Prin prisma meseriei mele, mi-am dezvoltat în timp un brand personal. Sunt cadru didactic de 13 ani (îi voi împlini pe 1 Decembrie) și am trecut prin mai multe etape. Cred că e important să te gândești la cine vrei tu să fii, cum să fii perceput, cum să te pozițienezi pe harta vieții și asta cât mai devreme.
25 noiembrie 2020
Brandingul personal și harta vieții
14 noiembrie 2020
Bunătățuri de la Băcănia Tei
Proba 17 din competiția SuperBlog vine de la sponsorul Băcănia Tei. Acesta ocupă, de astăzi, un loc aparte în sufletul meu. Cred că noi toți ar trebui să susținem mai mult producătorii locali și asta din mai multe motive: ajutăm economia națională, sprijinim micile afaceri, stimulăm antreprenorii locali și inițiative acestora, putem avea acces la produse mai proaspete, care nu necesită aditivi și conservați periculoși pentru sănătate tocmai pentru că lanțul de distribuție este, astfel, mult scurtat.
Asta reușește să facă Băcănia Tei. Băcănia livrează legume și fructe proaspete în București, iar în țară produse neperisabile. Nu vreau să divaghez foarte mult, dar cred cu tărie că soluția pentru o economie sustenabilă este încurajarea micilor afaceri de la noi din țară. Pentru mine, alimentația sănătoasă este o prioritate, motiv pentru care am, cu percădere, o dietă bazată pe fructe și legume.
Sponsorul ne-a oferit posibilitatea de a testa câteva produse. Eu fiind din provincie, am ales niște produse specifice sezonului de la niște producători care m-au impresionat cu adevărat. La Băcănia Tei, când cumperi un produs, ai posibilitatea de a vedea și o scurtă descriere a afacerii respective și chiar o poză cu antreprenorii respectivi, ceea ce face relația dintre tine, consumatorul final, și producător una mai intimă.
Am ales pentru testare: zacusca de fasole de la Delirs și trei produse de la Mica Ilinca - zacusca de pleurotus, zacusca de ghebe și magiunul moldovenesc cu nucă.
În primele zile, am testat cele trei tipuri de zacuscă. Toate au avut ceva aparte. Zacusca de pleurotus am comandat-o pentru că iubesc ciupercile pleurotus și eram curioasă cum va fi. Am servit zacusca pe felii de pâine integrală, peste care am pus niște rondele de castraveți murați. Am adaăugat și niște ardei gras care a completat experiența senzorială. Am verificat lista ingredientelor de pe etichetă, și totul este 100% natural. Fără aditivi, conservanți sau lucruri pe care nu le poți pronunța.
Al doilea produs a fost tot de la Mica Ilinca - zacusca de ghebe. Aceeași etichetă frumoasă, aceleași ingrediente naturale. Pentru mine, acesta a fost produsul vedetă al degustării. A avut o aromă deosebită, un gust ușor afumat. Cred că și combinația cu ceapa roșie tăiată rondele subțiri (din ograda socrilor) a fost una inspirată. Recomand această combinație, deoarece gustul crocant al cepei și delicatetea gustului vine să potențeze gustul intensei al ghebelor. Foarte bun.
9 noiembrie 2020
Ceaiul tău preferat de la Fares
Proba 15 din competiția SuperBlog a ajuns la sufletul meu din mai multe motive. Fares, sponsorul acestei probe, ne-a oferit spre testare mai multe tipuri de pachete cu produse, in funcția de preferințele fiecărul blogger participant. Asta m-a intrigat. Am băut mereu ceaiuri Fares pentru că eu cred cu tărie că trebuie să susținem brandurile românești, cu atât mai mult cu cât ele sunt de calitate. Fares este o companie 100% românească din Orăștie, județul Hunedoara. Am ținut să fac această introducere deoarece e important să promovăm mai des brandurile autohtone.
Nu apreciez compania doar pentru că e de-a noastră, ci pentru că au niște ceaiuri extraordinare. Am ales trei tipuri de ceaiuri spre testare și am fost uimită. Încerc să diminuez aportul de cafeină și ceaiurile m-au ajutat foarte mult. Mireasmă, Tihnă sau Vigoare? Toate trei este răspunsul meu pentru că fiecare este potrivit în momente diferite ale zilei sau pentru stări diferite.
Mai sus, vedeți culoare. Cred că au reușit să creeze produsele perfecte. De obicei, ceaiurile au niște ambalaje generice, cel puțin așa le-am perceput până la acestea. Nu știu cine s-a ocupat de designul ambalajului, dar pare un om optimist, cu pasiune pentru ceea ce face, dar și pentru impactul asupra clientului. După cum vedeți, îmi place să îmi decorez birou și casa într-un stil hygge (conceptul danez al stării de bine, de tihnă, de fericire). Aceste 3 cutii de ceai au adus culoare și optimism. Literele mari care sugerează efectul pe care aceste ceaiuri îl au asupra ta dau un efect foarte frumos.
Și surpriza nu se oprește aici. Am început degustarea îndată ce am primit produsele, pentru că ce este mai hygge, mai confortabil și plăcut decât să savurezi un ceai Tihnă în timp ce privești un film tematic sau asculți o muzică liniștită? Am desfăcut cutia și rozul pliculețelor în care se află ceaiul m-a făcut să zâmbesc. Culorile au un efect psihologic important asupra stării noastre de spirit. Desigur, rozul duce cu gândul la petalele de trandafir care dau ceaiului de mușețel o aromă inconfundabilă. Dacă ar fi să numesc un singur cuvânt care descrie gustul acestui ceai, acesta este catifelare. Pur și simplu, e ceva liniștitor și simți o catifelare la nivelul papilelor gustative. Cred că petalele sunt de vină, pentru ceai de mușețel am mai băut, dar niciodată în această combinație.
Recomand savurarea ceaiului dintr-o sticlă transparentă pentru a admira și culoarea intensă a ceaiului tău favorit. Pe cana mea, chiar asta scrie :) Dintre cele trei, am observat că ceaiul Vigoare cu ghimbir și măceșe este într-adevăr revigorant și mai bun de băut dimineața în loc de cafea, cel puțin eu asta am făcut. Cine a mai mâncat produse cu ghimbir (eu ador niște biscuiți vegani cu ghimbir), știe că acesta are o intensitate aparte. Ceaiul este puternic aromatic, iar ghimbirul, ca și celelalte ingrediente anturale din ceaiurile Fares, sunt foarte bune pentru sănătate și pentru creșterea imunității.
Ceaiul Mireasmă este perfect pentru aroma busuiocului. În plus, combinația dintre busuioc și gustul acrișor al lămâii creează un efect plăcut la nivel senzorial. Orice recenzie ajută, dar nu pot descrie cum te vei simți tu, cititorule, atunci când vei gusta și tu aceste ceaiuri și te vei lăsa învăluit de aromele nebănuite și combinațiile ingenioase de ingrediente naturale de la Fares. Eu le-am pus pe toate trei în raftul din bucătărie și, ori de câte ori deschid acest raft, miroase incredibil. Busuioc, ghimbir, lămâie... e o plăcere să le am acolo și să mă delectez vizual (ambalaje vesele), dar și gustativ și olfactiv ori de câte ori savurez o ceașcă de ceai cald. Cu siguranță, zilelele reci de toamnă sunt mai plăcute cu ceaiul favorit și cu o carte inspirațională.
În încheiere, vă invit să urmăriți un scurt colaj video cu pozele făcute de mine. Am încercat să creez, măcar parțial, starea de spirit pe care o am când savurez ceaiurile Fares. Mulțumesc sponsorului pentru ocazia de a le testa produsele, pentru că am avut posibilitatea să alegem tipul de pachet dorit și pentru că existați de peste 90 de ani în România.
14 octombrie 2020
Magia din livingul meu
Favi.ro ne provoacă în proba 5 din competiția SuperBlog să povestim despre locul magic din casa noastră. La mine, magia are loc în living și în prelungirea sa - balconul. În primul rând, deși stau la bloc, visez (și sper să se realizeze acest vis până la anul) la o casă cu grădină. Îmi place mult să petrec timp în natură, în aer liber, citind. Deși în living, pe canapeaua mea confortabilă, e destul de hygge (conceptul danez pentru starea de bine, de cămin), mi-ar plăcea să am propria terasă sau grădină în aer liber.
Până atunci, mă bucur de livingul meu și de balcon, unde mi-am creat un spațiu intim în care îmi place să meditez, să citesc, să fiu eu cu mine. Să las gândurile să zburde și să găsesc liniștea lăuntrică, probabil cel mai important obiectiv al meu.
Dacă ar fi să fac un top cinci al principalelor ingrediente tangibile pentru un colțișor magic la tine acasă, acestea ar fi:
1. o canapea sau fotoliu comod, cu multe perne decorative, de preferat și într-o culoare vibrantă care să îți dea energie.
2. lumânări parfumate sau nu. Danezii au cel mai mare consum de lumânări, acestea fiind secretul unei atmosfere hygge.
3. Lavandă sau alte plante. Eu prefer plantele cu frunze verzi, mai puțin cele care fac flori. Iar lavanda o am de la cineva care o cultivă acasă. Am pus-o în borcanul din poza de sus, am desenat un mesaj motivațional și, instant, am avut o stare de bine.
4. o carte care să te inspire, să te binedispună. Sau dacă nu citești, măcar muzica preferată (Zaz - Je veux) ...
5. un spațiu clutter-free sau technology-free. Dacă vrei să îți găsești pacea lăuntrică, social media trebuie să aștepte.
În încheiere, pentru fiecare dintre noi, toate acestea sunt diferite. Pentru mine, însă, a citi în confortul casei mele sau a o asculta pe Zaz sunt lucruri care mă fac să visez. Și când voi avea grădina mea, voi putea spune că acela locul unde visez și mă regăsesc. Până atunci, sunt ACASĂ.
13 octombrie 2020
Nu lăsa mașina la voia întâmplării
Desi acum avem alta masinuta, pana acum doi ani am avut un Citroen. Deoarece a stat cu noi 8 ani, ne atasasem oarecum, facea parte din familia noastra. Dar banuiesc ca asa e la prima masina. O lustruiam, o aranjam... O duceam in reprezentanta desi ea era veche de 10-15 ani. Nu credeam ca poti pati multe belele si stand pe loc, cu ea in parcare. Adica o zgarietura acolo se poate, doar stam la bloc si singurele locuri de parcare sunt pe marginea drumului, la mila Divinitatii.
![]() |
| Masina noastra la Rabla, secventa similara cu cea din serialul La Casa de Papel |











