30 martie 2017

Furtuna la Colibri - Guest Post

Laurentiu Badea, autorul blogului Alien Tower este invitat pe blogul meu pentru un guest post.

Iată-mă, pentru prima oară de când am împlinit vârsta maturității, spectator la o piesă de teatru cu păpuși. Deși mă vedeam mai degrabă cu un șir de copii lângă mine, sala a fost plină în mare parte de adolescenți, grupuri de liceeni mânați de profesori să se cultive. O domnișoară în spatele meu îi spunea prietenei ei că îi vine să plângă de plictiseală. Pe scenă, Marcel Iureș, maestrul, se străduia să îi distreze pe spectatori, acel Marcel Iureș care a lăsat Hollywood-ul pentru scena țării natale.
Furtuna lui Shakespeare a fost adaptată mult prea cuminte pentru un public foarte tânăr, deși unele conotații controversate sunt menționate pe alocuri. Povestea îl urmărește pe Prospero, Ducele de Milano, care fusese trădat de fratele său și forțat să se ascundă în peșterile unei insule izolate. Prin inteligența și iscusința sa, Prospero reușește să conjure un spirit căruia-i promite libertatea în schimbul ajutorului. Supus obedienței, spiritul Ariel îl ajută să uneltească împotriva regelui, complice sorții sale, folosindu-i fiul drept momeală. Prospero dorește astfel să obțină răzbunare pe cei care l-au trădat, dar în același timp dorește mai degrabă ca fiica sa să-și recapete locul de drept. Pornind o furtună care naufragiază vaporul regelui, în care convenabil se află fratele său, un vechi prieten, dar și alte personaje cu rol de „comic relief”, Prospero este pe cale să-și vadă planul dus la capăt.

Actorii au fost fantastici. Desigur, Marcel Iureș este un actor fantastic, își recită replicile cu o naturalețe surprinzătoare, dar colegii lui de scenă au avut rolurile cele mai grele, în special din punct de vedere fizic. Păpușile și recuzita pe care trebuiau să le mânuiască sunt deosebit de frumoase din punct de vedere calitativ, surprinzător pentru un teatru mic din Craiova. Sunt bucuros că am văzut cum lucrează acești oameni și câtă dedicație pun în aceste piese. De altfel, mă bucur că am văzut interiorul Teatrului Colibri din Craiova pe lângă care am trecut de nenumărate ori fără să știu câtă frumusețe misterioasă se găsește în interiorul acelei clădiri. Sper să mă regăsesc din nou spectator în scaunele acelea comfortabile și să mă pierd într-o piesă la fel de stranie.