19 martie 2017

Întrebările sunt cheia succesului


Actul I - Toți traducem, dar cum traducem?

Eram obosită mereu, citeam zeci de pagini pe tema lucrării mele de doctorat despre Reglementările legislative în domeniul publicității la nivel internațional. Ajunsesem să visez economie și termeni foarte tehnici. Citeam și în română și în engleză și îmi pregăteam și articolul pentru conferința din Paris. Am făcut articolul în română și apoi am început să traduc. Limba oficială a conferinței era engleza. Nu sunt traducător și am învățat engleza din nevoia de documentare. Credeam că e suficient să îmi traduc singură articolele.

Lucrasem la articol împreună cu îndrumătorul meu și, la întrebările lui repetate privind necesitatea de a merge la o agenție de traduceri să îl traducem, îi spuneam că mă ocup eu și totul este sub control. Presată de timp, am început să folosesc un program gratuit de traduceri, urmând să corectez ulterior. Fiind obosită și presată de timp, nu am realizat că mi-au scăpat foarte multe aspecte. 

Ca să vă faceți o idee, urmăriți clipul de mai jos cu cele mai stupide traduceri din domeniul publicității. 


Actul II - Conferința și traducerea nefastă

Am ajuns în Paris și am mers direct la universitate, pregătită să îmi susțin articolul. Nu eram lipsită de încredere în mine, ba chiar credeam că le pot face pe toate și chiar perfect. Uitasem, însă, un principiu de bază al eficienței muncii pe care îl predau și studenților: specializarea muncii. Ce înseamnă acest principiu? Înseamnă că eficiența muncii crește atunci când oamenii se specializează într-un anumit domeniu, pe care ajung să îl stăpânească foarte bine. Cu alte cuvinte, decât să faci 10 lucruri și să nu excelezi, mai bine faci unul foarte bine și îi dai posibilitatea altcuiva care se pricepe să le facă pe celelalte. Dar eu credeam că pot foarte bine să traduc un amărât de articol.

Eram înconjurată de specialiști renumiți din diferite țări. Am ascultat prezentările celorlalți și am admirat profesionalismul cu care erau realizate. Îmi tot spuneam: ce oameni pricepuți!

La prezentarea mea, văd cum atenția oamenilor se pierde, nu mai erau atenți la conținut și făceau remarci legate de traducerea articolului. Le auzeam șoaptele și ... m-am blocat. Mi-am cerut scuze și m-am așezat. Mi-au mulțumit pentru prezentare, am răspuns la întrebări și cam asta a fost tot. Nimic spectaculos. Pusesem atâta pasiune în articolul meu și am dat-o în bară din cauza traducerii. 

Actul III - Nu degeaba există traducători specializați

În pauza de cafea, îndrumătorul meu mă ia peste picior și îmi spune: Știi că există pe lumea asta niște oameni care s-au specializat în realizarea de traduceri profesioniste? Văzând că aveam lacrimi în ochi, încearcă să fie mai blând și îmi povestește că nu e o tragedie, dar, dacă vreau să mă remarc în domeniul meu, trebuie să recunosc că am nevoie de ajutor. Îmi recomandă Agenția de traduceri Swiss Solutions, care oferă traduceri specializate în diferite domenii, de la cel medical, la cel tehnic sau economic. 

Mai ții minte că le spunem studenților că specializarea muncii îți dă posibilitatea să te axezi pe ceea ce îți place? Dacă ai fi apelat la traducerile specializate Swiss Solutions, ai fi fost mai atentă asupra domeniului tău și interacțiunea cu ceilalți profesori de la conferință ar fi fost mai fructuoasă. Acești traducători au experiență, fac asta zilnic, iar traducerea este una de calitate. Sunt sigură că ai admirat prezentările celorlalți. Doar nu crezi că au făcut totul singuri? În spatele unui rezultat extraordinar se află munca unei întregi echipe. Nu uita asta! 


Actul IV - Întrebările sunt cheia succesului

Tot drumul spre casă, am meditat la ceea ce îmi spusese îndrumătorul meu și trebuia să recunosc că greșisem. Mă inspiră foarte mult cuvintele lui Martin Luther King Jr., pe care mă abțin să le traduc, pentru că nu sunt un traducător profesionist și acum recunosc asta. 


Acasă, am intrat pe site-ul agenției și am rămas plăcut surprinsă când am văzut că îți oferă o estimare de preț a traducerii. Acest serviciu este gratuit și foarte rapid. În 15 minute, pui o întrebare și ți se răspunde! Atât de simplu. Testez serviciul cu articolul pe care tocmai îl prezentasem la conferință și aștept. Rămân uimită de promptitudinea răspunsului, văd prețul și timpul în care îmi pot returna traducerea și îmi vine să plâng de nervi ... Sunt supărată pe mine că nu am putut să pun o întrebare agenției înainte să mă fac de râs. Pierdusem nopți întregi să corectez o traducere făcută cu un program gratuit de pe net și pusesem pe locul doi pasiunea pe care ar fi trebuit să o investesc în tema de cercetare. 

Mă uit în monitor și îmi văd chipul zâmbind când iau decizia de a trimite o comandă fermă pentru traducere. Articolul urmează să apară într-o revistă internațională de specialitate și acolo trebuie tradus într-un mod profesionist. 

Sunt fericită pentru că am învățat trei lecții importante: 

1. Pune întrebări! Nu te costă nimic și poți avea o surpriză plăcută. 

2. Acceptă că nu ești priceput la toate. Vei economisi timp și energie, pe care le poți canaliza către domeniul în care ești specializat.

3. Dacă ai dat-o în bară, acceptă și caută soluția. Nu trebuie să rămâi blocat pe o problemă. Ai ratat o oportunitate din cauza unei traduceri proaste? Recunoaște-ți greșeala și nu o mai repeta! Învață din greșeli și spune și altora despre experiența ta. 

*** Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ti-a placut? Spune-mi! Imi vei face ziua mai buna.
Nu ti-a placut? Spune-mi! Poate voi imbunatati ceva.
Multumesc! Zambeste! Astazi e o zi frumoasa! :)