22 septembrie 2016

My golden memories

Am primit o provocare blogosferică de la Kerrygold, brandul untului produs în Irlanda, de la vaci care pasc iarbă verde 11 luni pe an. Comparativ cu media din România, de 7 luni, acest lucru ne dă un prim indiciu despre calitatea produsului. Recunosc că nu știam prea multe despre unt și a fost un prilej bun să mă documentez. Termenul folosit pentru hrănirea pe o perioadă îndelungată cu iarbă verde este grass-fed și putem observa că acest lucru îl regăsim și pe ambalajul produsului.

Butter in a heart

M-am tot gândit cum să povestesc despre unt dacă nu îl am în palme, să îl miros, să îi simt textura, să îi admir culoarea. Așa că, am plecat cu noaptea în cap, să îmi cumpăr unt Kerrygold și cafea pentru un mic dejun inspirațional de toamnă răzvrătită. 

My golden memories



Am ajuns acasă și am îmbrățișat cu palmele mele untul frumos ambalat, o îmbrățișare scurtă, un schimb telepatic de replici între mine și el.... Am pregătit un mic dejun cu aromă de unt și aur, mireasmă de cafea, miros de file de carte și m-am cuibărit pe canapea pentru a savura PREZENTUL. Magie, delir, un vis.... oare m-am trezit sau încă visez la toamna care va să vină?



Untul Kerrygold este galben, de aici probabil și numele, și se întinde foarte ușor pe pâine, chiar și după ce tocmai l-ai scos de la frigider. Recunosc că mi-a plăcut asta, pentru că nu de puține ori, m-am stresat cu întinderea untului pe pâine. 


Kerrygold, pîine prăjită, ciocolată și cafea cu lapte..... 

E o senzație plăcută când aromele de pâine prăjită, cafea și unt topit îți pătrund în corp și te fac să visezi.... la vremea când erai copil și tot ce doreai, era să te trezești la căldură, să dai drumul la desene animate și să aștepți să vină mama cu micul dejun și ciocolată caldă. 
Așa că, untul are darul de a ne transpune în acel univers al inocenței.... ciudat e că mă încearcă emoții contradictorii, de plăcere, dar și de nostalgie/tristețe la gândul că timpul trece.... și iar parcă au trecut prea multe luni de când nu am mai sunat-o pe bunica. Dacă mama ne punea unt pe pâine, bunica ne delecta cu totul altfel......
Eram copil, era frig, toamnă, iarnă, primăvară, nu contează, pentru mine, universul era acolo, în patul de la bunica, cocoțați în vârful patului de fapt. Bunica mea are o față de copil și un zâmbet mereu pe chip. Ne făcea mămăligă, cu ou fiert, brânză și unt..... Și iarăși untul ăsta se topește și îmi gâdilă bolta palatină și ochii, și nasul....și parcă lacrimi stau să-mi cadă....bunica este, bunicul este, încă sunt, dar timpul trece. 

Mi-e dor de diminețile la țară, când eu eram copil și bunicii tineri încă.... Și untul ăsta e vrăjit.... E dovedit științific, totuși, că mirosul, gustul și alte senzații ne declanșează amintiri....Amintirile mele de aur, calde ca laptele și untul dezmierdat pe pâinea abia scoasă din cuptorul bunicii. 

 
Mulțumesc Kerrygold pentru provocare.... provocarea sau untul vrăjit cu gust de copilărie m-au determinat să o sun pe bunica și să o întreb ce mai face... să îi mulțumesc pentru tandrețea cu care ne înconjoară de câte ori ne vede sau ne aude.