13 noiembrie 2016

Tu ce ai face?



Ca o cinefilă înrăită și iubitoare de SF, am văzut că a apărut la cinema filmul Arrival, din data de 11 noiembrie 2016, adus de Intercom Film. Am urmărit și trailerul, iar distribuția filmului m-a impresionat, având în vedere că sunt fană Forest Whitaker. 


Pentru că nu am reușit să ajung la premieră și nici nu vreau să știu mai multe despre film, nu am citit nicio recenzie. Îmi place să fiu surprinsă. Până ajung la cinematograf, îmi voi lăsa imaginația să zboare. 

Ce aș face eu dacă aș fi protagonista filmului? Ce limbaj aș folosi în comunicarea cu niște ființe extraterestre?

Să vedem cum ar decurge povestea în mintea mea :)

Era întuneric și foarte frig ... le-am spus tuturor că e mai bine să așteptăm dimineața. Am așteptat să adoarmă și, când am fost sigură că nu mă aude nimeni, am ieșit ... nu știam ce voi face, nu aveam nici cea mai vagă idee, dar voiam să mă duc singură acolo. 
M-am apropiat de navă și am început să dau din mâini, în speranța că va coborî o scară sau un lift. Un mecanism de teleportare m-a dus în interiorul navei. O ființă cu o formă bizară a apărut în fața mea. Nu știam dacă să mă mișc sau să spun ceva ... îmi era greu și să respir, îmi era teamă. Cu cât îmi era mai teamă, cu atât forma aceea devenea mai înfricoșătoare. 
Am stat neclintită câteva ore, încercând să găsesc un mod de comunicare. Ar fi absurd să vorbesc sau să folosesc limbajul semnelor cu o formă bizară. Am închis ochii, încercând să fac abstracție de forma bizară cu respirație rece.
E liniște, e întuneric, sunt doar eu, respir liniștit ... teama devine calm, apoi încep să mă gândesc la el și la modul în care ne-am despărțit ... Imaginea lui mă liniștește, ca întotdeauna. Timpul trece, iar respirația rece devine fierbinte ... simt cum forma bizară prinde un contur familiar. Îmi atinge chipul cu buzele-i calde ... deschid ochii și îl văd pe el. Nu vorbește, doar mă privește trist. 
Încerc să devin lucidă și să mă gândesc la un plan ... iar el devine din nou doar o formă bizară și rece. Înțeleg acum că extraterestrul acesta se mulează după gândurile mele. Singurul mod prin care pot comunica este telepatia. Dacă am gânduri negative cu privire la ei, forma devine înfricoșătoare, dacă am gânduri tandre, forma devine ceea ce îmi doresc. 
Încântată de ceea ce am descoperit, mă îndrept spre forma bizară și o iau în brațe, încercând să înțeleg ce vrea. Se transformă într-o femeie ... mă ține strâns și mă privește intens. Nu se rostesc cuvinte, ci priviri și gânduri și totuși o înțeleg. Este un fel de cercetător al planetelor pe care există viață. Au nevoie să stea câteva zile, pentru a ne putea înțelege, dar totul este atât de haotic în gândurile oamenilor, mereu par să uite ce este important. Ar vrea să plece cu un raport relevant despre noi ... îmi cere ajutorul și eu înțeleg! 

.... Pe toate canalele de televiziune și radio, se difuzează un singur mesaj: La ora 20.00, toată lumea este rugată să se gândească la ființele pe care le iubesc cel mai mult, să le sune, să le ierte, să accepte că le este dor. 

... Ora 20.00 ... oamenii sunt confuzi, își spun că este o prostie, dar apoi, timid, încearcă. Inclusiv la locul de muncă, li s-a comunicat că este o urgență națională. 

În speranța că vom reuși, urc pentru ultima oară în navă. Forma bizară a dispărut, acum îl văd pe el, pentru ultima oară. Mă ia în brațe și îmi spune din priviri să accept că nu mai e ... Forma bizară devine, rând pe rând, femeie, bărbat, copil, adolescent, bătrân, animal ... îi simt durerea și iubirea miilor de oameni, care încep să se gândească la cei dragi. 

Înainte să fiu teleportată din nou pe pământ, îi mai simt o dată respirația caldă pe buzele-mi fierbinți. Nava dispare, așa cum a apărut, lăsându-mă cu gustul sărat al lacrimilor mele și cu dorul pentru el ... soldatul american, care și-a pierdut viața în Afghanistan. 

http://super-blog.eu/wp-content/uploads/2016/11/Amy-Adams-Arrival.jpg

Articol scris pentru SuperBlog 2016