31 octombrie 2017

Secretul supraviețuirii

Era o dimineață însorită și tot ceea ce simțeam era un gol uriaș. Am început să hoinăresc pe străzi în căutarea a ceva... Postere de filme și reclame orbitoare îmi treceau ca într-un carusel prin fața ochilor. Mi-a atras atenția noul film care rula la cinema, Beyond Skyline. Privind posterul, mi-am dat seama că era un SF destul de interesant și m-am gândit că e o alegere bună pentru seara aceea de 3 noiembrie 2017.

La cinematograf
Eram obosit, dar dorisem să îmi anesteziez singurătatea cu un film care să îmi trezească emoții, lăsându-mi adrenalina să îmi curgă prin vene. În plus, mă delectam privind-o pe Bojana Novakovic pe marele ecran, una dintre simpaticele actrițe din serialul Rake. M-a impresionat filmul prin starea de alertă în care m-a lăsat până la final. Eram ca un arc și începeam să mă simt viu. Era un bun mod de a-mi încheia ziua. 


Invazia

Eram în pat și meditam la film, când, deodată, am auzit o bubuitură puternică. Am crezut că era un cutremur, dar luminile din fața casei mi-au dezvăluit adevărul. Am ieșit în curte, unde creaturi uriașe încercau să îmi prezinte planul lor de cucerire a planetei. Dar ce voiau de la mine? Comunicam greu cu ei, deși aveau un aparat care traducea mormăiturile lor în limbajul meu. 

Am înțeles că voiau să distrugă omenirea și să se mute pe Terra, deoarece planeta lor era atacată de un virus. Știau că eram cercetător și încercau să negocieze cu mine salvarea planetei. Numai că mie nu îmi păsa nici de oameni, nici de mine, nici de ei și planeta lor. Așa că așteptam să se încheie totul mai repede. 

Dezvăluirea 

Văzuseră că tortura nu merge, ba chiar îmi producea o stare euforică, așa că mi-au arătat pe ecranul uriaș din sala de control o fetiță. Semăna cu Lia, dar nu avea cum. Lia murise. O femeie, care semăna cu fosta mea soție, o strigă: Lia, trebuie să dormi, mâine ai concursul de dans

Nu, nu! E imposibil. Știu că avusesem o cădere nervoasă și pierdusem custodia, apoi agenția pentru care lucram mi-a comunicat că Lia și fosta soție dispăruseră. Lucram la ceva top secret și nu mai eram eu de ani de zile. Vorbeam singur și stăteam în subsolul casei... apoi, dintr-odată, agenția m-a concediat și mi-a închis toate porțile. 

În timp ce simțeam că mă topesc într-un foc infernal la gândul că Lia ar putea să trăiască și apoi să moară la o singură apăsare de taste, încercam să găsesc o soluție. Într-o clipă, lumea părea să aibă valoare pentru mine. Trebuia să o salvez pe Lia, deși exista posibilitatea ca ei să se joace cu mintea mea. 

Secretul 

În timp ce lumea era sub asediu, iar eu eram captiv, mă simțeam ca o furnică în mâinile unui uriaș. Oasele păreau să mi se frângă și aerul era de nerespirat. Le-am spus că voi găsi leacul, dar am nevoie de un bolnav și de laboratorul meu. Cumva, ființele astea mari îmi aminteau de cineva. Am lăsat ideea să se piardă într-un colț al minții, pentru că agenția îmi spusese că sunt nebun, iar uneori credeam și eu asta. I-am explicat comandantului navei că nu o să poată intra în laborator, pentru că nu ar avea loc și că trebuie să îmi aducă un tânăr, care să poată încăpea în casă, fără a distruge totul. 

A doua zi, eram în laborator cu tânărul extraterestru ale cărui semne vitale erau slabe. Deși nu eram înconjurat de tentaculele umede ale comandantului, știam că eram monitorizat. Cu toate acestea, Lia trăia și trebuia să fac totul pentru a o salva. Am început să fac diverse teste și să revăd însemnările dinainte de a fi internat. Multe documente lipseau, probabil luate de agenție, dar un cod se tot repeta... când l-am descifrat, mi-am adus aminte totul. În urmă cu doi ani, luasem contact cu o ființă extraterestră, similară ca fizionomie cu cei care ne invadaseră acum. Ajunsesem prieteni și comunicam telepatic. Într-o zi, noul meu prieten mi-a spus că lucrează într-un laborator, iar soția lui s-a infectat. Împreună, am reușit să găsim antidotul. Apoi, am mai avut o singură discuție în care mi-a mulțumit, mi-a spus că se numește Si Pu și că îmi rămâne dator. 

Prieteni sau dușmani?

Am încercat să îl contactez pe Si Pu, folosind diverse semnale, dar nu am reușit. Tânărul mormăia ceva, în mod repetat. Deodată, am început să îl aud pe Si Pu în mintea mea. I-am spus că am nevoie de ajutor, deoarece o specie extraterestră vrea să ne distrugă, dacă nu găsește leacul pentru boala de care sufereau. Într-o secundă, am putut vedea tot ce se întâmplase acum doi ani: Si Pu crease acel virus. Erau în război civil și o parte a populației hotărâse mutarea pe o planetă apropiată. Tatăl tânărului din fața mea, comandantul Ri An, încercase să găsească noi planete pe care să poată supraviețui, deși el voia, de fapt, să salveze planeta copilăriei sale. Si Pu nu mai folosise comunicarea telepatică de teama de a nu fi descoperit. Înțelesese acum că trebuie să mă ajute să salvez Pământul, așa cum eu îl ajutasem să o salveze pe soția lui. 

Puterile telepatice erau rare printre extratereștrii de pe planeta Ronia. Tânărul avea același dar ca Si Pu. L-am ajutat să ajungă la navă, unde i-a spus tatălui său că știe care este antidotul, dar nu îl va dezvălui decât cu o condiție: va merge pe planeta lui Si Pu și va asigura pacea între planete, căsătorindu-se cu fata acestuia. Ri An a acceptat pactul, renunțând și la atacul Terrei. 

O nouă zi

Era o dimineață însorită și tot ceea ce simțeam era fericire. Ușa se deschide și Lia mă îmbrățișează, spunându-mi că a luat Premiul I la concurs. O strâng puternic în brațe, ca și cum aș fi pierdut-o și acum aș fi revăzut-o după mult timp. Secretul meu este Lia. 

Articol pentru SuperBlog 2017


30 octombrie 2017

Vegan Pumpkin Milkshake

Daca e toamna si e Halloween maine, am zis sa prepar diverse chestii cu dovleac. Dupa ce am mancat dovleac copt, am zis sa fac 2 portii de Milkshake cu cele 2 felii ramase.

Ingrediente 2 portii
2 felii dovleac copt
2 cani lapte soia
1 lingurita unt de arahide (optional)
fulgi de drojdie inactiva (optional)
seminte de chia 4 lingurite
1 lingurita seminte in macinate
cateva seminte de in, floarea soarelui, dovleac, susan (optional)

Pt decor, optional, niste merisoare.
Ingredientele se pun in blender si se mixeaza pana la obtinerea unei consistente cremoase. 

Gustul este cremos, puternic si nu e dulce. Daca il vreti mai lichid, mai puneti lapte, daca il vreti dulce puneti zahar brun sau cateva curmale, iar daca il vreti mai acrisor, puneti cateva fructe de padure sau putina lamaie. 




29 octombrie 2017

Soluția pentru o zi productivă se găsește La Fântâna

Începutul 

Până acum câțiva ani, apa lipsea din viața mea. Desigur, consumam lichide, într-o formă sau alta, dar alegeam mereu variante nesănătoase, iar dacă părinții îmi spuneau că apa este cea mai bună, credeam că sunt ei depășiți și nu știu ce vorbesc. În 2015, am fost în Italia vreo două luni, cu o bursă de cercetare, și am stat la niște rude. Acolo, băuturile carbogazoase erau foarte scumpe, iar apa se cumpăra cu baxul și era mult mai ieftină. 

Întoarsă acasă, am devenit mult mai conștientă de ceea ce înseamnă o viață sănătoasă pentru mine și, treptat, am început să fac trecerea de la băuturi carbogazoase pline de zahăr la APĂ, din care și noi suntem formați și fără de care nu am putea trăi. Dacă nu mă hidratez corespunzător, obosesc mai repede, mă doare capul, nu am energie, iar digestia este îngreunată.

Soluția pentru o zi productivă 

Deoarece am foarte multe zile în care predau 6-8 ore fără oprire, am nevoie de apă, alfel rămân fără voce. Sunt momente destul de dese în viața noastră, în care nu putem căra după noi o sticlă de apă de 2 litri și avem nevoie de o variantă mai convenabilă. Pentru că sunt o mare consumatoare de apă, m-am documentat pentru a alege cea mai bună variantă și am ales să cumpăr 6 baxuri de apă de izvor la sticle PET de 0,5 L.


Am ales această variantă deoarece îmi place să iau decizii fundamentate. 72 sticle la prețul de 96.5 lei înseamnă 1.34 lei pe sticlă, ceea ce mi se pare un preț extraordinar pentru o sticlă pe care o poți lua foarte ușor cu tine (la serviciu, la sală, în parc, la cumpărături, la școală). 


Apa a devenit pentru mine soluția pentru o zi eficientă. Am mai multă energie și fac o grămadă de lucruri pe care înainte nu reușeam să le fac: merg la lucru, desfășor proiecte extracurriculare cu studenții, fac sport zilnic, scriu pe blog zilnic de 8 luni, scriu la noua mea carte de dezvoltare personală, fac cercetare, particip la conferințe internaționale, mă plimb prin parc, citesc cărți de nutriție și sănătate și multe altele. Dacă vrem ca organismul să funcționeze, trebuie să îi dăm apă. 

Apa în viața mea

Pentru mine, apa a devenit foarte importantă și face parte dintr-un ciclu de schimbări pozitive pe care le-am adus în viața mea. Am trecut la o dietă bazată pe plante și mai puține alimente procesate. În același timp, am crescut consumul de apă pe care am ajuns să o beau cu plăcere, așa cum nu credeam că este posibil pe vremea când nu consumam aproape deloc apă. Până și la gătit sau la prepararea unui ceai, folosesc apă plată îmbuteliată, deoarece nu mă pot baza pe apa de la robinet. 

Schimbându-mi obiceiurile alimentare din respect pentru trupul meu, am trecut și la reducerea amprentei de carbon, reciclând toate sticlele de apă. Din grijă pentru mine, am grijă și de mediu. 

Mi-am cumpărat și o bicicletă de cameră pentru a face sport chiar și în zilele înnorate. Acest lucru a dus la creșterea consumului de apă, iar sticla de 0.5 L este nelipsită, pentru că este mult mai comodă. Un alt lucru interesant pe care l-am aflat e că, uneori, când credem că ne e foame, ne e, de fapt, sete. 

Când auzeam înainte oamenii că beau apă plată de drag, mă gândeam că exagerează. Documentându-mă despre nutriție și sănătate, am descoperit că papilele gustative se adaptează la ceea ce mâncăm sau bem. Deci, cu cât consumi mai mult un anumit aliment sau o anumită băutură, cu atât îți va plăcea mai mult, respingând schimbarea. Când consumam multe sucuri dăunătoare, nu îmi plăcea apa. De când am înțeles că este în joc sănătatea mea, am început să beau mai multă apă și a început să îmi placă. Nu mai suport gustul sucurilor și setea îmi este potolită doar de apă. 

Pe cei care vor să facă trecerea de la sucuri nesănătoase la apa de izvor, i-aș sfătui să încerce să pună câteva felii de castravete sau citrice în pahar și să se bucure de aceste arome. Oricum ai consuma-o, nu uita să te hidratezi! Suntem APĂ și avem nevoie de APĂ pentru a trăi și pentru a fi productivi. 

***Articol pentru SuperBlog 2017

28 octombrie 2017

Mancare rapida de fasole cu porumb

Daca esti in criza de timp dar ai cateva conserve prin frigider si nu vrei sa mananci o salata rece, arunci totul intr-o tigaie si in 5-10 minute, pranzul sau cina este gata.

Ingrediente pt 4 portii
o conserva de 800 fasole alba
1 conserva de 200 porumb 
1 ardei Kapia
1 lingurita turmeric
fulgi de drojdie inactiva
cateva seminte de in, floarea soarelui, susan si dovleac
1 lingurita ulei de masline extravirgin
tofu taiat bucatele

Se amesteca toate in tigaie, se lasa sa se imbine aromele si se serveste. 
Tofu se poate pune in tigaie sau se orneaza farfuria cu bucatelele albe si delicioase. 

Pofta buna!


Chili cu fasole - reteta vegana

Aveam pofta de ceva timp de chili cu fasole. Asa ca am luat urmatoarele ingrediente pt 8 portii:

o conserva de 800 de fasole alba
o conserva de 800 de naut
o conserva de 400 de fasole rosie
o conserva de rosii bucati
o sticla de 300 ml suc de rosii (se poate folosi si pasta de tomate)
o ceapa tocata
8 catei de usturoi pisati
1 lingurita turmeric/curcumina
sare si piper dupa gust
2 linguri boia iute
praf de ardei iute cu seminte, din belsug sau dupa preferinte. Ideea retetei este sa fie cat mai iute, cat mai spicy. 

Se prajeste ceapa in ulei de masline extravirgin aproximativ 5-7 minute la foc mic. Se adauga din cand in cand apa ca sa nu se prinda, apoi se pune usturoiul, curcumina, boiaua si ardeiul iute (chili powder), se amesteca pt un minut, ca sa se imbine aromele si se mai pune apa (1-2 linguri). 

Apoi, se adauga toate celelalte ingrediente, 3-4 cani de apa in functie de consistenta dorita si se lasa pe foc la foc mic spre mediu inca 20-25 minute. 

Am servit-o cu ardei Kapia deasupra dar ar merge si cu patrunjel proaspat. Se mai poate presara peste o lingurita de seminte de in macinate sau cativa fulgi de drojdie inactiva. 

Pofta buna!



25 octombrie 2017

Vegan Milkshake cu banane si fructe de padure

Ingrediente pt 2 pahare:
1 banana
1/2 cana fructe de padure
1 cana lapte soia
1 lingurita cacao
scortisoara, mix seminte, fulgi de drojdie inactiva

Se pun in blender pana se obtine consistenta dorita.


Ziua respectiva a fost pentru fructe pe care nu le-am mai incercat. Dupa ce cucateva zile in urma, mancasem pomelo pt prima data, acum am incercat si rodie, si mango.

M-am indrgostit de rodie si de pomelor. Mango cred ca a fost mai crud, pentru ca nu l-am nimerit prea dulce.