2 aprilie 2018

Îndrăgostit în Mamaia

Așteptam cu înfrigurare poșta și iată că a venit. Am deschis plicul și am citit puținele cuvinte: Ți-am făcut rezervare la Hotel Aurora Mamaia între 4 și 6 mai. Următoarea scrisoare te va aștepta la recepție. Am început să împachetez în timp ce îmi spuneam că sunt nebun de legat, urmând instrucțiunile unei fete pe care nici nu o cunosc. Formasem la întâmplare un număr de telefon și am început să comunicăm ore în șir și zeci de scrisori. Nu știam cum arătăm pentru că refuzase să ne trimitem poze. 

***
Am ajuns la hotel unde m-am cazat foarte repede și am rămas impresionat de amabilitatea personalului. Mi-au înmânat și scrisoarea despre care îmi zisese Mia. M-am tolănit în fotoliul de la recepție în timp ce priveam turiștii care îndrăzniseră să se aventureze în mare. Din câte am auzit în timp ce trăgeam nepoliticos cu urechea, erau la o gală SuperBlog. Păreau toți veseli, fără griji, doar eu mă holbam la plicul din mână și nu îndrăzneam să îl deschid. Am decis să amân momentul și m-am retras în cameră. Eram într-un hotel la mare, aproape de plajă, iar vederea de pe balcon era sublimă. Apă, nisip, pescăruși, tineri care fac jogging... 


În cele din urmă, mi-am făcut curaj și am deschis scrisoarea: Ora 17 în fața Cazinoului din Constanța. Vei vedea o fată îmbrăcată în negru cu o eșarfă roșie. Mergi la ea. Nu întârzia. 

Mai erau câteva ore, așa că m-am întins pe pat în speranța unui somn care să îmi domolească emoțiile. Mă încânta gândul că voi vizita câteva obiective turistice prin Constanța, dar nu înțelegeam tot secretul acesta. În cele din urmă, am ațipit în patul confortabil, iar parfumul lenjeriei mi-a declanșat un vis în care o vedeam pe ea, îi simțeam mirosul din scrisori, dar nu reușeam să o prind, să o aud, să o ating... 

M-a trezit alarma telefonului. Am mers să fac un duș care să mă scoată din senzația trăită în vis și, apoi, am chemat un taxi. Am ajuns la cazino la 16.45. Am nimerit în momentul în care Diana Slav de la Constanța Walking Tour le povestea bloggerilor pe care îi văzusem la hotel despre istoria de peste 100 de ani a acestui edificiu impunător.

Poză personală
Diana povestea atât de frumos încât am simțit că sunt în 1925 la un bal de binefacere și că o invit pe frumoasa și misterioasa Mia la un vals. Eram atras de motivele în formă de scoică ale cazinoului, creația marelui arhitect Daniel Renard. M-a cuprins o stare de tristețe văzând cum arată cazinoul astăzi și nu mi-a venit să cred că este același cu cel din clipul Sony. 


Mă simțeam mic în fața măreției acestui edificiu care a devenit un simbol al Constanței pentru turiștii veniți chiar de peste hotare. Se făcuse ora 17 și încercam să identific eșarfa roșie în mulțime. Nu zăream pe nimeni. În cele din urmă, am renunțat și am decis să mă bucur de legenda pe care Diana o istorisea bloggerilor. A încheiat, a făcut o pauză și a scos o eșarfă roșie... Atunci am realizat că era îmbrăcată în negru... Să fie ea? M-am apropiat timid și am întrebat-o: Aveți cumva o scrisoare pentru mine? A zâmbit și mi-a înmânat scrisoarea, apoi și-a continuat drumul pe faleză, în timp ce bloggerii urmăreau rățușca pentru a nu se rătăci.

M-am îndreptat spre Faleza din Constanța în timp ce respiram vânt, sare și faună marină. Eram asemeni axolotului din povestea lui Cortazar și mă așteptam în orice clipă să devin o vietate marină. Am lăsat briza să mi se aștearnă delicat pe buze în timp ce ochii mi se odihneau și inima încerca să se liniștească. Am deschis hârtia împăturită și am găsit alte indicații: Răsărit, plaja de lângă hotel, mâine dimineață... Voi avea o floare prinsă în păr. Era semnat Rayuela, nu Mia ca celelalte bilețele. Eram surescitat și creierul se învârtea ca într-un carusel din cauza întrebărilor. 

M-am reîntors la hotel și am ieșit pe terasă pentru a-mi savura cina. În cele din urmă, mâncarea și vinul roșu m-au relaxat și am început să zâmbesc. Am căutat pe net despre Rayuela (fiind fan Cortazar, știam că este un roman scris de el și că înseamnă șotron) pentru a vedea ce informații găsesc. Am descoperit un blog cu numele Rayuela și am citit câteva articole în care menționa participarea la SuperBlog... Atunci am realizat că, probabil, Mia fusese în grupul cu bloggerii și mă văzuse și la hotel și la cazino. Am început să râd de unul singur... și să mă simt ca un adolescent, deși trecusem de multă vreme de acea perioadă. 

Am ieșit puțin pe faleză și m-am bucurat de solitudinea acestei perioade din an în care simți că plaja este a ta și a altor câțiva temerari. Am stat câteva ore după care m-am reîntors în camera primitoare, hotărât să mă culc devreme pentru a nu rata răsăritul. 

*** M-am trezit optimist, cu un mare zâmbet pe chip și cu câteva fire de păr  rebele și grizonate... Eram pe plajă, încă era noapte, dar așteptam cu înfrigurare soarele. Trecuse de ora 6, soarele răsărise și nu vedeam decât câțiva bloggeri matinali care ieșiseră să alerge pentru o cauză umanitară. M-am gândit că zisese plaja de lângă hotel și că poate era într-un alt loc. Atunci am zărit o fată care stătea pe malul apei... avea o jachetă de blugi, părul negru și lung, tenul alb și... o floare roșie în păr. Am știut că m-a văzut, dar nu a schițat niciun gest. M-am apropiat și m-am oprit în fața ei... I-am luat mâna rece și am pus-o pe pieptul meu, ascultând amândoi cadența inimii și a mării, apoi buzele noastre s-au atins și nu mai știam dacă sunt pe plajă sau la balul din cazino în 1925... eu și Mia, eu și Rayuela jucând șotron ca doi copii îndrăgostiți... 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ti-a placut? Spune-mi! Imi vei face ziua mai buna?
Nu ti-a placut? Spune-mi! Poate voi imbunatati ceva.
Multumesc! Zambeste! Astazi e o zi frumoasa! :)