23 septembrie 2017

Saptamana 3 ca vegan

Sunt la finalul celei de-a treia saptamani si am observat schimbari in bine. In primul rand, am descoperit ca mai exista si altceva in afara de carne, branza, oua, lapte pe lumea asta, ba chiar foarte multe. :)

Am descoperit ca imi place foarte mult cartoful dulce, am testat fructe si legume pe care nu le-am luat inainte si pot spune ca unele imi plac, altele nu. Am testat fructul de cactus, care nu a fost rau la gust, dar are niste seminte cam mari pentru gustul meu. Am mancat smochine proapete si sunt foarte gustoase si arata delicios. Am mai luat broccoli proaspat, nu din acela congelat si l-am facut rapid la aburi. Am luat conserva de fasole pentru prima oara si am facut o delicioasa si rapida salata de fasole cu broccoli. Am descoperit ca untul de arahide de la Sanovita este mai mare, la jumatate de pret, contine 96% arahide, spre deosebire de varianta Felix pe care am luat-o din Auchan si care are vreo 68% arahide, ulei de palmier, calorii mai multe. 

Mi-am luat un aragaz nou, pentru a gati la cuptor si deja am facut niste cartofi cu rosii si merisoare, care au iesit ca niste adevarate chipsuri sanatoase si slab calorice. 



In salata de rosii de sus, puteti vedea si un alt produs pe care l-am testat acum: germenii de broccoli. Sunt buni, au gust de ridiche, dar cred ca voi spune pas. Sunt foarte sanatosi, dar daca producatorul nu are grija, pot fi contaminati cu E-coli. In Germania, au fost cazuri fatale prin 2011, asa ca prefer sa stau departe de ei momentan. Daca semintele sunt contaminate, la fel vor fi si germenii. 

Sunt un vegan fericit :)

17 septembrie 2017

Salata de fasole cu broccoli

Astazi, am dat si aragazul, pe care s-a gatit multa mancare nesanatoasa :) In asteptarea noului aragaz pentru noul stil de viata, am ramas cu steamerul. Astfel, trebuie sa prepar salate gustoase si sanatoase, si satioase :)

Am luat o conserva de fasole alba cu 2 lei, are 800 g (550 fasole, restul apa, fara sare), o capatana de broccoli la vreo 4,5 lei, ceapa rosie. 

Am folosit aceste ingrediente pentru 4 portii de salata. Am scurs fasolea de apa, le-am pus in bol, am taiat ceapa bucatele mici si am presarat buchetele de broccoli din belsug. Broccoli-ul a fost pus la steamer 10-15 minute, impreuna cu boabe de mustar. 

Pentru condimentarea salatei, am folosit otet de mere, ulei de masline, sare, piper, chilli si seminte de floarea soarelui, dovleac, susan si in. 

Delicios, satios, gustos si sanatos! Totul la 2 lei portia :)


16 septembrie 2017

32 produse Sanovita la 135 lei

Recent, am cumparat 32 produse de la Sanovita cu doar 135 lei, pt ca mi-au oferit si un voucher de 10%. In realitate, am cumparat de 150 lei pt a beneficia de transport gratuit, minus reducerea de 10%, 135 lei.

Am primit si un bol cadou si un pliant cu retete pt nuca de cocos.

Preturi:
lapte de orez 5l, 29,65 lei
fulgi de drojdie 100 g, 5,98 lei
seminte de susan 100g, 1.81 lei
zahar brut din trestie 500 g, 4,19 lei
goji 100g, 5,93 lei
seminte in, 300 g, 2,39 lei
orez brun prefiert 1 kg, 5,62 lei
unt de alune crocant, 375 g, 6,46 lei
musli cu fibre 400g, 6,22 lei
rondele de orez cu glazura de cacao, 75 fiecare, 4 bucati, 6,54 lei toate
lapte migdale cu vanilie, 1 l, 8,38 lei
paste integrale de ovaz, scurte, 300 g fiecare, 2 bucati, 5,97 lei amandoua
linte rosie 1kg, 10,74 lei
paste integrale scoici din ovaz, 300g fiecare, 2 bucati, 5,97 lei amandoua
covrigei cu tarate si chimen, 4 bucati a 100g, 6,19 lei toate
lapte soia 5 l, 38,91 lei
bol cadou, pliant retete cocos
transport gratuit
voucher 10% pt abonare newsletter =15 lei

Total plata: 135,85 lei
32 produse, cam 17-18 kg


15 septembrie 2017

Cartof dulce - simplu si delicios

Astazi, am incercat cartofii dulci. Nu am mancat niciodata. Un cartof are cam 300 g, costa cam 2 lei. I-am fiert in coaja cam 30-40 minute, apoi i-am curatat de coaja si i-am taiat rondele, pe care le-am presarat cu seminte de in, susan, floarea soarelui si dovleac. Am adaugat un ardei copt si salata de varza rosie. 

Nu am mancat ceva atat de bun niciodata! Cred ca m-am indragostit de cartoful dulce, pe care il poti confunda foarte usor cu gustul dovleacului de placinta. 

Satios, delicios, simplu. Sunt un vegan fericit, mananc pe saturate si mai si slabesc, datorita digestiei mai bune. 


10 septembrie 2017

Fii BIO pana la capat!

Recent, am devenit vegana si, cumva, am inceput sa adopt si alte obiceiuri sanatoase, printre care si sa acord o mai mare grija fata de mediu si fata de mine, folosind produse BIO sau recicland. Am descoperit ca Beauty Cosmetic are unele dintre cele mai bune sampoane si balsamuri din categoria BIO - produsele Matrix, care par sa aiba un nume predestinat. 

Mi-ar placea sa am ocazia sa le incerc produsele din dorinta de a ma pozitiona si mai mult in zona aceasta a tratarii corpului nostru ca fiind un templu. Poate pare exagerat, dar nu cred ca este. Adesea, ne tratam corpul (interior si exterior) ca si cum ar fi un cos de gunoi, ignorand calitatea produselor folosite la exterior (produse cosmetice, parfumuri, etc.) sau la interior (mancare, lichide, medicamente). Produsele de la Matrix din gama Biolage au sase variante: pentru protectia culorii, pentru revigorarea parului, pentru parul deshidratat, pentru scalpul sensibil, pentru volum si pentru parul incalcit. 

Mi-ar placea produsele pentru revigorarea parului, deoarece cu totii avem nevoie de o revigorare din cand in cand si parul nostru nu face exceptie, pentru volum, dar si pentru parul incalcit si electrostatic. Cand eram mica, treceam printr-un adevarat chin ca sa imi descurc parul, asa ca stiu cum este. 
Daca ne uitam la ingredintele produselor, intelegem de ce sunt BIO si merita folosite. De exemplu, samponul Matrix Biolage Color contine ginseng si gingo biloba, care hranesc parul si ii intensifica nuanta. 



Raspunzand provocarii lansate de Blogal Initiative, cred ca aceste produse Matrix Biolage mi-ar face viata mai frumoasa, pentru ca sunt BIO si folosirea unor produse de calitate inseamna grija pentru tine, in primul rand. Un vegan fericit va indeamna si pe voi sa fiti ECO, BIO si sa puneti un zambet urias pe chip, pentru a va condimenta viata din belsug. 




Ziua 7 - vegan fericit

Va povesteam ieri ca urmeaza sa merg la ziua mamei, fiind prima ocazie de natura sociala de cand sunt vegana. Li s-a parut relativ greu, mama a gatit mult prea multe legume, crezand ca cei care mananca legume mor de foame :)

Am avut un pranz bogat, constand in lipie facuta de mama, ciuperci pe gratar, salata de vinete, cartofi fierti in coaja, salata de cartofi, morcovi si ardei gras si rosii. Desertul - o inghetata vegetala din soia, pe care a incercat-o si fratele meu si nu a observat nicio diferenta. Ca gustari, am servit porumb fiert, banane. 

Ajunsa acasa, am vazut ca am ramas la aceeasi greutate si, tragand linie, dupa o saptamana, am slabit cam 700 grame in 7 zile. In orice caz, nu m-am ingrasat, desi am mancat pe saturate si foarte divers: fructe, vegetale, seminte, alune, nuci, cereale, paine, mazare, cartofi, dulciuri vegetale. 

Astazi, am savurat o banana si o cafea neindulcita, cu scortisoara, la micul dejun, iar la pranz si cina voi servi o mancare de cartofi, broccoli, ciuperci si morcovi, o salata de rosii cu seminte (in, susan, floarea soarelui si dovleac), pt continutul bogat in omega 3 si 6, cu paine integrala. 





Gustarea: rondele din grau cu lapte de soia, imbogatit cu calciu. Multa apa!

Am citit multe studii medicale, prezentate in cartea drului Greger, am identificat condimente valoroase si am aflat despre legatura dintre alimentatie si bolile acestui secol. 


Stai sanatos si fericit! :)