Deși nu trebuie să ne petrecem prea mult timp în bucătărie, trebuie să înțelegem că acolo au loc cele mai multe decizii care privesc sănătatea noastră. Ce mâncăm poate să ne ajute sau, dimpotrivă, să ne îmbolnăvească. Visez la o casă mare în care să îmi amenajez bucătăria cum vreau. În primul rând, mi-aș dori să am parte de open concept, cum numesc americanii ideea de a avea și living/dining, și bucătărie în același spațiu.
Îmi place stilul hygge, specific danezilor, deoarece folosește culori neutre, din natură, sau materiale naturale (lemn, piatră). Deoarece eu și prietenul meu suntem vegani, mi-aș dori să am foarte multe ustensile de bucătărie, tigăi, cuțite, boluri, pentru a pune în aplicare rețetele specifice. Tânjesc după spațiu, în primul rând, deoarece, după mulți ani la bloc, într-un apartament minuscul, realizezi că îți este necesar pentru a te mișca, pentru a putea folosi toate aparatele electrocasnice și ustensilele de bucătărie.
Îmi place în același timp să adopt un stil simplu, minimalist, atât prin numărul de culori și materiale folosite, cât și prin numărul elementelor de mobilier. Îmi place să folosesc spațiul într-un mod eficient, probabil ca o reminiscență a vieții trăite în 50 de metri pătrați.
Aranjarea mesei este foarte importantă, la fel de importantă ca și ceea ce mănânci. Alimentele și atmosfera în care iei cina pot să îți influențeze starea fizică de sănătate, cât și cea mentală sau spirituală. Buna dispoziție poate fi creată cu ajutorul companiei în care iei masa, dar și decorul contribuie, având un rol important.
Un loc aparte în bucătărie îl va avea și un raft cu cărțile cu rețete vegane, atât de dragi nouă. Legat de acest aspect, toți cei pasionați de gătit știu cât de important este rolul condimentelor, atât pentru savoarea dată mâncării, cât și pentru sănătate. De când am devenit vegani, am început să folosim condimente de care înainte nici nu auzisem pentru că, tradițional, la noi se folosesc cele clasice, găsite în grădina omului. Mi-aș dori un spațiu generos pentru a avea la îndemână condimente precum cardamomul, turmericul (curcumina), nucșoară, cuișoare și alte arome orientale.
Îmi plac farfuriile în alb și negru; chiar și acum, am un set extraordinar primit de la mama mea. E ca și cum am juca șah: pe care le vrei, albe sau negre? :) Prietenul le alege, de obicei, pe cele negre, și eu pe cele albe. E ca un joc colorat în alb și negru, cu arome de oregano și rozmarin. În tot acest decor minimalist, hygge și plin de iubire, muzica nu trebuie să lipsească. Un sistem audio cu o muzică clasică, pe fundal, care să dea bună dispoziție în timpul realizării operelor culinare și al savurării lor în compania celor dragi.
Sper ca acest vis să devină realitate. Important în viață este să visăm, deoarece, dacă ne dorim suficient de mult, lucrurile se vor aranja cumva. De asemenea, cred în frumusețea simplității, iar danezii, unul dintre cele mai fericite popoare, știu că mâncarea este un ingredient esențial pentru obținerea fericirii și sănătății fizice și spirituale.
*** Articol scris pentru SuperBlog 2018