După o relație de zece ani, aproape nimic nu te mai surprinde. La aniversarea de anul trecut, am spus nu, nu pentru că nu era persoana potrivită, ci pentru că nu mă simțeam pregătită. Pentru cei zece ani, voiam o aniversare deosebită și căutam oferte city break. Am căutat bilete de avion și am găsit destinația perfectă. Un city break in Paris era soluția mea pentru a repara greșeala de anul trecut. Cu niște ochi specifici motanului încălțat (doar că eu eram pisică), l-am rugat să își ia liber câteva zile pentru a merge într-un city break.
Având avion dimineața, am reușit să ne cazăm destul de repede și am plecat să hoinărim pe minunatele străzi pariziene. În prima zi, am savurat cafeaua la specificele terase franțuzești și am mâncat baghetă franțuzească și brânză în Champ du Mars. În jurul nostru, oamenii, de diferite vârste, culturi, religii, trăiau în lumea magică a Parisului încărcat de lumini și romantism.
În momentul acela, privindu-l în ochi, am știut că sunt pregătită, dar nu am spus nimic. Ne-am ridicat, pentru că deja se înserase și am rămas uimiți la vederea turnului luminat. Se aprinsese asemeni unui brad de Crăciun și noi rămăsesem cu privirea țintită acolo, precum doi copii curioși care se așteaptă să îl vadă pe Moș Crăciun din moment în moment.
Plimbarea pe malul Senei ne-a dat energie și mie curaj pentru ce mi se pusese în cap să fac. Habar nu aveam dacă va primi vestea bine sau nu. În timp ce îmi povestea o chestie haioasă pe care o văzuse undeva, l-am întrerupt și i-am spus că trebuie să-i spun ceva important. Îngrijorat, m-a întrebat din priviri despre ce e vorba. În jurul nostru, era foarte multă lume care ieșise să se plimbe pe înserat. Am încercat să nu mă gândesc prea mult la asta, am îngenuncheat și l-am întrebat în franceză: Veux-tu m'epouser?
A început să râdă zgomotos și nu știam dacă era de bine. Oare se simțea jenat, oare nu voia? Lumea se adunase în jur și aștepta finalul poveștii de pe stradă. I-am întins chiar și un inel improvizat de mine dintr-un fir de iarbă pe care nu știu dacă aveam voie să îl iau din Champ du Mars, dar totuși am făcut-o. Cele 30 de secunde în care am așteptat mi s-au părut o veșnicie, dar, spre bucuria mea, mi-a acceptat firul de iarbă și m-a ajutat să mă ridic în timp ce îmi șoptea că mă iubește. Niciun Oui sau Non, nimic. Au mai trecut vreo 30 de secunde în care am realizat de ce râsese așa puternic la cererea mea în căsătorie. A scos din buzunar un inel, a îngenuncheat și m-a întrebat: Veux-tu m'epouser?
Am început să plâng deoarece ne gândiserăm reciproc să ne cerem în căsătorie, iar Oui-ul meu nu s-a lăsat așteptat prea mult, deoarece lumea își pierduse răbdarea cu finalul filmului în aer liber. Am mers la un restaurant pentru o cină romantică, în timp ce ne făceam planul pentru zilele următoare.
Ținta noastră era să ajungem din zona Turnului Eiffel unde eram cazați, până în Montmartre, la Sacre Coeur. Am plecat dimineața devreme pentru a ne bucura de puțină intimitate pe străzile romantice ale Parisului. Ne-am făcut poze în față la Moulin Rouge și apoi ne-am îndreptat spre biserica Sacre Coeur, de unde aveam o priveliște extraordinară asupra întregului oraș.
***Articol scris pentru SuperBlog 2018
