1 noiembrie 2016

Avanpremieră cu emotii

Interviu cu Marius P. - creatorul filmului Cine sunt eu?

Jurnalist: Bună, Marius! Îți mulțumim foarte mult pentru că ai acceptat acest interviu. Aș vrea să povestești puțin cititorilor noștri despre avanpremiera care va avea loc săptămâna viitoare. 

Marius: Am emoții uriașe. Eu și gașca mea de prieteni actori am realizat un film independent - Cine sunt eu? Aparent, este  o comedie, dar substraturile sunt mai profunde: este despre un tip fără nume (interpretat de mine) și multiplele lui personalități. Eu sunt cel care se pierde în vâltoarea vieții, mă las tras de viață ca de o apă învolburată ... oamenii ar zice că sunt un om de succes, cu o carieră strălucită în vânzări, adică un clișeu. 

Celelalte personalități ale mele sunt: Dan (un cuceritor arogant, care vrea doar să se distreze și care mă urăște), Vlad (un poet îndrăgostit și lipsit de curaj) și Oana (una dintre personalitățile mele este o femeie). 
Nu vreau să vă stric surpriza, așa că nu vă spun mai multe :) Vă aștept la avanpremieră. 

Jurnalist: Ce pregătești cinefililor, pe lângă avanpremiera propriu-zisă? Ai vreo surpriză pentru ei?

Marius: Evenimentul este sponsorizat chiar de unul dintre cinematografe, în misiunea lui de a sprijini filmul independent și tinerii actori. Pe lângă partea de interviuri, bufet, film, urmează un after-party atipic, zic eu, dar cred că o să prindă foarte bine. Știi că, la astfel de evenimente, toată lumea vrea să facă poze, în tot felul de ipostaze, cu tot felul de accesorii, cu actorii, echipa, cu prietenii, familia, cățelul :). Așa că m-am gândit la o colaborare cu PartySnap, pentru a asigura câteva ore de fotodivertisment invitaților la avanpremieră. 


Jurnalist: Cum crezi că te ajută PartySnap în realizarea unui eveniment unic? Este o cabină foto?

Marius: Nu, nu este o cabină foto :) În termeni simpli, putem spune că este ca și cum ne-am face un selfie cu un telefon uriaș, la o calitate foarte bună. Display-ul este conectat la un aparat foto și o imprimantă. Poți să alegi din meniu fundalul, obiectele virtuale și pot intra în poză chiar și 40 de persoane. 

Jurnalist: Acum înțeleg :) Și pentru fundal și accesorii, la ce te-ai gândit?

Marius: Am discutat cu echipa lor și putem folosi elemente legate de film, mai precis de cele patru personalități colorate ale mele. :) Văd că vrei să mă tragi de limbă, dar prefer să vii acolo. Sunt sigur că le va plăcea invitaților, eu unul sunt entuziasmat și am mari emoții legate de lansare. Este primul film, dar sper să urmeze și altele. 
Cine știe? Poate într-o zi, voi fi un actor atât de cunoscut, încât oamenii care au fost la lansare se vor uita la pozele realizate de PartySnap și vor exclama: Wow! Am o poză cu tipul ăsta! Îți vine să crezi? :)


Jurnalist: Mai vorbesc cu Marius sau a preluat Dan? :) Putem vedea pozele undeva?

Marius: Da, se poate seta contul de Facebook al filmului și, chiar în timpul evenimentului, vor fi postate acolo. 
Vreau să menționez că o parte din încasările de la avanpremieră vor merge către Clinica de Psihiatrie din oraș, deoarece personalitatea multiplă este o afecțiune foarte gravă, putând fi un simptom în mai multe boli. 

Jurnalist: De ce o personalitate feminină a ta în film?

Marius: Nu pot să spun asta, dar pot să ofer un indiciu: PartySnap va fi martor la ceva inedit, iar Clara (actrița care o interpretează pe Oana) va fi și ea surprinsă :)

Jurnalist: Mulțumim, Marius, pentru că ne-ai onorat cu acest interviu! Se pare că nu vrei să strici surprizele pentru invitați. Ne vedem la avanpremieră! Suntem curioși și noi, cei din echipa revistei, cum va fi sesiunea foto.


 ***
Articol scris pentru SuperBlog 2016