Sunt șoaptă pictată

Prizonier într-o lume de cuvinte cu iz de mușcată febrilă și gust de pască și drob ... totul în sunetul muzicii și pașilor de dans ce îmi însoțesc copilăria sau ziua de Paște ... acea zi în care sunt întreagă și nimeni nu încearcă a etira legăturile de sânge dintre mine și părinții mei. Ei sunt acolo, îi văd, sunt bine ... îmi e dor de tinerețea lor, după care tânjesc ca după propria-mi tinerețe pierdută. Sunt doar o șoaptă pierdută în vânt, suspinând timid în preajma unui blogger partener, care-mi reflectă în oglinda minții propria-mi nebunie de cleștar. Adriana e chipul din oglindă, pe care îl simt înfășurându-mi cu grație o eșarfă de foc înghețat în jurul gâtului meu alb și delicat. Sunt șoaptă în urechea mărgăritarelor din ochii ei ... atenția îmi fuge către o melodie difuză pe care o aud în depărtare, într-un chenar al minții mele descătușate ... o melodie cu nume de Șoaptă promovată de un partener media. Sunt șoaptă și fug prin studio-ul Radio Romania Cultural, căutând un nasture stingher subseară, pentru a-i fura un râs strident și un sărut cu patimă. Mă arunc în prăpastia gândurilor mele și mă las prinsă de brațe de clovni invizibili. Mă simt ca o șoaptă amară într-un leagăn al vieții și încerc o ultimă încondeiere a propriului meu suflet pierdut în zidul umezit de lacrimile strămoșilor mei. 

Ea mă strigă și eu devin o șoaptă, care i se așează cuminte și indecent pe buze, mă strecor printre mii de molecule încercând să ies din oglindă și să mă regăsesc într-un alt capricorn care joacă șotronul vieții. M-am regăsit și întrupat în Rayuela - mireasa fără nume desenată cu creta de sânge pe caldarâmul copilăriei mele. Țip șoptit și nu mă aude nimeni, îmi rup bucăți din mine cu frenezie, și furie, și iubire. Urlu șoapte și mă pierd în ochii ei sau ai lui. Sunt oare ochii mei? Cineva mă pictează cum țip, sunt emoția din tabloul lui Munch, un biet strigăt sau o șoaptă țipată în vânt. Sunt pictură abstractă și sunete decalate izbind dureros un pick-up uitat în casa bunicii ... Simt gust de cenușă în ochii-mi timizi și tremur dorind și doresc tremurând ... 

Te-am văzut în oglindă, ești prins și tu acolo cu mine, ne plimbăm amețitor într-un carusel de emoții, tu te joci cu mine și eu mă joc cu tine. Te urăsc și te iubesc febril, nu știu dacă eu sunt tu și tu ești eu sau poate sunt un Narcis extaziat la vederea propriului chip și auzul propriei șoapte. Tu cine ești și cum îndrăznești să mă trezești din somnul meu șoptit, cu vise fierbinți ca gheața și reci ca focul ce-mi mocnește în priviri? 

Rayuela ... sunt doar o șoaptă pictată în adolescență pe retina-mi creată de Cortazar într-un vis macabru. Am îndrăznit să fug prin labirintul oglinzilor în căutarea unor nebuni ștrengari, dar m-am simțit pierdută în încercarea de a fi normă socială și am rămas o șoaptă stridentă pe cerul roșu ca iarba. Am invocat amintirile copilăriei în speranța regăsirii ... dar în oglindă, vedeam forme fără formă, gânduri îngândurate și șoapte urlate. Mă știi? aștept să-mi spui că da. Spune-mi, rogu-te, că da ... spune-mi că îți aduci aminte de mine. Altfel, voi rămâne doar o șoaptă pictată și singură într-un fluviu însetat de șoapte. Te aștept pe șotronul inimii să-mi iei palmele și să le așezi pe ochii tăi, să-mi iei șoaptele și să ți le picuri în suflet, până vom fi contopiți într-o singură ființă.

În corul de la radio, mărgăritarele Adrianei se aștern într-o muzică a șoaptelor transformate în suspine de dor ... sunt doar o șoaptă pe buzele calde ale Adrianei, sunt doar o șoaptă la radio, sunt doar o șoaptă la emisiunea de la miezul nopții, sunt o șoaptă pictată în teatrul radiofonic de mâinile emoționate ale Adrianei. Mă ajut de mărgăritarele Adrianei și îmi aduc aminte cine sunt și cum a început totul. Îmi aduc aminte viitorul nescris și visez la un trecut în schimbare. Acum sunt doar o șoaptă plutind pe buzele tale.

*** Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017