controversate sunt menționate pe alocuri. Povestea îl
urmărește pe Prospero, Ducele de Milano, care fusese trădat de fratele său și
forțat să se ascundă în peșterile unei insule izolate. Prin inteligența și
iscusința sa, Prospero reușește să conjure un spirit căruia-i promite
libertatea în schimbul ajutorului. Supus obedienței, spiritul Ariel îl ajută să
uneltească împotriva regelui, complice sorții sale, folosindu-i fiul drept
momeală. Prospero dorește astfel să obțină răzbunare pe cei care l-au trădat,
dar în același timp dorește mai degrabă ca fiica sa să-și recapete locul de
drept. Pornind o furtună care naufragiază vaporul regelui, în care convenabil se
află fratele său, un vechi prieten, dar și alte personaje cu rol de „comic
relief”, Prospero este pe cale să-și vadă planul dus la capăt.
Actorii au fost
fantastici. Desigur, Marcel Iureș este un actor fantastic, își recită replicile
cu o naturalețe surprinzătoare, dar colegii lui de scenă au avut rolurile cele
mai grele, în special din punct de vedere fizic. Păpușile și recuzita pe care
trebuiau să le mânuiască sunt deosebit de frumoase din punct de vedere
calitativ, surprinzător pentru un teatru mic din Craiova. Sunt bucuros că am
văzut cum lucrează acești oameni și câtă dedicație pun în aceste piese. De
altfel, mă bucur că am văzut interiorul Teatrului Colibri din Craiova pe lângă
care am trecut de nenumărate ori fără să știu câtă frumusețe misterioasă se
găsește în interiorul acelei clădiri. Sper să mă regăsesc din nou spectator în
scaunele acelea comfortabile și să mă pierd într-o piesă la fel de stranie.