3 august 2018

Vinul este despre oameni si povesti

Pentru mine, vinul reprezintă un prilej de socializare, de a spune povești. Nu pot spune că sunt o mare expertă, dar experiența vinului are farmecul de a include și alte elemente: un vin bun merge lângă o brânză bună și într-o companie deschisă la povești. Din 2016, am început să particip de degustări de vin, organizate de Asociația Bloggerilor Olteni și am început să învăț cum se bea vinul, cum să îi simți aromele, savoarea, gustul, care e diferența dintre acești termeni, cum se asociază - cu brânză, fructe, condimente - și cum se simte intensitatea aromelor la nivelul papilelor gustative. 

Am vizitat și podgorii, și crame, și pot spune că am înțeles mai bine modul în care se realizează un vin, importanța oenologiei, dar și dragostea pe care o pui în fiecare etapă de realizare a vinului. 


În poza de mai sus este Laurențiu Achim, Președintele Federației Somelierilor din România, care m-a impresionat la una dintre degustările de vin la care am luat parte prin explicațiile pertinente și totuși simple, într-un limbaj accesibil și nepriceputului în ale vinului. Ne-a explicat de ce se ține paharul de picior, cum să folosim simțurile pentru a simți vinul, la nivel olfactiv și de papile gustative. Apoi asocierile cu brânza, care trebuie să completeze vinul, creând un echilibru perfect, care să le pună în valoare. 

Când am un vin în fața mea, îmi place să închid ochii și să retrăiesc imaginar povestea oamenilor care au trudit pentru ca vinul să se afle pe masa mea: de la cei care lucrează în podgorii și crame, la cei de la departamentul de marketing al distribuitorului. Vinul nu trebuie băut, ci savurat. 

Ca să fiu cât mai fidelă întrebării celor de la Vincon - cum ar arata aniversarea mea de 50 de ani? - pot spune că vinul l-am descoperit prin degustările de vin acum un an, dar semnificația lui mă însoțește din copilărie. Am avut o copilărie în care bunicii și părinții încă aveau vie, iar eu savuram struguri și ascultam poveștile tatălui meu. Pentru mine, vinul este despre tata, despre poveștile pe care le ascultam, despre oameni și visuri mărețe. 

Desi mai sunt multi ani pana la aniversarea de 50 de ani, mi-ar placea sa am casa mea cu gradina si o curte spatioasa, in care sa imi invit prietenii si sa savuram impreuna un pahar de vin, in timp ce admiram asfintitul si ne bucuram de compania fiecaruia, de prezent si de faptul ca suntem, atunci si acolo. Imortalizati in clipa prezenta... si inchinand un pahar de Galbena de Odobesti. Anul acesta, acest brand implineste 50 de ani si beneficiaza de o editie aniversara si de o eticheta stilizata. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ti-a placut? Spune-mi! Imi vei face ziua mai buna.
Nu ti-a placut? Spune-mi! Poate voi imbunatati ceva.
Multumesc! Zambeste! Astazi e o zi frumoasa! :)