16 octombrie 2016

I am getting connected to you

Ne-am reîntâlnit recent la un curs la master, un curs opțional de scriere creativă: el pasionat de scrierea unui roman, eu gândindu-mă, mai degrabă, la copywriting și cum aș putea să fac niște bani din asta.  Am început să comunicăm tot mai des, doar a fost cel mai bun prieten al meu. Deși mulți ne vedeau împreună și nu înțelegeau de ce nu formăm un cuplu, eu l-am văzut ca pe un frate, care are grijă de mine. 

Într-o seară, îmi povestește cum stă el pe WiFi toată ziua fără să aibă WiFi, la care neuronii mei încep să se bată între ei, fiecare încercând să găsească primul explicația pentru care un tânăr decent încă mai fură net de la vecini, ca un puști de liceu. 
În realitate, Alexandru nu conștientiza că "fură", atunci când testa toate aplicațiile din Magazin Play, pentru lecțiile lui de chitară. Asta până când vecinul s-a prins de ce nu îi mai merge deloc internetul în casă și și-a pus în cele din urmă parolă la WiFi, așa cum este și normal. 

Degeaba am încercat să-i spun că folosea în mod ilegal internetul altora, el susținea că toate semnalele care-i trec prin casă pot fi confiscate liber. Mai urma să-i explic de ce posturile radio sunt „gratuite”, dar nu asta era important. Trebuia să înțeleagă că își poate face propriul internet wireless cu ușurință, ieftin și chiar mai bun decât al vecinului. El însă a înțeles că eu sunt foarte pricepută la rețelistică și că îl pot ajuta fără probleme. Singura problemă era că nu mă pricepeam deloc, dar nu voiam să recunosc, fiind foarte încăpățânată de felul meu. Oricum el e mai aerian decât mine, înconjurat de cărți, manuscrise, CD-uri și o chitară veche.

Avea un singur cablu care intra pe deasupra ușii de la intrare și apoi direct în calculator ...  Credeam că toată lumea are modem măcar. Ca să trag de timp, i-am spus că trebuie să caut cel mai bun router cu cel mai bun raport preț/calitate, dar de fapt voiam să trag mai mult de timp, ca să învăț ce trebuie să fac.
Provocarea e să găsesc produse la un preț rezonabil, pentru că Alex nu are prea mulți bani, dar, de dragul meu, sigur nu se va zgârci :) Am avut noroc să dau de magazinul www.conectica.ro, care, cu ocazia împlinirii a 10 ani de existență, sărbătorește organizând Săptămânile Rețelisticii între 15 și 30 octombrie. 

Mai tare decât Black Friday! (de ce toate firmele mari fac 10 ani anul ăsta? peste tot acest număr minunat). În timp ce neuronii mei voiau să fugă în zona de confort, eu doream să ies cât mai mult. Adică nu prea am habar de rețelistică și conectică, dar vreau să dovedesc că pot. 



M-am documentat puțin ca să văd ce router wireless aș putea cumpăra, de preferat să fie și bun, și la reducere, și un brand mai cunoscut. Sunt sigură că nu e imposibil. Mă pun pe căutat și găsesc un  router TP Link, ce pare să întrunească toate beneficiile: este dual band (având frecvență de 2.4 GHz și 5 GHz), ceea ce asigură un semnal mai puternic, este la reducere și chiar de nu ar fi, prețul este mai mult decât rezonabil și, în plus, are standardul AC, superior standardului N, fiind de 3 ori mai rapid. 

Router Wireless N 802.11ac Dual Band Gigabit,USB, TP-LINK Archer C7 (sursa: conectica.ro)
Acum mai trebuie să găsesc un cablu rețea, care e doar un cablu, deci cât poate fi de dificil? Când dau căutare, îmi apar vreo 4 tipuri: cabluri FTP, UTP, SFTP, QSFP+ (ăsta ultimul o avea legătură cu factorul de protecție SPF? ... cred că le-am încurcat, ăsta e cu SFP). Indeciși oamenii ăștia, care fac cabluri. Asta cu FTP și SFTP îmi aduce aminte de ultimul episod din serialul Halt and Catch Fire (2014-), când, la o convenție IT, vin unii să prezinte o imprimantă SPRINTER (s vine de la sprint sau e s + printer? :) ).
Ei, cam așa o luară neuronii mei pe cărări ... de ce-o fi dat zeul cablurilor atâtea tipuri? Răbdare! 

Mă documentez eu despre ele și încep să devin pasionată, ba chiar aș lua câte unul din fiecare tip să pot să le disec ca la orele de biologie (la orele din filmele americane, la școala mea, noi nu disecam broaște) și iar am luat-o pe arătură. Alex tot trimite mesaje, iar eu îi spun să aibă puțină răbdare, dacă vrea ceva "profi" (mă dădeam deja mare expertă), doar nu era să recunosc că mi-am prins urechile la niște amărâte de cabluri. 

Așa aflu eu că UTP nu are ecranare, FTP are o ecranare cu folie, ce protejează de interferențele externe, SFTP ecranare cu folie și tresă (tresă nu mai știu ce înseamnă, dar dacă are și e în plus, cred că e de bine). Rămân aici și mă decid pentru un cablu SFTP la vreo 3 metri, categoria 6, LZOH (low smoke zero halogen), care emite fum limitat și fără halogeni (cred că și asta e de bine... adică cine ar vrea fum în cantități uriașe? chimia s-a dus toată din capul meu). 

Cablu retea SFTP Value Cat.6 verde, LSOH, 3m, 21.99.1253
(sursa: conectica.ro)

  
Acum, îmi amintesc că mi-a zis să mă uit și de niște cabluri HDMI, că i-a zis cineva să facă un upgrade. Ce-i drept că nu i-ar strica să vadă și el filme la o calitate mai bună .. sună ca și cum m-aș auto-invita la o seară în doi ... în fine! Caut un cablu, dau comandă (nu înainte să îmi confirme că are banii) și peste câteva zile sunt la el, să îi configurez routerul și să montez cablurile la locul lor. Nu de alta, dar să nu vadă stele verzi de la cablul verde :) 

Îi pun parolă la WiFi (acum nu i se mai pare nici lui logic să-i fure vecinii net, după ce a investit atâta în produse de calitate) și mă apuc să îi explic cu patimă ce am învățat eu despre UTP, FTP și alte litere, la care el, cu o voce magnetică, începe să îmi cânte la chitară:

I think I am getting connected to you/ Baby, I cannot go through/ We are already twenty-two/ Baby, I cannot stop loving you ...


 ***
La multi ani, Conectica! 
Articol scris pentru SuperBlog 2016

Revedere

Nu am mai vorbit de 10 ani, nu mai aveam nici telefonul lui, ne-am despărțit impetuos și asta a fost tot: eu, o adolescentă în schimbare și el un bărbat prea nerăbdător. În timp ce mă apropiam, cu tristețe, de un nou prag, o nouă schimbare și derulam paginile social mediei, am găsit o sugestie de prieten și nu știam ce să fac.... Inima îmi bătea prea tare ... a trecut Crăciunul și, pe măsură ce timpul trecea și eu îmbătrâneam cu fiecare secundă, mi-am zis să fiu nebună, prea mult echilibru de fațadă. 

Am dat invitație de prietenie și am așteptat să văd dacă acceptă sau nu, deși el a fost cel care a pus un punct uriaș relației. Și nu că ar fi fost vreo relație, era o iubire platonică, nici nu știam că e iubire până când nu ne-am despărțit. 

Eram la sora mea și mă jucam cu nepoțelul meu, când primesc notificare pe Facebook că a acceptat invitația. Aproape că regret impulsivitatea ce mă apucă uneori, dar îmi spun că poate voi trece neobservată și sper că o fi dat și el accept din politețe. 

Încerc să aflu mai multe detalii de pe pagina lui, dar mă simt straniu și o las baltă, pentru că oricum pagina lui pare mai mult de formă, niciun fel de poze recente, majoritatea din profil și cam neclare, nimic despre job, familie sau adresa, prietenii ascunși. Perfect, de ce și-o mai fi făcut pagină? 
Speranța mea a murit rapid, pentru că primesc un mesaj scurt, sec și autoritar: Ți-am făcut rezervare la Hotel Domenii Plaza, e un hotel în București. Să fii acolo pe 5 ianuarie. 

Primul impuls e să-l ignor complet, gândindu-mă că, în mod cert, mesajul era adresat altcuiva și  mi l-a trimis, din greșeală, mie. Dar acel 5 ianuarie nu îmi dă pace, este ziua mea de naștere. Ar fi bizar. Orgoliul mă împiedică să pun întrebări, așa că hotărăsc să îmi văd liniștită de sărbători, alături de familie.
......... 
De Anul Nou, mi-am zis că trebuie să fiu mai inconștientă sau să spun DA provocărilor. Posibil să fie de vină și filmul Yes Man (2008), pe care soră-mea s-a găsit să mi-l ofere cadou de Crăciun. 
..... Așa că astăzi, de ziua mea (5 ianuarie 2017), sunt în București, ca turist aș zice, pentru că nu am avut niciodată timpul și răbdarea să simt orașul, mereu am fost în tranzit prin București. În taxiul care mă duce la hotel, mă întreb dacă, într-adevăr, o fi rezervare făcută pe numele meu sau e vreo încurcătură la mijloc. 
..... 

Intru în hotelul de 4 stele și aproape că mă simt mică și invizibilă, dar sunt cazată imediat, lumea începe să se poarte cu mine de parcă aș fi vreun VIP, posibil și pentru că au văzut data nașterii pe buletin. 

Am un pachet Residence romance, varianta Răsfăț romantic, așa că nu mai contează că nu înțeleg ce caut în București. Știu că poate unora le pare o prostie, dar mereu mi-am dorit să stau în hoteluri (și în cinematografe). Pentru mine, hotelurile au o poveste, o personalitate aparte și niciunul nu seamănă cu altul, poate pentru că hotelul nu este doar un loc de cazare, fiind legat de amintirile sau povestea pe care o trăiești în acel moment de tranzit. De câte ori am călătorit, hotelurile au fost pe locul doi, dar acum, de ziua mea, vreau să mă răsfăț și să profit de serviciile oferite. 

Mă tolănesc în patul mare și îmi amintesc de filmul The Intern (2015), pentru că, acum, mă simt ca și cum aș fi Anne Hathaway. :)


Cei de la recepție mă anunță că am o rezervare la SPA. Nu am fost niciodată la SPA în București, așa că mă las răsfățată și merg să mă relaxez în jacuzzi. Șampania și căpșunile mă fac euforică și visătoare și nu îmi vine să cred că aceste detalii mici, aparent banale, mă fac să mă simt atât de bine. În sfârșit, îmi petrec ziua de naștere altfel decât de obicei. Căpșorul meu s-a liniștit, nu mai zumzăie de întrebări, e liniște, sunt doar aici și acum, savurând momentul.

Și mă întreb de ce lăsăm timpul să treacă, mereu, fără a ne răsfăța mai mult ... Să oprim timpul în loc, să respirăm și să visăm, în timp ce ascultăm bătăile inimii ... 

Mă retrag în cameră și văd că aproape s-a înserat. Nu știu dacă are de gând să vină weekend-ul acesta, dar acum aș vrea să respir Bucureștiul, să mă minunez ca un copil, în timp ce privesc luminițele de Crăciun, mergând, agale, spre Arcul de Triumf. A început să ningă ușor, timid, dar fulgii speriați se topesc pe buzele-mi fierbinți. Profit de neatenția trecătorilor și încep să mă învârt în pași de dans, acompaniind fulgii. Închid ochii și cineva mă prinde de braț, înainte să mă dezechilibrez. 

Văd că te-ai îndrăgostit rău de tot de București! îmi spune EL. Are același chip ca acum 10 ani, cu părul ușor încărunțit, însă mai sigur pe el. 

Pentru că mă intimidez rău de tot și încep să bâigui ceva de șampanie și SPA, se apropie de mine și mă îmbrățișează, șoptindu-mi La mulți ani!   
Articol scris pentru SuperBlog 2016