29 noiembrie 2016

CSR si airsoft

Am vorbit cu subordonații mei sa cheltuim bugetul pentru CSR (responsabilitate socială corporativă) pentru acel proiect pe care ei îl votează. Din păcate, au ieșit la egalitate achiziționarea unui ecograf pentru maternitate și plantarea unor copaci la periferia orașului. 
Au apărut certuri între angajați și din liderul model care eram, nu mai puteam să îi controlez. Fiecare echipă credea că proiectul ei e cel mai important. Atunci, mi-a venit o idee genială și le-am făcut propunerea: dacă tot sunt agresivi, poate ar fi mai bine să își canalizeze această energie la un joc de Airsoft

Airsoft-ul este un joc de inspirație militară, unde folosești arme similare celor reale, având niște bile de plastic. 
Angajații au primit cu entuziasm această idee și au promis să respecte echipa câștigătoare. 
Deși echipa ce susținea achiziția ecografului era formată predominant din femei, au reușit să câștige jocul de Airsoft, deoarece au comunicat mai bine între ele, dând dovadă de un auto-control mai bun. 


Cei de la Airsoft6 au rămas impresionați de ideea aceasta de CSR și luptă pentru un scop, încât au hotărât să se implice și ei în proiectul cu plantarea copacilor, chiar dacă acesta nu a câștigat. 
Am făcut un parteneriat între cele două companii și am reușit să aducem în comunitate și ecograful și o oază verde. 
De pe urma campaniei de CSR, ambele companii au avut un plus de imagine, care a adus în cele din urmă mai mulți clienți și jucători de Airsoft. 



Strategie de Marketing pentru creditul rapid

E o zi perfectă pentru dospirea ideilor creative, asta pentru că a început să ningă la Craiova și ninsoarea mă inspiră. O asociez cu sărbătorile, bradul, căldura, cadourile și familia. Brainstormingul (furtuna de idei) este instrumentul cheie. Nicio idee nu e proastă, ea este doar calea spre genialitate :) Asta le povestesc eu studenților mei. 

Am nevoie de doi bloggeri importanți, pe nișe diferite, oameni frumoși, dar totuși diferiți. M-am gândit la Mirela Șurghie de la ExTraViTa și la Alina Gheorghe de la Litere Stacojii. Îmi place Mirela pentru că are o pasiune de nedescris pentru călătorii, iar Alina este un exemplu de voință. Sunt două fete, care îndeplinesc cerințele pentru ceea ce caut.Vreau să creăm o campanie puternică pentru promovarea creditului rapid de la AVBS Credit.
Coincidență sau nu (deși cred că totul se petrece cu un scop), participând la SuperBlog, am reușit să ne facem prieteni și printre partenerii media, iar noi vom avea nevoie de TVR2 și Creadiv. 

Să vă spun povestea noastră:

A. Brainstorming cu fetele, în varianta video call, deoarece suntem din orașe diferite. A trebuit să le explic de ce le-am ales pe ele, pentru a le capta interesul.
Să mă prezint: eu sunt Silvia, sunt blogger de puțin timp, dar am o experiență de aproape 9 ani în marketing și management, predându-le studenților despre strategiile de marketing. 

Alina este o persoană energică, are o voință de fier și este un model pentru depășirea limitelor. Am nevoie de ea în echipă. Mirela este o persoană veselă, emană optimism, călătorește foarte mult și a cunoscut mulți oameni în călătoriile sale. Ambele au un public important, iar eu aș ajuta foarte mult pe partea economică. 

Le-am convins, ideile curgeau într-un șuvoi de neoprit, iar eu, organizată din fire, umpleam foi cu litere, desene și numere. 
Alina și Mirela întreabă în același timp: Silvia, oprește-te, respiră puțin :) Ce tot desenezi acolo?

Fetelor, închid și revin în 30 minute, le spun eu agitată. 

B. Peste o jumătate de oră, eram iar online cu fetele și le-am arătat pe o coală mare planul nostru de marketing pentru creditul rapid - adică esența a ceea ce discutasem online timp de 3 ore.

Pasul 1. Cercetare de tip interviu cu 10-15 clienți diferiți ai companiei, pentru a afla motivațiile, nevoile, așteptările. Se numește tehnică de focus-grup și cei 10-15 clienți trebuie să fie cât mai diferiți. 

Pasul 2. Cercetare cantitativă, prin aplicarea unui chestionar asupra celor care sunt clienți potențiali, pentru a identifica nevoi, nemulțumiri, curiozități, modul de folosire a creditului. 
Acești doi pași pot fi realizați prin intermediul meu, cu ajutorul studenților de la Marketing, care fac practică în anul II de studiu. E win - win pentru toate părțile implicate. 

Pasul 3. Lansarea unei competiții de sloganuri în cadrul facultății unde predau. Creatorul celui mai bun slogan câștigă un internship la AVBS Credit. 
Propunerea mea de slogan este Siguranță financiară la un pas distanță!
 
Pasul 4. Crearea mixului de marketing pe cei 4P (produs, preț, promovare și plasament) și axarea pe produsul financiar și pe componenta de promovare-comunicare cu clientul. 

Produsul
Cele mai multe probleme pleacă de la faptul că nu se comunică suficient de bine. Propun realizarea unei broșuri digitale, dar și fizice cu prezentarea unor testimoniale ale clienților, cu o secțiune de FAQ (frequently asked questions), folosind un limbaj pe înțelesul unui client nefamiliarizat cu termeni financiari. 

Descrierea contextului în care ar putea folosi un credit rapid este foarte importantă, ajutând clientul să înțeleagă că are alternative, în cazul în care are o urgență, un vis de îndeplinit (Mirela poate să scrie câteva materiale despre visul de a călători și posibilitatea de accesare a unui credit rapid în acest scop). Alina are studii de psihologie și poate scrie pe zona aceasta de nevoie, motivare, temeri legate de contractarea unui credit și poate chiar de demistificare a unor prejudecăți. 

Creditul rapid este un credit doar cu buletinul, nu ai nevoie de adeverință de venit sau alte hârtii și se restituie la 30-45 de zile de la obținerea lui, în funcție de instituția financiară care acordă creditul intermediat de AVBS Credit. Un alt avantaj foarte important este principalul punct forte, în jurul căruia trebuie construită întreaga strategie de marketing: 0% dobândă pentru primul credit.

Promovarea
Cu ajutorul partenerului media TVR2, dorim să avem campanii publicitare create cu sprijinul studenților de la Marketing și Finanțe-Bănci. 

Ce poate fi mai bine decât să implici tinerii în eforturile tale? 
Legat de asta, putem acorda și o bursă AVBS Credit celui mai merituos student, organiza stagii de practică și cursuri de formare ca broker. În felul acesta, creăm specialiști pentru acordarea creditului rapid și pentru o mai bună promovare a acestuia. 

Deși este important să fim prezenți la radio sau TV, online-ul ocupă un loc tot mai important în viața noastră. Social Media este foarte importantă și o intensificare a eforturilor este binevenită. Eu, Alina și Mirela ne vom ocupa de administrarea anumitor platforme: Instagram, YouTube, Facebook, Google+, Twitter.

Crearea pe canalul YouTube al AVBS Credit a unui playlist special pentru creditul rapid este o idee pe care dorim să o implementăm. Să vă zic și de ce: intenționăm să postăm tutoriale și testimoniale pentru ca oamenii să înțeleagă cât mai clar totul.


O să dau un exemplu banal: mulți cred că nu există credit doar cu buletinul și că e doar marketing, alții că brokerul este plătit de client. În realitate, însă, așa cum spune chiar AVBS Credit, brokerul este un lux pentru care nu plătești. El este acolo pentru a te ajuta să găsești cele mai bune soluții pentru tine. 



Alte idei de promovare a creditului rapid: organizarea unei tombole pentru clienți; parteneriate cu instituții de învățământ (pentru programe de CSR sau acordarea unor stagii, burse, organizarea unor concursuri de creativitate, parteneriat pentru practica obligatorie a studenților economiști); organizarea unor conferințe tematice; crearea unor aplicații educative în domeniul financiar, destinate diferitelor tipuri de utilizatori (elevi, studenți, clienți, potențiali clienți). 
Pentru crearea unor aplicații pentru Android și iOS, vom apela la cei de la Creadiv. 

Rolul meu, al Alinei și Mirelei este de a promova toate aceste acțiuni, de a administra anumite pagini și de a crea conținut pentru diversele platforme. 
Cel mai drăguț mi s-ar părea ca eu să mă ocup de partea cu studenții pentru că am experiență, studenții sunt apropiați de mine și este tot ceea ce îmi doresc să fac în viață - să lucrez cu tineri, să motivez, să inspir și să vorbesc mult :) Avem chiar un cerc de marketing și mi-ar face plăcere să vină brokeri de la AVBS Credit să le vorbească despre creditul rapid, despre sistemul de franciză și despre meseria de broker financiar-bancar. 


Fetele mă privesc și eu nu știu dacă mă cred nebună sau le-a plăcut ... Suspans!

***
Surse foto: AVBS Credit
Articol scris pentru SuperBlog2016