Visând la mare

Aveam 5 ani când am fost cu părinții la mare prima oară. Pentru fiecare dintre noi, marea înseamnă ceva ... ne aduce aminte de ceva ce vrem să retrăim ... poate de momentul acela de pură inocență în care stăteai în nisip toată ziua și te jucai cu alți copii. 

Asociez marea cu inocența copilăriei, pentru că oamenii sunt dezinhibați acolo, se simt liberi. Vezi oameni cu trupuri mai puțin lucrate sau oameni în vârstă, vezi diverse trupuri, diverse forme și culori și le iubești. Te iubești pe tine. Încetezi să mai fii atât de critic. Oricum sunt atâția oameni la mare, încât ar fi absurd să crezi că nu au altceva de făcut decât să stea cu ochii pe tine și micile sau marile tale defecte. 

Anul acesta, vreau să îmi petrec ziua de naștere la Mamaia. Vreau să retrăiesc o parte a copilăriei, aceea fără griji. Să nu știu ce zi este, ce oră, să mă regăsesc în liniștea dimineții și frumusețea răsăritului pe plajă. Nu sunt impulsiv de felul meu, dar vreau să fiu spontan, nebun și fericit ... ca la 20 ani, cum zic tipii din Voltaj. Mă chinui de câteva ore să găsesc o ofertă de hotel cu piscină. Mă simt lipsit de inspirație, așa că iau o pauză și dau drumul la radio. Îl aud pe Chirilă cum urlă Perfect fără tine și simt adrenalina cum mă inundă. 

Îmi ascult instinctul și fac rezervare la Hotelul Aurora din Mamaia. Îmi place că are restaurant, este aproape de plajă și ai garantată distracția la piscină. E ciudat că în momentul rezervării, am trecut doi adulți, deși nu sunt într-o relație și voiam să merg singur. 

Au trecut repede lunile până la ziua mea. Am ajuns la hotel și am rămas plăcut surprins de zâmbetul cald al celor de la recepție. Nu știu de ce am continuat să spun că partenera mea va veni zilele următoare. Nu era nicio parteneră și nici nu aveam chef de toanele vreunei domnițe. Mă tolănesc în patul confortabil și încerc să închid ochii puțin. Primele amintiri mă învăluie o dată cu mirosul sărat care vine dinspre balcon ... deschid ochii și zâmbesc ca un copil la vederea culorilor de alb și albastru în care este decorată camera. Mintea mea de craiovean se duce cu gândul la versurile lui Tudor Gheorghe  - O iubire alb-albastră. 

Mă simt ca acasă, mă simt familiar ... am cinci ani și mama mă strigă: Alex, mai stăm 10 minute ... Mă trezesc cu o poftă nebună să mă plimb. La recepție, mă întâmpină o altă domnișoară și mă întreabă dacă mă poate ajuta. Îmi prezintă facilitățile hotelului, iar piscina și restaurantul par atractive. Îi spun că îmi place foarte mult camera și așa aflu că hotelul a fost renovat și modernizat în 2008. Îmi dă niște pliante în care văd principalele atracții din Mamaia, așa că decid să mă aventurez puțin. 

Hoinăresc prin stațiune și, spre seară, aleg să fac o călătorie cu telegondola. Nu îmi place înălțimea, dar de ziua mea vreau să-mi înfrunt temerile. Lângă mine, o fată la vreo 23-25 de ani mă scrutează cu privirea și se lipește de mine. Simt că nu am aer, dar nu îi zic nimic ... mă bucur când ies afară și îmi continui plimbarea în aerul plăcut al serii. Sentimentul că cineva mă privește nu îmi dă pace. Mă întorc și o văd: fata din telegondolă. 

O întreb dacă o ajut cu ceva, iar ea începe să vorbească repede ... Mă întreabă dacă îi dau telefonul să își sune părinții. I-l dau și ea formează un număr. Vorbește cu mama ei și îndreaptă camera către mine. În momentul acela, mă blochez ... o aud cum îi spune mamei că sunt prietenul ei, că e bine că m-a întâlnit, că i s-a furat bagajul în tren ... 

În cele din urmă închide, iar privirea mea supărată o face să roșească. Îmi spune că nu voia ca mama ei să își facă griji, apoi îmi dă telefonul și se îndepărtează grăbită ... îmi pare rău că am fost dur, o prind din urmă și o întreb dacă are unde să doarmă. Încăpățânată și cu lacrimile curgându-i pe chip, nu îmi răspunde. O iau de mână și nu opune rezistență. O invit la un restaurant pentru că știu că îi e foame, apoi luăm un taxi spre hotel. Mi se pare ciudat că are încredere în mine. Sunt un gentleman, dar puteam fi un nebun. Îi povestesc despre mine și îi spun că e ziua mea. Nu zice nimic și atunci văd că adormise deja ... 

Am vizitat cazinoul din Constanța, Delfinariul și Planetariul. Era fascinată de tot ceea ce vedea. Pentru ea, era prima oară la mare. Ziua, leneveam pe șezlongurile de la piscina hotelului, iar seara ne plimbam prin stațiune, respirând aerul sărat și admirând apusul. 

Ne-am despărțit în București. Nu știam decât că o cheamă Ana ... a coborât și mi-a strigat, în timp ce trenul se pusese în mișcare: La anul, aceeași zi, Hotel Aurora din Mamaia.

.......

Mai e o săptămână până la ziua mea. Zilele trec, iar eu încă mă gândesc dacă să merg la Mamaia sau nu. 

.....

De ziua mea, mă trezesc pe la 5 și văd că mai am timp să ajung la gară. Plec ca un adolescent îndrăgostit. Ajung la hotel, unde sunt primit cu același zâmbet, în timp ce încerc să explic că o caut pe Ana ... cât de naiv oi fi părut ... apoi mi se spune că e posibil să fie fata care stă în fotoliu ...

Simt cum inima îmi bate din ce în ce mai tare ... ni se intersectează privirile, mă pierd în albastrul ochilor ei și în roșul buzelor sale ... îngenunchez și deschid timid cutia de catifea ... O aud cum spune da, apoi mă strânge în brațe atât de tare, parcă pentru a recupera acel an ... 

***Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017