6 noiembrie 2016

Atingerea denimului

Era toamnă ... a spus că vrea să vorbim. A ales un loc public, un parc în care frunzele triste pendulau prin aer ... erau în derivă. Pe măsură ce îl auzeam, mă simțeam doar o frunză de toamnă. Vedeam că buzele lui roșii se mișcă trist, cămașa Levi's și blugii lui păreau să prindă viață, creierul meu nu percepea decât hainele lui și hainele mele ... nu voiam să plece, nu voiam să înțeleg ce spune. Fusese chemat de urgență în Afghanistan și nu puteam face nimic. Urma să plece în două zile. 
.....

Ultima noapte
Era 2 dimineața și tot ce mai puteam înțelege era că lacrimile sunt foarte sărate ... se grăbea, trebuia să treacă pe la el să își ia echipamentul. A făcut un duș, iar eu am profitat de moment să dau drumul la radio și să fumez una dintre țigările lui ... Lana Del Ray cântă Blue Jeans: Blue jeans, white shirt/ Walked into the room you know you made my eyes burn/ It was like, James Dean, for sure/ You're so fresh to death and sick as ca-cancer.



http://answear.ro
Am luat cămașa lui pe mine și tot ce mai simțeam era denim și lacrimi ... Am rămas blocată, nu am putut să mai spun nimic, să mai fac nimic, știam că voi regreta în curând și nu voi mai putea întoarce timpul. 

 M-a strâns în brațe și mi-a spus să nu îl aștept, dacă nu vine în șase luni. Am simțit că era mult mai grav și că îmi ascundea lucruri, pentru că asta era datoria lui. 
.......
La început, i-am purtat cămașa zilnic, dacă mă întreba cineva îi spuneam că e o cămașă boyfriend, asta pentru că nu voiam să le citesc mila în priviri. Timpul trecea, cămașa nu mai era chiar nouă, am transformat-o într-o vestă drăguță din denim, iar mânecile le-am folosit pentru a crea un portofel handmade și o husă pentru ebook reader-ul meu. 
Cămașa lui devenise parte din mine, era singurul lucru pe care îl aveam de la el, pentru că ura să facă poze sau să ne facem cadouri. Spunea mereu că oamenii sunt mai importanți decât lucrurile fizice. Amintirile noastre erau formate din experiențe trăite împreună, alergam prin ploaie, mergeam la cinematograf și vizionam 5-6 filme la rând, trăgeam la sorți unde să mergem în vacanță ... 

Nu știam ce se întâmplase, trecuseră trei ani deja și nicio veste de la el, poate că venise deja și mă uitase, poate ... Povestea noastră era secretă, așa că nu știam pe cine să întreb și îmi era și teamă ...
http://answear.ro/
În timp ce meditam la povestea noastră, primesc un apel ... un număr de Germania. Răspund și îi aud vocea pe un tom glumeț: Ce faci, puștoaico? Te mai gândești la mine?
Ca și în noaptea în care l-am văzut ultima oară, nu mai puteam să spun nimic. 
Îl aud din nou, de data asta mai serios: Ajung mâine. Poți să mă iei de la aeroport? îți trimit ora într-un sms. 


......
A doua zi eram la aeroport ... era o dimineață plăcută de septembrie. Eram îmbrăcată cu blugii conici de la Levy's, care lui îi plăceau atât de mult, un tricou simplu și vesta făcută din cămașa lui. 

Am ajuns prea devreme și am început să citesc ceva pe e-book reader ... Nu mă puteam gândi la nimic, decât că degetele mele atingeau materialul din denim, care fusese odată cămașa lui. Am început să am emoții uriașe ... dacă îi voi părea prea slabă sau prea țicnită? 

În reveria mea, nu observasem că ajunsese avionul și lumea se îmbulzea spre ieșire. Aud în spatele meu o voce caldă, care îmi inundă întreaga ființă: Hei, puștoaico! Sper că nu ți-ai pierdut vocea :)

Timpul se oprește ... Pe măsură ce îl auzeam, mă simțeam doar o frunză de primăvară. Vedeam că buzele lui palide se mișcă zâmbind, blugii mei Levi's și vesta lui păreau să prindă viață, creierul meu nu percepea decât hainele lui și hainele mele, și buzele lui pe buzele mele ... nu voiam să mai plece ... Urma să rămână pentru totdeauna ... 

***
Articol scris pentru SuperBlog2016