In realitate, nu bicicleta e smart, ci eu, dar am zis sa fiu modesta :)
La începutul anului, mi-am dat seama că trebuie să încep să fiu mai activă, dacă nu pentru a scăpa de kilograme, măcar pentru sănătatea inimii, plămânilor și, în general, pentru un tonus mai bun. Rău nu avea să îmi facă. Deși ieri, televiziunile ne prezentau o știre despre cât de periculoasă e dependența de sport. Cred că e preferabil să fii dependent de sport, decât de stat.
Viața la bloc te face uneori cam sedentar. Uneori plouă și nu ai chef să ieși din casă. Mai am un PS3 cu niște jocuri drăguțe de Fitness, dar din cauza exagerării, am avut niște probleme serioase cu articulațiile. Așa că mi-am căutat altceva. Am văzut o bicicletă magnetică într-un supermarket, era la reducere și am luat-o. Am studiat toate site-urile să văd dacă e eficientă. Unii ziceau că au făcut rost de un spătar pentru haine.
Încăpățânată, mi-am zis că nu voi face și eu la fel, mai ales după ce am dat bani pe ea. Făceam o oră zilnic, însă, după o lună, a început să facă urât. Povestea s-a terminat cu bine, mi-am recuperat banii. Am stat două luni fără, timp în care nu mai făceam aproape deloc mișcare. Puteți spune că sunt săli specializate și așa e! Dar nu sunt genul meu, prefer o sală mică la mine acasă, în apartamentul de 55 m2. :) Cum zice fratele meu, suntem ca într-o cutie de chibrite.
Am căutat iar pe net un model de bicicletă, cu review-uri pozitive și am crescut bugetul alocat. Nu mă dădeau banii afară, dar am zis că nu mai vreau să repet povestea cu bicicleta de proastă calitate.
Am urmărit niște oferte și pe 2 iunie (comandă făcută de Ziua Copilului, doar eu copil și eu cadou), am primit noua bicicletă acasă - Bicicleta Fitness Magnetica Techfit Velocity 310.
Am ales acest produs pentru că e soluția ideală pentru mine, e tot timpul în fața ochilor, cutia mea de chibrite e destul de mică, așa că te lovești de Bicii (așa îi zic eu, nu sună bine, dar e un alint) fără să vrei.
O să înșir și motivele pentru care am luat-o:
1. recenzii pozitive pe mai multe site-uri
2. sistem de frânare magnetic
3. afișează distanța, timpul, caloriile, pulsul, viteza. (mi-a plăcut chestia cu pulsul și am testat să văd dacă mă minte cu un tensiometru, s-a dovedit că este destul de precisă, ceea ce mi-a plăcut).
4. senzor puls integrat în mânere, ca să știi când leșini de la pedalat :) glumesc, dar e bine să citești câteva materiale legat de asta. De exemplu, e bine să o lași mai moale când înregistrezi un puls dublu față de cel din starea de repaus.
5. mi s-a părut și chiar este mai solidă, în plus, poate fi transportată ușor, deoarece are suport cu rotițe.
6. plouă, ninge, nu știi să mergi pe bicicletă sau ți-e teamă că vei fi lovit de mașină dacă mergi pe stradă cu a ta Bicii, ei bine, asta magnetică e sigură. Nu te lovește nimeni și poți alege treapta de dificultate, de la 1-8.
7. un alt plus este suportul pentru apa, are și suport și o sticlă de plastic pentru apă, ca să nu te mai dai jos pentru hidratare.
Funcțiile afișate. Scuze pt praf :) eram ocupată să pedalez |
Motive găsești multe, și să faci sport, și să nu faci! Depinde doar de tine să găsești produsul care te face fericit. În timpul sportului, se eliberează endorfine și te simți mult mai bine. Nu de puține ori, îmi era somn și eram obosită, dar planul meu de a face 60 minute zilnic pe Bicii trebuie să continue. Poate în prima jumătate de oră, îți e greu, dar după o oră, ești mult mai fresh.
Mulți nu pedalează pe bicicleta magnetică, pentru că se plictisesc.
Eu fac destule lucruri. Să vă dau idei :)
1. citește o carte
2. stai pe Facebook
3. Joacă un joc pe telefon sau tabletă
4. ascultă muzică ritmată
5. vorbește la telefon
6. privește un film
7. învață o limbă străină, folosind Duolingo (aplicație pt telefon)
8. privește chestii funny pe Youtube
Me Smart :) |
Nu uita să te hidratezi și să te oprești dacă observi că pulsul a crescut foarte mult, dacă nu mai poți respira sau ai dureri de oase sau articulații!
Trebuie să menționez că nu știu să merg pe o bicicletă outdoor. După ce fratele meu și-a rupt mâna când era mic, pe bicicletă, părinții s-au gândit că e destul stres ca să mai ducă și grija mea, așa că eu nu am mai învățat să merg :)
Concluzia este să îți cauți produsul care te ține alert, dar să nu uiți, că într-o relație e nevoie de doi: și tu, și produsul ales, trebuie să fiți smart și pe aceeași lungime de undă!
Dacă alegi ca sport goana după Pokemoni, te rog să te joci responsabil și să ai grijă pe unde mergi! Fii smart! :)
Concluzia este să îți cauți produsul care te ține alert, dar să nu uiți, că într-o relație e nevoie de doi: și tu, și produsul ales, trebuie să fiți smart și pe aceeași lungime de undă!
Nu mai sta pe gânduri și fă sport, indiferent că îl faci la sală, în parc, pe stradă (ai grijă la mașini!) sau în propriul cămin!