16 octombrie 2016

Revedere

Nu am mai vorbit de 10 ani, nu mai aveam nici telefonul lui, ne-am despărțit impetuos și asta a fost tot: eu, o adolescentă în schimbare și el un bărbat prea nerăbdător. În timp ce mă apropiam, cu tristețe, de un nou prag, o nouă schimbare și derulam paginile social mediei, am găsit o sugestie de prieten și nu știam ce să fac.... Inima îmi bătea prea tare ... a trecut Crăciunul și, pe măsură ce timpul trecea și eu îmbătrâneam cu fiecare secundă, mi-am zis să fiu nebună, prea mult echilibru de fațadă. 

Am dat invitație de prietenie și am așteptat să văd dacă acceptă sau nu, deși el a fost cel care a pus un punct uriaș relației. Și nu că ar fi fost vreo relație, era o iubire platonică, nici nu știam că e iubire până când nu ne-am despărțit. 

Eram la sora mea și mă jucam cu nepoțelul meu, când primesc notificare pe Facebook că a acceptat invitația. Aproape că regret impulsivitatea ce mă apucă uneori, dar îmi spun că poate voi trece neobservată și sper că o fi dat și el accept din politețe. 

Încerc să aflu mai multe detalii de pe pagina lui, dar mă simt straniu și o las baltă, pentru că oricum pagina lui pare mai mult de formă, niciun fel de poze recente, majoritatea din profil și cam neclare, nimic despre job, familie sau adresa, prietenii ascunși. Perfect, de ce și-o mai fi făcut pagină? 
Speranța mea a murit rapid, pentru că primesc un mesaj scurt, sec și autoritar: Ți-am făcut rezervare la Hotel Domenii Plaza, e un hotel în București. Să fii acolo pe 5 ianuarie. 

Primul impuls e să-l ignor complet, gândindu-mă că, în mod cert, mesajul era adresat altcuiva și  mi l-a trimis, din greșeală, mie. Dar acel 5 ianuarie nu îmi dă pace, este ziua mea de naștere. Ar fi bizar. Orgoliul mă împiedică să pun întrebări, așa că hotărăsc să îmi văd liniștită de sărbători, alături de familie.
......... 
De Anul Nou, mi-am zis că trebuie să fiu mai inconștientă sau să spun DA provocărilor. Posibil să fie de vină și filmul Yes Man (2008), pe care soră-mea s-a găsit să mi-l ofere cadou de Crăciun. 
..... Așa că astăzi, de ziua mea (5 ianuarie 2017), sunt în București, ca turist aș zice, pentru că nu am avut niciodată timpul și răbdarea să simt orașul, mereu am fost în tranzit prin București. În taxiul care mă duce la hotel, mă întreb dacă, într-adevăr, o fi rezervare făcută pe numele meu sau e vreo încurcătură la mijloc. 
..... 

Intru în hotelul de 4 stele și aproape că mă simt mică și invizibilă, dar sunt cazată imediat, lumea începe să se poarte cu mine de parcă aș fi vreun VIP, posibil și pentru că au văzut data nașterii pe buletin. 

Am un pachet Residence romance, varianta Răsfăț romantic, așa că nu mai contează că nu înțeleg ce caut în București. Știu că poate unora le pare o prostie, dar mereu mi-am dorit să stau în hoteluri (și în cinematografe). Pentru mine, hotelurile au o poveste, o personalitate aparte și niciunul nu seamănă cu altul, poate pentru că hotelul nu este doar un loc de cazare, fiind legat de amintirile sau povestea pe care o trăiești în acel moment de tranzit. De câte ori am călătorit, hotelurile au fost pe locul doi, dar acum, de ziua mea, vreau să mă răsfăț și să profit de serviciile oferite. 

Mă tolănesc în patul mare și îmi amintesc de filmul The Intern (2015), pentru că, acum, mă simt ca și cum aș fi Anne Hathaway. :)


Cei de la recepție mă anunță că am o rezervare la SPA. Nu am fost niciodată la SPA în București, așa că mă las răsfățată și merg să mă relaxez în jacuzzi. Șampania și căpșunile mă fac euforică și visătoare și nu îmi vine să cred că aceste detalii mici, aparent banale, mă fac să mă simt atât de bine. În sfârșit, îmi petrec ziua de naștere altfel decât de obicei. Căpșorul meu s-a liniștit, nu mai zumzăie de întrebări, e liniște, sunt doar aici și acum, savurând momentul.

Și mă întreb de ce lăsăm timpul să treacă, mereu, fără a ne răsfăța mai mult ... Să oprim timpul în loc, să respirăm și să visăm, în timp ce ascultăm bătăile inimii ... 

Mă retrag în cameră și văd că aproape s-a înserat. Nu știu dacă are de gând să vină weekend-ul acesta, dar acum aș vrea să respir Bucureștiul, să mă minunez ca un copil, în timp ce privesc luminițele de Crăciun, mergând, agale, spre Arcul de Triumf. A început să ningă ușor, timid, dar fulgii speriați se topesc pe buzele-mi fierbinți. Profit de neatenția trecătorilor și încep să mă învârt în pași de dans, acompaniind fulgii. Închid ochii și cineva mă prinde de braț, înainte să mă dezechilibrez. 

Văd că te-ai îndrăgostit rău de tot de București! îmi spune EL. Are același chip ca acum 10 ani, cu părul ușor încărunțit, însă mai sigur pe el. 

Pentru că mă intimidez rău de tot și încep să bâigui ceva de șampanie și SPA, se apropie de mine și mă îmbrățișează, șoptindu-mi La mulți ani!   
Articol scris pentru SuperBlog 2016