A dispărut Toamna...

Toamna fusese întotdeauna mai matură decât suratele ei, Primăvara, Vara sau Iarna. Primăvara era ca un copil zglobiu, Vara mereu pusă pe șotii și petreceri estivale, iar Iarna adora să lenevească în fața unui șemineu, așteptând să ningă și să vină Moș Crăciun. Toamna era cea mai serioasă dintre toate, își făcea mereu datoria. În plus, toată lumea spunea cu tristețe în glas: a trecut Vara, vine Toamna! 

Toamna se săturase de toți oamenii plângăcioși și se hotărâse să își ia o vacanță, măcar vreo câteva săptămâni. Voia să lenevească, dar și să se distreze. Ce nu știa ea, însă, era că cineva o urmărea. Crezuse că își luase precauții, îmbrăcându-se cât mai colorat, ceea ce nu îi stătea înfire deloc. 

În prima zi, își luă laptopul și merse la cafeneaua ei preferată. Voia să își deschidă un blog și să înceapă să filosofeze despre viață, în timp ce își etala noile achiziții de la Answear, de unde își comandase câteva ținute. Vara nu are decât să se oftice. 

Și, într-adevăr, Vara o urmărea pe sora ei, dorind să vadă ce face aceasta de nu s-a prezentat la Departamentul Anotimpurilor. Își schimbase adresa, nu mai răspundea la telefon, dar reușise să îi dea de urmă. La început, îi venise greu să creadă că fata cu paltonul de damă elegant este chiar Toamna. Și ghetele acelea cu tocuri pe care Toamna nu le-ar fi purtat niciodată… Vara era supărată că trebuia să mai aștepte plecarea în concediu, dar ceva din ea se bucura că Toamna ieșise din carapacea ei tristă, încercând să își arate personalitatea sau să dezvolte o nouă personalitate, una mai incitantă și plină de surprize.  

În timp ce Vara se întreba cum să procedeze mai departe, Toamna se făcuse comodă la o masă din spatele cafenelei, unde își savura cafeaua aromată. Își deschisese laptopul și începuse deja să scrie primul articol pe blog – Paltoane de damă și ghete de piele pentru o ținută atrăgătoare. Părul roșcat îi cădea seducător pe spate, îmbinându-se cu moliciunea paltonului roșu, întins pe spătarul scaunului. Gâtul ei alb contrasta cu puloverul Hogwarts, confecționat din tricot neted. 

Dorise o zi în care să facă ce vrea, să îmbrace un roșu seducător, atrâgând privirile clienților din cafenea sau ale trecătorilor de pe stradă. Știa că nu poate să facă asta mai mult de o zi. Dorise să le arate tuturor, inclusive suratelor ei că are personalitate și poate să mai întîrzie și ea, dacă vrea. Fusese mereu sobră și punctuală la întâlnirile departamentului. Se îmbrăcase doar în haine gri, negre și maro, care nu îi puneau în valoare frumusețea și sensibilitatea. Asta până când a primit un newsletter de la Answear cu noile colecții și i-au sărit în ochi toate aceste geci și paltoane viu colorate. Cine spune că nu poate fi o Toamnă elegantă și seducătoare? 

Își scrise articolul și păși afară, în bătaia razelor sorelui de Vară. Nu o zări pe sora ei, care o urmărea de la terasa de peste stradă. Începu să meargă în pași de dans, zglobie ca Primăvara și nebunatică precum Vara. Își îmbrățișă trupul cu ambele brațe și închise ochii, lăsînd lâna moale și confortabilă a paltonului din colecția Medicine să îi inducă o stare de bine și de căldură. Apoi deschise ochii și începu să își admire râzând ghetele cu toc, ce îi puneau în valoare gleznele subțiri. Se simțea atrăgătoare și puternică.  

Chemă un taxi și îi spuse destinația: La Departamentul Anotimpurilor, vă rog!

Articolul este scris pentru SuperBog 2017 

Reebok îndrăgostit de Converse

În sfârșit, am obținut bursa post doctorală la Milano. Desigur, acum începe stresul: bagaje, liste, documentare, să nu uit ceva. Îmi place să controlez totul, dacă aș încerca mai mult, cred că aș putea schimba și starea vremii. :)

Primul lucru la care mă gândesc este să îmi iau încălțăminte sport. Ca de obicei, mă decid greu, așa că îmi pierd ziua oscilând între adidași damă, teniși, sneakers sau o pereche Converse. 

Îmi aleg perechea Converse în culoarea mea preferată și apoi încep să visez la minunatul oraș italian și la povestea tenișilor colindând pe străduțe străine, în căutarea aventurii. 

 .............

A trecut timpul și suntem deja în Italia. Capitala modei ne așteaptă. Doar că fătuca asta e prea visătoare și se plimbă alene, admirând absolut orice, oprindu-se din cinci în cinci minute să facă poze.  Încerc să respir și să mă calmez, până nu fac un atac de panică și o să încep să o deranjez și eu. Am poftă să alerg sau să merg mai vioi. Prima zi se încheie rapid, deoarece fata e obosită. Ajungem la hotel, unde mă abandonează rapid pentru niște papuci albi călduroși, care îmi râd în față, fără nicio rușine. 

Sunt bosumflată, dar oboseala zilei mă cuprinde și pe mine și adorm destul de repede. A doua zi, o nouă zi! Mă trezesc cu speranța că voi alerga într-un parc milanez ... Fata pare odihnită, așa că aștept cu nerăbdare să văd ce aventuri ne rezervă ziua. 

Ajungem în Parcul Sempione, care îmi amintește nespus de mult de Parcul Romanescu din Craiova, unde am fost prima oară cu această fătucă. Nu am stare, vreau să zburd pe aleile parcului, foarte mulți oameni de diferite vârste aleargă și respiră aer curat. Ce senzație! Ce vis!

Dar visurile mele se spulberă rapid, când Mia (da, Mia este fătuca stresantă) se așează pe iarbă și începe să citească Urzeala tronurilor. Nu, nu a luat și ea un ziar pe care să îl răsfoiască, a luat ditamai cartea, care este parte a unei ditamai saga. Mă gândesc că nervii mei se vor transforma în cuvinte și mă va auzi, dar nu, își pune și căștile în urechi. Singura mea dorință ar fi să mă fac mică, mică de tot și să o doară picioarele, dar nu reușesc, a luat mărimea perfectă. 

În timp ce ea stă neclintită și nu bagă pe nimeni în seamă, văd o pereche de pantofi sport masculini, care se așează lângă mine. Cine știe, și el o avea un stăpân care citește. Îmi arunc un ochi plictisit la tânăr și văd că el încearcă să o citească pe ea, cel puțin așa pare, pentru că se uită fix la ea, dar ea, cu nasul în carte și căștile în urechi, nu vede și nu aude nimic. 

Ciudați oameni! Încerc să fac conversație cu noul venit și îi spun nonșalantă: Eu sunt domnișoara Converse! la care mi se răspunde pe un ton plin de el: Eu sunt dl. Reebok, dar aș prefera liniștea. 

Asta-i bună, câtă aroganță! îmi spun în sinea mea și îl las în pace. Orele trec, fata citește, bărbatul citește cerul, nesuferitul Reebok doarme, iar eu fierb de supărare, dar nu se vede, pentru că sunt roșie, așa că toată lumea mă ignoră. Adorm, dar mă trezește un schimb de replici acide: se pare că Mia și Robert (tipul care s-a plictisit de citit orice în afară de o carte) se ceartă pe ceva. Mă trezesc de-a binelea și îmi dau seama că bărbatul a făcut o glumă tendențioasă, sugerând că ar trebui să alerge în parc și să citească la hotel. Săracul! Nu o cunoștea pe Mia .... atât i-a trebuit! Fătuca mea a început să îi strige că o hărțuiește ... Reebok râdea cu zâmbetul lui arogant, dar seducător ... 

Robert se ridică supărat și pleacă, luându-l și pe Reebok. Mă întristez, pentru că îmi pare rău că au plecat și mă simt ca bărbatul care nu dorise decât să înceapă o conversație prietenească ... Rezultatul a fost că toată lumea era indispusă, mai puțin Reebok, pentru că încă îi pot auzi râsul strident. 

Mia se ridică supărată și începe iar să viseze ... Nu știu la ce visează, nu spune nimic, nu mai face poze, doar oftează din când în când ... Oftez și eu, visez și eu ... mi-e dor de Reebok, de-abia l-am cunoscut, e arogant și nesuferit, dar nu mă pot opri. 

A doua zi, la universitate, Mia se îmbracă tot sport, ceea ce mă face să mă simt prost, pentru că aș fi preferat să rămân la hotel, să dorm, fără să îmi pese de glumele papucilor albi. 

E tot cu capul în nori, nu se uită pe unde merge și mă rog la zeul tenișilor să nu lovească pe cineva. Închid ochii de teamă și aud o lovitură puternică, inclusiv niște cuvinte colorate și ... vocea lui Reebok: Tu și fătuca ta ar trebui să vă uitați pe unde mergeți!

Realizez că Mia s-a ciocnit de Robert, căruia i-au căzut toate cărțile din brațe și care este mai sobru decât ieri, cu excepția lui Reebok. Mia încearcă să dea vina pe el, ridică tonul, dar debitul ei verbal este încheiat de profesorul în vârstă, care se apropie de noi. După un schimb de replici între ei, înțeleg că profesorul Luca este coordonatorul Miei, dar pentru că el nu știe engleza, l-a rugat pe unul dintre asistenții lui să intermedieze stagiul post-doctoral. Se pare că despre Robert este vorba ... văd obrajii Miei devenind roșii ca mine, glasul ei bâiguie niște scuze ... profesorul pleacă, motivând o ședință urgentă ... iar Robert și Mia stau unul în fața celuilalt ... eu și Reebok așteptăm stânjeniți de tăcere ...

Reebok oprește, brusc, tăcerea dintre noi: Știi, aș vrea să îmi cer scuze pentru atitudinea mea, sunt un pic mai temperamental, dar cred că m-am îndrăgostit la prima vedere :) 

Zâmbetul lui nu mă păcălește, îmi dau seama că vrea să mă cucerească, dar mă las purtată de aceste sentimente noi. 

***

În timp ce Reebok o privește, cu adevărat amorezat, pe Converse, Robert încearcă să o liniștească pe Mia, care nu se mai oprește din cerut scuze. 

În fiecare weekend, se întâlneau toți patru în Parcul Sempione, pentru a alerga și a citi ... 

A venit și ziua plecării, stagiul Miei se terminase, Reebok o ceruse pe Converse în căsătorie, dar știau amândoi că numai Mia și Robert puteau să le decidă soarta. La aeroport, urmau să se despartă definitiv. 

Ceea ce nu știau, însă, pentru că fuseseră prea absorbiți de propriile lor sentimente, era că Mia și Robert se îndrăgostiseră, chiar dacă niciunul nu deschisese acest subiect. 

Reebok și Converse se înseninează, când îl aud pe Robert spunându-i Miei: Pot să vin de Crăciun la Craiova? Vreau să mă conving că Parcul Romanescu seamănă cu Sempione :)

Mia îl sărută apăsat pe buze și fuge, spunându-i că pierde avionul dacă mai întârzie. Converse nu mai vrea să fugă, ar vrea să stea pe loc, ca în prima zi la Milano ... îi e dor de Reebok, care se aude în depărtare, șoptind ceva din două cuvinte ... 

Articol scris pentru SuperBlog 2016

Albastru magnetic într-o intersecție

M-am trezit cu o durere de cap îngrozitoare.... împlinesc 37 de ani și tot ce vreau e puțină liniște, doar eu cu mine. Dușul rece și cafeaua fierbinte sunt tot ce îmi doresc la orele acestei dimineți târzii. Oglinda se zgâiește trist la mine și îmi arată un chip palid, un păr răsfirat în șuvițe pe fruntea-mi ce ascunde o cicatrice și o mare iubire.

Aud un bătut strident în ușă și sunt tentat să nu răspund. Mi-am scos soneria din priză cu o speranță deșartă de a nu fi deranjat de ziua mea. Dar sunetul mi se propagă dureros prin creier și mă face să deschid mai repede decât aș fi vrut. E doamna de la poștă, îmi întinde obosită un plic și semnez de primire.

Numele de pe plic mă lovește mai tare decât pumnul unui boxer profesionist....e EA. Nu am mai vorbit deloc din ziua aceea și nu mă așteptam să aud de ea acum, de ziua mea, și în acest mod.... e o invitație la nuntă.... la nunta ei...Nici nu știam că e cu cineva, atât de repede.

Urăsc nunțile, în general...și ea știe asta....așa că nu îmi pot da seama dacă m-a invitat ca să nu vin sau pentru a mă răni, din indiferență, din răzbunare....Încercând să găsesc un motiv, simt cum capul îmi explodează de durere, simt durerea cum îmi cuprinde ochii, fruntea, inima, stomacul, mâinile care mototolesc involuntar invitația.

O nuntă...o mulțime de rochii scurte, pantofi cu toc, cămăși albe și pantofi de lac mi se perindă amețitor prin fața ochilor.... mă doare să privesc chipurile lor, pentru că nu vreau să îl văd pe al ei. Sunt ca un clișeu prost, un bărbat cu chip de băiat rebel, insuficient maturizat.

Cobor grăbit scările și mă îndrept spre cea mai aglomerată intersecție din zonă, unde știu că voi găsi un cerșetor care spală geamurile mașinilor. Mă cunosc toți, așa că mă salută politicos și puțin speriați de chipul meu traumatizat. Le spun pe scurt povestea și mă bazez pe intuiția lor de oameni simpli, pentru care viața se rezumă la lucruri simple. Îi admir pentru asta. Fără să ezite, o fată timidă, cu niște ochi albaștri magnetici, îmi spune că aș fi prost să nu merg. Zâmbesc la inocența ei și îi spun fără să gândesc, că voi merge dacă îmi va fi parteneră. Desigur că toți mă credeau puțin scrântit, dar acum sigur nu mai aveau vreo îndoială. Da-ul fetei mă tulbură mai mult decât buzele și ochii ei. 

Sursa: https://pixabay.com/static/uploads/photo/2016/09/21/15/22/blue-eyes-1684954_960_720.jpg

 ..........................

Mă trezesc și calendarul de pe perete îmi aduce aminte că astăzi este nunta. Regret impulsivitatea mea și aș vrea să dau timpul înapoi. Nu mă pricep deloc la ținute elegante, dar vreau să mă pierd în mulțimea de sacouri elegante, așa că vreau să rezonez cu ceilalți. Deschid laptopul și caut niște clipuri pe Youtube, care să mă ajute să găsesc ceva potrivit.

Bate cineva la ușă ... deschid și albastrul magnetic și roșul strident îmi schimbă modul în care funcționez. Vorbește repede, de-abia înțeleg ce vrea, îmi spune să iau bani și să mergem. Mă trage după ea, frenetic și nu știu dacă visez sau am o boală și îmi imaginez fata asta. Ajungem în magazine, alege haine pentru mine, pentru ea, vorbește cu vânzătoarea...deci, pesemne nu sunt nebun. Din hainele pe care le alege, înțeleg că preferă un stil chic, deloc clasic. Nu mi se potrivește, dar nu așa se spune? Să ieșim din zona de confort? O las să decidă pentru mine, părând că știe ce face și eu mă întreb cine e fata asta, pe care am văzut-o în intersecție spălând geamurile unei mașini?

Sursa mea de inspirație este o fată pe care o văd a doua oară în viața mea... mă simt lipsit de voință și asta îmi place.

...........

Sosim la restaurant ... Fata cu ochii de un albastru magnetic poartă o rochie roșie, care contrastează puternic cu albul trupului ei cald, iar eu nu știu în ce sunt îmbrăcat ... o văd doar pe ea și privirile întoarse care mă fac gelos, deși nu știu cum o cheamă și dacă o voi mai vedea vreodată. 

O invit la dans și mă pierd în sunetul muzicii lui Chris de Burgh și al pantofilor din jur ... nu văd chipuri, mă pierd în albastrul magnetic și în roșul buzelor ei, îmi simt inima cum bate puternic ... transpir ........ senzația de bine devine senzație de rău, capul îmi e prins între ghearele unei păsări de noapte, îmi deschid cu greu ochii și o aud ca prin vis. 

La mulți ani, iubire!!!

La radio e Lady in Red, iar lângă mine se cuibărește zgomotos o fată cu ochii de un albastru magnetic. 

***

Articol scris pentru Super Blog 2016