Dansul iepuresc

O ascultam fascinat pe Deea cum îmi povestește trailerul pentru filmul de animație Peter Iepurașul, în speranța că voi merge cu ea la cinema la data lansării, pe 30 martie 2018. 

I-am promis că încerc să îmi iau liber special pentru ea și am vazut-o mustăcind de drag: Tati, vrei să îți povestesc mai multe despre Peter? I-am răspuns cu o jumătate de glas că mi-ar face plăcere, deși simțeam cum mi se închid ochii, iar mintea se juca asemeni unui iepuraș zburdalnic. 

***

Era primul meu interviu și eram convins că totul va merge cum îmi plănuisem. Mi-am luat jacheta mea cea bună și m-am prezentat la firma unde vechiul meu coleg de școală, Urechilă, era manager sau, mai bine spus, era fiul tatălui său. Ajuns acolo, am zâmbit tuturor, fiind convins că oamenii veseli au mai mult succes decât ceilalți. Secretara m-a anunțat și am pășit cu dreptul în încăperea cu lumină orbitoare. 

Din spatele fotoliului impresionant, aud o voce malițioasă: Hei, Peter, ce mai faci? Tot un visător sărac ai rămas? I-am răspuns pe un ton glumeț că mai bine un visător sărac, decât un bogat fără visuri. Nu era suficient de inteligent să priceapă aluzia, dar mi-a spus că tatăl lui face selecția angajaților și că au nevoie urgentă de un grafician. Zis și făcut! M-am instalat comod la birou și am profitat de scaunul meu ergonomic, învârtindu-mă ca un titirez. Deodată, privirea mi s-a oprit pe o iepuroaică de vârsta mea, cu urechile mătăsoase și ochii de un albastru marin. Am simțit că încăperea devine prea mică și că aerul din piept a luat-o la sănătoasa. Am încercat să îl prind până la finalul primei zile de lucru și mi-am făcut curaj: Hei, Peter! Nu ai nimic de pierdut dacă încerci. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla e să spună nu. Dar cine poate spune nu farmecului privirii tale inocente și jucăușe? Fake it till you make it, mai știi? Nu degeaba am privit conferințele TED despre gândirea pozitivă și limbajul non-verbal. Ia poziția de putere și cucerește-o! 

M-am îndreptat spre ea cu zâmbetul până la urechi, mâinile în șolduri și umerii drepți. Coada nu își găsea locul în spațiu din cauza emoțiilor pe care încercam cu zâmbetul Joker-ului să le ascund. 

- Salut. Sunt Peter. Ce părere ai de o salată verde în grădina mea? 

- Asta nu a sunat deloc indecent, râde iepuroaica pe al cărei ecuson stătea scris numele Adele. Sigur ești bine? Pari să ai o problemă digestivă. Te doare ceva?

- Nu, nu... mă simt extraordinar. Adopt poziția de putere. 

- Dacă spui tu. Îmi pare bine să te cunosc. Nu pot ieși în seara aceasta, dar poate într-o zi, dacă devenim prieteni. 

Am bătut câmpii despre grafică vreo câteva minute, sperând că nu va observa că mă îmbujorasem tot. Inima stătea să iasă din piept, dar am reușit să pun frâna la timp. 

Zilele au trecut, iar eu și Adele am devenit buni prieteni. În fiecare zi, o surprindeam cu o mică atenție: ori un morcov, ori salată verde, ori coji de cartofi asezonate cu cimbru și leuștean... un deliciu! Într-o zi, în pauza de masă, am auzit o melodie veselă și m-am postat în fața ei cu o invitație la dans. În aplauzele iepurești ale colegilor, am dansat pe note muzicale care ne-au purtat până la cer. În clipa aceea, am simțit că vom savura morcovi împreună toată viața. 

*** 

-Tati, tati, iar ai adormit! o aud pe Deea ca într-un vis. 

-Iartă-mă, iubito! Cred că e important să mergem la film, altfel o să îl visez pe Peter Iepurașul în fiecare seară. 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

Puterea feminității

Mamă singură cu două fete, o poziție de manager într-o multinațională și prea puțin timp pentru mine... Asta sunt eu la cei peste 40 de ani. Toată lumea mă felicită pentru realizările personale și profesionale, dar eu nu simt decât oboseală. În timpul organizării zilnice a e-mailurilor primite, am văzut un mesaj de la Farmec despre noua gamă de machiaj Gerovital Beauty. 

În momentul acela, am realizat că îmi pierdusem feminitatea și, implicit, și puterea. Eram mamă și manager, dar nu mă simțeam completă. Mi-am făcut cadou un coș de produse din gama Gerovital Beauty, de la un ruj cremos cu acid hialuronic până la mascara și lac pentru unghii. Nu mă mai răsfățasem de multă vreme... mă simțeam din nou o puștoaică îndrăzneață. Timpul trecuse și eram hotărâtă să mă folosesc de toate trucurile posibile pentru a-mi pune în valoare ochii verzi, tenul alb, părul creț și mâinile de pianistă. 

După câteva zile, am primit coletul și am început transformarea. Balul de strângere de fonduri pentru copiii cu autism organizat de compania la care lucram era o ocazie bună de a mă face remarcată. Mi-a venit în minte celebrul citat al distinsei Coco Chanel: If you are sad, add more lipstick and attack. Prin urmare, am început cu rujul de un roșu intens care mi-a hidratat buzele și le-a conferit un luciu natural. Textura cremoasă și culoarea îmi scoteau în evidență senzualitatea și asigurau un contrast plăcut cu tenul alb. Pentru micile imperfecțiuni care se încăpățânau să apară pe chip deși nu mai eram o adolescentă, am folosit un fond de ten, o pudră pentru luminozitate și un anticearcăn. 

Am încheiat cu o notă rebelă, aplicând mascara Devilash, care a oferit volum genelor mele. Arătam ca o mică diavoliță îmbrăcată într-o rochie mulată roșie. Toate produsele folosite se simțeau bine pe piele, nu dădeau un aspect încărcat și cred că aveau un ingredient secret: încrederea în sine și îndrăzneala. Mă simțeam frumoasă și femeie după atât de mult timp. Am plecat zâmbind către bal... 

Ajunsă acolo, simțeam privirile surprinse ale celor din jur. Nu aveam nevoie de admirația lor pentru a mă simți bine, ci doar de admirația mea. Și, în momentul acela, mă iubeam cu toată ființa mea. Am auzit în spatele meu o șoaptă: Dansați? Era graficianul agenției de marketing cu care colaboram. Vorbisem de câteva ori, dar nu cred că îi stârnisem prea mult curiozitatea... până atunci. Îi simțeam privirea pe buzele roșii și m-am speriat. Am fugit la baie, temându-mă că ceva e nelalocul lui, dar totul era perfect: rujul era la fel de intens ca în momentul aplicării, fondul de ten îmi acoperea imperfecțiunile, mascara îmi scotea în evidență privirea seducătoare. Ceva era, însă, diferit: eu... mă priveam și cu greu recunoșteam femeia sobră de acum câteva zile. Radiam de fericire, eram sclipitoare, puternică, încrezătoare, visătoare și... inima îmi bătea prea tare. 

Balul a fost un succes și am reușit să strângem fondurile dorite. Alex, graficianul, m-a întrebat dacă mă poate conduce acasă și am spus da, după foarte mult timp în care fusesem doar mamă și uitasem să mai fiu femeie...

*** Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

Traducerea visurilor în realitate

Am avut un vis: să predau limba engleză într-un sat din India. Să mă mut acolo și să trăiesc o altă experiență culturală. Am aplicat pentru un astfel de post și am fost acceptată. Trebuia doar să trimit toate actele de studiu traduse din limba română în limba engleză în doar trei zile. Am căutat pe net informații despre o soluție rapidă pentru traduceri acte studii și am găsit: e-trad.ro.

Am recitit cu emoție mailul primit de la directoarea școlii din Raghurajpur și lista de acte ce trebuiau traduse: act de identitate, diploma de licență, de master și doctorat, un certificat de limbă, precum și o adeverință de la locul de muncă anterior din care să se vadă vechimea în muncă. 

M-am uitat la ecranul laptopului vreo 30 de minute cred... nu îmi venea să cred că voi merge în India și voi preda o limbă străină copilașilor de acolo. Mă săturasem de viața în multinațională și voiam să revin la visul meu din copilărie: acela de a deveni dascăl și mentor. 

Aceea era șansa mea, iar e-trad.ro îmi lua un mare stres de pe inimă: traducerea rapidă a actelor îmi oferea timp pentru celelalte pregătiri dinaintea plecării. Am stat câteva minute să reflectez la cum ar fi fost dacă nu aș fi găsit o astfel de soluție online: ar fi trebuit să caut un birou de traduceri care să permită o traducere într-un termen atât de scurt; probabil aș fi ratat oportunitatea acestui job în străinătate; m-aș fi stresat mai mult; aș fi intrat în criză de timp, deoarece ar fi trebuit să mă apuc de căutat un birou de traduceri; aș fi comis greșeli, inevitabile în situații de stres; aș fi cheltuit mai mulți bani plătind taxe de urgență pentru o traducere în trei zile; aș fi stat la vreo coadă în trafic sau la birourile respective. 

Scenariul terifiant din mintea mea ducea la o singură concluzie: aș fi ratat postul de profesor. Din fericire, e-trad există și datorită lui, am reușit să traduc actele necesare în termenul solicitat. Deodată, scenariul negativ a devenit unul pozitiv, iar norii cenușii din imaginația mea au lăsat locul unui cer senin și unui soare zâmbitor. Nu numai că mi-am tradus actele la timp, dar, pot spune că mi-am tradus visul în realitate. 

Principalele beneficii aduse de acest serviciu au fost: economie de timp (am folosit telefonul, nu a trebuit să ies din confortul casei, să iau un taxi și să merg prin ploaie sau vânt să caut un birou dispus să îmi traducă actele); economie de resurse (am economisit bani); lipsa stresului (am cedat grijile mele unor profesioniști); mi-am respectat deadline-ul pentru trimiterea documentelor solicitate, dovedind, la rândul meu, seriozitate față de angajator; promptitudine și profesionalism în realizarea traducerii în termenul stabilit. 

Cel mai important avantaj pentru mine este, însă, zâmbetul pe care îl am astăzi pe chip. Sunt fericită alături de copilașii din Raghurajpur care mă salută timid în fiecare dimineață: Good morning, teacher! 

***Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

Căutându-mă pe mine

Viața mea în multinațională devenise un clișeu asemeni celor din filme: trecută de 30 ani, fără un partener, fără copii, fără familie, doar eu și munca mea. Nici măcar banii câștigați nu îmi aduceau fericirea deoarece nu aveam timp pentru vacanțe speciale. Economiseam dar nu știam pentru ce, pentru cine sau pentru când... Speram să am curajul de a pleca într-una din acele destinații exotice pentru vacanțe speciale pe care le văzusem în oferta celor de la CND Vacanțe Speciale. 

Îl și vedeam pe șeful meu ironizându-mă: cauți destinații speciale pentru vacanțe speciale? Avem un post liber la sucursala din India.

Acum un an, am cunoscut un maestru spiritual și am început să meditez mai mult. Am devenit, astfel, mai conștientă de cine sunt și de ceea ce vreau, dar nu am avut curajul să rup rădăcinile, să spun NU și să o iau de la capăt, fiind EU. Acela era momentul... Am fost la lucru și i-am spus șefului meu că îmi dau demisia. În două săptămâni, plecam în India, o țară a contrastelor din punct de vedere economic și spiritual. Știam India doar din cărți și filme. Eram atrasă de farmecul oamenilor și atmosfera incitantă din romanul Maitreyi al lui Eliade, atât de maiestuos ecranizat în The Bengali Night cu Hugh Grant. Tânjeam după India văzută în Eat, Prey, Love și speram să am ocazia de a mă regăsi pe mine... Mă căutam, mă strigam și nu găseam nici un ecou al vocii mele ascunse sub prea multe straturi de teamă. 

Mă vedeam o pensionară singură, asemeni celor din The Best Exotic Marigold Hotel, unul dintre filmele mele de suflet în care realizezi că nu ai nevoie de bani pentru a fi fericit. În cărțile de meditație și Yoga pe care am început să le citesc, am descoperit cu intensitate și emoție că există ashramuri unde poți medita în liniște timp de una-două săptămâni. Costul cazării și mesei este foarte mic, iar interacțiunile cu ceilalți sunt minime. 

Deoarece doream o vacanță specială și diferită de cele pur turistice, nu mi-am făcut un plan elaborat. Știam că vor fi și surprize, dar doream să redevin spontană și nebună, plină de viață și îndrăgostită nebunește de mine și de viață, de cer și nori, de ploaie și soare, de zăpadă și noroi...

După două săptămâni, am ajuns la Art of Living Ashram, unde mă înscrisesem la un program de meditație în tăcere timp de 10 zile. A fost o provocare, deoarece gândurile nu îmi dădeau pace și voiam să comunic intens cu domnul sobru care stătea lângă mine, cu doamna ale cărei lacrimi curgeau neîncetat... Orice încercare de a vorbi era sancționată din priviri de ceilalți. Am rezistat cu greu în primele zile, dar, după aceea, totul a devenit mai clar. Simțeam că pot să pătrund în tainele mele, că pot să îmi ating gândurile și apoi să le las libere de griji, patimi și dorințe. 

La finele celor 10 zile, știam că vreau să mă plimb, să cunosc India așa cum este ea, cu zone de alb, negru și gri... voiam să călătoresc dar să și ofer, să mă ofer pe mine cea nouă și redescoperită. Doamna care plângea mereu m-a salutat și mi-a spus că se îndreaptă către Mandore Guest House din Jodhpur, Rajasthan. I-am respectat tristețea și nu am întrebat nimic... Doar am simțit că are nevoie de cineva alături și am urmat-o. Ajunsă la destinație, am descoperit o casă de oaspeți atipică, în care oamenii pot sta două săptămâni sau mai mult, ajutând copiii din zonă să învețe limba engleză. Am întâlnit oameni minunați care au dat sens existenței mele. 

În cele două săptămâni în care am stat acolo, am fost mai mult plecată în zonele rurale din împrejurimi. Nu aveam mereu acces la apă, mâncare sau haine curate, dar eram fericită văzând chipul senin al copiilor inocenți. Mă întorceam seara la Mandore Guest House și, de fiecare dată, mi se spunea că m-a căutat cineva. Nu știam cine este și eram convinsă că e o greșeală. Nu știa nimeni unde sunt... Eram cu Anita, o fetiță orfană, pe care o luam cu mine la casa de oaspeți ori de câte ori aveam ocazia. Îi plăcea să îmi facă poze cu telefonul pe care îl primise de la un voluntar anul trecut. Își făcuse cont pe Facebook și mă căutase și pe mine. Nu știusem că fusesem etichetată în poze, nu mai folosisem telefonul de la dialogul aprins cu șeful meu, Adrian. 

Anita era agitată, își tot verifica telefonul... Deodată, s-a auzit zgomot în curte, iar eu, crezând că sunt noi oaspeți, i-am spus Anitei că merg să meditez. Era o cameră liniștită și, uneori, veneau mai mulți oaspeți să mediteze în liniște. Am închis ochii și am încercat să mă detașez de zgomotul exterior. La un moment dat, am simțit o nouă prezență în cameră, dar mi-am continuat meditația. Trecuseră vreo 30 de minute, am deschis ochii și l-am văzut... era el, Adrian. Avea ochii închiși și medita atât de liniștit și calm. Simțindu-mi privirea, a deschis ochii și m-a întrebat dacă vreau să o adoptăm pe Anita. Aveam o grămadă de întrebări, dar nu voiam să știu răspunsul. Am spus doar DA la singura întrebare care conta: Anita! Fetița cu ochi negri și ten alb ne asculta timidă din pragul ușii și plângea de fericire! 

Vacanța mea specială în India m-a făcut să realizez că avem nevoie să ne punem pe pauză, să ne gândim la cei din jurul nostru, să îi apreciem mai mult și să ne redescoperim pe noi, indiferent de vârstă. Pentru mine, a fost o călătorie spirituală în care l-am regăsit pe Adrian, un tânăr la fel de confuz ca și mine, pe Anita, un copil extraordinar și un sens în viață. Împreună, am devenit o familie fericită și unită și am deschis un ONG în parteneriat cu doamna pe care o cunoscusem în India. Ajutăm tinerii să se descopere folosind voluntariatul, Yoga, meditația și tăcerea. Sperăm să ajutăm cât mai mulți oameni să se descopere și să realizeze că pot face multe lucruri minunate la rândul lor. 

***Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

Îmi bate vântul prin plete

Anul trecut, am apelat la serviciile unui auditor energetic pentru a înțelege stadiul în care se află apartamentul meu din punct de vedere energetic și ce măsuri aș putea lua pentru creșterea eficienței energetice. 

Una dintre soluțiile pe care am dorit s-o implementez pentru a avea un apartament mai călduros, dar și mai eficient din punct de vedere al consumului energetic a fost reabilitarea termică. Intenționam să vând apartamentul în câțiva ani și un certificat energetic cu o clasă superioară ar fi putut crește valoarea acestuia. Am găsit o oportunitate pentru un certificat energetic ieftin și am valorificat-o. 

Am chemat o echipă care să facă reabilitarea și să pună în practică și câteva idei de renovare pe care le aveam în minte de ceva timp. În primul rând, doream mărirea livingului prin includerea balconului. Venise primăvara, erau cam 20 de grade și muncitorii au zis că pot începe lucrul. Zis și făcut! Am făcut rost cu chiu cu vai de o schelă care să ajungă la etajul 3. Au venit oamenii, au scos ușa și geamurile care separau livingul de balcon și au început să lucreze. Deodată, a început să bată vântul puternic și mi-au spus că nu mai pot continua să lucreze pe schelă din cauza condițiilor meteo. 

Au plecat, vecinii au început să facă o coadă imensă la ușa mea, de parcă s-ar fi dat covrigi calzi. Numai că inima le era rece și urechile îmi pulsau puternic de la decibelii ce depășeau zgomotul permis într-un bloc de oameni onorabili. Am încercat eu să explic situația temporară, dar aveau și oamenii dreptatea lor: nu e prea plăcut să ai o schelă la geam și să visezi noaptea cum urcă infractorii în apartament. 

Vecinii ca vecinii, dar eu nu mai aveam ușă spre balcon. Așteptam rubrica meteo cu atâta patimă de puteai crede că depinde viața mea de prognoza vremii și, într-un fel, depindea deoarece nu eram sigur cât timp îi voi mai putea calma pe vecini. Începe rubrica meteo... o domnișoară timidă și cu ochelari anunță ninsori în toată țara. Apăs pe telecomandă să văd dacă nu e vreo înregistrare din luna decembrie, dar nu! E iarnă la sfârșitul lui martie! După temperaturi de 20 de grade, se anunță ploi, lapoviță și ninsori, cu intensificări ale vântului. Geamul spart de la bucătărie îmi confirmă că așa este. 

Aveam o bucătărie cu un geam spart, un living cu ieșire spre schelă și un dormitor într-o stare momentan decentă. Am luat telefonul și am căutat o aplicație de meditație. M-am așezat confortabil pe podea și am început să respir ca un budist pe munte. Am intrat bine în rol, vântul îmi bătea prin plete de parcă aș fi fost la 7000 de metri altitudine. 

A venit și noaptea... vecinii au adormit în timp ce îmi strigau vorbe dulci prin perete, iar eu supravegheam livingul. Filmul de groază pe care îl văzusem nu îmi dădea pace și îmi era prea teamă să dorm în dormitor. Am stat în camera înghețată și doar ochii mi se mai vedeau din mijlocul plapumii în care mă baricadasem. Primisem un cort de la fosta mea prietenă... încerca să mă facă să înțeleg că ar fi bine să mai ieșim și noi undeva. Nu m-am prins, așa că mi-a dat papucii, dar cortul mi l-a lăsat, așa că era nou. Am scos cortul de la naftalină și l-am inaugurat în sufrageria mea cu fulgi de nea. Era ca pe munte: aer curat, zăpadă... Aproape că vedeam și muntele... sau poate era doar blocul din față plin de zăpadă. 

A doua zi, m-am trezit și eram recunoscător pentru asta. Televizorul s-a aprins chiar la rubrica meteo. Aceeași domnișoară anunța încălzirea rapidă a vremii. Bucuros, i-am sunat pe cei de la firma de construcții și amenajări să întreb dacă ar putea să termine balconul în ziua respectivă. Au confirmat că sunt foarte aproape de bloc și vor ajunge imediat. Când l-am văzut pe nea Marin, meseriașul șef la ușă, l-am pupat pe amândoi obrajii. Au aflat și vecinii că, la finele zilei, vor lua schela și au venit și ei să îl pupe. Pesemne nea Marin era foarte credincios, deoarece își tot făcea semnul crucii. 

În cele din urmă, lucrurile s-au terminat cu bine: am finalizat renovarea și reabilitarea termică a apartamentului și am obținut un certificat energetic superior. M-am întâlnit cu fosta și i-am povestit că am fost la munte cu cortul... se pare că a rămas impresionată de curajul meu și a acceptat să îmi dea o a doua șansă. 

***Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

Organizează, reciclează, reînnoiește!

Nu sunt cea mai organizată persoană și, adesea, îmi este greu să găsesc o ținută în care să arăt bine, dar să mă simt și confortabil. Nu mai vorbesc de asortarea culorilor și materialelor. Pentru că haosul din șifonier se răsfrânge asupra stării noastre de spirit, simt adesea nevoia de a organiza (sau mai bine spus reorganiza) șifonierul. 

În căutarea unui răspuns la problema mea, am început să citesc cărți de minimalism și decluttering în domeniul vestimentar, cu accent pe reciclare. Așa am ajuns la concluzia că hainele second hand ar trebui privite într-o lumină nouă. 

Avantajele hainelor second hand

sursa: unsplash

În ultimii ani, am început să reciclez mai mult, din grija pentru mediu și planetă, în general. De multe ori, ne cumpărăm haine care, apoi, nu ne mai plac sau nu ne mai vin bine, deși arată ca noi și au o calitate bună. Pentru a nu încuraja risipa, sfătuiesc oamenii să doneze sau să vândă ceea ce nu le folosește și să își reînnoiască, apoi, garderoba cu haine care să le placă și să le aducă un zâmbet pe chip. 

Cu toții am simțit că suntem mai puternici atunci când ne îmbrăcăm cu o haină mai veselă sau în culorile potrivite. Nu toți au bani să își cumpere haine de firmă sau la modă, noi-nouțe, dar poți fi în tendințe și apelând la hainele second hand. Trebuie să lași inspirația să te cuprindă. Să ai curajul de a ieși din tipare și de a spune nu prejudecăților. Te poți reinventa și cu bani puțini și ai și satisfacția că nu contribui la risipa globală. 

Cum îmi organizez eu șifonierul pentru a găsi hainele potrivite

Organizarea după stil este ceea ce mi se potrivește mie: haine comode pentru ieșiri în oraș, haine smart-casual pentru serviciu și haine office pentru momentele mai importante de la lucru. De asemenea, donez hainele care nu îmi sunt bune ca mărime sau pe care nu le mai folosesc deoarece nu îmi mai place cum îmi vin sau haine pe care, dintr-un motiv sau altul, nu le-am mai purtat deloc în ultimele 6 luni. 

Donez frecvent și încurajez pe toată lumea să facă acest lucru. Deși sunt haine la mâna a doua, ceea ce pentru tine nu înseamnă nimic, pentru altcineva poate reprezenta o mare bucurie. Avantajul este că te simți mai bine din punct de vedere spiritual, eliberându-ți mintea și șifonierul de aglomerarea unor haine pe care nu le porți. Ai satisfacția că poți contribui la bucuria unor persoane mai puțin norocoase.

Sfaturi pentru o garderobă în tendințe

1. organizează mereu garderoba în haine care nu mai pot fi folosite sau reinventate (acestea pot merge direct la coșul de gunoi), haine care pot fi donate sau vândute, haine care pot fi oferite cadou și haine care pot fi duse la centre de reciclare (sunt firme care reciclează hainele sau au campanii de buy-back). 

2. reinventează hainele vechi, dându-le un strop de prospețime prin modificări pe care le poți face chiar tu, din confortul propriei case.

3. reînnoiește garderoba cu haine în tendințe, la un preț avantajos. Vei găsi multe haine second hand care au o calitate superioară celor noi și un raport preț-calitate de câteva ori mai mare. Pune accent pe calitatea materialului, pe culorile vibrante care să îți pună în valoare zâmbetul și privirea. 

4. promovează reciclarea și eliminarea risipei în domeniul vestimentar. Schimbarea mentalităților poate avea o contribuție însemnată la protejarea planetei și a viitorului copiilor noștri. 

Susțin diversitatea și unicitatea fiecărui individ. Atunci când ne vom învăța copiii să accepte ceea ce este diferit și să nu mai pună un preț atât de mare pe aparențe, pe bani și etichete, vom avea speranța unui viitor mai bun, în care lucruri aparent simple, ca achiziția hainelor second hand, să fie încurajate și să fie privite ca un simbol al respectului pentru mediu și pentru oameni. 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

Casă nouă și visuri noi

La împlinirea vârstei de 30 de ani, am primit un teren pe care să îmi construiesc o casă așa cum am visat întotdeauna. Nu suport birocrația și numai când mă uit pe Internet câte formalități există pentru a construi o casă mă ia cu dureri de cap. Bine că există firme specializate, unde arhitecții proiectanți pot să te ajute, oferind consultanta avize. După o documentare laborioasă, am decis să colaborez cu AIA Proiect pentru a fi sigur că voi avea cel mai bun proiect de casa.

Am stabilit o întâlnire cu specialiștii AIA. Mi-a plăcut foarte mult modul lor de abordare. Părea că vorbesc cu niște amici la o cafea. Mi-au pus o mulțime de întrebări despre casă, așa cum mi-o imaginez eu, ce așteptări am de la ea, ce funcționalitate vreau să aibă fiecare spațiu din casă. Au creionat o schiță a imaginii prezentate de mine, pentru a fi siguri că plecăm de la aceeași idee. 

Mi-au explicat pașii necesari pentru ca o idee să devină o casă, de la proiect până la obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor. Recunosc că e o mare ușurare să știi că există oameni specializați pe astfel de lucruri, deoarece este foarte greu să ții pasul cu tot ceea ce îți trebuie. Sincer, am uitat multe dintre lucrurile pe care mi le-au explicat. Nu e de mirare că sunt scriitor și nu arhitect. 

Din momentul în care mi-am pus încrederea în acești oameni, parcă mi s-a luat o piatră de pe inimă. M-am simțit mai relaxat și cu o poftă nebună de a-mi termina romanul despre care toată lumea mă întreabă în ultima vreme. Mi-am propus să îmi termin cartea în paralel cu realizarea casei, iar lansarea să aibă loc în momentul inaugurării casei. 

Un vis măreț, dar un vis realizabil. Nu aveam motive să spun că nu am timp sau că sunt stresat cu toată birocrația legată de casă, deoarece niște oameni mai pregătiți și experimentați preluaseră aceste probleme. Am câștigat timp și energie pe care le-am investit în ceva important. Avusesem un blocaj de câțiva ani, dar energia creatoare părea să revină. 

Mi-a plăcut foarte mult că specialiștii AIA îmi ofereau informații detaliate cu privire la etapa în care se aflau: realizare proiect, obținere avize, certificate. În același timp, mă întrebau cum stau cu romanul. Lucrurile avansau de ambele părți și fiecare făcea lucrurile pe care știa să le facă cel mai bine. Într-un fel, și eu eram arhitectul universului din romanul meu, cream destine și povești și încercam să creez o experiență plăcută pentru cititorul meu, așa cum și proiectanții AIA se asiguraseră că îmi înțeleg dorințele legate de casa visurilor mele. Uneori credem că știm ce vrem, alteori realizăm că nu știm, iar un bun specialist pune întrebările potrivite, pentru a se asigura că se clarifică acest aspect. 

Într-o seară, m-am întâlnit cu un prieten care încerca să facă de unul singur anumite lucruri și de câte ori îl vedeam îmi povestea câte formalități sunt, câtă birocrație, legi care se schimbă, că se duce dintr-o parte în alta. Îl priveam cum se stresează și nu înțelegeam de ce nu externalizează aceste sarcini. Mi-a răspuns că vrea să economisească niște bani, dar, tot el a răspuns apoi că a cheltuit mult mai mult, a pierdut timp, bani, energie, s-a consumat nervos și i-a mai stresat și pe cei din jur. Nu a mai avut timp de alte lucruri, de pasiunile sale sau de familie și mai tot timpul era încruntat. I-am spus de AIA Proiect și cât de satisfăcut eram eu de modul în care mă trataseră, de informările periodice și profesionalismul de care dădeau dovadă. Ei au experiență și știu mai bine unde să se ducă, ce legi s-au mai schimbat, au mai multe proiecte de casă tip sau pot oferi și unele personalizate. 

I-am spus că sunt mai relaxat ca niciodată, mai liniștit, că îmi voi lansa romanul în curând, iar locul unde va fi lansată este chiar casa mea, care nu mai are mult până la finalizare. S-a bucurat pentru mine și mi-a mulțumit pentru recomandare. 

***

Era ziua lansării romanului meu, intitulat Casa din vis. Era o coincidență plăcută la care nu mă așteptasem nici eu. Mă aflam într-o casă așa cum am visat de copil să am, așteptându-mi cu nerăbdare invitații. În camera de zi, avea loc lansarea și sesiunea de autografe. Curtea cu pomi înfloriți și flori ce îmi inundau simțurile primea zecile de invitați. L-am zărit în mulțime chiar pe arhitectul de la AIA, cu care devenisem prieten. I-am oferit un autograf și el mi-a zâmbit: Am auzit că personajul central din cartea dumneavoastră este un arhitect și acest lucru m-a intrigat. În plus, întotdeauna am admirat scriitorii și cred că, într-un fel, sunt și ei un fel de arhitecți. M-a surprins să aud aceeași comparație la care mă gândisem și eu cu ceva vreme în urmă. 

Lansarea a fost un succes, ca de altfel și inaugurarea casei. Oamenii au fost încântați de arhitectura casei și de atenția la detalii și m-au întrebat dacă descriu această casă în roman. Le-am spus că da, deși momentul în care am descris-o este cu mult înaintea construirii efective a casei. Casa din vis este și casa actuală, în care locuiesc fericit alături de cele două fetițe ale mele și de soția pe care am întâlnit-o în ziua lansării. Era jurnalistă și venise să îmi ia un interviu. 

*** 

Mă trezesc devreme și ies pe balcon să îmi beau cafeaua aromată. Închid ochii, las soarele să îmi gâdile chipul și mulțumesc pentru ceea ce am. Sunt recunoscător pentru toate bucuriile trăite în această casă, pentru că sunt AICI și ACUM. 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

Pierduți în noapte

Am auzit cu toții îndemnul de a nu mai aduna lucruri, ci de a strânge amintiri și a trăi experiențe. Lucrurile trec, dar amintirile rămân și, uneori, devin chiar mai colorate și mai intense în mințile și sufletele noastre. 

Una dintre cele mai drăguțe aventuri prin care am trecut este participarea la premiile MTV European Music Awards 2015 în Milano, în calitate de VIP guest. A fost ceva neprevăzut deoarece am câștigat acest premiu, după ce o altă doamnă îl refuzase. Ni se asigura transportul dus-intors cu avionul, din București, cazare pentru o noapte la hotelul de 4 stele, Starhotels Ritz, acces la pre-party pentru VIP și două invitații la MTV EMA în fața scenei. 

Deși am petrecut doar o noapte în Milano și a fost totul foarte alert, neavând timp de altceva, deși am schimbat aproximativ 15 mijloace de transport dus-intors (taxiuri, trenuri, metrouri, autobuze, avion) pentru a ajunge acolo și a reveni înapoi la Craiova, a fost totul intens și extraordinar. E una dintre cele mai frumoase povești trăite într-o vacanță, m-am simțit chiar ca un VIP, așa cum ne promiseseră organizatorii MTV. 

Prima aventură a fost să ajungem la aeroport cu taxiul, în dimineața zilei de 25 octombrie, când s-a dat ceasul în urmă. Nu puteam să chem taxiul cu o seară înainte din acest motiv, iar eu nefiind din capitală, nu știam altă soluție. În cele din urmă, am ajuns cu bine. La hotel, ne-au așteptat reprezentanții MTV cu brățările personalizate pentru accesul la pre-party. Am plecat cu toții, deoarece eram din toată lumea acolo, către Mediolanum Forum Assago, unde avea loc evenimentul. La petrecere, mi-am făcut un tatuaj temporar pe mână și am primit și niște cadouri, după care am fost lăsați să socializăm, să dansăm și să ne delectăm papilele gustative cu bunătățurile pregătite special pentru noi.  

Sursa: poză personală

După câteva ore de petrecere, ne-am îndreptat către locul unde aveau loc premiile, am fost controlați în genți de cei de la securitate, după care am pornit câte doi prin labirintul imens până la intrare. M-a amuzat foarte mult labirintul deoarece părea că nu se mai termină (când am intrat noi, ca VIP, toți ceilalți intraseră, iar gardul în formă de labirint fusese creat pentru fluidizarea cozilor, numai că noi nu eram chiar atât de mulți). În cele din urmă, am ajuns în fața scenei, la câțiva metri de gazdele evenimentului, Ruby Rose și Ed Sheeran, dar și de Justin Bieber, Ellie Goulding (care ne-a făcut cu mâna din diamantul uriaș din care a cântat), Pharrell Williams, Andrea Bocelli, James Bay. Un premiu a fost înmânat chiar de tenismenul Djokovic. 

Tatuajul temporar :)

Spre miezul nopții, evenimentul s-a încheiat, iar organizatorii au decis să nu mai asigure transport înapoi la hotel, în ideea că petrecăreți cum sunt tinerii, am vrea să stăm mai mult în oraș. Acest forum era la marginea orașului, destul de departe. Deoarece îmi pregătisem informațiile necesare, ne-am îndreptat către metrou, numai că acolo trebuia să specificăm pentru câte zone este biletul. Fiind târziu și cozi mari la bilete, fiecare a tastat la aparat o altă zonă. De călătorit, poți călători dacă nu vine nimeni, dar la ieșire, ți se deschide ușa după ce scanezi biletul. Foarte mulți tineri am avut probleme pentru că alesesem zona greșit, iar ușile nu se deschideau. Până la urmă, agenții de pază au văzut că suntem amețiți și străini (erau niște fete din Germania în fața noastră) și ne-au dat drumul la toți. Drăguț din partea lor. Ajunși la suprafață, eram și mai pierduți. Era trecut de miezul nopții și nu mai știam în ce direcție e hotelul pe care îl văzuserăm foarte puțin înainte să plecăm la eveniment. 

Poate vă întrebați dacă nu aveam cumva GPS sau telefoane să ne orientăm. Aveam doar că, luați de febra momentului, descărcasem bateria filmându-l pe Sheeran și pe Pharrell... Vestea bună era că îmi luasem și bateria externă pentru aceste urgențe. Vestea proastă: telefonul descărcat refuza să se aprindă atât de repede. A durat câteva minute, în care ne temeam să nu atragem atenția asupra noastră, în timp ce stăteam în mijlocul drumului, în plină noapte, holbându-ne la telefon și rugându-ne de zeul telefoanelor coreene să îi dea putere Samsung-ului meu să revină la viață. 

În cele din urmă, rugile ne-au fost ascultate și am ajuns la hotel, frânți de oboseală. Dimineața, mic-dejun și fuga cu trenul spre aeroport. Am petrecut mai multe ore pe drum decât propriu-zis în Milano, dar acum, când îmi amintesc, mi se pare foarte incitant, mai ales că nu sunt prea aventurieră. Atunci am fost băgată în priză și nu am savurat fiecare moment, dar acum, chiar și după trei ani, îmi amintesc cu plăcere. 

Pe lângă experiența propriu-zisă, am întâlnit oameni drăguți (organizatoarea din Ungaria a fost foarte prietenoasă, la fel și domnii de la metrou). În plus, a fost prima oară când am stat la un hotel de 4 stele, unde m-am simțit ca un VIP pe perioada acestor ore magice. 

La final, vă prezint momentul de încheiere al MTV EMA 2015, în care Pharrell ne-a gâdilat urechile cu melodia Freedom. 

Provocări din iubire

Fiind blogger de călătorii și fiind mereu plecat, mă așteptam ca de ziua mea, să îmi petrec timpul un pic mai liniștit, dar, prietena mea îmi pregătise o surpriză. A luat bilete pentru trei regiuni diferite pe parcursul lunii. Nu e nimic spectaculos până acum, dacă nu luăm în calcul năstrușnicia pe care a făcut-o. Mi-a spus să îmi fac bagajul și voi afla destinația la aeroport. 

Știu de ce a luat această decizie. Fiind un pic obsedat de control și făcându-mi tot felul de liste înainte să plec undeva, s-a gândit să mă ia prin surprindere. Oricum, citind foarte multe articole și reviste în domeniu, credeam și speram să îmi aduc aminte tot ceea ce este important. 

Ajuns la aeroport, am aflat că prima destinație era regiunea Umbria din Italia, o alegere foarte plăcută pentru iubitorii de natură și arhitectură. Ajuns în avion, cu greu m-a putut opri în timp ce îi prezentam obiectivele turistice și delicioasele mâncăruri cu care ne vom delecta acolo. 

Umbria - Top 3 obiective de vizitat

1. Vineria del Carmine. Plasată între dealurile Umbriei, te poți delecta cu un vin bun, regiunea fiind renumită pentru vinurile și trufele sale. Gazdele te întâmpină cu povești despre cum se face vinul, în timp ce simți cum aerul rarefiat îți inundă simțurile, iar vântul dulce se joacă în buclele rebele ale iubitei...

Deoarece ador natura, prefer să evit obiectivele turistice foarte aglomerate, între patru pereți, unde ești înconjurat de turiși și aparate de fotografiat. În plus, nu ne-am luat aparatul foto, din dorința de a trăi Prezentul, acel AICI și ACUM, de care mulți uităm. 

2. Farmecul Umbriei se împletește foarte bine cu vinul și ciocolata. Dacă vizita la Vineria del Carmine mi-a încântat mie papilele, am ales ca al doilea obiectiv o vizită la Perugina Chocolate Factory, unde îi poți vedea pe cofetari în mijlocul acțiunii și, de asemenea, vizita muzeul. 

3. Dacă ar trebui să aleg un singur obiectiv, aș vizita neapărat Orvieto Sotterranea, niște tuneluri sub oraș, care au servit drept adăpost împotriva atacurilor cu bombe din al doilea război mondial. 

Umbria în câteva cuvinte: natură, vin și trufe, departe de zgomot, doar eu și tu... 

După ce ne-am întors din Umbria, sora mai liniștită a Toscanei, prietena mea pregătea deja o nouă destinație cu ajutorul unor circuite Christian Tour. La aeroport, am aflat că era vorba de circuitul Iordania Experience. 

Iordania - 3 obiective de vizitat

1. Unul dintre mai importante obiective este vizita faimoasei așezări Petra, care este obiectiv protejat UNESCO. Este foarte aproape de orașul Valea lui Moise (Wadi Musa). Dacă ați văzut Indiana Jones și ultima cruciadă, acesta a fost filmat între zidurile vechiului oraș Petra. 

2. Deșertul Wadi Araba te uimește prin culorile sale vibrante, prin peisajul sălbatic și atât de frumos. Te simți vulnerabil în fața unor ținuturi atât de grandioase, care îndeamnă la meditație. 

3. Amman, capitala Iordaniei, unul dintre cele mai vechi orașe locuite din lume, unde poți trece de la vizitarea unor obiective turistice cu mare încărcătură istorică la relaxantul shopping în Gold Souq (și îi poți face cadou prietenei o bijuterie sau un inel de logodnă). 

Ca delicatese, trebuie să încercați câteva specialități locale, precum: falafel și hummus făcute din năut, dar și manakish, un fel de pizza arabă. 

După Umbria și Iordania, eram curios care este următoarea destinație. La aeroport, am aflat că este Japonia, țara pe care mi-am dorit întotdeauna să o vizitez. În momentul acela, mi-am luat prietena în brațe și am cerut-o în căsătorie, oferindu-i minunatul inel cumpărat în mare secret din Amman.

Japonia - 3 obiective de vizitat

1. Vechea capitală imperială a Japoniei - Kyoto, care te atrage cu fiecare templu. Secretarul american Stimson a șters Kyoto de pe lista orașelor bombardate în al doilea război mondial, deoarece aici și-a petrecut luna de miere. Sunt îndrăgostit de Kyoto, de zonele mai puțin cunoscute și de bucătăria tradițională care folosește ingrediente specifice naturii fiecărui anotimp. Kyoto este renumit și pentru cireșii care te îmbie cu mireasma lor. Unele restaurante creează meniuri speciale, în care integrează florile de cireș. Recomand o cină specifică, savurată într-un restaurant cu fața spre acești cireși minunați. Maruyama Park este cunoscut pentru aceste petreceri legate de înflorirea cireșilor. Mi se pare aproape un ritual, care te reîntoarce la esența propriei ființe. 

2. Nagasaki și Hiroshima, două orașe distruse de bombe în 1945. Este interesant să vezi cum arată astăzi și să stai de vorbă cu localnicii, în special cu cei care au prins acele vremuri. Este o lecție dură de istorie, pe care nu trebuie să o uităm și e important să învățăm ceva din ea. 

3. Orice festival din Japonia te va atrage prin culoare, tradiții, oameni uniți, familii cu zâmbetul pe chip, legende și spiritualitate. 

Japonia pentru mine poate fi rezumată într-un singur cuvânt: magie! Mă simt atras într-un mod inexplicabil de aceste locuri, de modul în care interacționează oamenii, mă simt ca și cum m-aș fi născut acolo. De când eram mic, o băteam pe mama la cap să îmi cumpere literatură asiatică. 

Cel mai bun lucru pe care îl puteți face cu banii este să cumpărați experiențe și amintiri, deoarece lucrurile materiale se pierd. Amintirile, emoțiile, poveștile, prietenii vor ocupa mereu un loc aparte în sufletul nostru. 

***Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018