20 august 2018

Victorii

Anul acesta, are loc cea de-a treia editie a campaniei Mingi in scoli, prin care viitorii campioni de handbal ai Romaniei primesc echipament sportiv. In acest context, cuvantul victorie, victorios ne declanseaza propriile nostalgii legate de victoriile noastre, mai mici sau mai mari. Una dintre principalele victorii pe plan profesional a constituit-o angajarea in urma unui examen foarte greu, in domeniul achizitiilor, dupa o indelunga perioada de studiu a bibliografiei. Cand directorul de Resurse Umane m-a chemat sa imi spuna ca este impresionata de lucrarea mea scrisa (aveam 22 de ani atunci), m-am simtit in culmea fericirii. 

Indiferent de victorii, bucurati-va de fiecare dintre ele, traiti clipa, savurati momentul! 

5 august 2018

50 de ani intr-o picatura

Anii trec mai repede decat ne-am dori. Cu ocazia implinirii a 50 de ani de existenta a brandului Galbena de Odobesti, Vincon a lansat o editie aniversara cu o eticheta stilizata. Raspunzand provocarii lor, cum mi-as vedea eu sau tu cel care citesti aceste randuri aniversarea de 50 de ani? Timpul e imprevizibil, pot doar sa spun ca a ajunge la batranete este un privilegiu, iar batranetea, ca si tineretea sunt doar stari de spirit. Ce mai conteaza un rid in coltul gurii daca e acolo pentru ca ai trait emotii sau ai ras cu gura pana la urechi? Ce mai conteaza firele argintii din par, daca sunt acolo sa iti incadreze un chip emotionant si inca inocent in priviri? Ce mai conteaza mainile ridate si subtiri, daca sunt aceleasi maini de care tatal iti spunea ca sunt maini de pianista? 

Mi-ar placea ca aniversarea celor 50 de ani sa fie organizata in jurul celor dragi, lansand o noua carte si avand aproape parintii si partenerul de viata. Ce sunt 50 de ani? O picatura intr-un ocean al timpului nesfarsit, o poza de o nanosecunda intr-un ocean infinit. 

4 august 2018

Visand spre 50

Brandul Galbena de Odobesti din gama Vincon implineste 50 de ani, iar Vincon ne-a provocat sa ne imaginam aniversarea a 50 de ani. Cum va fi? sau mai bine spus cum vizualizez aceasta aniversare in scenariul ideal? :)

Sa visam deci... As pregati o petrecere vegana cu vin de la Vincon pentru toti apropiatii mei: familie, prieteni, fetele mele (foste studente) cu care vom fi cladit pana atunci un ONG cu activitati extraordinare si cainele nostru loial pe care sper ca il vom fi luat pana atunci :) 

Petrecerea va avea loc la casa noastra pe care pana atunci speram sa o avem si socializarea in jurul bunataturilor vegane va avea loc in imensul gazebo (foisor) din curte. Luminile din curte vor crea o atmosfera hyggeligt (concept danez), in spiritul intregii ambiante a casei. 

In mijlocul curtii se afla un pom al recunostintei in care invitatii pot sa scrie biletele de recunostinta adresate universului sau unei persoane concrete. 


3 august 2018

Vinul este despre oameni si povesti

Pentru mine, vinul reprezintă un prilej de socializare, de a spune povești. Nu pot spune că sunt o mare expertă, dar experiența vinului are farmecul de a include și alte elemente: un vin bun merge lângă o brânză bună și într-o companie deschisă la povești. Din 2016, am început să particip de degustări de vin, organizate de Asociația Bloggerilor Olteni și am început să învăț cum se bea vinul, cum să îi simți aromele, savoarea, gustul, care e diferența dintre acești termeni, cum se asociază - cu brânză, fructe, condimente - și cum se simte intensitatea aromelor la nivelul papilelor gustative. 

Am vizitat și podgorii, și crame, și pot spune că am înțeles mai bine modul în care se realizează un vin, importanța oenologiei, dar și dragostea pe care o pui în fiecare etapă de realizare a vinului. 


În poza de mai sus este Laurențiu Achim, Președintele Federației Somelierilor din România, care m-a impresionat la una dintre degustările de vin la care am luat parte prin explicațiile pertinente și totuși simple, într-un limbaj accesibil și nepriceputului în ale vinului. Ne-a explicat de ce se ține paharul de picior, cum să folosim simțurile pentru a simți vinul, la nivel olfactiv și de papile gustative. Apoi asocierile cu brânza, care trebuie să completeze vinul, creând un echilibru perfect, care să le pună în valoare. 

Când am un vin în fața mea, îmi place să închid ochii și să retrăiesc imaginar povestea oamenilor care au trudit pentru ca vinul să se afle pe masa mea: de la cei care lucrează în podgorii și crame, la cei de la departamentul de marketing al distribuitorului. Vinul nu trebuie băut, ci savurat. 

Ca să fiu cât mai fidelă întrebării celor de la Vincon - cum ar arata aniversarea mea de 50 de ani? - pot spune că vinul l-am descoperit prin degustările de vin acum un an, dar semnificația lui mă însoțește din copilărie. Am avut o copilărie în care bunicii și părinții încă aveau vie, iar eu savuram struguri și ascultam poveștile tatălui meu. Pentru mine, vinul este despre tata, despre poveștile pe care le ascultam, despre oameni și visuri mărețe. 

Desi mai sunt multi ani pana la aniversarea de 50 de ani, mi-ar placea sa am casa mea cu gradina si o curte spatioasa, in care sa imi invit prietenii si sa savuram impreuna un pahar de vin, in timp ce admiram asfintitul si ne bucuram de compania fiecaruia, de prezent si de faptul ca suntem, atunci si acolo. Imortalizati in clipa prezenta... si inchinand un pahar de Galbena de Odobesti. Anul acesta, acest brand implineste 50 de ani si beneficiaza de o editie aniversara si de o eticheta stilizata. 


2 august 2018

Asociatia Little People si VIA

Asociatia Little People vine in intampinarea tinerilor cu varsta intre 18-39 de ani din tara noastra cu aplicatia VIA, care se poate descarca gratuit de pe AppStore si Google Play. Aplicatia se adreseaza celor care sunt afectati de cancer si le pune la dispozitie un mijloc de comunicare si socializare. Tinerii isi pot face prieteni si pot discuta cu alte persoane care sufera de aceeasi boala. Foarte des, cei care sufera de cancer sunt coplesiti de depresie, iar sistemul nu ii ajuta foarte mult. Apreciez aceasta initiativa. Daca stiti pe cineva care se confrunta cu aceasta drama, spuneti-le de VIA. Le poate oferi un sprijin moral.