Nu totul este ceea ce pare

În urmă cu mulți ani, am făcut parte din Îngerii lui Charlie. Și acum mă întreb ce a văzut Bosley în mine. În toți acei ani, mă simțeam ca un spion dintr-un film de acțiune, dar realitatea a fost mult mai intensă. Mulți scenariști au fost impresionați de aventurile mele, unele devenite legende, făcându-mă chiar personaj de film. 

Deși lumea auzise de Dark Moon, spioana, nimeni nu știa cine este sau dacă este adevărată. Am avut îndrăzneala chiar să merg la lansarea unuia dintre filme pe 29 noiembrie 2019, dar asta era pe vremea când eram încă tânără. 

Da, da, știu că ești nerăbdătoare. Îți voi povesti imediat. Eram o adolescentă năbădăioasă care fugea mereu din familiile adoptive găsite de stat. Nu îmi găseam deloc locul. Eram la școala de corecție pentru comportament neadecvat, când, Bosley, un tip care nu ieșea prin nimic interesant în evidență, mi-a făcut o vizită. Mi-a spus că mă invită pe o insulă privată în compania unor persoane foarte interesante. În schimb, se ocupă el să mă facă dispărută. 

Nu știam în ce mă bag, așa că am acceptat fără prea mult entuziasm. Pe insulă, am întâlnit câteva fete cu care mi s-a spus că voi face echipă și vom prinde răufăcători. M-a apucat un râs isteric, deoarece nu îmi păsa nici de binefăcători, nici de răufăcători. Eram un produs al un sistem căruia nu îi păsase de mine și nici mie nu avea să îmi pese. Le-am spus că nu am spirit de echipă, că I don't give a f...k și alte chestii dure menite să îi facă să renunțe. Păreau că au înțeles, dar insistau că pot să mă bucur de petrecere, măcar. 

Toată lumea dansa, se distra, consumase ceva mai mult decât alcool. Am ieșit afară când am văzut-o pe una dintre fete certându-se cu un individ. M-am gândit că e vreo poveste de dragoste și m-am reîntors la petrecere. Nu am spus nimic. Am băut și eu apă de la robinet pentru că nu aveam încredere în șleahta de snobi de la petrecere. Când m-am întors de la baie, am auzit împușcături. Niște mascați îmbrăcați îl torturau pe Bosley și îi cereau niște coduri. Fetele erau rănite. Mă întrebam ce coduri când l-am auzit pe Bosley vorbind cu ultimele puteri: codurile sunt la fata cea nouă, i le-am strecurat fără să știe în jachetă. Mi-am spus că tare prost e și Bosley ăsta. Mascații m-au reperat rapid în oglindă și s-au îndreptat spre mine: Dă-ne codurile, urlau ca niște gorile fără creier. 

Eu am început să râd isteric, am scos foaia cu codurile din buzunar și am început să o mestec cu forță, exclamând extaziată, în timp ce Bosley mă ruga să nu o fac deoarece au să moară cu toții. Am înghițit totul și am așteptat curioasă finalul vieții mele. Măcar era palpitant. Deodată, toată lumea aplaudă, mascații își dau măștile jos, fetele aveau vopsea nu sânge pe chipurile lor, Bosley râdea isteric: V-am spus eu că e nebună și că va trece toate testele? 

În nebunia mea, l-am plesnit cu ură, justificându-i nebunia. A spus că trebuia să mă testeze și a aflat despre mine că sunt discretă (atunci când nu am intervenit între fată și cel cu care se certa aprins), că am avut grijă să nu beau decât apă de la robinet, gândindu-mă la un potențial caz de otrăvire din partea unor străini pe o insulă și că am distrus codurile, chiar cu riscul pierderii vieților tuturor celor aflați în încăpere. 

****

Și, și? mă întreabă nepoata mea nerăbdătoare. Și și... îi răspund cu jumătate de glas... atunci mi-am dat seama că am o familie și că îmi pasă, dar nu am spus nimănui. Atunci mi-au dat numele Dark Moon. Au fost niște probe cam ciudate din punctcul meu de vedere, dar Bosley probabil văzuse ceva în mine ce nici eu nu reușeam să văd. 

***Articol scris pentru SuperBlog 2019