14 octombrie 2020

Magia din livingul meu

Favi.ro ne provoacă în proba 5 din competiția SuperBlog să povestim despre locul magic din casa noastră. La mine, magia are loc în living și în prelungirea sa - balconul. În primul rând, deși stau la bloc, visez (și sper să se realizeze acest vis până la anul) la o casă cu grădină. Îmi place mult să petrec timp în natură, în aer liber, citind. Deși în living, pe canapeaua mea confortabilă, e destul de hygge (conceptul danez pentru starea de bine, de cămin), mi-ar plăcea să am propria terasă sau grădină în aer liber. 


Poate vă întrebați ce face livingul meu atât de magic. Sunt mai multe elemente. De câțiva ani, de când am citit cărțile despre conceptul danez al fericirii, am realizat cât de important este să ai un colțișor de rai chiar la tine acasă. Accesoriile sunt foarte importante: perne decorative, pături fleece, lavandă, lumânărele parfumate și, desigur, cartea preferată. 

Arhiva personală

Poza de mai sus descrie perfect atmosfera magică din living. Răspunzând întrebării-provocare lansate de Favi, eu visez cam peste tot. Interesant este că, noaptea trecută, am visat că m-am mutat la casă. Când m-am trezit, încercam să pun pe hârtie modelul de baie pe care o visasem. Erau niște dușuri suprapuse, pe niște roci vulcanice ca niște cratere. Erau lumini multicolore și totul era magic. 

Până atunci, mă bucur de livingul meu și de balcon, unde mi-am creat un spațiu intim în care îmi place să meditez, să citesc, să fiu eu cu mine. Să las gândurile să zburde și să găsesc liniștea lăuntrică, probabil cel mai important obiectiv al meu. 

Dacă ar fi să fac un top cinci al principalelor ingrediente tangibile pentru un colțișor magic la tine acasă, acestea ar fi:

1. o canapea sau fotoliu comod, cu multe perne decorative, de preferat și într-o culoare vibrantă care să îți dea energie. 

2. lumânări parfumate sau nu. Danezii au cel mai mare consum de lumânări, acestea fiind secretul unei atmosfere hygge. 

3. Lavandă sau alte plante. Eu prefer plantele cu frunze verzi, mai puțin cele care fac flori. Iar lavanda o am de la cineva care o cultivă acasă. Am pus-o  în borcanul din poza de sus, am desenat un mesaj motivațional și, instant, am avut o stare de bine. 

4. o carte care să te inspire, să te binedispună. Sau dacă nu citești, măcar muzica preferată (Zaz - Je veux) ...

5. un spațiu clutter-free sau technology-free. Dacă vrei să îți găsești pacea lăuntrică, social media trebuie să aștepte. 

În încheiere, pentru fiecare dintre noi, toate acestea sunt diferite. Pentru mine, însă, a citi în confortul casei mele sau a o asculta pe Zaz sunt lucruri care mă fac să visez. Și când voi avea grădina mea, voi putea spune că acela locul unde visez și mă regăsesc. Până atunci, sunt ACASĂ. 

13 octombrie 2020

Nu lăsa mașina la voia întâmplării

Desi acum avem alta masinuta, pana acum doi ani am avut un Citroen. Deoarece a stat cu noi 8 ani, ne atasasem oarecum, facea parte din familia noastra. Dar banuiesc ca asa e la prima masina. O lustruiam, o aranjam... O duceam in reprezentanta desi ea era veche de 10-15 ani. Nu credeam ca poti pati multe belele si stand pe loc, cu ea in parcare. Adica o zgarietura acolo se poate, doar stam la bloc si singurele locuri de parcare sunt pe marginea drumului, la mila Divinitatii. 


Intr-o zi, coboram noi din masina, o inchidem si ne indreptam tacticos spre bloc. La nici 2 pasi, auzim o bufnitura. Cand intoarcem capul, o fata confundase frana cu acceleratia exact in locul din fata masinii noastre. Masina lor nu a avut nimic. A noastra insa a avut spoilerul distrus. Au zis ca ne dau ei bani de spoiler. Numai ca acela a fost doar inceputul. Masina mergea. Am luat-o noi prin oras la o tura, doar ca apare indicator in bord ca apa ajunsese la un punct critic. Ceva se intamplase cu radiatorul. A trebuit sa fim tractati la un service. Acolo, au descoperit ca intrase o chestie in radiator, l-a oprit si de asta nu se mai facea racirea. Ok, am zis, am rezolvat totul, m-am gandit. Dupa o zi, incepe sa apara un senzor in bord. Ajungem din nou la service. Dupa mai multe investigatii, se descopera problema: in timpul in care radiatorul nu a functionat, s-a ars un senzor, care trebuia inlocuit. A costat cu totul vreo 300 de euro, relativ mult pentru ce parea a fi o simpla busitura in parcare. Asta pentru ca, fiind o masina second, am folosit spoiler din dezmembrari, altfel ar fi costat mult mai mult. 

A durat o saptamana, ceva bani, stres... a fost o peripetie cu final fericit, in sensul ca problema s-a gasit si totul s-a rezolvat. Nu au mai aparut alte defecte. Insa, am realizat ca problema putea fi evitata daca aveam un scut motor metalic. 


Un astfel de scut ar fi protejat radiatorul si motorul in urma impactului, care nu a fost chiar atat de mare. Si bucatica aceea de plastic nu ar fi intrat in radiator asa usor, distrugand senzorul. Problema e ca niciodata nu ne gandim ca se poate intampla. 


O alta peripetie a fost vara urmatoare acelui incident (in 2017) cand am zis ca nu mai stam cu grija in san si mergem la munte cu masina. Am plecat de la Craiova spre Rasnov si ne-am minunat in sinea noastra cat de bine merge. Cand prietenul a vrut sa exprime in cuvinte aprecierile fata de masina, s-a petrecut minunea. Exact in curbele aproape de Bran. A scapat cablul de ambreiaj. Nu stiu cum am ajuns la Rasnov teferi. Ideea e ca am riscat destul de mult si am fost complet nepregatiti. Nu am avut nici macar un carlig de remorcare. Am rezolvat in cele din urma problema la Rasnov pentru ca am gasit un service cu oameni deosebiti. Ultima noastra sansa dupa ce ne refuzasera deja toate service-urile din acel orasel turistic. 

Masina noastra la Rabla, secventa similara cu cea din serialul La Casa de Papel 

Cu toate aceste peripetii, am ajuns la concluzia ca cel mai bine e sa ducem masina la Rabla. Acum avem o masinuta noua si am realizat cat de important e sa te simti sigur atunci cand calatoresti. Sigur si confortabil, fara grija peripetiilor. Deja ne gandim la o vacanta in strainatate in vara si am pus ochii pe o cutie portbagaj care sa ne permita un confort sporit pentru a lua cu noi tot ce ne dorim si ne este necesar pentru o perioada mai lunga de concediu. 


Sfatul meu pentru toti cei care pleaca la drum este sa se echipeze foarte bine, deoarece multe accesorii iti ofera un plus de siguranta (carligul de remorcare, scutul metalic), altele confort sporit (suport biciclete, cutie portbagaj). O vacanta fara sa te simti sigur si fara confortul fizic si mental este pe jumatate irosita. Stiu cum m-am simtit atunci cand am ajuns la Rasnov si am realizat ca am avut doar noroc. Nu e bine sa mizezi pe noroc cand e vorba de masina si de siguranta ta si a pasagerilor. 


25 iunie 2020

Leapsa - Ce imi place si ce nu imi place

Am raspuns la leapsa lui Daniel Botea si m-am gandit sa spun si eu un pic din ce imi place si ce nu imi place. 

O sa fiu succinta: 

Top 10 lucruri care imi plac

1. Cred ca orice om are o menire a lui si fericirea ii vine din gasirea acestui lucru. Pentru mine, a fi mentor pentru studentii mei este numarul 1 in aceasta lista: sa vad ca pot sa ii ajut si sa simt ca le dau incredere. 

2. Legat tot de prima, imi place atunci cand primesc feed-back de la studentii mei pentru ca asta ma determina sa fac mai departe ceea ce fac si sa ma perfectionez, imbunatatesc ca om. 

3. Imi place sa scriu. Am publicat anul trecut cartea Scrisori pentru studenții mei in format digital, disponibila pe Google Books, iBooks, Scribd si alte magazine online. 



4. Imi place stilul in care scrie Laurentiu Badea si modul in care imaginatia pusa in povestile si povestirile scrise de el ma fac sa visez la lumi din domeniul viselor. Scanteile Atlantei este una dintre ele. Le gasiti pe toate aici. Din ce am vazut, multi au apreciat povestea Ramasite, dar si Cel mai mic spiridus, poveste scrisa pentru mine, cadou de Crăciun. 



5. Imi place sa fac briose vegane in 15 minute :) 

6. Imi place sa vorbesc si sa ascult. Am un caracter empatic si cred ca asta ma si ajuta in comunicarea cu studentii mei. 

7. Imi place sa fiu punctuala, deoarece prin asta ma respect pe mine si pe ceilalti.

8. Imi place eficienta, oamenii eficienti si care se tin de cuvant. 

9. Imi place sa calatoresc

10. Imi place sa citesc, oscilez intre 60 de carti pe an in anii in care sunt ocupata si 100 in anii mai liberi

Bonus: Imi plac filmele, sa merg la cinema, sa savurez cafeaua alaturi de Laurentiu, imi place cand bate vantul ca acum, imi place racoarea. 

Nu imi place:

1. Nu imi plac oamenii care nu se tin de cuvant
2. Nu imi place sa gatesc, exceptie briosele vegane de 15 minute :) 
3. Nu imi place caldura
4. Nu imi place violenta
5. Nu suport discriminarea dar dezaprob pe cei care se victimizeaza daca nu e cazul
6. Nu imi place sa fac lucruri inutile doar de dragul de a le face
7. Nu imi place coruptia din spitale si medicii care iau spaga de la oameni.

Si ma opresc aici deoarece e datoria noastra sa punem accent pe lucrurile pozitive in viata! 

Astazi, in urma unei discutii cu un student, am realizat ca pot scrie si o continuare a cartii Scrisori pentru studentii mei, punand accent pe aceste vremuri pe care le traim. Educatia in pandemie este foarte diferita de educatia in vremuri normale. 

21 mai 2020

Sa sustinem antreprenorii locali!

Intotdeauna am vrut sa sustin producatorii locali și cu atat mai mult acum, în perioada aceasta. De aceea, cand am aflat de dulceata de capsuni Veronica, o dulceata artizanala si naturala, mi-a atras atentia. În plus sortimentele par inedite: dulceata de capsuni cu Pinot Noir si condimente si dulceata de capsuni cu busuioc fara zahar. 

Dulceata Veronica are mai multe atuuri: este naturala, este locala, este inedita, are o poveste pe care o puteti gasi pe site și are sortimente fara conservanti si aditivi. Eu una am resimtit pasiunea pusa in toate elementele care tin de mixul de marketing al produsului. De exemplu, sortimentul de dulceata cu pinot noir. De cate ori ai ocazia sa consumi o astfel de dulceata? Naturala, locala, inedita. Mixul de condimente imi aduce in memorie nostalgia serilor cu vin fiert (scortisoara, anason, cardamon). 

Pentru cei care prefera dulceata fara zahar, sortimentul cu busuioc este sanatos si gustos. Eu sunt vegana si imi place sa pregatesc clatite sau sa fac sandwichuri cu unt de arahide si dulceata de capsuni. De aceea, daca vrei sa te rasfeti si, in acelasi timp, sa sustii producatorii locali, e o ocazie buna sa iei un sortiment inedit pentru tine sau sa il faci cadou cuiva drag. Ma si gandesc la sortimentul cu Pinot Noir sau la acesta, fara zahar. Pentru aceste sortimente, e clar ca exista pasiune in spate, entuziasm, dorinta de a satisface clientul si de a aduce pe piata un produs de calitate. 

Traim vremuri in care e important sa avem grija de noi, sa fim atenti la produsele alimentare sa fie cat mai naturale, sanatoase, fara aditivi si conservanti. Iar dulceata de capsuni este un astfel de produs, mai ales ca aceste fructe sunt foarte sanatoase, fiind bogate in vitamine si minerale. Si daca, astfel, putem ajuta un antreprenor local, este win-win, pentru noi, dar si pentru economia locala. 

1 aprilie 2020

Ai drepturi, folosește-le!

Proba 13 din competiția SuperBlog are un număr cu noroc deoarece am aflat că am niște drepturi prin lege de care habar nu aveam. Deci, mulțumesc. Astfel, dacă ești partea păgubită într-un accident rutier, poți beneficia de auto de înlocuire, simplu, fără niciun cost pentru tine, în doar patru pași. Plătește asiguratorul șoferului care a produs accidentul. 


Poți suna la numărul de telefon 021.9111 și beneficiezi de asistență rutieră pentru a valorifica dreptul pe care îl ai. Pentru fiecare 4 ore de reparații, beneficiezi de o zi cu un auto de înlocuire. Cât de tare e asta? Se pare că doar 1% din șoferi își cunosc acest drept. Tu știai? Dă sfoară în țară sau notează preventiv numărul de mai sus în agenda telefonului. Întâmplător, am avut un accident anul trecut, ușor, din cauza unui taximetrist. A fost foarte greu cu mașina în service și mi-ar fi prins tare bine să avem o mașină la schimb. 

În plus, sunt din Craiova și mă bucur să văd că Autonom, cei din spatele numărului 021.9111 au sedii și în Craiova. Nu e plăcutt să fii într-un accident, dar e bine de știut că, dacă ai nevoie, poți beneficia de acest serviciu. Prin acest număr de asistență rutieră, beneficiezi la nivel național de toate serviciile necesare în caz de accident: asistență rutieră, platformă, tractare, depanare și auto de înlocuire. 



Să descriem puțin acei patru pași să vezi cât de ușor este. 
1. Deschizi dosarul de daună, pentru asta ai nevoie de constatarea amiabilă cu șoferul vinovat
2. Obții nota de constatare de la asiguratorul soferului vinovat, cu aceasta mergi în service și obții un deviz de reparație. 
3. Pe baza devizului, se determină numărul de ore de manoperă necesare. Astfel, pentru fiecare 4 ore de manoperă, beneficiezi de o zi de închiriere. 
4. Cu aceste documente și confirmarea de la asigurator, suni la nr. 021.9111 la Autonom și ți se va comunica să vii să iei mașina de înlocuire. 

Ultima oară când am avut accidentul și mașina în service, am fost supărată că service-ul nu mi-a pus la dispoziție o mașină de înlocuire. Eu cred că ei știu sau ar trebui să știe de acest drept și ar fi putut să mă îndrume. Sper ca prin acest articol, să ajungă mesajul la cât mai multă lume. 

Eu lucrez în marketing și cred că e trist că doar 1% din șoferi știu de acest drept, cumva, undeva, nu se face informare pe tema asta. Pe de altă parte, marketingul din gură în gură (word to mouth advertising) ar putea ajuta foarte mult la răspândirea acestei idei, acestui drept. 

Astfel, dacă fiecare dintre noi ar da măcar un share sau am spune unui număr de 1-5 prieteni, poate am crește acest procent. Plătim cu toții RCA și e bine să știi că ai și drepturi, nu numai de plătit. Să începem chiar astăzi acest lanț. Te provoc să dai un share! Ce zici? Sau măcar să îți notezi în agenda telefonului numărul 021.9111. Vom ieși cu toții mai câștigați. 

27 martie 2020

Totul va fi bine

Chiar dacă acum trăim vremuri incerte și tulburi pentru toată lumea, va veni și o zi în care vom putea ieși din case și vom putea să ne planificăm vacanța. Și cred că atunci vom aprecia mult mai mult modul în care ne mângâie soarele chipul sau simțim briza mării. 

Temperaturile cresc încet, încet, iar turismul românesc va trebui susținut. De aceea, ar fi bine să ne gândim cu toții să alegem stațiunile de pe litoralul românesc, mai degrabă decât pe cele din străinătate. Pentru a trece timpul mai repede, în timp ce stau acasă, m-am gândit să planific următoarea vacanță la mare pentru atunci când vom putea ieși în siguranță. 

Pe site-ul agenției de turism Litoralul românesc, am căutat cazare litoral. Aici găsești o ofertă variată la toate stațiunile de pe litoral. M-am orientat să găsesc cazare Jupiter convenabilă și atractivă deoarece m-am îndrăgostit de această stațiune. Este mică, liniștită, mă simt ca acasă acolo pentru că am străbătut-o la pas în atâtea veri și cred că e și multă nostalgie la mijloc. Mereu am fost cu părinții, cu fratele meu și familia lui acolo și mi-e dor de acea intimitate familială. 

Eu la Cucina Italiana, Hotel Delta, Jupiter
Îmi place să îmi rezerv vacanța printr-o agenție deoarece scap de griji și pot să mă concentrez mai mult pe planificarea activităților pe care le voi face acolo. În plus, am și vouchere de vacanță de la locul de muncă, ceea ce ajută. Am văzut oferta pentru Hotelul Delta din stațiunea Jupiter și m-a atras faptul că acest hotel este inclus în programul vacanță fără riscuri și că se acceptă și voucherele de vacanță. Vestea bună pentru cei cărora le expiră în mai este că guvernul a anunțat prelungirea termenului în ședința de guvern, urmând a oferi și cadrul legal în perioada următoare. Programul Vacanță fără riscuri vine în contextul pandemic în care ne aflăm pentru a da posibilitatea turistului să își reprogrameze sejurul în cazul în care va apărea o problemă neprevăzută, legată de criza coronavirus. 

De obicei rezerv vacanța cu mai mult timp înainte din mai multe motive: pot obține un preț bun la hotelul pe care îl vreau, pot sta liniștită și să îmi reorganizez celelalte activități în așa fel încât vacanța să nu fie afectată. Chiar și în contextul pandemiei, e bine să visăm, să ne facem planuri și să sprijinim turismul românesc. Prefer dintotdeauna plata cu cardul, iar pentru vouchere trimiterea acestora prin curier. Este sigur chiar și în condiții normale, fără pandemie și virusuri de care să ne temem. 

Legat de preferințele mele în ceea ce privește cazarea, prefer un hotel de 3 stele, cum este și Hotelul Delta, dar care să fi fost renovat recent. Ca economist, plătesc întotdeauna pentru cel mai bun raport preț-calitate și pentru necesitățile mele, nu s-ar justifica să aleg un hotel de 4 stele, mai ales că, în mare parte din timp, aș sta pe plajă. Ador însă o variantă cu mic dejun inclus deoarece nu pot să îmi încep ziua fără o doză de energie, iar un mic dejun asigurat te menține în această rutină sănătoasă. 

Eu și prietenul meu suntem vegani de 2 ani și jumătate, deci ar fi important să ni se ofere o variantă vegană de mic dejun. Nu ne place să avem all inclusive pentru că ne place să testăm majoritatea localurilor dintr-o stațiune și să facem un fel de tur culinar. E și asta o activitate, mai ales că veganismul e o provocare serioasă când mergi la mare.

Nu am fost niciodată la mare doar eu și prietenul meu, mereu am avut alături familia, dar mi-ar plăcea ca următoarea vacanță să încercăm și sejurul în doi. Având tenul foarte deschis, nu putem sta chiar 12 ore la soare și nici nu este indicat, motiv ppentru care ne place să facem și alte activități care să ne țină antrenați și să nu ne plictisim. O activitate care îmi place foarte mult este teatrul de vară, iar în Jupiter te poți bucura de această metodă de divertisment și cultură totodată. 

Arhiva personala, Directia 5 la Teatrul de Vara din Jupiter, 2016

Îmi aduc și acum aminte de concertul celor de la Direcția 5 din vara lui 2016. A fost o seară electrizantă, aerul serii era plăcut, oamenii se bucurau de aceste momente unice. Dar și piesa de teatru în aer liber a fost pe măsură și nu cred să mai fi râs cu atâta poftă înainte. 

Cine e fazanul? Teatrul de vară Jupiter, 2016

Biletul ne-a fost oferit chiar de hotelul Delta și sunt sigură că au astfel de surprize mereu. Într-o altă seară, în timpul cinei, a fost chiar un program artistic la hotel. 

Restaurant Hotel Delta, 2016

Prin aceste poze, vreau să vă arăt că marea înseamnă mai mult decât apă și soare, te poți distra în foarte multe moduri, fie că ești cu familia, fie că ești în cuplu. Plimbările lungi, pe jos, până la Neptun și înapoi, pozele numeroase pe care le poți face sunt o modalitate bună de petrecere a timpului liber și, în același timp, poți atinge și recordul la numărul de pași. 

Plaja La Steaguri, Jupiter

Sfatul meu, în încheiere, este să alegem stațiunile de pe litoralul românesc, să avem încredere că totul va fi bine și vom fi în siguranță. Să ne revedem cu bine la mare! 

***Articol scris pentru SuperBlog