Secretul supraviețuirii

Era o dimineață însorită și tot ceea ce simțeam era un gol uriaș. Am început să hoinăresc pe străzi în căutarea a ceva... Postere de filme și reclame orbitoare îmi treceau ca într-un carusel prin fața ochilor. Mi-a atras atenția noul film care rula la cinema, Beyond Skyline. Privind posterul, mi-am dat seama că era un SF destul de interesant și m-am gândit că e o alegere bună pentru seara aceea de 3 noiembrie 2017.

La cinematograf

Eram obosit, dar dorisem să îmi anesteziez singurătatea cu un film care să îmi trezească emoții, lăsându-mi adrenalina să îmi curgă prin vene. În plus, mă delectam privind-o pe Bojana Novakovic pe marele ecran, una dintre simpaticele actrițe din serialul Rake. M-a impresionat filmul prin starea de alertă în care m-a lăsat până la final. Eram ca un arc și începeam să mă simt viu. Era un bun mod de a-mi încheia ziua. 

Invazia

Eram în pat și meditam la film, când, deodată, am auzit o bubuitură puternică. Am crezut că era un cutremur, dar luminile din fața casei mi-au dezvăluit adevărul. Am ieșit în curte, unde creaturi uriașe încercau să îmi prezinte planul lor de cucerire a planetei. Dar ce voiau de la mine? Comunicam greu cu ei, deși aveau un aparat care traducea mormăiturile lor în limbajul meu. 

Am înțeles că voiau să distrugă omenirea și să se mute pe Terra, deoarece planeta lor era atacată de un virus. Știau că eram cercetător și încercau să negocieze cu mine salvarea planetei. Numai că mie nu îmi păsa nici de oameni, nici de mine, nici de ei și planeta lor. Așa că așteptam să se încheie totul mai repede. 

Dezvăluirea 

Văzuseră că tortura nu merge, ba chiar îmi producea o stare euforică, așa că mi-au arătat pe ecranul uriaș din sala de control o fetiță. Semăna cu Lia, dar nu avea cum. Lia murise. O femeie, care semăna cu fosta mea soție, o strigă: Lia, trebuie să dormi, mâine ai concursul de dans. 

Nu, nu! E imposibil. Știu că avusesem o cădere nervoasă și pierdusem custodia, apoi agenția pentru care lucram mi-a comunicat că Lia și fosta soție dispăruseră. Lucram la ceva top secret și nu mai eram eu de ani de zile. Vorbeam singur și stăteam în subsolul casei... apoi, dintr-odată, agenția m-a concediat și mi-a închis toate porțile. 

În timp ce simțeam că mă topesc într-un foc infernal la gândul că Lia ar putea să trăiască și apoi să moară la o singură apăsare de taste, încercam să găsesc o soluție. Într-o clipă, lumea părea să aibă valoare pentru mine. Trebuia să o salvez pe Lia, deși exista posibilitatea ca ei să se joace cu mintea mea. 

Secretul 

În timp ce lumea era sub asediu, iar eu eram captiv, mă simțeam ca o furnică în mâinile unui uriaș. Oasele păreau să mi se frângă și aerul era de nerespirat. Le-am spus că voi găsi leacul, dar am nevoie de un bolnav și de laboratorul meu. Cumva, ființele astea mari îmi aminteau de cineva. Am lăsat ideea să se piardă într-un colț al minții, pentru că agenția îmi spusese că sunt nebun, iar uneori credeam și eu asta. I-am explicat comandantului navei că nu o să poată intra în laborator, pentru că nu ar avea loc și că trebuie să îmi aducă un tânăr, care să poată încăpea în casă, fără a distruge totul. 

A doua zi, eram în laborator cu tânărul extraterestru ale cărui semne vitale erau slabe. Deși nu eram înconjurat de tentaculele umede ale comandantului, știam că eram monitorizat. Cu toate acestea, Lia trăia și trebuia să fac totul pentru a o salva. Am început să fac diverse teste și să revăd însemnările dinainte de a fi internat. Multe documente lipseau, probabil luate de agenție, dar un cod se tot repeta... când l-am descifrat, mi-am adus aminte totul. În urmă cu doi ani, luasem contact cu o ființă extraterestră, similară ca fizionomie cu cei care ne invadaseră acum. Ajunsesem prieteni și comunicam telepatic. Într-o zi, noul meu prieten mi-a spus că lucrează într-un laborator, iar soția lui s-a infectat. Împreună, am reușit să găsim antidotul. Apoi, am mai avut o singură discuție în care mi-a mulțumit, mi-a spus că se numește Si Pu și că îmi rămâne dator. 

Prieteni sau dușmani?

Am încercat să îl contactez pe Si Pu, folosind diverse semnale, dar nu am reușit. Tânărul mormăia ceva, în mod repetat. Deodată, am început să îl aud pe Si Pu în mintea mea. I-am spus că am nevoie de ajutor, deoarece o specie extraterestră vrea să ne distrugă, dacă nu găsește leacul pentru boala de care sufereau. Într-o secundă, am putut vedea tot ce se întâmplase acum doi ani: Si Pu crease acel virus. Erau în război civil și o parte a populației hotărâse mutarea pe o planetă apropiată. Tatăl tânărului din fața mea, comandantul Ri An, încercase să găsească noi planete pe care să poată supraviețui, deși el voia, de fapt, să salveze planeta copilăriei sale. Si Pu nu mai folosise comunicarea telepatică de teama de a nu fi descoperit. Înțelesese acum că trebuie să mă ajute să salvez Pământul, așa cum eu îl ajutasem să o salveze pe soția lui. 

Puterile telepatice erau rare printre extratereștrii de pe planeta Ronia. Tânărul avea același dar ca Si Pu. L-am ajutat să ajungă la navă, unde i-a spus tatălui său că știe care este antidotul, dar nu îl va dezvălui decât cu o condiție: va merge pe planeta lui Si Pu și va asigura pacea între planete, căsătorindu-se cu fata acestuia. Ri An a acceptat pactul, renunțând și la atacul Terrei. 

O nouă zi

Era o dimineață însorită și tot ceea ce simțeam era fericire. Ușa se deschide și Lia mă îmbrățișează, spunându-mi că a luat Premiul I la concurs. O strâng puternic în brațe, ca și cum aș fi pierdut-o și acum aș fi revăzut-o după mult timp. Secretul meu este Lia. 

Articol pentru SuperBlog 2017