Ultima probă SuperBlog ne aduce o provocare foarte drăguță care face legătura între tradițiile noastre românești, modul în care petrecem Crăciunul și vinul Beciul Domnesc. Am avut plăcerea să încerc un Pinot Noir demisec roșu care merge perfect de sărbători.
6 decembrie 2024
Beciul Domnesc - parte din tradiția românească
24 noiembrie 2024
10 motive pentru care merită să intri în comunitatea Tribul Antreprenorilor
20 noiembrie 2024
Vegan friendly si incredibil de aromate, invaluindu-te in magia portocalelor si nucii de cocos - produsele Ziaja și mindfulnessul
Am testat recent produsele de la Ziaja România pentru proba 4 din competiția SuperBlog. În primul rând, am fost surprinsă de faptul că sunt vegan friendly, nefiind testate pe animale, deoarece sunt vegană de 7 ani și e important să ne educăm puțin pe zona aceasta. Nu vreau să afectez sensibilitatea cititorului, dar există niște clipuri pe Youtube - Save Ralph (niște clipuri scurte cu Taika Wititi, distribuite de Humane Society of USA). Dacă sunteți curioși, dați un search și descoperiți ce înseamnă produse non-vegan friendly.
Astfel, vizual, șamponul, balsamul sau alt produs din această gamă te îmbie vizual prin culorile verde (energizant) și portocaliu (liniștitor), apoi olfactiv (prin aroma de cocos și portocală), tactil prin plăcerea pe care o simte corpul tău la contactul cu șamponul/balsamul (crema sau alt produs) și, dacă vorbim de folosirea lor la duș, ești învăluit și auditiv prin modul în care auzi picăturile de apă.
E o experiență senzorială completă, un exercițiu foarte plăcut pe care vi-l recomand în special când sunteți stresați, agitați sau aveți o zi mai proastă. Dacă îmi spuneți că nu aveți timp, e cu atât mai important să vă faceți timp pentru voi. Și voi contați, și voi sunteți importanți, meritați să vă iubiți cel puțin la fel de mult cât îi iubiți și pe alții.
Cred că o persoană extrovertă se va axa mult pe partea de energizare și voie bună pe care ți-o oferă aceste produse, iar un introvert ca mine le explorează, le încorporează într-un ritual minte-corp-spirit.
Revenind la experiența de testare, sunt genul de persoană care citește etichetele, ingredientele, instrucțiunile... cumva, plăcerea de a citi cărți se răsfrânge și asupra etichetelor :) Faptul că 90-95% dintre ingrediente sunt naturale este un plus. Am folosit combinația șampon și balsam și mi-a plăcut că mirosul de cocos și portocală persistă 2-3 zile. Nu vreau să vă speriați să credeți că mirosiți ca o nucă de cocos pe care lumea sare să o mănânce (glumesc), dar oferă o aromă plăcută, discretă ce dă o stare de bine. Părul se simte curat, mai catifelat ca urmare a folosirii balsamului și se descurcă mai ușor la pieptănat, eu având de mică problema cu încurcarea părului :)
Am fost foarte curioasă și am deschis multe produse dintre cele pe care le vedeți în imagine. Am încercat și loțiunea pentru față care curăță tenul și dă o senzație revigorantă. Apoi, pentru că e frig și buzele mele au tendința de uscare/crăpare, am folosit balsamul de buze Coconut Vibes, care mi-a făcut o adevărată poftă de Crăciun. Nu știu să vă spun de ce, dar asociez fulgii de cocos albi și parfumați cu magia Crăciunului.
Acum înțelegeți de ce studiile pe explorarea mirosului au arătat că există o legătură strânsă între miros și amintirile noastre din copilărie și nu numai. Pentru mine, balsamul de buze miroase a Crăciun, magie, copilărie și regăsirea calmului în haos.
Sper să vă fi stârnit atenția și să testați aceste produse. Vreau să vă mai spun, în încheiere, că fiecare dintre noi este unic și va avea o experiență diferită în funcție de propriile lui senzații, amintiri, de contextul în care le folosiți, dar ce cred că putem trăi cu toții la fel este experiența faptului că folosirea lor este un mod în care tu îți arăți grija față de tine, dovedindu-ți că, în ciuda grijilor vieții și a haosului din jur, poți găsi timp (15-20 minute pe zi minim) în care să te pui și pe tine pe primul loc.
Dacă încorporezi în acest ritual și un mic exercițiu de mindfulness în care să fii concentrată pe simțurile tale și modul în care acestea sunt trezite de aromele de cocos și portocală ale produselor de la Ziaja România, cred că starea de bine și de fericure va fi un pic mai bună.
12 noiembrie 2024
Paste Carbonara și un vin roșu Sigillum Moldaviae, perechea ideală pentru o cină specială
Proba 3 din competiția SuperBlog 2024 ne invită să scriem despre pairingul perfect între vinul primit de la Beciul Domnesc și un preparat culinar, astfel încât să se pună reciproc în valoare.
Sper ca această rețetă să fie pe placul vostru, al cititorilor. Pot garanta că pastele și vinul sunt delicioase, și separat, dar mai ales împreună.
Pentru această rețetă, aveti nevoie de următoarele ingrediente, necesare unei cine romantice în doi. :) Pentru mai multe persoane, măriți cantitățile corespunzător.
4 noiembrie 2024
Lumea cărților între creativitatea umană și sprijinul tehnologiei
14 octombrie 2024
Sunt eu în ceilalți și ceilalți în mine
Ce înseamnă a dărui și de ce să promovăm aceste acte de dăruire?
De multe ori, avem falsa impresie că noi și ceilalți suntem entități complet diferite. În asta constă și majoritatea suferințelor noastre. Am înțeles recent că fiecare dintre noi își dorește să fie fericit, fiecare dintre noi trece prin momente dificile în viață, fiecare dintre noi suferă.
Prima probă din competiția SuperBlog 2024 ne invită să povestim despre ce inseamnă a DĂRUI pentru noi. Am fost crescuți, mulți dintre noi, că a povesti prea multe lucruri de bine despre tine este opusul modestiei și înseamnă că te lauzi sau vrei ceva. Mai târziu în viață, am realizat că este importantă intenția cu care promovezi anumite lucruri pe care le faci. Adesea, văd persoane care spun despre lucrurile minunate pe care le fac pentru comunitate și mă las motivată și inspirată de acele acte de dăruire totală.
Ce vreau să spun este că e mai bine să facem bine și să promovăm aceste acțiuni pentru a atrage și alți oameni să facă la fel în comunitățile lor decât să stăm în banca noastră și să vedem cum doar acțiunile negative sunt mediatizate. Cred că a dărui nu înseamnă doar bani sau lucruri materiale foarte scumpe. Cred că și cei care nu au posibilitatea de a oferi ceva material, au o mare bogăție de resurse interioare pe care le pot oferi celor din jur: compasiune, un zâmbet, o vorbă caldă, încurajare, îndrumare, timp, ascultare sinceră, o îmbrățișare...
Despre mine și cum mi-am găsit scopul care îmi dă energie
Și pentru că proba ne cere să vorbim despre noi, am stat să reflectez când am început eu să dăruiesc și cred că asta s-a întâmplat mai intens din anul 2015. Sunt cadru didactic la universitate și am realizat că studenții au nevoie de mai mult decât a primi informații teoretice și/sau practice de la noi. Au nevoie să fie auziți, să se exprime într-un spațiu sigur și să prindă curaj să zboare pentru a-și atinge potențialul. Așa a luat naștere un cerc de marketing și revista Cronica Studentului. Nu insist asupra proiectelor în sine, ci asupra a ceea ce au însemnat aceste două proiecte cărora m-am dedicat cu pasiune, oferindu-mi timpul, resursele mele de mentor, totul în mod voluntar.
Feed-back-ul venit din partea studenților care au început să-și deblocheze creativitatea scriind în paginile revistei este recompensa cea mai frumoasă pentru munca mea din acești ani. Am avut și ajutoare, mai ales pe partea de grafică. Am fost întrebată de ce o fac, că revista nu va rezista, că de ce muncesc fără nicio recompensă materială, că nu ajută foarte mult pe nimeni... Dar pentru mine a dărui a avut întotdeauna sens. Dacă o singură persoană se simte mai bine ea cu ea în urma procesului creativ de a scrie în revistă sau în urma lecturării unui articol scris de un student, atunci totul are sens. Niciodată nu putem ști cât de mare este impactul a ceea ce spunem cuiva sau a modului în care ne comportăm față de cineva și mă refer și la lucrurile bune și la cele rele.
Am avut studenți, care, după ani de zile, mă întâlnesc și îmi spun: Vă mulțumesc pentru că mi-ați dat încredere sau vă mulțumesc pentru că mi-ați dat ocazia să scriu la revistă sau pentru recomandarea făcută... Nu spun toate astea ca să mă laud eu, ci pentru a înțelege că e ușor să ajuți dacă îți propui acest lucru.
Ușor nu înseamnă că nu există efort pentru că va exista. De multe ori, când auzeam despre impactul pe care l-am avut asupra foștilor studenți, stăteam câte o zi întreagă și meditam la asta... dar ce am făcut așa de special? Alți oameni mă întreabă de unde am atâta energie pentru aceste proiecte. Și mereu le răspund, cu toată sinceritatea, că îmi iau energia din astfel de proiecte pentru studenții mei. Și așa este. Muncești voluntar pentru a dărui, dar după ce ai încheiat, energia vine înzecit către tine. Nu toate tipurile de proiecte de voluntariat ne dau tuturor aceeași satisfacție.
Predau marketingul organizațiilor non-profit și mereu le spun tinerilor că pot să aleagă un ONG către care se simt ei înclinați. Poate unora le plac animalele, altora să ajute bătrânii, alții poate vor să curețe mediul, alții să ajute copiii la lecții... Suntem diferiți și este OK. Important este să înțelegem că nu suntem chiar atât de diferiți cum credem. Toți suferim, iubim, greșim, ne bucurăm... suntem oameni imperfecți și este atât de minunat.
Un alt proiect minunat este fondarea unui ONG pe educație împreună cu două foste studente ale mele. Împreună, în ultimii 6 ani, am organizat multe ateliere pe diverse teme: burnout, reciclare, antreprenoriat, risipa alimentară, art-terapie, managementul timpului. A fost o călătorie minunată și ne bucurăm că fiecare dintre participanți s-a simțit bine în mijlocul nostru.
De la începutul acestui an, am vrut să continui în direcția scopului pe care eu mi l-am creionat și anume acela de a-mi ajuta și mai mult studenții atunci când se confruntă cu diverse probleme. Astfel, mi-am luat certificarea de consilier pentru dezvoltare personală și am început să organizez voluntar ateliere online menite să promoveze inteligența emoțională și să-i ajute pe tineri să comunice mai eficient, să se cunoască pe ei și să își gestioneze mai bine emoțiile.
Un alt mod în care am crezut eu că pot ajuta a fost să scriu. Am publicat Scrisori pentru studenții mei, Fluturi negri (scrisă în adolescență dar publicată după 20 de ani) și Un Fluture Alb. Vânzările din aceste cărți au mers către un ONG dedicat copiilor cu autism, iar în perioade scurte, au fost puse gratuit în versiunea online pentru că am convingerea că ceea ce am scris poate ajuta anumiți oameni care traversează aceleași trăiri ca și mine.
Aș vorbi mult despre ceea ce fac nu pentru a atrage atenția asupra mea pentru că nu am nimic special față de alți oameni, ci asupra puterii pe care fiecare dintre noi o are. Nu e suficient să nu facem rău, e important să începem să facem bine, dăruind celor din jur o parte din noi. Atunci când facem asta, nu devenim mai puțin, ci devenim mai mult pentru că sinele nostru se îmbogățește cu noi valori, noi experiențe. Ne cunoaștem mai bine, învățăm lecții despre ce înseamnă a fi OM și realizăm că noi suntem în ceilalți și ceilați sunt în noi.
Există multe ONG-uri mari către care puteți să vă îndreptați atenția dacă doriți: Crucea Roșie, Salvați Copiii, băncile de alimente, etc. Am menționat doar câteva, dar, așa cum spuneam, în funcție de personalitatea voastră, puteți alege unul care este aproape de sufletul vostru prin ceea ce face. Eu sunt atrasă de cele pe educație, cele adresate copiilor (fără posibilități sau din centre de plasament) și bătrânilor singuri. Sunt interesată și de partea de reciclare și risipă alimentară, dar elementul comun este pentru mine educația și conștientizarea asupra anumitor probleme.
Cum putem ajuta?
1. fiind voluntari și oferindu-ne timpul unei cauze în care credem. Poate fi în cadrul unui ONG sau pe cont propriu, fiecare acolo unde este. Pentru mine, a fost în activități pentru tineri (revista, cercul de marketing, ateliere de dezvoltare personală).
2. dacă suntem angajați, putem direcționa până la 3,5% din impozitul pe venitul aferent anului anterior către un ONG (formularul 230)
3. dacă ai o firmă, poți direcționa până la 20% din impozitul pe profit către un ONG.
4. să ne creăm propriul ONG și să dăruim într-un mod organizat.
5. donând lucruri care sunt atât de necesare celor aflați în nevoie (mâncare, haine, jucării educative, cărți)
Chiar dacă nu suntem salariați și nu avem o firmă, putem să spunem altora care pot face asta și acesta este un gest foarte frumos, să transmitem informația să ajungă acolo unde trebuie.
Nu e chiar atât de greu să dăruim, dar presupune să ne stabilim asta ca obiectiv. Nu se întâmplă spontan și viața mereu curge... nu se va opri pentru noi. Astăzi este cel mai bun moment să începem.
În încheiere, vreau să aduc aminte de tragediile pe care le-am văzut cu toții la televizor: inundațiile din Galați. Chiar dacă părem a fi departe, putem sprijini cu ce putem, dar cel mai important este să diseminăm campaniile frumoase astfel încât să ajungă la cei care pot face mult mai mult. M-am bucurat enorm să citesc despre campania umanitară cu privire la reconstrucția caselor celor afectați. Nevoia de materiale de construcție pentru locuințele afectate din Galați a crescut foarte mult, iar Vindem-Ieftin.ro asigură o gamă variată la prețuri atent negociate. În plus, Depozitele Virtuale au renunțat la adaosul comercial pentru materialele achiziționate în scopul refacerii acestor case avariate.
27 septembrie 2024
SuperBlog 2024
Nu am mai participat de ceva vreme la SuperBlog. Cred ca asteptam probele despre carti si am vazut-o :) Asa ca, here I am. In ultimul an, m-am axat pe mine si pe ce imi place mie sa fac... Asa ca, am publicat o noua carte - Un Fluture Alb, am facut propriul audio-book cu vocea pt cartea Fluturi negri, am devenit consilier pt dezvoltare personala si sunt boboc :) proaspat studenta la Psihologie la Brasov.
Am organizat un eveniment in cadrul Festivalului Shakespeare si am vorbit mai des la TV si radio despre dezvoltarea personala, importanta sanatatii mintale si rolul educatiei in parcursul tinerilor.
Asa ca vedem ce va aduce 2024 si mai ales 2025 in calatoria noastra. Ma inscriu cu gandul ca voi gasi probe care se pliaza pasiunilor mele, iar cititul este una dintre pasiunile mele.
Despre regulamentul SuperBlog si toate cele, găsiți aici: https://super-blog.eu/cum-participi
27 septembrie 2023
SuperBlog de toamnă 2023
A venit toamna și au început și înscrierile pentru SuperBlog. Nu știu dacă voi avea timp și resurse interioare pentru a scrie toamna aceasta, dar zic să deschid ușa măcar și înscrierea este musai. Măcar dacă află vreun student rătăcit pe blogul meu despre competiție și tot e ceva. În plus, mereu menționez SuperBlog la cursul meu de Scriere creativă unde îi pun pe studenții de la master anul II să își facă blog și să îmbine creativitatea cu potențialul de marketing.
Doresc tuturor, participanți sau nu, dar mai ales organizatorilor, o toamnă minunată!
Despre regulament si toate cele, găsiți aici: https://super-blog.eu/cum-participi
De la ultima ediție, am publicat volumul de proza Fluturi negri (link https://books2read.com/u/meq2pl). Toate veniturile din vanzarea cartii vor fi donate catre Asociația Visuri și Speranțe in construirea unui centru pentru copiii cu autism in regiunea Oltenia.
16 septembrie 2023
COPILA LUNII ȘI SOARELE ARZÂND ÎN PIEPT
de Silvia Puiu
O zi de vară ca oricare alta în ultimii ani... una care mă duce cu gândul la primăvara și toamna, și apoi iarna vieții mele. Iubesc intens, trăiesc intens, gândesc intens, sunt un soare care uită să mai apună. Pare frumos sau romantic în sensul romantismului literar, dar mă consumă fizic și mental. Ce s-ar întâmpla dacă soarele ar uita să mai apună, dacă și-ar uita mersul firesc al lucrurilor? Ar fi o tragedie... o tragedie romantică, ce-i drept, dar o tragedie.
La fel ca un Soare prea preocupat de sine să mai lase locul cerului înstelat și Lunii, așa mă simt eu în vâltoarea emoțiilor care mă cuprind. Nu reușesc să găsesc calea de mijloc, nu reușesc să fiu parțial soare, parțial lună, uneori zi, alteori noapte. Sunt blocat în sentimentul de soare care îmi arde în piept și uită să ia o pauză. A apărut pe cerul minții mele și acum nu îmi dă pace. Mă iubește posesiv până la epuizarea și dispariția mea. Mi-e cald și frig în același timp din cauza razelor lui ce îmi străpung dureros și plăcut ființa în fiecare zi în care pășesc prin viață.
Mulți m-au întrebat și ce dacă? Și ce dacă soarele nu apune? E frumos să fie tot timpul vară în tine, tot timpul lumină, uitând că avem nevoie de noapte și iarnă pentru a ne reface și a nu ne pierde mințile... Un soare permanent, oricât de frumos și iubitor ar fi, este doar extincție și tortură.
Sunt soare în flăcări și ard sentimente, emoții și gânduri... ale mele și ale altora pe care îi întâlnesc. Am întâlnit-o pe ea într-o zi de iarnă înghețată și am vrut să mă încălzesc într-un soare lăuntric pe care mi l-am creat pentru a supraviețui. Apoi, nu am știut cum să îl mai domolesc... Doi oameni născuți la trecerea dintre ani ne-am izbit puternic destinele până nu a mai rămas decât foc, foc intens arzându-ne și consumându-ne în neființă.
La început era și Soare, și Lună, și noapte, și zi, era calm și magie în mine, în ea și în noi. Apoi, Soarele meu a uitat să mai apună... și Luna ei la fel. Era copila lunii și eu aveam un soare arzându-mi în piept. Vorbeam astre diferite, vedeam în negru intens și alb orbitor, eu ne ardeam pe noi și ea se retrăgea în semiluna ei confortabilă. Așa se întâmplă când soarele uită să mai apună... uită de Lună și stele și de ea, și de noi.
Timpul a trecut și fiecare a plecat cu astrul său în lumea lui. Nu am mai știut nimic unul de altul. Eu a trebuit să suport căldura unui soare care continuă să ardă mocnit, să mă consume până la epuizare. Am ars toate lunile întâlnite în cale în ultimii 30 de ani, fiind prea intens pentru mine și pentru alții. Sunt ori prea rece că ard, ori prea cald că îngheț iubirea și prietenia și orice alt sentiment.
Acum e vară și mâine-i din nou ianuarie. Mă plimb în pustietatea din mine unde e doar deșert și arșiță neîncetat... mi-e sete de atât de multă vreme și nu reușesc să mă calmez. E doar tortură pe care o savurez într-un mod sadic, ca și cum eu și Soarele am fi entități diferite. Respir foc și raze, beau căldură și uitare. Cine sunt eu? Unde e ea, copila lunii mele?
E deja trecut de miezul nopții... străzile sunt pline de oameni și râsete, de zgomot și magie, de semi sori și semiluni... o văd pe ea sau o fată Morgana, nu mai contează. Îi admir de la distanță chipul alb, cu riduri de bucurie și trăiri intense. E aceeași copilă de acum 30 de ani și pare singură, dar radiind de o lumină pe jumătate din soare și jumătate din lună. Nu știu dacă să mă apropii sau nu, dacă să deranjez cu soarele ce arde de atâta timp în mine. O vreme, doar o privesc intens și soarele îmi aruncă săgeți ce îmi penetrează corpul și gândurile, și ochii, și gura. Simt sânge pulsând în vene care uitaseră să mai trăiască și oxigen în plămânii care uitaseră să mai respire și altceva decât foc.
În timp ce oamenii din piață beau șampanie, ciocnesc și își urează la mulți ani, patinoarul are un singur musafir care trăiește în lumea lui: o ea senină, liniștită pe care nu am mai văzut-o de la începutul relației noastre. Are ochii închiși și dansează în lumina lunii de pe cer, dar și din ea. E doar ea și atât... și o muzică pe care doar ea o aude, o muzică făcută din sunete provenite din gândurile și emoțiile mele, din respirația mea îngemănată cu bătăile inimii mele sau ale inimii ei. Odată, aveam o singură inimă și o singură pereche de plămâni, o singură gură și pereche de ochi, aveam aceleași brațe și aceleași picioare, un singur Soare și o singură Lună care conviețuiau în pace. Apoi, soarele meu a uitat să mai apună și a distrus totul în cale. A ars timpul și l-a comprimat în 30 de ani pe care îi simt ca 30 de mii de ani.
Nu știu să patinez și întotdeauna m-am temut de ridicol, dar simt nevoia să ajung pe gheața din mijlocul patinoarului, unde sper să îmi domolesc soarele din piept. Îmi pun patinele și mă aventurez cu ochii închiși pe spațiul alb înghețat în care doar doi oameni cu astre diferite dansează în timp ce își aniversează cei 51 de ani. Aproape să ne ciocnim, aud râsetul ei care mă ghidează până ajung să prind ritmul dansului ei. Nu am puterea să deschid ochii, așa că plutesc mai departe, urmându-mi semiluna care pare să mă atragă tot mai mult. Simt cum soarele nu mai arde atât de intens și lasă loc lunii pe cer... nu mai sunt posedat de un singur astru și reușesc să văd două astre care își fac loc unul altuia pe cer.
Îi simt deja respirația pe buze și mâinile ei prinzându-mă înainte să cad. Nu mai râde, dar îi simt emoțiile curgând înspre mine sub formă de raze de soare și lună, îngemănate din nou. Îi simt privirea ațintindu-mă și șoaptele ei în urechea mea în timp ce îmi spune: La mulți ani! Mi-a fost dor de tine!
8 mai 2023
Perwoll Renew - calea catre slow fashion
Multumesc Buzzstore si AskTeamClean Romania pentru ocazia de a testa detergentul lichid Perwoll Renew pentru haine colorate și capsulele Perwoll Renew pentru hainele de culoare neagra.
După mai multe folosiri, tesatura pare revigorata, mai noua si, in felul acesta, Perwoll te ajuta sa fii mai sustenabil si prietenos cu mediul. Culorile sterse sunt unul dintre motivele pentru care ne grabim sa ne schimbam garderoba, dar cu acest detergent poti sa le cresti durata de viata. Banuiesc ca ajuta si folosirea constanta si sa nu lasi hainele sa ajunga la degradare. #BUZZPerwollRenew
12 aprilie 2023
Pască vegană cu făina Băneasa - pufoasă, dulce, aromată
Proba nr. 10 din competiția SuperBlog venită din partea Băneasa este o adevărată provocare. În primul rând, nu am făcut niciodată pască și, în al doilea rând, am devenit vegană acum 5-6 ani, deci dificultatea pentru mine este cu atât mai mare.
Știind că faina Baneasa este de calitate superioară, m-am gândit că o pască Baneasa vegană nu are cum să dea greș. Menționez că pasca vegană este potrivită pentru cei care țin post sau au intoleranță la lactoză sau ou.
Ingrediente pentru 2 tăvi de pască
750 grame făină pentru cozonac Băneasa (dar merge foarte bine și faina 000 Baneasa)
2 pliculețe drojdie uscată
turmeric
100 grame curmale mari, fără sâmburi
300 ml lapte de soia (sau alt lapte vegetal)
50 ml ulei de măsline
Pentru umplutură:
3 pachete de tofu simplu (cam 600-700 grame)
lichidul de la o conserva de năut (ajută la închegare)
100 g zahăr brun
100 g stafide
scorțișoară și alte esențe
pesmet și amidon dacă este nevoie pentru legarea ingredientelor
Pas 1. Se lasă curmalele și stafidele la înmuiat cam 20-30 minute. Apa o puteți folosi la un ceai (este foarte gustoasă și dulce) dacă sunteți, ca noi, adepții principiului de reducere a risipei în bucătărie.
Pas 2. Se pregătește aluatul cu făina, un praf de sare și turmericul (pentru culoare, se pune 1 linguriță). Separat, se pun într-un castron drojdia, puțin lapte încălzit, puțină făină și o linguriță de zahăr. Se lasă la crescut cam 10 minute si apoi se adaugă peste făină. Se toarnă restul de lapte și uleiul si se frământă bine.
Trebuie să rezulte o cocă similară cu cea de cozonac sau pâine. Se lasă la crescut într-un loc cald cam o oră și apoi se întinde în tava unsă cu puțin ulei. Pentru margini se face o împletitură care va ține, practic, umplutura. Se mai lasă în tavă cam 20 minute să mai crească.
Pas 3. În tot acest timp de așteptare se pregătește umplutura. Se dă tofu printr-un blender sau tocător mai puternic, se pune lichidul din conserva de năut și zahărul și se amestecă foarte bine. La final se încorporează și stafidele. Se poate pune scorțișoară sau alte esențe și chiar puțin turmeric dacă vreți mai galben. Dacă nu vă iese o umplutură mai groasă și este prea lichidă, puteți folosi pesmet sau amidon pentru legare.
După ce a crescut aluatul, turnați umplutura. Am copt pe grătarul din mijloc, la 180 grade, cam 30 minute, dar depinde și de cuptorul fiecăruia. Important e să se rumenească.
Partea de cozonac din pasca vegană este extraordinară și nu exagerez. A ieșit pufoasă, dulce, aromată și galbenul turmericului îți încântă privirea.
28 martie 2023
Cuș-cuș de la Baneasa, năut și merișoare - o combinație inedită rapidă și gustoasă
Am mai povestit în multe articole că sunt vegană din 2017. Acesta este motivul pentru care am căutat mereu rețete gustoase, dar și rapide pentru atunci când timpul nu îți este cel mai bun prieten. Așa am descoperit cuș-cușul. Înainte de 2017, nu mâncasem niciodată și nici nu cred că auzisem pe cineva să pronunțe acest cuvânt.
Ce mi-a plăcut și îmi place la aceste paste este că se gătesc foarte ușor. În maxim 5 minute, absorb apa și le poți combina cu ce vrei. Sunt foarte versatile și îți permit să devii creativ cu ele. Mă bucr că Baneasa, un brand românesc, are o gamă variată de paste și făinuri de calitate care te ajută în bucătărie și îți dau, oarecum, și sentimentul de mândrie națională.
Rețeta de paste Baneasa pe care v-o propun astăzi este o rețetă sățioasă, bogată în proteine și vitamine, atât de necesare în perioada postului sau pentru cei cu o dietă vegană ca mine.
Cuș-cuș cu ciuperci, năut și merișoare
Ingrediente:
cuș-cuș Baneasa, 200 grame
năut fiert, 200 grame
merișoare, 3 linguri
ciuperci, 100 grame
1 ceapă medie
1 ardei roșu
turmeric, sare, piper, usturoi granulat sau fiecare după gust
apă 200 ml plus lichidul de la năut cam 150 ml
Pasul 1. Se pun ciupercile la călit în puțin ulei de măsline încins
Pasul 2. Se taie ceapa și ardeiul în cuburi mici și apoi se pun peste ciuperci. Se condimentează cu sare, piper și usturoi granulat după preferințe. Se călesc și se pun deoparte până se fierbe cuș-cușul.
Pasul 3. Se pun 200 ml de apă, împreună cu aproximativ 150 ml din lichidul de la năut (acesta este foarte sănătos) la fiert. Cînd ajunge la punctul de fierbere, se pun 200 grame de cuș-cuș. Se toarnă și năutul fiert dacă îl doriți mai moale.
Pasul 4. Se pune turmeric (cam 1/2 linguriță) în oală în care fierbe cuș-cușul. Este un condiment sănătos și care va da culoare pastelor. Astfel, gustul Baneasa este pus în valoare. Se lasă la fiert câteva minute până când pastele absorb lichidul. Se amestecă bine. La final, se lasă puțin în oală să se amestece aromele și să devină mai pufos.
Pasul 5. Se pun 2-3 linguri de merișoare în oala de cuș-cuș și năut și se amestecă bine.
Pasul 6. Se servec pastele alături de ciuperci. Poftă bună!
Această rețetă cu bunatati de la Baneasa este potrivită pentru o zi în care ai nevoie de energie. Este sățioasă, iar gustul dulce-acrișor al merișoarelor completează pastele foarte bine. Sper că vă place această reteta Baneasa și o veți încerca și voi.
O versiune mai simplă este să serviți cuș-cușul doar cu năut și merișoare. Este o rețetă foarte gustoasă și aceasta pe care o fac când timpul e limitat.
Gateste cu Baneasa și scrie-mi în comentarii cum ți se pare combinația. Versiunea simplificată este o rețetă de inspirație asiatică.
***Probă în competiția Spring SuperBlog 2023.
26 februarie 2023
Spring SuperBlog 2023
Vine 1 martie, primavara, deci si SuperBlog. Prinsa de atatea in activitatea mea, imi pare rau ca nu mai scriu pe blog atat de des. Cumva, acesta este si motivul pentru care continui sa ma inscriu si sa prticip asa cum pot, mai pe sarite, la probele SuperBlog cu care rezonez sau la cele unde vreau sa sprijin sponsorul prin diseminarea unui material.
Asteptarea mea pentru aceasta editie este sa scriu ce imi place, cum imi place, la probele care imi plac. Sper sa fie si cartile implicate :)
Succes celor care participa si felicitari organizatorilor pentru pasiunea pusa in acest proiect. Succes si sponsorilor sa aiba multe vanzari!
28 noiembrie 2022
Sărbători vegane cu ajutorul Băneasa
Acum 5 ani am devenit vegană. Principala provocare au fost sărbătorile, în special pe partea de deserturi, care se fac, în mod tradițional, cu lapte și ouă.
Oarecum de nevoie, dar și cu pasiunea de a descoperi reinventarea rețelor clasice, am început să testez tot felul de bunătățuri. Contează foarte mult făina pe care o folosești, astfel încât aluatul să crească frumos și rezultatul să fie unul pufos.
Chec vegan cu merișoare - prima rețetă din seria Gătește cu Băneasa
Weekendul acesta, am gătit cu Băneasa și rezultatul îl vedeți mai jos. Este un chec vegan reinventat, similar ca textură cu banana bread sau cranberry bread.
Ingrediente pentru 2 tăvi
720 grame de făină pentru cozonac Băneasa
2 plicuri de drojdie uscată
2 linguri zahăr brun
575 ml băutură vegentală de soia cu vanilie
puțină sare
Am împărțit acest amestec în două. O parte am lăsat-o albă, încorporând în ea câteva bucățele mici de ciocolată, iar în jumătatea cealaltă am încorporat merișoare (după preferință) și o lingură de cacao.
Fiecare a fost împărțită în alte două bucăți pentru a le pune în cele 2 tăvi. Am intercalat cele două bucăți ca și cum aș fi împletit o coadă și le-am lăsat la crescut în tăvile unse cu ulei. Le-am lăsat cam 90 de minute.
Apoi, le-am dat pe deasupra cu puțin lapte vegetal și le-am pus la cuptor la o temperatură de 150 grade. După 30-40 minute (depinde și de cuptor), am folosit testul cu scobitoarea și le-am scos. Le-am glazurat cu un amestec făcut din zahăr brun topit în apă călduță.
Se servesc cu o cană de ciocolată caldă, în prezența cuiva drag. Poftă bună și sărbători minunate alături de cei dragi!
Brioșe vegane cu glazură de ciocolată neagră - a două rețetă din seria Gătește cu Băneasa
Ingrediente pentru 12 brioșe
300 grame făină 000 Băneasa
300 ml băutură vegetală la alegere
1 plic praf de copt
1 praf de sare și o lingurită de zahăr
1 praf de curcumă pentru culoare
scorțișoară
2 linguri de fulgi de cocos
1 plic de glazură de ciocolată neagră sau 1 ciocolată topită
Dacă se vor mai complexe, se pot adăuga în interior fructe (mai pun stafide sau merișoare), cacao sau bucățele de ciocolată, semințe sau nuci.
Se amestecă ingredientele și se pun în forme cu lingura. Se dau la cuptor la 200 grade, cam 20-25 minute sau în funcție de cuptorul și experiența fiecăruia.
La final, se glazurează cu ciocolata topită și se lasă să se întărească.
Se savurează cu o cafea, la micul dejun, alături de cartea favorită. Puțină muzică de Crăciun pe fundal nu strică.
Așa cum îmi spune mama, care e o expertă (ca orice mamă sau bunică) în deserturi, mai ales tradiționale, făina este cea mai importantă. Cu Băneasa nu am dat greș niciodată. Este un brand românesc de calitate și bifezi două lucruri dintr-o dată: faci bunătățuri Băneasa și te simți și mândru că ești român și consumi românește.
*Articol scris pentru SuperBlog 2022. Pozele sunt din arhiva personală
21 noiembrie 2022
Paste delicioase în Postul Crăciunului
Suntem deja în postul Crăciunului, un motiv în plus să mâncăm sănătos, dar și gustos. În acest moment din an, ne gândim la cei dragi nouă și la experiențele trăite în decursul anului.
În acest articol, vreau să împărtășesc cu cititorii mei două rețete delicioase de paste, potrivite pentru cei care țin postul, sunt vegani sau au diferite intoleranțe sau alergii.
Când eram copil, nu mâncam paste, ele fiind considerate, cumva, de inspirație italiană, iar mama ne gătea mai mult mâncare tradițional românească. Cu gândul primei vacanțe de 2 luni petrecute în 2015 în Italia la cumnata mea, am adaptat câteva rețete care să se potrivească perioadei în care ne aflăm.
Prima rețetă - Paste Carbonara (de post)

































