30 martie 2018

Dansul iepuresc

O ascultam fascinat pe Deea cum îmi povestește trailerul pentru filmul de animație Peter Iepurașul, în speranța că voi merge cu ea la cinema la data lansării, pe 30 martie 2018. 




I-am promis că încerc să îmi iau liber special pentru ea și am vazut-o mustăcind de drag: Tati, vrei să îți povestesc mai multe despre Peter? I-am răspuns cu o jumătate de glas că mi-ar face plăcere, deși simțeam cum mi se închid ochii, iar mintea se juca asemeni unui iepuraș zburdalnic. 

***
Era primul meu interviu și eram convins că totul va merge cum îmi plănuisem. Mi-am luat jacheta mea cea bună și m-am prezentat la firma unde vechiul meu coleg de școală, Urechilă, era manager sau, mai bine spus, era fiul tatălui său. Ajuns acolo, am zâmbit tuturor, fiind convins că oamenii veseli au mai mult succes decât ceilalți. Secretara m-a anunțat și am pășit cu dreptul în încăperea cu lumină orbitoare. 

Din spatele fotoliului impresionant, aud o voce malițioasă: Hei, Peter, ce mai faci? Tot un visător sărac ai rămas? I-am răspuns pe un ton glumeț că mai bine un visător sărac, decât un bogat fără visuri. Nu era suficient de inteligent să priceapă aluzia, dar mi-a spus că tatăl lui face selecția angajaților și că au nevoie urgentă de un grafician. Zis și făcut! M-am instalat comod la birou și am profitat de scaunul meu ergonomic, învârtindu-mă ca un titirez. Deodată, privirea mi s-a oprit pe o iepuroaică de vârsta mea, cu urechile mătăsoase și ochii de un albastru marin. Am simțit că încăperea devine prea mică și că aerul din piept a luat-o la sănătoasa. Am încercat să îl prind până la finalul primei zile de lucru și mi-am făcut curaj: Hei, Peter! Nu ai nimic de pierdut dacă încerci. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla e să spună nu. Dar cine poate spune nu farmecului privirii tale inocente și jucăușe? Fake it till you make it, mai știi? Nu degeaba am privit conferințele TED despre gândirea pozitivă și limbajul non-verbal. Ia poziția de putere și cucerește-o! 

M-am îndreptat spre ea cu zâmbetul până la urechi, mâinile în șolduri și umerii drepți. Coada nu își găsea locul în spațiu din cauza emoțiilor pe care încercam cu zâmbetul Joker-ului să le ascund. 

- Salut. Sunt Peter. Ce părere ai de o salată verde în grădina mea? 
- Asta nu a sunat deloc indecent, râde iepuroaica pe al cărei ecuson stătea scris numele Adele. Sigur ești bine? Pari să ai o problemă digestivă. Te doare ceva?
- Nu, nu... mă simt extraordinar. Adopt poziția de putere. 
- Dacă spui tu. Îmi pare bine să te cunosc. Nu pot ieși în seara aceasta, dar poate într-o zi, dacă devenim prieteni. 

Am bătut câmpii despre grafică vreo câteva minute, sperând că nu va observa că mă îmbujorasem tot. Inima stătea să iasă din piept, dar am reușit să pun frâna la timp. 

Zilele au trecut, iar eu și Adele am devenit buni prieteni. În fiecare zi, o surprindeam cu o mică atenție: ori un morcov, ori salată verde, ori coji de cartofi asezonate cu cimbru și leuștean... un deliciu! Într-o zi, în pauza de masă, am auzit o melodie veselă și m-am postat în fața ei cu o invitație la dans. În aplauzele iepurești ale colegilor, am dansat pe note muzicale care ne-au purtat până la cer. În clipa aceea, am simțit că vom savura morcovi împreună toată viața. 

*** 
-Tati, tati, iar ai adormit! o aud pe Deea ca într-un vis. 
-Iartă-mă, iubito! Cred că e important să mergem la film, altfel o să îl visez pe Peter Iepurașul în fiecare seară. 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ti-a placut? Spune-mi! Imi vei face ziua mai buna?
Nu ti-a placut? Spune-mi! Poate voi imbunatati ceva.
Multumesc! Zambeste! Astazi e o zi frumoasa! :)