18 noiembrie 2018

Un altfel de Revelion

Sunt o fire tradițională și îmi petrec sărbătorile în familie, dar, anul acesta, am decis să le fac o surpriză părinților și să iau bilete pentru un Revelion în Thailanda. Am ales această destinație ca să simtă diferențele față de zona noastră, atât din punct de vedere al climatului în luna decembrie, cât și al obiceiurilor și tradițiilor locale. 


Am vrut să le ofer lor, și mie, o vacanță de neuitat. Nu vreți să știți cum arătau ochișorii lor la aflarea veștii. Cum? Fără mâncare tradițională, colindele noastre dragi și rude la masa de Anul Nou? 

Le-am prezentat mai multe oferte speciale Revelion și au început să se bucure, precum doi copii în fața lui Moș Crăciun. Așadar, un Revelion Christian Tour era cadoul meu pentru ei, în semn de mulțumire pentru că m-au crescut și iubit necondiționat în toți acești ani. Deoarece sejurul începe pe 30 decembrie (data sosirii în Bangkok) și avem 7 nopți de cazare, prind și ziua mea de naștere, care este pe 5 ianuarie. 


Thailanda nu îmi este cunoscută decât din filme ca The Hangover 2, The Beach (cu Leo di Caprio), Tomorrow Never Dies. Sunt o cinefilă înrăită și, nu de puține ori, aleg să vizitez țări de care m-am îndrăgostit în urma unui film. 


Trio magic în bagajul meu 

Ca experiența să fie perfectă, am umplut casa cu tot felul de liste ca să nu uit ceva. Trio-ul magic pentru mine, ca blogger de travel într-o țară exotică, este reprezentat de aparatul foto (necesar pentru imortalizarea momentelor de neuitat), un prosop de plajă pentru a-mi savura în liniște ziua de naștere, în timp ce admir peisajul magic și o cremă cu factor de protecție 50+ deoarece am tenul alb și mă ard destul de repede. 


În Decembrie, temperaturile în Thailanda pot ajunge și la 27 de grade Celsius, deci nu trebuie neglijat acest aspect. 

Obiective turistice și activități de neratat în Thailanda

În oferta Christian Tour intră câteva obiective extraordinare, care mi-au atras atenția în mod deosebit. Top 5 în topul preferințelor mele este reprezentat de următoarele atracții:

1. Plaja Maya Bay unde s-a filmat filmul The Beach cu Leonardo di Caprio. De ziua mea, îi vreau pe părinți alături, stând relaxați pe un prosop de plajă și admirând orizontul. Fără telefoane, fără poze, doar noi. 

2. Bazarul plutitor Damnoen Saduak unde vom avea ocazia să ne plimbăm cu barca printre standurile cu fructe, legume și condimente specifice. Cu siguranță, voi lua pentru acasă foarte multe condimente cu care să dau gust preparatelor vegane. 

3. Templele Wat Traimit unde se află cea mai mare statuie din aur a lui Buddha. 



4. Revelion pe plajă, alături de alte zeci de turiști din întreaga lume, unde voi avea ocazia să îmi fac noi prieteni. 

5. O plimbare cu elefantul la Templul Wat Phra Kaeo, unde să simți conexiunea cu aceste animale privite cu mare respect în această țară. 



Noaptea de Revelion

Meniul de Revelion trebuie să fie unul vegan pentru mine, iar bucătăria thailandeză este foarte bogată din acest punct de vedere. Salivez deja când mă gândesc la delicioasele mâncăruri specifice: Tao Hoo Song Kreung (diferite tipuri de tofu, condimentate cu busuioc, care se servesc cu orez), Som Tum (Salată cu Papaya) sau Gang Jay (Curry vegan). Sunt deschisă la noi combinații culinare și aș încerca diverse mâncăruri. Îmi plac condimentele asiatice și deja sunt o mare consumatoare. 

Noaptea de Revelion vreau să mi-o petrec pe plajă, alături de părinți și de alte sute de turiști, îmbrăcați casual, fără griji, fără pretenții, doar noi, plaja și apa. Un cocktail servit dintr-o nucă de cocos, în timp ce împart prosopul de plajă cu mama și tata, este un vis care va deveni realitate cu Christian Tour. 

Împreună, putem plănui și avea un Revelion atipic, dar nu mai puțin magic. Îndrăzniți să visați și să călătoriți în țări cât mai inedite și exotice! 


***Articol pentru SuperBlog2018