Favi.ro ne provoacă în proba 5 din competiția SuperBlog să povestim despre locul magic din casa noastră. La mine, magia are loc în living și în prelungirea sa - balconul. În primul rând, deși stau la bloc, visez (și sper să se realizeze acest vis până la anul) la o casă cu grădină. Îmi place mult să petrec timp în natură, în aer liber, citind. Deși în living, pe canapeaua mea confortabilă, e destul de hygge (conceptul danez pentru starea de bine, de cămin), mi-ar plăcea să am propria terasă sau grădină în aer liber.
Până atunci, mă bucur de livingul meu și de balcon, unde mi-am creat un spațiu intim în care îmi place să meditez, să citesc, să fiu eu cu mine. Să las gândurile să zburde și să găsesc liniștea lăuntrică, probabil cel mai important obiectiv al meu.
Dacă ar fi să fac un top cinci al principalelor ingrediente tangibile pentru un colțișor magic la tine acasă, acestea ar fi:
1. o canapea sau fotoliu comod, cu multe perne decorative, de preferat și într-o culoare vibrantă care să îți dea energie.
2. lumânări parfumate sau nu. Danezii au cel mai mare consum de lumânări, acestea fiind secretul unei atmosfere hygge.
3. Lavandă sau alte plante. Eu prefer plantele cu frunze verzi, mai puțin cele care fac flori. Iar lavanda o am de la cineva care o cultivă acasă. Am pus-o în borcanul din poza de sus, am desenat un mesaj motivațional și, instant, am avut o stare de bine.
4. o carte care să te inspire, să te binedispună. Sau dacă nu citești, măcar muzica preferată (Zaz - Je veux) ...
5. un spațiu clutter-free sau technology-free. Dacă vrei să îți găsești pacea lăuntrică, social media trebuie să aștepte.
În încheiere, pentru fiecare dintre noi, toate acestea sunt diferite. Pentru mine, însă, a citi în confortul casei mele sau a o asculta pe Zaz sunt lucruri care mă fac să visez. Și când voi avea grădina mea, voi putea spune că acela locul unde visez și mă regăsesc. Până atunci, sunt ACASĂ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ti-a placut? Spune-mi! Imi vei face ziua mai buna.
Nu ti-a placut? Spune-mi! Poate voi imbunatati ceva.
Multumesc! Zambeste! Astazi e o zi frumoasa! :)