Sunt în anul doi de facultate și visez adesea la vacanța de vară. Prietena mea, Anda, mă trezește din reverie și îmi zice: nu mergem noi la vară în State? Un pic buimacă, o întreb: State ca în Statele Unite ale Americii?
Văzând că m-am prins, Anda începe să îmi povestească de cei de la CND Vacanțe Speciale, care îți oferă oportunitatea de a pleca în SUA cu programul work and travel. Suna destul de bine, iar ideea de a-mi petrece vacanța cu work and travel și de a trăi visul american îmi surâdea din ce în ce mai mult.
I-am contactat pe cei de la CND Vacanțe Speciale și am cerut mai multe informații despre program. După încheierea discuției, eram convinse că Work and Travel Vacanțe Speciale este ceea ce ne dorim, având ocazia de a cunoaște o nouă cultură, de a ne face prieteni din toată lumea și de a transforma visul american în realitate.
Sunt multe formalități de îndeplinit, dar, ajutați de agenție, totul va fi mai ușor. Ne pun la dispoziție până și cursuri gratuite de limba engleză, organizează interviul cu angajatorul și programează interviul pentru viză. Primul lucru la care m-am uitat pe site a fost secțiunea cu testimoniale. Imaginile cu tineri care vizitaseră America mă incită, trezind spiritul de aventurieră din mine.
Unde să lucrăm?
Ne-am înscris în program și, deși mai sunt câteva luni bune până la plecare, putem să visăm. În primul rând, trebuie să ne gândim cam în ce domeniu am vrea să lucrăm. Accesând lista cu joburi, am văzut o imagine de vis de la Comfort Suites, în Lake George, New York. Au mai multe locuri de muncă, dar Breakfast Attendant mi s-a părut destul de potrivit pentru mine. Îmi place să le zâmbesc oamenilor dimineața și sunt foarte sociabilă. Sunt flexibilă, însă, și orice poziție disponibilă în cadrul hotelului m-ar bucura.
Interesant la acest program este că trei luni muncești și o lună călătorești. Dar cele trei luni nu trebuie privite ca o corvoadă sau ca pe ceva lipsit de atractivitate, deoarece sunt sigură că simplul gest de a respira aer american, de a vorbi în limba engleză cu turiștii, de a face poze răsăritului, apusului și colegilor de la muncă mă vor face să simt că trăiesc o aventură. Îmi și imaginez prietenii pe care mi-i voi face. Să cunoști oameni din toate colțurile lumii, să înveți câte ceva din cultura lor, să încerci să spui Mulțumesc sau Te iubesc în limbile tuturor celor întâlniți pe tărâm american reprezintă o experiență minunată. Și, cu toate acestea, luna destinată excursiilor este cea mai așteptată de toți cei care vor o vacanță specială.
Ce vizităm?
Avem avantajul că CND Vacanțe Speciale este agenție de turism și ne poate pune la dispoziție câteva idei de circuite. Ne-au prezentat câteva variante, dintre care m-a atras foarte mult cea de 14 zile. Cu siguranță, va fi o adevărată aventură să vezi marile obiective turistice din SUA în doar două săptămâni.
Pe lista mea și a Andei se afă o listă de obiective turistice pe care vrem să le bifăm:
1. New York-ul cu Empire State Building, Statuia Libertății, Central Park, Wall Street. Dintre toate acestea, mă fascinează foarte mult renumitul parc new yorkez, pe care l-am văzut în atâtea filme americane sau despre care am citit în cartea omonimă a lui Guillame Musso. Mă și imaginez pierzându-mă printre aleile parcului, schimbând impresii cu alți tineri din toate colțurile lumii, privind rățuștele din parc și fredonând New York, New York de Ryan Adams.
2. Orașul îngerilor - Los Angeles, centrul industriei filmului. Sunt dependentă de filme și seriale, motiv pentru care vizitarea Hollywood-ului este unul dintre obiectivele mele favorite.
3. Marele Canion. Nu știu dacă voi avea curajul să pășesc pe SkyWalk, podul de sticlă lansat în 2007 pentru turiștii care vor să vadă canionul de la 1300 de metri printr-un geam de sticlă, dar sună palpitant.
4. Las Vegas. Cine nu vrea să ajungă acolo? Am văzut cu toții cum se distrează tipii din filmul Hangover. Cazinourile, cluburile, celebra fântână Bellagio, arhitectura clădirilor, amalgamul de oameni și spiritul colorat al vieții de noapte sunt, cu siguranță, o atracție pentru oricine.
5. Deși marile firme ca Google, Apple sau Facebook își au sediul principal în California, mi-ar plăcea să vizitez orice sediu al lor sau măcar să fac câteva poze cu exteriorul. Suntem conectați la tehnologie și folosim zilnic serviciile sau produsele acestor mari companii americane.
Mai sunt multe de vizitat în SUA, de exemplu Cascada Niagara aflată la granița cu Canada, dar, în funcție de timp și de buget, vom încerca să găsim cel mai bun traseu împreună cu CND Vacanțe Speciale. Sunt sigură că vom avea o vacanță extraordinară, plină de aventură, adrenalină, multe selfie-uri și poze cu noii noștri prieteni.
Work and Travel este o experiență extraordinară pe care trebuie să o încerci. Vei munci, vei călători, te vei distra, vei face poze, vei lega prietenii, dar, în cele din urmă, Work and Travel este despre tine, despre călătoria ta spre un TU mai bun, mai curajos, mai plin de viață, lipsit de prejudecăți și mai bine pregătit pentru viață. Visul american nu este doar un vis, poate deveni realitate.
Work and Travel este o experiență extraordinară pe care trebuie să o încerci. Vei munci, vei călători, te vei distra, vei face poze, vei lega prietenii, dar, în cele din urmă, Work and Travel este despre tine, despre călătoria ta spre un TU mai bun, mai curajos, mai plin de viață, lipsit de prejudecăți și mai bine pregătit pentru viață. Visul american nu este doar un vis, poate deveni realitate.
***Scris pentru SuperBlog 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ti-a placut? Spune-mi! Imi vei face ziua mai buna.
Nu ti-a placut? Spune-mi! Poate voi imbunatati ceva.
Multumesc! Zambeste! Astazi e o zi frumoasa! :)