Proba 3 din competiția SuperBlog 2024 ne invită să scriem despre pairingul perfect între vinul primit de la Beciul Domnesc și un preparat culinar, astfel încât să se pună reciproc în valoare.
Am primit un vin demisec Fetească Neagră care merge foarte bine cu preparate din carne. Ca să înțelegeți de ce nu l-am combinat în acest mod, menționez că eu sunt vegană, așa că am ales niște paste Carbonara de post că tot vine postul Crăciunului și, tradițional, mulți români țin postul.
Sper ca această rețetă să fie pe placul vostru, al cititorilor. Pot garanta că pastele și vinul sunt delicioase, și separat, dar mai ales împreună.
Pentru această rețetă, aveti nevoie de următoarele ingrediente, necesare unei cine romantice în doi. :) Pentru mai multe persoane, măriți cantitățile corespunzător.
200 grame spaghete (recomand integrale)
o ceapă și 4 căței de usturoi
4 cuburi de spanac congelat sau, eventual, proaspăt
6 roșii mici, bine coapte
150 de grame ciuperci champignon sau Pleurotus pentru o textură mai apropiată de carne
sare, piper (după gust), curcumă (un vârf de cuțit)
ulei de măsline
200 ml sos alb vegetal sau o cremă vegetală pentru gătit
Ciupercile, ceapa și usturoiul se rumenesc în uleiul de măsline, apoi se adaugă spanacul și condimentele și se lasă la foc mic până când sosul se îngroașă. Se adaugă pastele fierte și roșiile rumenite un pic în prealabil, se amestecă pentru a lăsa aromele să se întrepătrundă și se decorează cu busuioc și pătrunjel proaspăt.
Vinul Sigillum Moldaviae primit este unul mai puternic, un demisec aromat Fetească Neagră. Deși merge ideal cu carne, si combinația cu aceste paste Carbonara vegane sau de post este foarte bună. Sosul alb și vinul mi-au delectat papilele gustative.
Psihologic vorbind, pentru că sunt și studentă la psihologie și profesor de marketing, când vorbim de neuromarketing ne gândim nu doar la contextul obiectiv (combinația vin-mâncare), ci și la alți factori care pot contribui la o combinație de succes, care să ne facă să ne-o amintim cu drag și să o repetăm.
Simțurile noastre sunt foarte importante, de la parfumul și aroma vinului la pastele în sos cremos, până la muzica pe care o ascultăm pe fundal. Compania în care alegem să savurăm această cină este și ea foarte importantă.
Așa că, alegeți o mâncare și un vin bun și savurați-le împreună cu cei dragi. Vinul are povestea lui și o masă reușită este una în care poți sta la un pahar de vorbă și voie bună cu cineva care este aproape de sufletul tău.
Ca specialist în marketing, mi-a plăcut să văd pe etichetă sugestii de carne cu care acest vin se potrivește pentru că nu toată lumea este expertă în vin. Nu toată lumea consumă carne (deși majoritatea da), dar mi-a plăcut să văd asta pe etichetă, ca de altfel și aromele cu care vinul te îmbie, invitându-ne, încă de la început, în propria lui călătorie de explorare a simțurilor și poveștilor.
Indiferent de combinația pe care o faceți, nu veți da greș dacă îl savurați în tihnă, trăind prezentul cu o intensitate calmă și meditativă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ti-a placut? Spune-mi! Imi vei face ziua mai buna.
Nu ti-a placut? Spune-mi! Poate voi imbunatati ceva.
Multumesc! Zambeste! Astazi e o zi frumoasa! :)