12 aprilie 2018

Caruselul de oglinzi

Era un spațiu imens, captiv în caruselul de oglinzi. Atunci am zărit-o întâia oară: pielea gâtului ușor încrețită, câteva riduri de expresie în colțul gurii, dar de o frumusețe extraordinară în privire și mișcări. 

M-am apropiat timid de ea și i-am atins buzele, părul, nasul și gâtul și am simțit cum se înfioară nostalgic la vederea mea. Am vrut să spun ceva, dar privirea mi-a fost captată de Fiolele cu Acid Hialuronic și Vitamina C - Gerovital H3 Hyaluron C, care i-au căzut din mână. Mi le-a întins și mi-a șoptit secretul lor. În momentul acela, am văzut o estompare semnificativă a ridurilor, hidratarea și regenerarea pielii


Chipul inițial ridat a devenit senin, buzele s-au arcuit într-un zâmbet fin și degetele-i de pianistă mi-au atins pleoapele încă netede. I-am simțit respirația atât de aproape și de plină de farmec, încât trupurile noastre păreau să devină unul singur. Era ea, dar apoi a devenit eu și eu eram mai tânără și fără riduri pe chip. Am devenit un zâmbet plin de voioșie care dansa febril cu privirea mea ștrengară. 

Mi-am privit mâinile și erau de copil, apoi de femeie matură... eram eu imortalizată în timp și spațiu în caruselul de oglinzi. Am amețit, prinsă în vârtejul șoaptelor ei, cea din viitor... să îmbătrânești e un privilegiu... ai grijă de trupul tău și mintea ta. Am zărit-o, apoi, în poziția lotusului, asemeni unui Buddha de sex neutru meditând pe malul unei ape. Am încercat s-o strig, dar nu puteam pătrunde prin valul mantrelor pe care le rostea. Era senină și părea că atinsese Nirvana. 

Am văzut-o hrănindu-se cu hrană vie, fructe, semințe și legume alcătuind un curcubeu. Tenul i se lumina, zâmbetul îi creștea și fruntea i se relaxa... Apoi, mi-a șoptit din nou un alt secret al tinereții de pe chipul ei: mulțumește pentru ceea ce ai și nu te opri din dăruit! 

A dispărut și am zărit-o într-o altă oglindă, se mișca din ce în ce mai repede, alerga dintr-o oglindă într-alta, înconjurând lacul din Grădina Botanică, pe muzică de broscuțe revoltate și parfum de zambile și lalele. Respira muzică și își asculta senzațiile olfactive și bătăile ritmate ale inimii active. 

Avea un trup puternic, un ten curat, o sclipire seducătoare în ochi, buze roșii și senzuale... părul îi strălucea în bătaia soarelui matinal și mâinile i se îndreptau spre cer sau spre mine... totul în jur a devenit un spațiu imens plin de lumină. M-am apropiat de ea și am devenit sămânța viitorului meu. M-am lăsat atinsă de puterea fiolelor cu acid hialuronic și de focul unui ruj intens, mulțumind divinității pentru fulgii de nea apăruți în păr. Sunt aici și acum, o punte între mine cea de ieri și mine cea de mâine. Am invitat-o la dans și am ieșit din scenă pe măsură ce ne-am contopit chipurile și trupurile într-unul singur... unul cu Farmec. 

***Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

11 aprilie 2018

Cu o floare se face primăvară

Am avut mereu convingerea că firul de iarbă sau floarea argheziană răsărită din mucegai sunt un simbol al speranței în vremuri apocaliptice. Din păcate, oamenii de știință atrag mereu atenția asupra încălzirii globale și majoritatea dintre noi preferăm să nu ne gândim prea mult la acest aspect. 

Când eram mică, doream să fiu profesoară pentru a învăța copiii, asistent social pentru a-i ajuta pe cei săraci sau avocat din oficiu pentru a lupta pentru drepturile celor nevoiași. Între timp, am crescut, am devenit cadru didactic la universitate și, departe de a minimiza importanța a ceea ce predau, mă regăsesc cel mai mult în activitățile extracurriculare și în discursurile motivaționale pe care le susțin. 

Privire în trecut și prezent


Cauza în care cred este aceea de a face bine, de a face mai mult decât ceea ce ți se cere, de a oferi și nu de a primi. Voi da și un nume cauzei mele - provocarea generozității, indiferent că vorbim de generozitate față de oameni sau față de animale, față de mediu, față de noi înșine, față de cunoscuți sau necunoscuți. 

Provocarea generozității la locul de muncă

Fiind cadru didactic, am organizat activități extracurriculare (cerc de marketing, revistă, club de carte), am încurajat studenții să participe la diverse concursuri, stagii de practică, acțiuni de voluntariat, școli de vară. Motivația mea a fost reprezentată de credința că toate acestea îi ajută să se dezvolte personal și profesional și să contribuie la o societate mai bună. Am satisfacția să îi aud povestind cum și-au dezvoltat abilitățile de vorbit în public, cum și-au deschis afaceri sau s-au angajat în străinătate. Ideea e că aș putea vorbi zile întregi despre studenții mei și să caut noi aventuri extracurriculare în care să pornim. Vă las, însă, un clip video care sintetizează aceste activități. Este un speech motivațional susținut la o conferință  de dezvoltare personală în cadrul Buzz Camp. 


Provocarea generozității ca stil de viață

În septembrie 2017, am decis să fac ceva pentru mine, pentru animale și pentru planetă cu o singură decizie. Am citit mult despre acest subiect și am descoperit că, deși e bine să reciclezi, impactul asupra mediului este incomparabil cu cel adus de renunțarea completă la produsele animale. Statisticile avertizează că cel mai important factor în încălzirea globală este reprezentat de animalele crescute la scară industrială în ferme mecanizate. 

Pe scurt, am realizat că, pe lângă gesturile mici pe care le fac deja pentru a salva mediul și a-mi reduce amprenta de carbon (plantare de copaci, reciclare, evitarea risipei alimentare și nu numai, donarea lucrurilor pe care nu le mai folosesc), cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru mine și sănătatea mea, pentru animale și pentru întreaga planetă, este acela de a deveni vegană. Am peste 7 luni de când am plecat în această aventură și pot spune că mă simt minunat: am slăbit, am mai multă energie, dorm mai bine, nu mai am dureri de cap, nu mai obosesc, mă trezesc devreme, sunt mai optimistă, zâmbesc mai mult, am o digestie mult mai bună. 

Sunt mai productivă la locul de muncă, mă pot implica în comunitate mai mult, îi pot susține și pe alții. Mi-am dat seama în aceste luni că, pe măsură ce susții cu argumente acest stil de viață, oamenii au tendința să te critice mai mult, deși există studii care arată că renunțarea la carne aduce beneficii individului și planetei prin descurajarea unor industrii agresive în care animalele sunt tratate prost, crescute cu antibiotice, hormoni, hrănite nenatural și ținute în condiții inumane. 

Am realizat că oamenii devin curioși singuri și mă întreabă ce mănânc, cum mă simt și, văzând că nu am murit, ba chiar că analizele de sânge ies foarte bune, sunt dispuși să încerce sau măcar să asculte fără să critice. Există o diversitate de legume, fructe, semințe, cereale pe care nici nu le-am testat vreodată înainte de a deveni vegană. Mănânc bine, mult și slăbesc. În plus, salvez animăluțele și mediul. 

Arhiva personală

Provocarea generozității prin fapte mici

În activitatea didactică, am rămas adesea surprinsă să aud un student spunându-mi cât de mult a însemnat pentru el/ea o încurajare, un zâmbet, o vorbă bună. Gesturile mici contează mai mult decât ai putea crede. Eu am ales să fac următoarele lucruri: să donez haine, bani, jucării, cărți, păr pentru femeile bolnave de cancer, timp pentru studenții mei (dacă la miezul nopții e deadline-ul la vreun concurs, ei știu că sunt online ca să îi ajut), să susțin diverse cauze prin semnarea de petiții, un share pe rețelele de socializare, să ajut studenții care își caută un loc de muncă. 


Sunt multe lucrurile pe care le puteti face: deschideți ușa cuiva, oferiți o floare unui străin, zâmbiți doamnei de la supermarket sau altor angajați de la diverse instituții unde aveți treabă, cedați locul în sala de așteptare, dați un telefon bunicii, cumpărați ziarul de la vânzătorii stradali care înfruntă soarele arzător și ploaia pentru a face un ban cinstit, faceți complimente sincere. 

Privire spre viitor

Pentru viitor, am un vis care sper să devină realitate cu ajutorul a două studente minunate pe care le-am întâlnit: înființarea unui ONG prin care să contribuim la dezvoltarea personală și profesională a tinerilor, având un rol complementar celui formal, oferit în școli. 

Dacă nu aveți intenția înființării unui ONG, căutați unul pe care să îl susțineți prin voluntariat, prin donații, cedarea celor 2% din impozit sau prin promovarea în social media.

Se face primăvară cu o floare! Fiți voi această floare! Dacă fiecare dintre noi crede în puterea individuală a unei flori (propria persoană sau faptele mici de generozitate pe care le putem face), vom reuși să facem din acest loc unul mai bun pentru toți. 


6 aprilie 2018

Tânjind după simplu

Vreau o vacanță în care să mă simt din nou doar un om, care poate face ce vrea, când vrea, fără să simtă ochii jurnaliștilor ațintiți asupra lui. Îmi vine o idee așa că pun mâna pe telefon și formez numărul lui Paty, dublura mea: 

- Ce ai zice să fii Charlize Theron pentru o săptămână? Grecia, hotel de 5 stele, all inclusive, paparazzi și blitzuri la tot pasul... 
- Sună bine. Tu unde vei fi? 
- Tot Grecia, hotel de 3 stele, doar mic dejun și o cameră standard. Fără niciun jurnalist sau aparat de fotografiat, doar eu cu mine. 
- Ești sigură? 
- Foarte. Îți trimit toate detaliile. 

Am ales să mergem amândouă în aceeași stațiune din Grecia, Santorini, ca să fiu sigură că atenția oamenilor este îndreptată spre Paty. Ea va sta în condiții cât mai luxoase, iar eu într-un hotel cât mai simplu, dar, în același timp, frumos și liniștit. 


Am plecat din București cu vacanțe Christian Tour în timp ce Paty pleca din Londra. Am trimis câteva mesaje anonime unor jurnaliști pentru a le spune de plecarea în vacanță a actriței Charlize Theron. Încercam, astfel, să mut atenția și lumina reflectoarelor de la mine. 

Ca să fiu sigură că nu mă va recunoaște nimeni, m-am tuns foarte scurt, ca în Mad Max: Fury Road, am renunța complet la machiaj, mi-am luat multe perechi de ochelari de soare, pălării și șepci și multe tricouri largi, blugi și adidași. Arătam foarte masculină și contrastam puternic cu Charlize Theron pe care o vedeam asaltată de paparazzi pe un aeroport din Londra. 

Plecam într-o aventură de descoperire personală, un fel de walkabout (călătorie spirituală) prin Santorini. Pentru a înlătura orice dubii, am preferat să nu vorbesc în limba engleză, ci în italiană. La aeroport, mi-am luat un ghid cu Grecia, asemeni celorlalți turiști care nu au mai fost niciodată acolo. Poate vă întrebați de ce Grecia sau de ce Santorini? Pentru că am pus pe o foaie mai multe destinații comune și am dat cu zarul. Asta a ieșit. Putea fi la fel de bine și Tenerife sau Mallorca. Dar ca să fiu complet sinceră, întotdeauna m-au atras acoperișurile albastre și pereții albi ai clădirilor de pe insula grecească. Simt o nostalgie inexplicabilă, ca și cum, într-o altă viață, aș fi trăit acolo o minunată poveste de dragoste... 

Eram entuziasmată cu gândul la cele 7 zile minunate pe care mi le voi petrece acolo. Alesesem o cursă charter cu avionul deoarece este mult mai comod și mai sigur decât cu autocarul. Mi-ar fi fost greu să fac o schimbare atât de drastică, așa că am ales cea mai rapidă metodă pentru a ajunge la destinație. După cum îi spusesem și lui Paty, alesesem un hotel de 3 stele pentru simplitate și culori. De când am văzut hotelul acela în culorile specifice stațiunii, ascuns timid printre flori și coroanele copacilor, am fost hotărâtă. 


Mă și vedeam cărându-mi singură bagajul pe această alee, fără nimeni care să se ofere să mă ajute. Eram în extaz! Iar balconul... ooh, acolo aveam să îmi savurez ceaiul verde dimineața. 


Deși puteam alege un sejur all inclusive, am preferat să servesc doar micul dejun la hotelul Andreas și să profit de apropierea acestuia de plajă. Voiam să mă simt liberă de orice obligații, chiar și de aceea de a lua masa într-un loc fix. Voiam să colind, să vorbesc cu localnicii, să vizitez ținutul după pofta inimii. 

În timp ce eram adâncită în visurile mele neîntrerupte de nicio solicitare de autograf, nici nu am realizat că deja aterizasem. Nu după mult timp, eram deja la hotel. M-am aruncat pe patul imens și confortabil și am început să râd ca un copil. Nu mă recunoscuse nimeni și, în plus, presa vuia de neașteptata sosire a actriței Charlize Theron în Santorini. Am privit-o în pozele tabloidelor, apoi m-am uitat în oglindă și nici eu nu m-am recunoscut. Eram palidă, aveam cearcăne, dar iubeam fiecare rid și fiecare încrețitură de pe chip. Mă iubeam pe mine simplă și tânjeam după gustul simplității așa cum un iubit tânjește după buzele iubitei. 


În acest sejur, nu voiam lux, ci modestie. Voiam să mă simt un om obișnuit. A doua zi dimineața, am ieșit pe balconul care mă fermecase în poze și mi-am savurat micul dejun în liniște. Ce plăcut se auzea liniștea, o simțeam în fiecare celulă a trupului meu. M-am lăsat îmbătată de parfumul florilor care înconjurau balconul și apoi mi-am stabilit un plan pentru ziua respectivă. 

La recepție, am cerut detalii cu privire la ce aș putea face în Santorini. Nu vorbeam italiana perfect, dar m-au înțeles și nu păreau să bănuiască nimic. Doar un fan Mad Max ar fi putut să mă recunoască, dar eram sigură că nu pot avea ghinion. Mi-au recomandat un tur la apus al celor mai cunoscute crame din Santorini. Un pahar de vin în lumina amurgului suna foarte romantic. Până atunci, voiam să hoinăresc liberă și cel mai bun mod de a face asta era de a coborî cele 300 de trepte de la Oia la portul golfului Amoudi. Fiind foarte cald, m-am oprit la cafeneaua 39 Steps pentru un frappe răcoritor. Seara, am făcut turul cramelor, bucurându-mă de combinațiile inedite de vinuri locale și brânzeturi fine. Cred că nu am văzut niciodată un apus atât de frumos ca cel din Santorini. 

Zilele următoare m-am delectat cu o salată tipică zonei, făcută din castraveți, roșii uscate și capere și am savurat un vin în farul din Akrotiri, în partea sudică a insulei. Tot acolo, am fost pe plaja Red Sand de lângă situl arheologic al vechii așezări Akrotiri. Am înotat liberă, fără niciun fel de griji și am rămas impresionată de încărcătura istorică a acestor locuri. În ultimele zile, am socializat cu familia proprietarilor hotelului. M-au dus să văd fabrica de bere din Santorini, unde am gustat berea Donkey în cele trei variante - Donkey roșu, galben și nebun. 

În ultima seară, fiul gazdelor mele, un bărbat cu privirea pătrunzătoare, m-a condus la hotel după ce am luat cina în aer liber împreună cu întreaga familie. La plecare, mi-a șoptit la ureche: Sunt fan Mad Max, dar secretul tău este în siguranță. Ne-am luat la revedere și i-am promis că voi reveni în Santorini... 

***Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

2 aprilie 2018

Îndrăgostit în Mamaia

Așteptam cu înfrigurare poșta și iată că a venit. Am deschis plicul și am citit puținele cuvinte: Ți-am făcut rezervare la Hotel Aurora Mamaia între 4 și 6 mai. Următoarea scrisoare te va aștepta la recepție. Am început să împachetez în timp ce îmi spuneam că sunt nebun de legat, urmând instrucțiunile unei fete pe care nici nu o cunosc. Formasem la întâmplare un număr de telefon și am început să comunicăm ore în șir și zeci de scrisori. Nu știam cum arătăm pentru că refuzase să ne trimitem poze. 

***
Am ajuns la hotel unde m-am cazat foarte repede și am rămas impresionat de amabilitatea personalului. Mi-au înmânat și scrisoarea despre care îmi zisese Mia. M-am tolănit în fotoliul de la recepție în timp ce priveam turiștii care îndrăzniseră să se aventureze în mare. Din câte am auzit în timp ce trăgeam nepoliticos cu urechea, erau la o gală SuperBlog. Păreau toți veseli, fără griji, doar eu mă holbam la plicul din mână și nu îndrăzneam să îl deschid. Am decis să amân momentul și m-am retras în cameră. Eram într-un hotel la mare, aproape de plajă, iar vederea de pe balcon era sublimă. Apă, nisip, pescăruși, tineri care fac jogging... 


În cele din urmă, mi-am făcut curaj și am deschis scrisoarea: Ora 17 în fața Cazinoului din Constanța. Vei vedea o fată îmbrăcată în negru cu o eșarfă roșie. Mergi la ea. Nu întârzia. 

Mai erau câteva ore, așa că m-am întins pe pat în speranța unui somn care să îmi domolească emoțiile. Mă încânta gândul că voi vizita câteva obiective turistice prin Constanța, dar nu înțelegeam tot secretul acesta. În cele din urmă, am ațipit în patul confortabil, iar parfumul lenjeriei mi-a declanșat un vis în care o vedeam pe ea, îi simțeam mirosul din scrisori, dar nu reușeam să o prind, să o aud, să o ating... 

M-a trezit alarma telefonului. Am mers să fac un duș care să mă scoată din senzația trăită în vis și, apoi, am chemat un taxi. Am ajuns la cazino la 16.45. Am nimerit în momentul în care Diana Slav de la Constanța Walking Tour le povestea bloggerilor pe care îi văzusem la hotel despre istoria de peste 100 de ani a acestui edificiu impunător.

Poză personală
Diana povestea atât de frumos încât am simțit că sunt în 1925 la un bal de binefacere și că o invit pe frumoasa și misterioasa Mia la un vals. Eram atras de motivele în formă de scoică ale cazinoului, creația marelui arhitect Daniel Renard. M-a cuprins o stare de tristețe văzând cum arată cazinoul astăzi și nu mi-a venit să cred că este același cu cel din clipul Sony. 


Mă simțeam mic în fața măreției acestui edificiu care a devenit un simbol al Constanței pentru turiștii veniți chiar de peste hotare. Se făcuse ora 17 și încercam să identific eșarfa roșie în mulțime. Nu zăream pe nimeni. În cele din urmă, am renunțat și am decis să mă bucur de legenda pe care Diana o istorisea bloggerilor. A încheiat, a făcut o pauză și a scos o eșarfă roșie... Atunci am realizat că era îmbrăcată în negru... Să fie ea? M-am apropiat timid și am întrebat-o: Aveți cumva o scrisoare pentru mine? A zâmbit și mi-a înmânat scrisoarea, apoi și-a continuat drumul pe faleză, în timp ce bloggerii urmăreau rățușca pentru a nu se rătăci.

M-am îndreptat spre Faleza din Constanța în timp ce respiram vânt, sare și faună marină. Eram asemeni axolotului din povestea lui Cortazar și mă așteptam în orice clipă să devin o vietate marină. Am lăsat briza să mi se aștearnă delicat pe buze în timp ce ochii mi se odihneau și inima încerca să se liniștească. Am deschis hârtia împăturită și am găsit alte indicații: Răsărit, plaja de lângă hotel, mâine dimineață... Voi avea o floare prinsă în păr. Era semnat Rayuela, nu Mia ca celelalte bilețele. Eram surescitat și creierul se învârtea ca într-un carusel din cauza întrebărilor. 

M-am reîntors la hotel și am ieșit pe terasă pentru a-mi savura cina. În cele din urmă, mâncarea și vinul roșu m-au relaxat și am început să zâmbesc. Am căutat pe net despre Rayuela (fiind fan Cortazar, știam că este un roman scris de el și că înseamnă șotron) pentru a vedea ce informații găsesc. Am descoperit un blog cu numele Rayuela și am citit câteva articole în care menționa participarea la SuperBlog... Atunci am realizat că, probabil, Mia fusese în grupul cu bloggerii și mă văzuse și la hotel și la cazino. Am început să râd de unul singur... și să mă simt ca un adolescent, deși trecusem de multă vreme de acea perioadă. 

Am ieșit puțin pe faleză și m-am bucurat de solitudinea acestei perioade din an în care simți că plaja este a ta și a altor câțiva temerari. Am stat câteva ore după care m-am reîntors în camera primitoare, hotărât să mă culc devreme pentru a nu rata răsăritul. 

*** M-am trezit optimist, cu un mare zâmbet pe chip și cu câteva fire de păr  rebele și grizonate... Eram pe plajă, încă era noapte, dar așteptam cu înfrigurare soarele. Trecuse de ora 6, soarele răsărise și nu vedeam decât câțiva bloggeri matinali care ieșiseră să alerge pentru o cauză umanitară. M-am gândit că zisese plaja de lângă hotel și că poate era într-un alt loc. Atunci am zărit o fată care stătea pe malul apei... avea o jachetă de blugi, părul negru și lung, tenul alb și... o floare roșie în păr. Am știut că m-a văzut, dar nu a schițat niciun gest. M-am apropiat și m-am oprit în fața ei... I-am luat mâna rece și am pus-o pe pieptul meu, ascultând amândoi cadența inimii și a mării, apoi buzele noastre s-au atins și nu mai știam dacă sunt pe plajă sau la balul din cazino în 1925... eu și Mia, eu și Rayuela jucând șotron ca doi copii îndrăgostiți... 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018