În sfârșit, am obținut bursa post doctorală la Milano. Desigur, acum începe stresul: bagaje, liste, documentare, să nu uit ceva. Îmi place să controlez totul, dacă aș încerca mai mult, cred că aș putea schimba și starea vremii. :)
Primul lucru la care mă gândesc este să îmi iau încălțăminte sport. Ca de obicei, mă decid greu, așa că îmi pierd ziua oscilând între adidași damă, teniși, sneakers sau o pereche Converse.
Îmi aleg perechea Converse în culoarea mea preferată și apoi încep să visez la minunatul oraș italian și la povestea tenișilor colindând pe străduțe străine, în căutarea aventurii.
.............
A trecut timpul și suntem deja în Italia. Capitala modei ne așteaptă. Doar că fătuca asta e prea visătoare și se plimbă alene, admirând absolut orice, oprindu-se din cinci în cinci minute să facă poze. Încerc să respir și să mă calmez, până nu fac un atac de panică și o să încep să o deranjez și eu. Am poftă să alerg sau să merg mai vioi. Prima zi se încheie rapid, deoarece fata e obosită. Ajungem la hotel, unde mă abandonează rapid pentru niște papuci albi călduroși, care îmi râd în față, fără nicio rușine.
Sunt bosumflată, dar oboseala zilei mă cuprinde și pe mine și adorm destul de repede. A doua zi, o nouă zi! Mă trezesc cu speranța că voi alerga într-un parc milanez ... Fata pare odihnită, așa că aștept cu nerăbdare să văd ce aventuri ne rezervă ziua.
Ajungem în Parcul Sempione, care îmi amintește nespus de mult de Parcul Romanescu din Craiova, unde am fost prima oară cu această fătucă. Nu am stare, vreau să zburd pe aleile parcului, foarte mulți oameni de diferite vârste aleargă și respiră aer curat. Ce senzație! Ce vis!
Dar visurile mele se spulberă rapid, când Mia (da, Mia este fătuca stresantă) se așează pe iarbă și începe să citească Urzeala tronurilor. Nu, nu a luat și ea un ziar pe care să îl răsfoiască, a luat ditamai cartea, care este parte a unei ditamai saga. Mă gândesc că nervii mei se vor transforma în cuvinte și mă va auzi, dar nu, își pune și căștile în urechi. Singura mea dorință ar fi să mă fac mică, mică de tot și să o doară picioarele, dar nu reușesc, a luat mărimea perfectă.
În timp ce ea stă neclintită și nu bagă pe nimeni în seamă, văd o pereche de pantofi sport masculini, care se așează lângă mine. Cine știe, și el o avea un stăpân care citește. Îmi arunc un ochi plictisit la tânăr și văd că el încearcă să o citească pe ea, cel puțin așa pare, pentru că se uită fix la ea, dar ea, cu nasul în carte și căștile în urechi, nu vede și nu aude nimic.
Ciudați oameni! Încerc să fac conversație cu noul venit și îi spun nonșalantă: Eu sunt domnișoara Converse! la care mi se răspunde pe un ton plin de el: Eu sunt dl. Reebok, dar aș prefera liniștea.
Asta-i bună, câtă aroganță! îmi spun în sinea mea și îl las în pace. Orele trec, fata citește, bărbatul citește cerul, nesuferitul Reebok doarme, iar eu fierb de supărare, dar nu se vede, pentru că sunt roșie, așa că toată lumea mă ignoră. Adorm, dar mă trezește un schimb de replici acide: se pare că Mia și Robert (tipul care s-a plictisit de citit orice în afară de o carte) se ceartă pe ceva. Mă trezesc de-a binelea și îmi dau seama că bărbatul a făcut o glumă tendențioasă, sugerând că ar trebui să alerge în parc și să citească la hotel. Săracul! Nu o cunoștea pe Mia .... atât i-a trebuit! Fătuca mea a început să îi strige că o hărțuiește ... Reebok râdea cu zâmbetul lui arogant, dar seducător ...
Robert se ridică supărat și pleacă, luându-l și pe Reebok. Mă întristez, pentru că îmi pare rău că au plecat și mă simt ca bărbatul care nu dorise decât să înceapă o conversație prietenească ... Rezultatul a fost că toată lumea era indispusă, mai puțin Reebok, pentru că încă îi pot auzi râsul strident.
Mia se ridică supărată și începe iar să viseze ... Nu știu la ce visează, nu spune nimic, nu mai face poze, doar oftează din când în când ... Oftez și eu, visez și eu ... mi-e dor de Reebok, de-abia l-am cunoscut, e arogant și nesuferit, dar nu mă pot opri.
A doua zi, la universitate, Mia se îmbracă tot sport, ceea ce mă face să mă simt prost, pentru că aș fi preferat să rămân la hotel, să dorm, fără să îmi pese de glumele papucilor albi.
E tot cu capul în nori, nu se uită pe unde merge și mă rog la zeul tenișilor să nu lovească pe cineva. Închid ochii de teamă și aud o lovitură puternică, inclusiv niște cuvinte colorate și ... vocea lui Reebok: Tu și fătuca ta ar trebui să vă uitați pe unde mergeți!
Realizez că Mia s-a ciocnit de Robert, căruia i-au căzut toate cărțile din brațe și care este mai sobru decât ieri, cu excepția lui Reebok. Mia încearcă să dea vina pe el, ridică tonul, dar debitul ei verbal este încheiat de profesorul în vârstă, care se apropie de noi. După un schimb de replici între ei, înțeleg că profesorul Luca este coordonatorul Miei, dar pentru că el nu știe engleza, l-a rugat pe unul dintre asistenții lui să intermedieze stagiul post-doctoral. Se pare că despre Robert este vorba ... văd obrajii Miei devenind roșii ca mine, glasul ei bâiguie niște scuze ... profesorul pleacă, motivând o ședință urgentă ... iar Robert și Mia stau unul în fața celuilalt ... eu și Reebok așteptăm stânjeniți de tăcere ...
Reebok oprește, brusc, tăcerea dintre noi: Știi, aș vrea să îmi cer scuze pentru atitudinea mea, sunt un pic mai temperamental, dar cred că m-am îndrăgostit la prima vedere :)
Zâmbetul lui nu mă păcălește, îmi dau seama că vrea să mă cucerească, dar mă las purtată de aceste sentimente noi.
***
În timp ce Reebok o privește, cu adevărat amorezat, pe Converse, Robert încearcă să o liniștească pe Mia, care nu se mai oprește din cerut scuze.
În fiecare weekend, se întâlneau toți patru în Parcul Sempione, pentru a alerga și a citi ...
A venit și ziua plecării, stagiul Miei se terminase, Reebok o ceruse pe Converse în căsătorie, dar știau amândoi că numai Mia și Robert puteau să le decidă soarta. La aeroport, urmau să se despartă definitiv.
Ceea ce nu știau, însă, pentru că fuseseră prea absorbiți de propriile lor sentimente, era că Mia și Robert se îndrăgostiseră, chiar dacă niciunul nu deschisese acest subiect.
Reebok și Converse se înseninează, când îl aud pe Robert spunându-i Miei: Pot să vin de Crăciun la Craiova? Vreau să mă conving că Parcul Romanescu seamănă cu Sempione :)
Mia îl sărută apăsat pe buze și fuge, spunându-i că pierde avionul dacă mai întârzie. Converse nu mai vrea să fugă, ar vrea să stea pe loc, ca în prima zi la Milano ... îi e dor de Reebok, care se aude în depărtare, șoptind ceva din două cuvinte ...
Articol scris pentru SuperBlog 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ti-a placut? Spune-mi! Imi vei face ziua mai buna.
Nu ti-a placut? Spune-mi! Poate voi imbunatati ceva.
Multumesc! Zambeste! Astazi e o zi frumoasa! :)