Romantism într-o picătură

Pe 27 aprilie, am avut o zi la superlativ. Am început-o înscriindu-mi studentele la Olimpiada Naționala și am continuat-o, urmărind postările a doua echipe, participante la o sesiune de comunicări studențești la Timișoara. M-au anunțat pe Facebook: Profa, ne pare rău: Nu am luat decât Premiul I și Premiul Special.

Asa ca, pe fondul acestei sărbători, m-am dus la degustarea de vin organizata de Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro în cadrul evenimentului Brânzeturi cum se… cuVin. M-am bucurat că degustarea a avut loc la Terasa Planter’s,  unde l-am reîntâlnit pe fostul meu student, Cătălin Marica. M-am bucurat să aflu ce a mai făcut de când a terminat facultatea. E prima oară când am venit la Planter’s și mi-a plăcut. Mi-a amintit de serile petrecute cu familia în aer liber. E extraordinar să te deconectezi de tot și să savurezi un vin bun într-o atmosferă prietenoasă. 

Au fost patru combinații de vin cu brânză la degustare, dar, dintre toate, prima este cea care m-a sedus cu adevărat: un vin Frizzante Rose cu brânză Camembert, măr și crackers. Am aflat că acest tip de vin se poate bea și la micul dejun, ceea ce nu mi-ar fi trecut prin cap :) 

Photo credits: Laurentiu Badea

Vinul a avut o aromă foarte intensă, ușor acidă, iar combinația cu brânza Camembert, care are o textură cremoasă, am perceput-o ca fiind una romantică. Involuntar, bulele din paharul cu licoare bahică mi-au gâdilat centrii nervoși și simțurile, transpunându-mă într-o dimineață de mai, la malul mării. Am simțit, efectiv, briza mării atingându-mi chipul și buzele. Am privit orizontul printre bulele acestui vin, iar pasiunea din glasul Ancuței Căpățînă (reprezentantul regional al Cramei Mennini) m-a readus în Parcul Romanescu, pe terasa Planter's. Îmi place când merg la degustări, să simt pe lângă vin, și pasiune în cel care îmi prezintă vinul. Eu însămi cadru didactic cu specializarea Marketing și Management, știu că vinul înseamnă produs, dar și promovare. Și cel mai bine mă convinge pasiunea din glasul omului care reprezintă un produs. 

Ancuța a venit la masa noastră și ne-a povestit, într-un limbaj simplu, despre culesul viei la țară. Și atunci, fără să vreau, toate vinurile îmi aduceau aminte de aroma de butoi, pe care o simțeam și în vinul făcut de bunici. Vinul este o poartă către amintiri ascunse, trezite prin intermediul mirosului și al papilelor gustative. Și mai dezleagă și limba, care începe să dea viață poveștilor noastre, așa, ca în Hanul Ancuței lui Sadoveanu. 

Este ușor de înțeles de ce m-a cucerit Frizzante Rose, care, asociat cu textura cremoasă a brânzei Camembert, a părut mai seducător decât dacă ar fi fost savurat singur. Îmi plac brânzeturile franțuzești foarte mult. Totul a început cu momentul în care am vizitat Parisul în 2014. Această brânză are un gust lăptos, ușor dulceag, care merge foarte bine cu vinul frizant. Finețea Camembert-ului te transpune într-o atmosferă romantică, selectă. Un pahar de Frizzante Rose și câteva bucățele de brânză Camembert sunt o rețetă perfectă pentru o seară în doi. 

Trebuie să recunosc că asocierea brânzei cremoase cu merele puțin acrișoare a fost, de asemenea, una interesantă, acestea completându-se reciproc. Camembert este o brânză fină, pentru oameni cu gusturi fine, iar francezii sunt renumiți pentru varietatea de brânzeturi. 

A fost o seară minunată, cu oameni minunați și veseli! 

Photo credits: Daniel Botea

Fast and Furious 8

Multumesc pentru invitatia la filmul Fast and Furious 8 cinematografului Inspire Cinema - Cinema 3D Craiova. L-am privit din locul F1, sala 1. Puteti sa va delectati mai intai cu trailerul, ca sa vedeti daca este genul de film care va place, desi cred ca toata lumea a auzit de Fast and Furious, intrecut ca serie poate doar de filmele cu James Bond. Poate vor un record sau sa devina ca Tanar si Nelinistit :)

Trailer:

Filmul este unul de actiune, povestea este relativ simpla și are multe clisee, dar reunirea unor actori geniali si carismatici face deliciul acestui film: Vin Diesel, Jason Statham, Charlize Theron, Dwayne Johnson, Michelle Rodriguez, Ludacris, Kurt Russell, Luke Evans, Scott Eastwood (fiul lui Clint Eastwood), Kristofer Hivju (actorul norvegian pe care fanii il stiu din Game of Thrones - Tormund), Hellen Mirren. Cand ai 10 actori consacrati, umor, masini, imagini din Havana, Berlin si tinuturi reci, succesul e garantat. Daca mai punem si un bebelus care asculta muzica la niste casti prea mari pentru capsorul lui si care ii zambeste unui badass, e chiar prea mult :) Nu va spun cine-i badass-ul, ca sa nu spoileresc. 

Au fost cateva intrebari pe care mi le-am pus, dar cred ca nu e un film la care sa iti pui prea multe intrebari: de exemplu, de ce bomba EMP nu il afecteaza pe el, apoi de ce accepta asa usor ce ii spune Cipher, fara a avea un back-up plan, cum ia legatura cu mama lui Deckard, usurinta cu care badass-ul de mai sus intra in avion, dar si alte intrebari care imi treceau prin cap, atunci cand nu puteam privi filmul, din cauza inaltimii mele. Va recomand filmul. A fost relaxant, desi, daca aveti un loc mai in spate, recomand sa va imbracati bine, pentru ca aerul conditionat e puternic. Recomand si sa stiti limba engleza, daca sunteti mai scund. Nu am vazut deloc subtitrarea, dar norocul meu ca stiu engleza. 

O precizare fac pentru cinefili, denumirea filmului este The Fate of The Furious, iar in Romania, ruleaza in cinematografe din data de 21 aprilie.

Urzeala tronurilor by Silvia Puiu

Sunt șoaptă pictată

Prizonier într-o lume de cuvinte cu iz de mușcată febrilă și gust de pască și drob ... totul în sunetul muzicii și pașilor de dans ce îmi însoțesc copilăria sau ziua de Paște ... acea zi în care sunt întreagă și nimeni nu încearcă a etira legăturile de sânge dintre mine și părinții mei. Ei sunt acolo, îi văd, sunt bine ... îmi e dor de tinerețea lor, după care tânjesc ca după propria-mi tinerețe pierdută. Sunt doar o șoaptă pierdută în vânt, suspinând timid în preajma unui blogger partener, care-mi reflectă în oglinda minții propria-mi nebunie de cleștar. Adriana e chipul din oglindă, pe care îl simt înfășurându-mi cu grație o eșarfă de foc înghețat în jurul gâtului meu alb și delicat. Sunt șoaptă în urechea mărgăritarelor din ochii ei ... atenția îmi fuge către o melodie difuză pe care o aud în depărtare, într-un chenar al minții mele descătușate ... o melodie cu nume de Șoaptă promovată de un partener media. Sunt șoaptă și fug prin studio-ul Radio Romania Cultural, căutând un nasture stingher subseară, pentru a-i fura un râs strident și un sărut cu patimă. Mă arunc în prăpastia gândurilor mele și mă las prinsă de brațe de clovni invizibili. Mă simt ca o șoaptă amară într-un leagăn al vieții și încerc o ultimă încondeiere a propriului meu suflet pierdut în zidul umezit de lacrimile strămoșilor mei. 

Ea mă strigă și eu devin o șoaptă, care i se așează cuminte și indecent pe buze, mă strecor printre mii de molecule încercând să ies din oglindă și să mă regăsesc într-un alt capricorn care joacă șotronul vieții. M-am regăsit și întrupat în Rayuela - mireasa fără nume desenată cu creta de sânge pe caldarâmul copilăriei mele. Țip șoptit și nu mă aude nimeni, îmi rup bucăți din mine cu frenezie, și furie, și iubire. Urlu șoapte și mă pierd în ochii ei sau ai lui. Sunt oare ochii mei? Cineva mă pictează cum țip, sunt emoția din tabloul lui Munch, un biet strigăt sau o șoaptă țipată în vânt. Sunt pictură abstractă și sunete decalate izbind dureros un pick-up uitat în casa bunicii ... Simt gust de cenușă în ochii-mi timizi și tremur dorind și doresc tremurând ... 

Te-am văzut în oglindă, ești prins și tu acolo cu mine, ne plimbăm amețitor într-un carusel de emoții, tu te joci cu mine și eu mă joc cu tine. Te urăsc și te iubesc febril, nu știu dacă eu sunt tu și tu ești eu sau poate sunt un Narcis extaziat la vederea propriului chip și auzul propriei șoapte. Tu cine ești și cum îndrăznești să mă trezești din somnul meu șoptit, cu vise fierbinți ca gheața și reci ca focul ce-mi mocnește în priviri? 

Rayuela ... sunt doar o șoaptă pictată în adolescență pe retina-mi creată de Cortazar într-un vis macabru. Am îndrăznit să fug prin labirintul oglinzilor în căutarea unor nebuni ștrengari, dar m-am simțit pierdută în încercarea de a fi normă socială și am rămas o șoaptă stridentă pe cerul roșu ca iarba. Am invocat amintirile copilăriei în speranța regăsirii ... dar în oglindă, vedeam forme fără formă, gânduri îngândurate și șoapte urlate. Mă știi? aștept să-mi spui că da. Spune-mi, rogu-te, că da ... spune-mi că îți aduci aminte de mine. Altfel, voi rămâne doar o șoaptă pictată și singură într-un fluviu însetat de șoapte. Te aștept pe șotronul inimii să-mi iei palmele și să le așezi pe ochii tăi, să-mi iei șoaptele și să ți le picuri în suflet, până vom fi contopiți într-o singură ființă.

În corul de la radio, mărgăritarele Adrianei se aștern într-o muzică a șoaptelor transformate în suspine de dor ... sunt doar o șoaptă pe buzele calde ale Adrianei, sunt doar o șoaptă la radio, sunt doar o șoaptă la emisiunea de la miezul nopții, sunt o șoaptă pictată în teatrul radiofonic de mâinile emoționate ale Adrianei. Mă ajut de mărgăritarele Adrianei și îmi aduc aminte cine sunt și cum a început totul. Îmi aduc aminte viitorul nescris și visez la un trecut în schimbare. Acum sunt doar o șoaptă plutind pe buzele tale.

*** Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017

În lumea fantomelor

Când am citit provocarea lansată de Momondo pentru competiția Spring Super Blog 2017, a început să îmi bată inima foarte tare de entuziasm ... și nu exagerez. Chiar acum, la aproape o săptămână, am aceleași emoții. Asta înseamnă că se pricep la politica de comunicare. Nu e o coincidență că, semestrul trecut, le-am prezentat studenților mei la cursul de Scriere creativă în marketing campania The DNA Journey. Puteți participa și voi la acest concurs și aveți șansa de a câștiga un kit pentru testarea ADN-ului sau o călătorie de 1.500 de euro în țările din care proveniți. Vă invit să vedeți clipul de mai jos, care spune mai multe decât orice. Pur și simplu, mi se face pielea de găină de câte ori îl privesc. 

Îmi aduc aminte că, după ce l-am prezentat studenților, m-am uitat pe site să văd dacă ne-am putea înscrie în concurs. Din păcate, concursul se terminase și am rămas nostalgică. Poate din acest motiv, am fost atât de extaziată când am văzut concursurile Momondo și m-am înscris la amândouă - The DNA Journey și Welcome to My World, pe Instagram. 

Spuneam mai sus că mi se face pielea de găină când privesc clipul ... am sentimentul că sunt o parte a ceva mai important decât mine. Mă emoționează să văd oameni din alte culturi, indiferent de culoarea pielii, religie sau alte diferențe, cum ajung la sentimentul de unitate. Pentru mine, această călătorie (momentan imaginară) este o șansă la eliberarea spirituală. 

Nu mai insist cu asta și o să vă prezint una dintre cele mai frumoase regiuni pe care le-am vizitat eu. Nu, nu e Parisul, nici Milano, Veneția sau Verona. De multe ori, obiectivele turistice foarte aglomerate ne răpesc posibilitatea de a ne conecta emoțional și intim cu natura sau oamenii acelor locuri. 

Vă propun un exercițiu de imaginație și vă invit în lumea mea (Welcome to My World). Priviți poza de mai jos 1 minut și scrieți pe foaie 3 cuvinte care descriu ceea ce simțiți, dar și 1-2 povești care credeți că se află în spatele acestei imagini. Nu trișați :) 5 minute sunt suficiente. 

Arhiva personală

Poza este făcută în luna iunie 2015, la Castello di Vezio. Nu auzisem niciodată de acest castel. Eram cu o bursă postdoctorală la Universitatea din Milano și aveam o listă de obiective turistice, printre care și Lacul Como. Numai că lacul are o întindere mare și unele zone sunt foarte aglomerate. Am aflat de la niște prieteni de acest castel și am zis să îl vizităm. Pentru mine, acest loc este cel mai frumos loc văzut vreodată. Se află în localitatea Perledo, un sătuc cu aproximativ 900 de oameni. 

Poate vă întrebați ce e așa spectaculos acolo. Realitatea e că nimic luat separat. Sunt detalii aparent lipsite de importanță, care te duc în timp, în anii de început ai castelului, acum aproape 1000 de ani. Drumul din parcare până la castel este pietruit și nu știi dacă mergi în direcția bună: nu prea vezi turiști, poate doar oameni bătrâni care stau la poartă și se miră ce e cu tinerii aceștia pe-acolo. Aleile sunt atât de înguste în Perledo, încât mai ai un pic și intri în curtea omului. Se spune despre satele montane de la noi că și-au păstrat istoria și au rămas nealterate de modernitate. Cam același sentiment te încearcă și la Perledo - Castello di Vezio. 

Drumul până la castel este misterios: vezi sculpturi în lemn, livezi de măslini, șoimi și foarte multe fantome. Pare un loc uitat și de asta e atât de frumos. Legenda spune că numele vine de la Per l'Eden. Nu știu dacă așa e sau nu, dar ai, cu adevărat, sentimentul că ai ajuns în Rai. 

Ruinele castelului, șoimii care îți trec pe deasupra capului, armurile soldaților, turnul misterios și fantomele te transpun într-un trecut dintr-un alt univers. Când am văzut fantomele și, în special, pe cea de sus, am simțit tristețe, compasiune și singurătate. Credeam că dacă o voi atinge, va dispărea în imaginația mea ... Erau și altele, la baza castelului sau pe marginile aleilor, care parcă te urmăreau și încercau să îți șoptească povestea castelului de 1000 de ani sau poveștile oamenilor din Perledo. Foarte aproape de castel, se află și cimitirul din sat, păzit de o pisică aristocrată gri, cu privire pătrunzătoare. 

Am empatizat cu aceste fantome, care sunt o punte între trecut, prezent și viitor, dar și între miile de vizitatori care le conferă o poveste proprie. Cred că asta au vrut și administratorii castelului, pentru că această fantomă ești chiar tu, vizitatorul. Poate că de asta m-am simțit atât de unită de fantomă, voiam s-o ating, dar îmi era teamă. Îmi aduc aminte ziua aceea: era înnorată, vântul adia, era o zi rece de vară, dar, cu toate acestea, peisajul te lăsa fără aer, iar fantomele te însoțeau pretutindeni. 

Spoiler: Nu citiți dacă vreți ca fantomele să rămână un mister!

În fiecare primăvară și vară, turiștii se oferă voluntari pentru crearea din calcar a acestor fantome. Iau diverse posturi, în diverse locuri din preajma castelului și ajută la realizarea acestor minunate fantome. În fiecare iarnă, sunt lăsate în libertate, calcarul dezintegrându-se sub acțiunea intemperiilor. Fantoma ești chiar tu, iar turistul devine, astfel, parte din Perledo, această perlă naturală a Italiei. 

Dacă ai vizitat Perledo sau dacă ai făcut exercițiul de mai sus, aștept cu drag povestea ta. O poză este o frântură din tine, un amestec între tine și locul respectiv. Vă las mai jos și o galerie a pozelor de la castel, ca să intrați și voi în minunata lume a fantomelor. 

Flanco nu doarme, are chef de taina!

Recent, Flanco a lansat serviciul Suport Clienți Non-Stop, pe care îl poți folosi apelând 037.447.71.00 sau 021.203.81.70. Obiectivul lor este sa nu astepti mai mult de 40 de secunde. 

Am vrut sa testez sa vad dacă asa este. Am sunat la #suportclientinonstop la #flanco și am înregistrat experienta. 

De la secunda 37, începe sa sune (pana atunci mi s-a prezentat un rezumat al noilor îmbunătățiri). La minutul 1:40, mi se răspunde. Deci a durat cam un minut. Eu zic ca e ok si sunt sigura ca vor îmbunătăți sistemul. Comparativ cu alte magazine unde ma satur si inchid, a fost super ok. 

In plus, tânărul de la call center a fost amabil, mai ales ca întrebarea mea era doar de test, eu știind exact ce presupune cardul de fidelitate. 

Ii felicit pe cei de la Flanco pt partea cu suportul non stop, dar si cu existenta cardului de fidelitate, pe care alți retaileri de pe plaiul mioritic nu il au. Ar trebui sa profite mai mult, pentru ca sunt printre singurii. Cel puțin in Craiova, nu mai exista niciun magazin cu profil similar cu card de fidelitate. In afara, este ceva uzual. Mai multa promovare a lui!

Am vrut sa fiu sincera cu timpul si sa nu ma inregistrez de mai multe ori, dar 1 minut de asteptare il consider decent. Mai rau cand, la altii, astept, pe banii mei, 10 minute si nimic.