12 octombrie 2019

Ocolul Pamântului cu ajutorul Christian Tour

Zilele trecute, mi-am adus aminte de povestea clasică a lui Jules Verne - Ocolul Pământului în 80 de zile și m-am întrebat: ce ar fi dacă și eu aș încerca asta? Cu ajutorul unei agenții de turism cu experiență care pune la dispoziție o ofertă variată de circuite culturale Christian Tour și circuite exotice Christian Tour, acest lucru este posibil, fără a depune un efort atât de mare.


În primul rând, aș fi însoțită de prietenul meu cu care îmi place să trăiesc toate aventurile vieții. Ca durată, nu aș vrea să stabilesc eu vreun record, deoarece cred cu tărie că este mai important să te bucuri pe îndelete de vacanțe decât să dai pe repede înainte să bifezi cât mai multe obiective turistice. 

Pregătirea acestei aventuri ar presupune în primul rând să strângem economii ca să nu fim surprinși neplăcut de imposibilitatea de a ne delecta cu tot ce dorim. Apoi, o documentare riguroasă cu privire la destinații, itinerar, obiective turistice și activități pe care să le facem în fiecare locație. Foarte important pentru noi să identificăm lourile în care putem savura preparate vegane. 

Bagajul trebuie să fie cât mai simplu și lejer, cu obiecte vestimentare care pot fi folosite în diverse combinații și în diverse contexte de climă. Ne place să fim minimaliști pentru a nu căra lucruri inutile după noi. Aparatul foto este un must, deoarece ne place să facem multe poze, iar un circuit în jurul lumii este ocazia perfectă. 

Aș începe cu țările nordice, folosind circuitul Stelele Nordului - circuit Scandinavia avion 2020. De câțiva ani, sunt fascinată de nordici pentru scorurile mari în topurile fericirii și cultura hygge (Danemarca) sau lagomul suedez. 

Sursa: Christian Tour
Circuitul include Finlanda, Suedia, Norvegia și Danemarca. Ca obiective de neratat în acest circuit: catedrala Uspenski din Helsinki, muzeul Vasa din Stockholm unde putem admira o ambarcațiune uriașă, muzeul Satului cu case tipic suedeze, să mă pierd pe aleile din Parcul Vigeland din Oslo, să admir în liniște celebra Mică Sirenă din Copenhaga și să mă plimb cu bicicleta pe străzile capitalei daneze asemeni unui localnic care trăiește în spiritul filosofiei hygge. Am citit atâtea despre cultura daneză, încât aș vrea să savurez un Smorrebrod vegan, un sandwich tipic ddanez, cu pâine din secară și alte ingrediente proaspete la alegere, cartofi, ceapă crocantă, condimente. Deserturile daneze combinate cu o cafea aromată sunt un obiectiv care trebuie bifat. În cultura daneză, este foarte importantă compania în care te afli. 

După un început grandios cu țările nordice preferate, aș continua cu circuitul Africa de Sud - În țara diamantelor. 

Sursa: Christian Tour
Ca obiective de bifat în circuit: excursia pe Drumul Vinului StellenboschFranschhoek cu degustare de vin și prânz inclus, safari în Parcul Johannesburg, activități variate în parcul tematic Gold Reef City. Ca mâncare, Africa de Sud folosește foarte multe legume, fructe și condimente de care probabil nici nu ai auzit, așa că, în mod cert aș avea destule opțiuni vegane: African Wrap (un fel de tortilla cu făină de năut și alte legume), mâncare de linte roșie picantă, karantita (similar cu clătitele sau lipiile) cu salată de rodie și nu în ultimul rând cartofi dulci umpluți cu curry din boabe de năut. 

Din Africa, aș continua circuitul cu bifarea Carnavalului de la Rio de Janeiro, pe care, până acum, am avut ocazia să îl admir doar din fața televizorului. Brazilia este o țară cu o cultură intensă, plină de culoare și vibrantă. Pe lângă carnaval și paradele stradale, m-aș bucura de timp în natură și de lungi plimbări prin minunatele Gradini Botanice din Rio. 

Sursa: Christian Tour
Și la final, desigur, țara pe care de mică îmi doresc să o văd, fascinata de cultura ei și de modul în care locuitorii simt, văd și trăiesc fiecare zi, total diferit de cultura noastră europeană.

Sursa: Christian Tour
Circuitul Japonia - Țara Soarelui Răsare oferă câteva obiective importante: vizitarea Templului Asakusa, cel mai vechi templu budist din Tokyo; Palatul Impreial din Tokyo; o plimbare pe malul lacului de la poalele vulcanului din Nikko. Pentru a simți mai bine cultura japoneză, e obligatorie savurarea unui ceai într-o ceainărie specific japoneză. Voi programa această călătorie într-o perioadă în care să mă pot bucura de Festivalul Cireșilor. Pentru japonezi, momentul în care cireșii înfloresc are o semnificație aparte, floarea de cireș fiind foarte folosită și în gastronomia lor. Un ceai verde și Cherry Blossom Cookies sunt combinația perfectă pentru a admira în liniștea și discreția tipică japonezilor festivalul cireșilor. 

Sunt o bună organizatoare de vacanțe, dar, pentru un circuit, ai nevoie de mai multe informații și pregătire. Cred că aici vine sprijinul pe care Christian Tour ți-l oferă prin circuitele culturale și exotice create pe gustul fiecăruia. 

Să sperăm la un 2020 plin de aventură! 

***Articol scris pentru SuperBlog 2019

Aromă de cafea și povești

Îmi place cafeaua, o savurez de vreo 15 ani și nu mă pot lăsa de ea. Iubesc gustul, aroma, savoarea, îmi place cum miroase. Uneori, deschid o pungă de cafea și respir cu nesaț interiorul. Contează foarte mult modul în care aceasta este pregătită și, în ciuda încercărilor mele cu ibricul, presa franceză și alte aparate, am realizat că am nevoie de un aparat profesionist pe care l-am găsit în magazinul online magNET.ro
E vorba de un espressor automat Philips cu sistem de lapte LatteGo. Acesta ajustează concentrația și aroma băuturii și are trei setări diferite pentru a se potrivi preferințelor tale. Poți folosi boabe proaspete și are filtru de apă AquaClean


Dacă ar fi să mă încadrez într-o tipologie a băutorilor de cafea, probabil aș fi un tip de băutor social, deoarece nu îmi place să beau cafea singură, ci doar însoțită de cineva cu care să pot împărtăși aroma de cafea și povești. 


Savurez cafeaua simplă, de cele mai multe ori, dar mi-ar plăcea să folosesc un aparat sofisticat pentru a-mi pregăti un cappuccino cu lapte vegetal. Cea mai bună cafea este neagră, fără zahăr sau alte adaosuri deoarece poți simți intensitatea și aroma cafelei cel mai bine. Un alt truc pe care l-am citit este să mănânci și o grefă atunci când o savurezi deoarece va acționa mai puternic și te va ține energic mai mult timp. 

Nicio dimineață nu începe fără o cafea bună alături de un croissant la micul dejun și de persoana iubită alături. Îmi dă energie acest ritual. Îmi place să privim amândoi la emisiunea vânătorilor internaționali de case de pe Travel și să vizităm imaginar multele țări de pe glob. Într-un fel, visăm la ziua când ne vom muta la casă și ne vom savura cafeaua în liniștea dimineții de pe terasă sau din grădină, în timp ce privim răsăritul sau apusul și ascultăm trilurile păsărelelor. 

Cafeaua își are locul în stilul de viață hygge pe care încerc să îl îmbrățișez de când am citit că danezii sunt printre cei mai fericiți din lume. E atât de hygge (confortabil, familiar, ca acasă) atunci când te invelești într-o pătură moale, îți iei cafeaua între mâini pentru a te încălzi și inspiri profund aroma cafelei. Te învăluie într-o simfonie de sunete, imagini și arome și te poartă imaginar în locurile mult visate. 

Cafeaua și cărțile sunt un alt imperativ al existenței mele, deoarece sunt un cititor avid și îmi place să savurez cafeaua în timp ce citesc pe e-book readerul meu cărțile în concordanță cu stările mele. Poate nu degeaba Agnes Martin Lugand a scris o carte: Oamenii fericiți citesc și beau cafea. Știa ce știa. 

Sunt o persoană care savurează cafeaua în liniște, pe îndelete, preferând compania unei persoane apropiate sau liniștea unei cărți bune. Dacă este frig, e important să am și o pătură moale pentru a completa simțurile încălzite de cafea. 

***Articol scris pentru SuperBlog2019