Lumea cărților între creativitatea umană și sprijinul tehnologiei

Proba 2 din competiția SuperBlog 2024 ne pune în fața unei întrebări pe care am auzit-o cu toții în ultimul timp: vor deveni oamenii și locurile lor de muncă redundante în fața ascensiunii tehnologiei AI? Va dispărea omul creator în favoarea unui AI? Vor dispărea editurile, cărțile scrise de oameni? 

În continuare, îmi voi expune punctul meu de vedere și pentru asta, e necesar să prezint oricum contextul în care mă aflu. Orice experiență pe care o trăim ne influențează modul în care percepem realitatea și ne raportăm la ea.

Perspectiva mea este cea a unui cadru didactic la universitate, a unui cercetător care trebuie să publice articole în reviste internaționale de prestigiu, a unui scriitor self-published și, acum, a unui boboc la facultatea de Psihologie. 

Tehnologia AI în sine nu este ceva negativ. Este o tehnologie și atât. Modul în care decidem să o folosim poate fi rău sau bun. Acest lucru îl studiam în școală la început de ani 90 când ni s-a cerut să redactăm un eseu cu privire la rolul televiziunii, sabia cu două tăișuri. 

Dacă o folosim în mod corect și transparent, tehnologia AI poate să ne ajute foarte mult. Poți reduce timpul de lucru, poți să îi ceri recomandări de cărți, să îți explice un concept, să faceți brainstorming împreună. Să copiezi ce ți-a spus AI-ul și să spui că este creația ta, omițând faptul că ai folosit această tehnologie ține de transparență și etică, de valorile noastre morale. Cei care încalcă aceste principii, vor găsi mereu noi modalități, indiferent că e vorba de AI, plagiat sau altceva.

În cariera mea de cercetător, sunt jurnale care interzic AI-ul în scrierea de articole și recenzare, dar și câteva care permit asta dacă se justifică și este transparent. Personal, nu am folosit AI-ul în acest scop, dar am auzit colegi care au verificat informația furnizată de AI și s-a dovedit a fi incorectă. Alții au testat două programe AI și acestea au dat răspunsuri diferite. De aceea, din punctul meu de vedere, folosirea AI trebuie să fie făcută cu mare prudență, iar veridicitatea datelor trebuie întotdeauna verificată din mai multe surse, fie că este vorba de AI sau simplă propagandă și dezinformare. 

Ca profesor și acum studentă într-un nou domeniu, e dificil să verifici fiecare student dacă a folosit AI-ul chiar dacă există software în acest sens. Nu suntem poliție și nu avem timpul necesar să facem aceste verificări. Cred că supraeul nostru, conștiința noastră ar trebui să ne ghideze pentru că, în cele din urmă, când va trebui să faci ceva concret la locul de muncă, AI-ul nu va putea să te ajute. 

Legat de întrebarea pusă de Editura NICULESCU dacă AI va înlocui scriitorii sau despre cum va influența această tehnologie editurile, eu cred că cititorii vor dori întotdeauna cărți autentice, care să transmită emoție. Discuția cu AI-ul de acum a fost acum mulți ani discuția despre cartea tipărită și cartea în format digital, ca să nu menționăm și pirateria. Până la urmă, lucrurile evoluează, iar editurile trebuie să țină pasul. 

Cu toții putem folosi AI să fim mai rapizi și eficienți. De exemplu, un coleg de la o universitate din America spunea că a dictat o carte și cu ajutorul AI, a transpus-o în text. Ideile erau ale lui, dar AI-ul l-a ajutat să le scrie mai rapid. Nu văd nimic greșit în asta. 

În ceea ce privește literatura scrisă cu ajutorul AI, integral sau parțial, cred că este necesar să existe transparență. Cititorii vor decide dacă scrierea respectivă este de calitate și dacă pentru asta vor să dea banii. Cred că este necesară o limită pentru că revin la televiziune: dacă difuzezi doar emisiuni tâmpite, oamenii vor pierde capacitatea de analiză și gândire critică. 

Interzicerea folosirii AI va duce la metode ingenioase de furt. Cel mai bine este să se creeze niște limite și să fie transparență. Până la urmă, pot fi prostii scrise de oameni și prostii scrise de AI. Să investim în educația copiilor și în stimularea creativității lor în școală, prin televiziune, experiențe și oameni. Dezvoltând caractere, dezvoltăm societăți care nu se vor baza exclusiv pe AI.

AI-ul nu poate fi autentic și emoțional ca un scriitor, poate imita asta, dar vei simți diferența. Vorbind despre acest risc, cred că deja mulți oameni care folosesc excesiv platforme de social media și emoticoane au ajuns să nu mai descifreze emoțiile corecte pe chipul altor oameni sau în sufletul lor (Liu, 2023). 

Problema nu este AI-ul, ci OMUL. Ce facem cu noi? Unde ne-am pierdut și de ce? De ce nu realizăm că totul ține de educație și de modul în care ne formăm de când suntem mici? 

Editurile pot merge aproape de școli, acolo este viitorul lor, în crearea noilor generații într-un mod onest, moral, doritor să inoveze și creeze într-un mod ludic, nu doar rapid prin copiere de conținut generat de AI. 

Eu gândesc așa pentru că am fost educată în spiritul literaturii de părinți și școală. Pentru mine, cărțile sunt salvarea atunci când îți este greu și o mare plăcere în celelalte momente, fie că le citești, fie că le scrii. Și am făcut și una, și alta. Citesc zilnic pentru că mi-am creat un obicei, iar literatura este hrană pentru suflet, oricât de clișeu ar suna asta. Am scris în adolescență Fluturi Negri și acum, ca adult, Un Fluture Alb. 

Chiar dacă citesc mult în format digital și în limba engleză, îmi place să și vizitez Târgurile de carte. Așa am luat de la Editura NICULESCU de la Târgul Gaudeamus cartea Acționează și gândește ca o pisică. 

Am cumpărat această carte pentru că mi-a sărit în ochi dintre toate și nici nu am pisică, nici nu mă dau în vânt după ele. Am copilărit la țară, deci am cunoscut multe pisici :) Cineva, un om și nu un AI, a aranjat cărțile în acel mod. Am stat mai mult la stand pentru că mi-a plăcut doamna care vindea la stand și despre care am si scris atunci în social media. În 5 minute, mi-a povestit că și dânsa este olteancă și mergea cu gâștele pe câmp și multe altele... Un AI nu ar fi înțeles nimic dintr-o astfel de poveste în care doi oameni, pentru 5 minute, s-au conectat pe aceeași frecvență. AI-ul nu are inteligență emoțională și nu va avea niciodată finețea unui om.

Mi-a plăcut cartea, este comică și te face să vrei să fii puternică precum o pisică și să te iubești mai mult. O recomand mai ales celor fără pisici :) 

În concluzie, AI-ul este cea mai mică problemă a editurilor sau scriitorilor sau omenirii. Problema este OMUL. Să îl educăm de mic așa cum trebuie pentru ca, mai apoi, ca adult, să folosească AI-ul pentru a descoperi un leac împotriva cancerului sau pentru a reduce timpul necesar anumitor sarcini care nu presupun creativitate și inovație. Această educație timpurie în spiritul creativității și valorilor morale nu este doar treaba școlii și a profesorilor plătiți prea puțin pentru munca lor, ci a întregii comunități, a media, a editurilor, ong-urilor, părinților, statului, etc. 

Fiind profesor în învățământul superior, poate sunt subiectivă, dar dacă suntem sinceri, nimic nu există fără educație, nici AI-ul, nici adulții funcționali, nici scriitorii, nici medicii, nici civilizația. 

Referință:

Liu M. Are you really smiling? Display rules for emojis and the relationship between emotion management and psychological well-being. Front Psychol. 2023 Mar 3;14:1035742. doi: 10.3389/fpsyg.2023.1035742. PMID: 36935962; PMCID: PMC10020588.

Sunt eu în ceilalți și ceilalți în mine

Ce înseamnă a dărui și de ce să promovăm aceste acte de dăruire?

De multe ori, avem falsa impresie că noi și ceilalți suntem entități complet diferite. În asta constă și majoritatea suferințelor noastre. Am înțeles recent că fiecare dintre noi își dorește să fie fericit, fiecare dintre noi trece prin momente dificile în viață, fiecare dintre noi suferă. 

Prima probă din competiția SuperBlog 2024 ne invită să povestim despre ce inseamnă a DĂRUI pentru noi. Am fost crescuți, mulți dintre noi, că a povesti prea multe lucruri de bine despre tine este opusul modestiei și înseamnă că te lauzi sau vrei ceva. Mai târziu în viață, am realizat că este importantă intenția cu care promovezi anumite lucruri pe care le faci. Adesea, văd persoane care spun despre lucrurile minunate pe care le fac pentru comunitate și mă las motivată și inspirată de acele acte de dăruire totală. 

Ce vreau să spun este că e mai bine să facem bine și să promovăm aceste acțiuni pentru a atrage și alți oameni să facă la fel în comunitățile lor decât să stăm în banca noastră și să vedem cum doar acțiunile negative sunt mediatizate. Cred că a dărui nu înseamnă doar bani sau lucruri materiale foarte scumpe. Cred că și cei care nu au posibilitatea de a oferi ceva material, au o mare bogăție de resurse interioare pe care le pot oferi celor din jur: compasiune, un zâmbet, o vorbă caldă, încurajare, îndrumare, timp, ascultare sinceră, o îmbrățișare...

Despre mine și cum mi-am găsit scopul care îmi dă energie

Și pentru că proba ne cere să vorbim despre noi, am stat să reflectez când am început eu să dăruiesc și cred că asta s-a întâmplat mai intens din anul 2015. Sunt cadru didactic la universitate și am realizat că studenții au nevoie de mai mult decât a primi informații teoretice și/sau practice de la noi. Au nevoie să fie auziți, să se exprime într-un spațiu sigur și să prindă curaj să zboare pentru a-și atinge potențialul. Așa a luat naștere un cerc de marketing și revista Cronica Studentului. Nu insist asupra proiectelor în sine, ci asupra a ceea ce au însemnat aceste două proiecte cărora m-am dedicat cu pasiune, oferindu-mi timpul, resursele mele de mentor, totul în mod voluntar. 

Feed-back-ul venit din partea studenților care au început să-și deblocheze creativitatea scriind în paginile revistei este recompensa cea mai frumoasă pentru munca mea din acești ani. Am avut și ajutoare, mai ales pe partea de grafică. Am fost întrebată de ce o fac, că revista nu va rezista, că de ce muncesc fără nicio recompensă materială, că nu ajută foarte mult pe nimeni... Dar pentru mine a dărui a avut întotdeauna sens. Dacă o singură persoană se simte mai bine ea cu ea în urma procesului creativ de a scrie în revistă sau în urma lecturării unui articol scris de un student, atunci totul are sens. Niciodată nu putem ști cât de mare este impactul a ceea ce spunem cuiva sau a modului în care ne comportăm față de cineva și mă refer și la lucrurile bune și la cele rele. 

Am avut studenți, care, după ani de zile, mă întâlnesc și îmi spun: Vă mulțumesc pentru că mi-ați dat încredere sau vă mulțumesc pentru că mi-ați dat ocazia să scriu la revistă sau pentru recomandarea făcută... Nu spun toate astea ca să mă laud eu, ci pentru a înțelege că e ușor să ajuți dacă îți propui acest lucru. 

Ușor nu înseamnă că nu există efort pentru că va exista. De multe ori, când auzeam despre impactul pe care l-am avut asupra foștilor studenți, stăteam câte o zi întreagă și meditam la asta... dar ce am făcut așa de special? Alți oameni mă întreabă de unde am atâta energie pentru aceste proiecte. Și mereu le răspund, cu toată sinceritatea, că îmi iau energia din astfel de proiecte pentru studenții mei. Și așa este. Muncești voluntar pentru a dărui, dar după ce ai încheiat, energia vine înzecit către tine. Nu toate tipurile de proiecte de voluntariat ne dau tuturor aceeași satisfacție. 

Predau marketingul organizațiilor non-profit și mereu le spun tinerilor că pot să aleagă un ONG către care se simt ei înclinați. Poate unora le plac animalele, altora să ajute bătrânii, alții poate vor să curețe mediul, alții să ajute copiii la lecții... Suntem diferiți și este OK. Important este să înțelegem că nu suntem chiar atât de diferiți cum credem. Toți suferim, iubim, greșim, ne bucurăm... suntem oameni imperfecți și este atât de minunat. 

Un alt proiect minunat este fondarea unui ONG pe educație împreună cu două foste studente ale mele. Împreună, în ultimii 6 ani, am organizat multe ateliere pe diverse teme: burnout, reciclare, antreprenoriat, risipa alimentară, art-terapie, managementul timpului. A fost o călătorie minunată și ne bucurăm că fiecare dintre participanți s-a simțit bine în mijlocul nostru. 

De la începutul acestui an, am vrut să continui în direcția scopului pe care eu mi l-am creionat și anume acela de a-mi ajuta și mai mult studenții atunci când se confruntă cu diverse probleme. Astfel, mi-am luat certificarea de consilier pentru dezvoltare personală și am început să organizez voluntar ateliere online menite să promoveze inteligența emoțională și să-i ajute pe tineri să comunice mai eficient, să se cunoască pe ei și să își gestioneze mai bine emoțiile. 

Un alt mod în care am crezut eu că pot ajuta a fost să scriu.  Am publicat Scrisori pentru studenții mei, Fluturi negri (scrisă în adolescență dar publicată după 20 de ani) și Un Fluture Alb. Vânzările din aceste cărți au mers către un ONG dedicat copiilor cu autism, iar în perioade scurte, au fost puse gratuit în versiunea online pentru că am convingerea că ceea ce am scris poate ajuta anumiți oameni care traversează aceleași trăiri ca și mine. 

Aș vorbi mult despre ceea ce fac nu pentru a atrage atenția asupra mea pentru că nu am nimic special față de alți oameni, ci asupra puterii pe care fiecare dintre noi o are. Nu e suficient să nu facem rău, e important să începem să facem bine, dăruind celor din jur o parte din noi. Atunci când facem asta, nu devenim mai puțin, ci devenim mai mult pentru că sinele nostru se îmbogățește cu noi valori, noi experiențe. Ne cunoaștem mai bine, învățăm lecții despre ce înseamnă a fi OM și realizăm că noi suntem în ceilalți și ceilați sunt în noi. 

Există multe ONG-uri mari către care puteți să vă îndreptați atenția dacă doriți: Crucea Roșie, Salvați Copiii, băncile de alimente, etc. Am menționat doar câteva, dar, așa cum spuneam, în funcție de personalitatea voastră, puteți alege unul care este aproape de sufletul vostru prin ceea ce face. Eu sunt atrasă de cele pe educație, cele adresate copiilor (fără posibilități sau din centre de plasament) și bătrânilor singuri. Sunt interesată și de partea de reciclare și risipă alimentară, dar elementul comun este pentru mine educația și conștientizarea asupra anumitor probleme. 

Cum putem ajuta?

1. fiind voluntari și oferindu-ne timpul unei cauze în care credem. Poate fi în cadrul unui ONG sau pe cont propriu, fiecare acolo unde este. Pentru mine, a fost în activități pentru tineri (revista, cercul de marketing, ateliere de dezvoltare personală).

2. dacă suntem angajați, putem direcționa până la 3,5% din impozitul pe venitul aferent anului anterior către un ONG (formularul 230)

3. dacă ai o firmă, poți direcționa până la 20% din impozitul pe profit către un ONG. 

4. să ne creăm propriul ONG și să dăruim într-un mod organizat. 

5. donând lucruri care sunt atât de necesare celor aflați în nevoie (mâncare, haine, jucării educative, cărți)

Chiar dacă nu suntem salariați și nu avem o firmă, putem să spunem altora care pot face asta și acesta este un gest foarte frumos, să transmitem informația să ajungă acolo unde trebuie. 

Nu e chiar atât de greu să dăruim, dar presupune să ne stabilim asta ca obiectiv. Nu se întâmplă spontan și viața mereu curge... nu se va opri pentru noi. Astăzi este cel mai bun moment să începem. 

În încheiere, vreau să aduc aminte de tragediile pe care le-am văzut cu toții la televizor: inundațiile din Galați. Chiar dacă părem a fi departe, putem sprijini cu ce putem, dar cel mai important este să diseminăm campaniile frumoase astfel încât să ajungă la cei care pot face mult mai mult. M-am bucurat enorm să citesc despre campania umanitară cu privire la reconstrucția caselor celor afectați. Nevoia de materiale de construcție pentru locuințele afectate din Galați a crescut foarte mult, iar Vindem-Ieftin.ro asigură o gamă variată la prețuri atent negociate. În plus, Depozitele Virtuale au renunțat la adaosul comercial pentru materialele achiziționate în scopul refacerii acestor case avariate.   

SuperBlog 2024

Nu am mai participat de ceva vreme la SuperBlog. Cred ca asteptam probele despre carti si am vazut-o :) Asa ca, here I am. In ultimul an, m-am axat pe mine si pe ce imi place mie sa fac... Asa ca, am publicat o noua carte - Un Fluture Alb, am facut propriul audio-book cu vocea pt cartea Fluturi negri, am devenit consilier pt dezvoltare personala si sunt boboc :) proaspat studenta la Psihologie la Brasov. 

Am organizat un eveniment in cadrul Festivalului Shakespeare si am vorbit mai des la TV si radio despre dezvoltarea personala, importanta sanatatii mintale si rolul educatiei in parcursul tinerilor. 

Asa ca vedem ce va aduce 2024 si mai ales 2025 in calatoria noastra. Ma inscriu cu gandul ca voi gasi probe care se pliaza pasiunilor mele, iar cititul este una dintre pasiunile mele. 

Despre regulamentul SuperBlog si toate cele, găsiți aici: https://super-blog.eu/cum-participi

SuperBlog de toamnă 2023

A venit toamna și au început și înscrierile pentru SuperBlog. Nu știu dacă voi avea timp și resurse interioare pentru a scrie toamna aceasta, dar zic să deschid ușa măcar și înscrierea este musai. Măcar dacă află vreun student rătăcit pe blogul meu despre competiție și tot e ceva. În plus, mereu menționez SuperBlog la cursul meu de Scriere creativă unde îi pun pe studenții de la master anul II să își facă blog și să îmbine creativitatea cu potențialul de marketing. 

Doresc tuturor, participanți sau nu, dar mai ales organizatorilor, o toamnă minunată! 

Despre regulament si toate cele, găsiți aici: https://super-blog.eu/cum-participi

De la ultima ediție, am publicat volumul de proza Fluturi negri (link https://books2read.com/u/meq2pl). Toate veniturile din vanzarea cartii vor fi donate catre Asociația Visuri și Speranțe in construirea unui centru pentru copiii cu autism in regiunea Oltenia.

COPILA LUNII ȘI SOARELE ARZÂND ÎN PIEPT

 de Silvia Puiu

O zi de vară ca oricare alta în ultimii ani... una care mă duce cu gândul la primăvara și toamna, și apoi iarna vieții mele. Iubesc intens, trăiesc intens, gândesc intens, sunt un soare care uită să mai apună. Pare frumos sau romantic în sensul romantismului literar, dar mă consumă fizic și mental. Ce s-ar întâmpla dacă soarele ar uita să mai apună, dacă și-ar uita mersul firesc al lucrurilor? Ar fi o tragedie... o tragedie romantică, ce-i drept, dar o tragedie. 

La fel ca un Soare prea preocupat de sine să mai lase locul cerului înstelat și Lunii, așa mă simt eu în vâltoarea emoțiilor care mă cuprind. Nu reușesc să găsesc calea de mijloc, nu reușesc să fiu parțial soare, parțial lună, uneori zi, alteori noapte. Sunt blocat în sentimentul de soare care îmi arde în piept și uită să ia o pauză. A apărut pe cerul minții mele și acum nu îmi dă pace. Mă iubește posesiv până la epuizarea și dispariția mea. Mi-e cald și frig în același timp din cauza razelor lui ce îmi străpung dureros și plăcut ființa în fiecare zi în care pășesc prin viață. 

Mulți m-au întrebat și ce dacă? Și ce dacă soarele nu apune? E frumos să fie tot timpul vară în tine, tot timpul lumină, uitând că avem nevoie de noapte și iarnă pentru a ne reface și a nu ne pierde mințile... Un soare permanent, oricât de frumos și iubitor ar fi, este doar extincție și tortură. 

Sunt soare în flăcări și ard sentimente, emoții și gânduri... ale mele și ale altora pe care îi întâlnesc. Am întâlnit-o pe ea într-o zi de iarnă înghețată și am vrut să mă încălzesc într-un soare lăuntric pe care mi l-am creat pentru a supraviețui. Apoi, nu am știut cum să îl mai domolesc... Doi oameni născuți la trecerea dintre ani ne-am izbit puternic destinele până nu a mai rămas decât foc, foc intens arzându-ne și consumându-ne în neființă. 

La început era și Soare, și Lună, și noapte, și zi, era calm și magie în mine, în ea și în noi. Apoi, Soarele meu a uitat să mai apună... și Luna ei la fel. Era copila lunii și eu aveam un soare arzându-mi în piept. Vorbeam astre diferite, vedeam în negru intens și alb orbitor, eu ne ardeam pe noi și ea se retrăgea în semiluna ei confortabilă. Așa se întâmplă când soarele uită să mai apună... uită de Lună și stele și de ea, și de noi. 

Timpul a trecut și fiecare a plecat cu astrul său în lumea lui. Nu am mai știut nimic unul de altul. Eu a trebuit să suport căldura unui soare care continuă să ardă mocnit, să mă consume până la epuizare. Am ars toate lunile întâlnite în cale în ultimii 30 de ani, fiind prea intens pentru mine și pentru alții. Sunt ori prea rece că ard, ori prea cald că îngheț iubirea și prietenia și orice alt sentiment. 

Acum e vară și mâine-i din nou ianuarie. Mă plimb în pustietatea din mine unde e doar deșert și arșiță neîncetat... mi-e sete de atât de multă vreme și nu reușesc să mă calmez. E doar tortură pe care o savurez într-un mod sadic, ca și cum eu și Soarele am fi entități diferite. Respir foc și raze, beau căldură și uitare. Cine sunt eu? Unde e ea, copila lunii mele?

E deja trecut de miezul nopții... străzile sunt pline de oameni și râsete, de zgomot și magie, de semi sori și semiluni... o văd pe ea sau o fată Morgana, nu mai contează. Îi admir de la distanță chipul alb, cu riduri de bucurie și trăiri intense. E aceeași copilă de acum 30 de ani și pare singură, dar radiind de o lumină pe jumătate din soare și jumătate din lună. Nu știu dacă să mă apropii sau nu, dacă să deranjez cu soarele ce arde de atâta timp în mine. O vreme, doar o privesc intens și soarele îmi aruncă săgeți ce îmi penetrează corpul și gândurile, și ochii, și gura. Simt sânge pulsând în vene care uitaseră să mai trăiască și oxigen în plămânii care uitaseră să mai respire și altceva decât foc. 

În timp ce oamenii din piață beau șampanie, ciocnesc și își urează la mulți ani, patinoarul are un singur musafir care trăiește în lumea lui: o ea senină, liniștită pe care nu am mai văzut-o de la începutul relației noastre. Are ochii închiși și dansează în lumina lunii de pe cer, dar și din ea. E doar ea și atât... și o muzică pe care doar ea o aude, o muzică făcută din sunete provenite din gândurile și emoțiile mele, din respirația mea îngemănată cu bătăile inimii mele sau ale inimii ei. Odată, aveam o singură inimă și o singură pereche de plămâni, o singură gură și pereche de ochi, aveam aceleași brațe și aceleași picioare, un singur Soare și o singură Lună care conviețuiau în pace. Apoi, soarele meu a uitat să mai apună și a distrus totul în cale. A ars timpul și l-a comprimat în 30 de ani pe care îi simt ca 30 de mii de ani. 

Nu știu să patinez și întotdeauna m-am temut de ridicol, dar simt nevoia să ajung pe gheața din mijlocul patinoarului, unde sper să îmi domolesc soarele din piept. Îmi pun patinele și mă aventurez cu ochii închiși pe spațiul alb înghețat în care doar doi oameni cu astre diferite dansează în timp ce își aniversează cei 51 de ani. Aproape să ne ciocnim, aud râsetul ei care mă ghidează până ajung să prind ritmul dansului ei. Nu am puterea să deschid ochii, așa că plutesc mai departe, urmându-mi semiluna care pare să mă atragă tot mai mult. Simt cum soarele nu mai arde atât de intens și lasă loc lunii pe cer... nu mai sunt posedat de un singur astru și reușesc să văd două astre care își fac loc unul altuia pe cer. 

Îi simt deja respirația pe buze și mâinile ei prinzându-mă înainte să cad. Nu mai râde, dar îi simt emoțiile curgând înspre mine sub formă de raze de soare și lună, îngemănate din nou. Îi simt privirea ațintindu-mă și șoaptele ei în urechea mea în timp ce îmi spune: La mulți ani! Mi-a fost dor de tine!

Perwoll Renew - calea catre slow fashion

Multumesc Buzzstore si AskTeamClean Romania pentru ocazia de a testa detergentul lichid Perwoll Renew pentru haine colorate și capsulele Perwoll Renew pentru hainele de culoare neagra. 

După mai multe folosiri, tesatura pare revigorata, mai noua si, in felul acesta, Perwoll te ajuta sa fii mai sustenabil si prietenos cu mediul. Culorile sterse sunt unul dintre motivele pentru care ne grabim sa ne schimbam garderoba, dar cu acest detergent poti sa le cresti durata de viata. Banuiesc ca ajuta si folosirea constanta si sa nu lasi hainele sa ajunga la degradare. #BUZZPerwollRenew